Drama marelui lăutar Zavaidoc. Cum a murit muzicianul sărac şi orb, după ce a cunoscut cele mai înalte culmi ale gloriei

Zavaidoc, celebrul lăutar din perioada interbelică, a cântat pe front în Primul Război Mondial. În anii 30 umplea până la refuz restaurantele bucureştene şi câştiga sume uriaşe. A refuzat să fie tenor la Opera Română şi a preferat muzica lăutărească. A murit sărac, orb şi bolnav după al Doilea Război Mondial.

„Tu porţi ferecate durerile noastre

În vaierul strunelor tale.

În ele-mpletit-au străbunii cucernici

Argintul visării deşarte.(…)

Mai cântă, lăutare, mai cântă….!”                                                          

Octavian Goga, „Lăutarul”

Zavaidoc, celebrul lăutar din perioada interbelică, a cântat pe front în Primul Război Mondial. În anii 30 umplea până la refuz restaurantele bucureştene şi câştiga sume uriaşe. A refuzat să fie tenor la Opera Română şi a preferat muzica lăutărească. A murit sărac, orb şi bolnav după al Doilea Război Mondial.

Zavaidoc a fost unul dintre cei mai celebri lăutari din perioada interbelică. A cucerit publicul românesc cântând romanţe şi muzică populară într-un stil inconfundabil.

„Când cânta «Maria neichii, Marie»… ehe… plângea lumea… şi plâng şi eu acum… Cânta multe cântece.: «De când ne-a aflat mulţimea», cânta şi romanţe, cântece de petrecere, cânta de toate… El încheia programul. Ridica sala-n picioare. Era un bărbat cuminte, la locul lui, iubit de public şi de femei. Nu era înalt. Era arătos”, spunea despre Zavaidoc, Florea Voinicilă, violonist în taraful celebrului lăutar.

Pe numele său real Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a tras dintr-o familie de lăutari. Era fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu şi al Constanţei. S-a născut la Piteşti pe 8 martie 1896. Talentul de la părinţi l-a moştenit nu doar el, ci şi fratele Vasile şi cele două surori ale sale Maria şi Zoe.

Zavaidoc a rămas orfan în adolescenţă. Când avea 14-15 ani, tatăl său a murit şi deşi era cel mai mic dintre cei patru fraţi, lui i-a revenit sarcina de a asigura un venit familiei. În 1916 a plecat în armată, iar doi ani mai târziu s-a înregimentat ca voluntar în Primul Război Monial. Numele de ”Zavaidoc” l-a căpătat în vreme de război. L-a avut comandant pe Traian Moşoiu, un iubitor al cântecelor populare româneşti. Când l-a auzit cântând, comandantul i-a spus ”Zavaidoc”, după denumirea străveche de ”zavaidoacă”, care înseamnă ”năbădăioasă”.

În Primul Război Mondial, Zavaidoc a cântat răniţilor de pe frontul din Moldova, în echipa condusă de marele George Enescu.

Taraful fraţilor Zavaidoc a luat naştere după război. Iniţial, trupa îl avea solist pe Zavaidoc, interpret la vioară pe Vasile şi la acordeon pe sora acestuia, Zoia. În trupă a intrat mai târziu şi soţul Zoiei, grecul Tănase Perlidius care cânta la clarinet. Muzica tarafului lui Zavaidoc a ajuns să fie cunoscută în toată ţara. Ani în şir, Zavaidoc şi fraţii lui au urcat pe cele mai importante scene de spectacole din ţară, umplând până la refuz sălile. Renumele tarafului a depăşit graniţele ţării. În 1937, Zavaidoc a cântat la Paris făcând parte din delegaţia României la Expoziţia Universală care reunea artişti din toate ţările.

A refuzat să se facă tenor la Opera Română

În anii săi de glorie, lui Zavaidoc i s-a propus să fie solist de operă. Se spune că Dumitru Mihăilescu Toscani, celebru tenor la Opera Română, a încercat să-l convingă pe Zavaidoc să se facă tenor. Lăutarul a ales însă muzica pe care o iubea cel mai mult, cea lăutărească şi populară.

A ales însă să cânte în restaurantele Bucureştiului interbelic pentru că aici câştiga enorm. Umplea restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele. Patronii de restaurante se băteau pe taraful lui Zavaidoc pentru că prezenţa lăutarilor în local asigura clientelă.

În zilele sale de glorie, Zavaidoc câştiga sume uriaşe şi era extrem de mărinimos. „Avea la Bucureşti trei maşini cu şofer. Cât cânta, şoferul stătea la o masă şi consuma orice, că plătea „tata”. Avea milioane, dar era darnic. Când trecea gunoierul pe stradă, îl chema în casă, deschidea şifonierul şi-i spunea să aleagă ce costum vrea! Le întreţinea şi pe nepoatele sale, dar ajuta cu bani şi studente de la Conservator”, povestea într-un interviu fiica lui Zavaidoc, Constanţa.

Curtat de femei

Celebrul lăutar era foarte curtat de femei. Zavaidoc s-a căsătorit la 43 de ani cu Constanţa, mai tânără decât el cu 15 ani. Ea i-a dăruit lăutarului trei copii: două fete, Constanţa şi Niculina, şi un băiat botezat Zavaidoc. La naşterea primului său copil, Zavaidoc a fost atât de fericit, încât a străbătut Piteştiul de la un capăt la celălalt într-o sanie plină cu sticle de şampanie, pentru a ciocni cu orice trecător. Chiar şi după căsătorie continua să fie căutat de admiratoare, acasă, la Piteşti.

În 1943, a primit ordin de concentrare la o unitate din Târgovişte. Aici s-a îndrăgostit de Tuca, o tânără frumoasă pentru care a fost la un pas de divorţ.

A murit sărac şi orb

La bombardamentele din 1944, casa din Bucureşti a lui Zavaidoc a fost distrusă şi s-a refugiat cu familia la Caracal. Noaptea cânta, iar ziua se ascundea de bombardamente în adăposturi. O vreme s-a mutat de la Caracal, apoi la Roşiorii de Vede unde un patron de restaurant angajase special pentru el o orchestră de 20 de oameni. După război s-a mutat cu familia la Câmpulung Muscel şi mai apoi la Turnu Măgurele. Fără casă şi fără bani, afectat de moartea surorii sale Zoia, Zavaidoc s-a îmbolnăvit. A orbit , după ce tensiunea i-a ajuns la 28. Şi-a petrecut ultimele zile din viaţă la Spitalul ” Filantropia” din Bucureşti. A murit la 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi cu fiica sa Niculina. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.