Domnia tumultuoasă a lui Constantin Şerban, ctitorul Catedralei Patriarhale din București

Autor: Muzeograf Petre Vlad

Urmaș în scaun al lui Matei Basarab, Constantin Șerban a fost fiul nelegitim a lui Radu Șerban, recunoscut ca atare și însemnat la nas în tinerețe de Matei vodă.

Cu toate acestea, Matei Basarab nu l-a îndepărtat de la curte și i-a încredințat în 1646 dregătoria de serdar. Deși Constantin era singurul fiu de domn din Țara Românească la vremea respectivă, Matei vodă, care nu avea urmași, a vrut să îl pună pe tronul Valahiei pe marele spătar Diicu Buicescu, însă el nu a fost simpatizat de boierime și popor. În aceste condiții, chiar înainte ca Matei Basarab să-și dea sufletul, la 9/19 aprilie 1654, sfatul lărgit, în frunte cu mitropolitul Ignatie, l-a ales pe Constantin Șerban ca lider al Munteniei, uns în aceeași zi ca domn.

Dispunând de întreg tezaurul strâns de Matei vodă, Constantin a putut plăti 1.500 de pungi la Poartă, obținând recunoașterea domniei în București, la 1/11 iunie 1654. Însă situația din Țara Românească era una neprielnică, scrie Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, pe pagina de Facebook a instituției.

Moartea lui Matei Basarab nu a potolit spiritele soldaților slujitori și a mercenarilor seimeni răsculați din cauza lipsei plății în aur. Înainte de a muri, fostul domn elaborase următorul plan pentru înăbușirea ostașilor răsculați: chemarea în ajutor a 30.000 de tătari și a trupelor transilvănene ale principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea și desființarea a 1.000 de seimeni. Constantin Șerban s-a opus acestei soluții violente. În schimb i-a iertat pe slujitori de birul de haraci pe un an întreg, i-a scutit pe dorobanți și călărași de unele dări de cotitate și le-a oferit uniforme noi din postav de calitate.

Viitorul domn Constantin Brâncoveanu, la un pas de moarte

Acțiunile lui Constantin vodă au stârnit furia boierimii, aceștia acuzându-l că nu i-a pedepsit niciodată pe cei vinovați, ba chiar au complotat înlocuirea acestuia cu vornicul Preda Brâncoveanu. Domnul muntean a răspuns acestor presiuni prin desființarea corpului seimenilor și reducerea altor bresle militare. Însă noile măsuri ale lui Constantin au stârnit o nouă răscoală a ostașilor în luna februarie a anului 1655 susținuți și de țărani și orășeni. Biserici și mânăstiri au fost jefuite și numeroși boieri și-au pierdut viața, inclusiv Papa Brâncoveanu, tatăl viitorului domn Constantin Brâncoveanu (care la vremea aceea avea doar șase luni) și soțul Stancăi Cantacuzino (una din cele șase fiice ale postelnicului Constantin Cantacuzino).

Pentru a-și salva fiul, pe care seimenii voiau de asemenea să-l ucidă, Stanca l-a înlocuit cu un copil de țigan, iar Constantin Brâncoveanu s-a refugiat la palatul bunicului său Cantacuzin din Filipeștii de Târg. Acolo a fost ocrotit și crescut de familia mamei sale și mai ales de unchiul său stolnicul Constantin, poreclit ,,Dinu” (al treilea fiu al marelui postelnic Constantin). Brâncoveanu scria:

Vezi și:

Exhumarea osemintelor lui Constantin Brâncoveanu: „Dr. Minovici a stabilit că craniul a fost rupt de coloana vertebrală printr'o tăietură violentă”

Schimbarea la față a Bucureștiului în timpul lui Constantin Brâncoveanu

Din presa de altădată: Reînhumarea osemintelor lui Brâncoveanu

„Eu tată n-am pomenit de vreme ce am rămas mic fără de tată, fără cât pe dumnealui Constandin l-am cunoscut părinte în locul tătâne-meu”.

Pentru a-i opri pe seimeni, Constantin Șerban a cerut ajutorul lu Rákóczii al II-lea, principele ardelean intervenind în Valahia cu o oaste de 12.000 de soldați. Armata transilvăneană a purtat o victorie împotriva răsculaților lângă localitatea dispărută Șoplea (la vadul Teleajenului, între Bucov și Ploiești), victorie ce a contribuit la strângerea legăturilor dintre Constantin vodă și Rákóczi, cel dintâi jurând credință principelui maghiar la Târgoviște în luna iulie a anului 1655.

Trei ani mai târziu, marele vizir Mehmed Koprulu, din dorința de a diminua influența lui Rakoczi, a hotărât îndepărtarea lui Constantin Șerban de pe tronul Valahiei și înlocuirea acestuia cu Mihnea al III-lea.

Domnul muntean s-a opus vehement acestei decizii, organizând o rezistență armată compusă din 10.000 de oșteni plătiți și recrutați din vechii dorobanți și seimeni. Lângă Câmpulung, Constantin și-a creat o bază militară și a dat foc Bucureștiului pentru a nu sluji așezării noului domn. Însă Constantin vodă s-a arătat indecis, neputând să lupte pe rând cu turcii care veneau dinspre București și tătarii care înaintau spre Târgoviște. În cele din urmă a fost nevoit să părăsească Țara Românească și să caute refugiu la aliatul său ardelean.

Un an mai târziu, a fost semnat Tratatul de la Bran (2/12 octombrie 1659) ce stipula că fostul domn, Constantin Șerban , cedează toate drepturile sale la scaunul Munteniei lui Mihnea al III-lea. În schimb noul domn valah trebuia să-i ofere sprijin militar pentru ocuparea tronului Moldovei. O lună mai târziu Constantin l-a alungat din Moldova pe Gheorghe Ghica în urma bătăliei de la Capul Stâncii (azi Coada Stâncii), lângă Iași, însă domnia sa asupra Moldovei nu a durat decât un timp scurt. Tot în luna noiembrie tătarii au pătruns în țară, alungându-l pe Constantin și punându-l în schimb pe tron pe Ștefăniță Lupu, fiul fostului domn Vasile Lupu.

Moartea lui Mihnea al III-lea (26 martie/5 aprilie 1660) a reprezentat o șansă pentru Constantin să recapete tronul Valahiei. Cu banii rămași din tezaurul lui Matei Basarab, acesta și-a strâns forțele lângă Sibiu după care a pornit spre Muntenia, intrând în București pe data de 1/11 mai 1660 însă a doua sa domnie asupra Țării Românești nu a durat decât zece zile, fiind alungat de o nouă expediție turco-tătară. Tot în luna mai, aliatul său de nădejde Gheorghe Rákóczi al II-lea a suferit o rană fatală în timpul bătăliei de la Gilău-Florești, iar Constantin a părăsit Transilvania, îndreptându-se prin Maramureș către ținuturile cazacilor. Cu 5000 de cazaci recrutați și garda sa de 1000 de seimeni, acesta a încercat să recapete tronul Moldovei. Sosind la Iași pe data de 20/30 ianuarie 1661, Constantin a domnit timp de o lună, după care a fost detronat din nou de Ștefăniță Lupu cu ajutorul tătarilor. Domnul exilat s-a retras în Polonia unde a participat sub comanda marelui hatman polonez Jan Sobieski la Bătălia de la Hotin (11 noiembrie 1673). După ani, servind în armata poloneză în lupte împotriva otomanilor, Constantin s-a retras la moșia Waniowice (localizată astăzi în Ucraina) dăruită de monarhul Poloniei, unde a murit în vara anului 1685, fără ca osemintele să-i poată fi aduse în țară.

În timpul primei domnii în Valahia (1654-1658) Constantin Șerban a ctitorit lăcașe de cult precum Catedrala Patriarhală din București și Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe” din Pitești, iar în timpul șederii sale în Ardeal, el a ctitorit Biserica „Sfântul Dimitrie” din Tinăud (jud. Bihor).

În cadrul patrimoniului Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg se află o machetă a palatului postelnicului Constantin Cantacuzino, unde Constantin Brâncoveanu s-a refugiat în timpul răscoalei mercenarilor seimeni.

Bibliografie:

Academia Română, Secția Științe Istorice și Arheologice, Istoria Românilor, vol V, O epocă de înoiri în spirit european (1601-1711/1716), Coordonator: Acad. Virgil Cândea, Secretar științific: Dr. Constantin Rezachevici, Editura Enciclopedică, București, 2003.

Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani, edit. Albatros, București, 1996.