Ecaterina Iorga, soția și cea cea mai apropiată consilieră și colaboratoare a lui Nicolae Iorga

Ecaterina Bogdan, viitoarea soție a istoricului Nicolae Iorga, s-a născut la 13 noiembrie 1878. După cum recunoștea chiar Iorga, ea a fost cea mai apropiată consilieră și colaboratoare a sa în documentarea, pregătirea și editarea operei sale științifice. Ea era cea care îi tine corespondenta, ii ordona lucrările, transcria manuscrise și făcea traduceri. Era modelul de soție pe care îl dorea Iorga „cea mai cuminte femeie ce se poate închipui, care urăște modele și petrecerile și ajută la lucrul științific pe bărbatul eiˮ. 

Catinca, așa cum o alinta Nicolae Iorga, provenea din familia Bogdan, vestita familie care a dat țării cărturari de seamă ca renumitul slavist Ion Bogdan, istoricul Gheorghe Bogdan Duică, profesor universitar și rector al Universității din Cluj, Ștefan Bogdan, profesor la Universitatea din București, Alexandru Bogdan doctor în filozofie, profesor la Brașov, scrie muzeograful Mihaela Voicea, pe pagina de Facebook a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

A făcut primele studii la Brașov, după care a absolvit Institutul Pedagogic Regina Elisabeta la Budapesta. În anul 1900, după terminarea studiilor, Ecaterina Bogdan îl cunoaște pe tânărul profesor Nicolae Iorga. Profesor de istorie la Universitatea din București, se află la Brașov în vederea cercetării unor documente ce îi erau necesare pentru a scrie „Istoria literaturii române în secolul al XVIII lea”.

Ecaterina și Nicolae Iorga s-au căsătorit la 4 februarie 1901, în biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. Colaborarea lor științifică a început chiar imediat după nuntă, când merg în Italia, în luna de miere, dar pe care Iorga și soția sa o petrec majoritatea timpului pentru documentare, în biblioteci, arhive și muzee. În primii ani de căsnicie, Catinca l-a însoțit constant pe Nicolae Iorga la conferințele și călătoriile de documentare, la Paris, Budapesta, Cracovia, Cluj, Sofia sau Istanbul. Chiar Iorga recunoștea în mod public atât calitățile cât și contribuția Ecaterinei la asigurarea suportului documentar al lucrărilor sale.

Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

Din căsătoria doamnei Ecaterina cu profesorul N. Iorga au rezultat șapte copii: trei băieți și patru fete: Mircea (1902-1966), după care au urmat Adriana (1904-1912), Magdalena (1905-1993), Ștefan (1906-1975), Liliana (1910-1985), Valentin (1912-1977) și Alina (1916-1976). Profesorul Iorga își iubea foarte mult copiii și permanent le ducea grija, lucru care se vede și în scrisorile către soție, cerând vești despre fiecare în parte în momentele când nu era aproape de ei, dacă aveau nevoie de ceva sau dacă se confruntau cu anumite probleme de care era nevoie ajutorul său.

Pană în 1907 familia Iorga a locuit într-un modest apartament din București, mutându-se apoi într-o căsuță mică din Vălenii de Munte. În anul 1911, profesorul Iorga cumpără o altă casă, ridicată în secolul al XVIII –lea, fiind construită pentru polcovnicul Panca, un boier din zonă. Casa a fost restaurată de arhitectul Toma Socolescu prieten al profesorului Iorga pentru a putea fi locuită de întreaga familie.

În anul 1908, Nicolae Iorga înființează tipografia ,,Neamul Românesc’’. Doamna Ecaterina se implica în administrarea și ținerea socotelilor de la tipografie iar de cele mai multe ori trebuia să descifreze manuscrisele soțului pentru lucrătorii tipografiei, urmărea buna tipărire a ziarului și altor publicații, se îngrijea de distribuirea lor la abonați.

Un alt așezământ cultural înființat de profesor unde doamna Catinca s-a implicat, a fost Școala de misionare. Ecaterina Iorga era cea care se îngrijea de toate aspectele de zi de zi, privind buna funcționare a școlii.

Înființarea în 1908 a Cursurilor de vară, avea să-i marcheze în viața sa un eveniment de mare însemnătate. Profesorul Iorga se sfătuia mai întâi cu soția sa când stabilea tematica, când se orienta asupra conferențiarilor, ținând seama de sugestiile date asupra acțiunilor ce aveau să se organizeze în timpul cursurilor. Doamna Iorga participa totdeauna la deschiderea cursurilor, la alegerile mai importante iar când profesorul lipsea făcea toate onorurile.

Era o gazdă excelentă pentru toți oaspeții din toate colțurile țarii care i-au călcat pragul casei de la Văleni arătând fiecăruia respectul cuvenit și bucuria de a-i primi cu ospitalitatea sa caldă. Pe lângă corespondența profesorului cât și socotelile ținute de doamna Ecaterina așezămintelor culturale de la Văleni, trebuia să se ocupe efectiv și de cele trei gospodării: cea de la București, de la Văleni și cea de la Sinaia – o frumoasă vilă unde familia se retrăgea în timpul verii.

În viața marelui profesor Nicolae Iorga doamna Ecaterina a avut un rol de mare însemnătate, acela de consilier intim, de confident, ajutor de nădejde, îi împărtășea succesele sale, planurile, cât și dezamăgirile sale. Într-o însemnare lăsată copiilor în 1932, doamna Ecaterina Iorga scria:

„Vreau doar atât să le spun copiilor mei, că fără sacrificarea mea, tatăl lor nu ar fi fost omul să facă tot ce a făcut. Forțele mele, până la extenuare au fost puse la dispoziția lui. Cu jurământ pot spune că am trăit pentru mine decât cu foarte rare excepții, când am fost singură acasă. Eu nu am putut avea un teatru, un concert dorit de mine numai, doar așa ca dorințele sociale le-au impus. Eu nu am putut cânta, nici plânge, când am simțit nevoia. Doar în rare cazuri în lipsa lui. Îmi dau seama că e nevoie de suferința mea pentru împlinirea unor lucruri mai mari. Un lucru este însă sigur, că nu regret că am servit o mare minte, poate unică în timpul de fața.” (Nicolae Iorga - Scrisori către Catinca).

După asasinarea lui Iorga s-a ocupat cu strângerea și crearea unei mari arhive cuprinzând toată corespondența acestuia și toate scrierile sale nepublicate. Totodată s-a ocupat cu asigurarea condițiilor ca așezămintele culturale întemeiate de Iorga la Vălenii de Munte să poată continua să funcționeze în bune condiții și după moartea acestuia.

Ecaterina Iorga a murit la 24 noiembrie 1941, la vârsta de 63 de ani, de o boală incurabilă de care suferea de mai bine de zece ani, cu numai 3 zile înainte de a se fi împlinit un an de la asasinarea lui Nicolae Iorga. 

Sursa: Facebook / Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova