Din galeria personalităţilor aromâne din România: Toma Caragiu

România se bucură de contribuţiile sportive, culturale şi ştiinţifice ale aromânilor de aproape două secole. Astăzi, istoria sportului românesc, istoria teatrului românesc, istoria ştiinţei româneşti sau istoria politicii româneşti nu se pot scrie fără aromâni. Un lucru e cert:aromânii au oferit României un număr impresionant de personalităţi. 

Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925, în localitatea Hrupişte (astăzi, Argon Orestiko, în Grecia). A venit împreună cu familia în Cadrilater în 1928, la Sarsânlar, în judeţul Durostor. După ce s-a mutat de mai multe ori în diferite oraşe, familia Caragiu s-a stabilit în Ploieşti. Toma a absolvit Liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti, înscriindu-se apoi la Facultatea de Drept, la care a renunţat pentru a urma cursurile Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti. Deşi a sosit în România la vârsta de 3 ani, actorul declara:„Am copilărit şi am făcut şcoala la Ploieşti. Sunt deci, ploieştean, get-beget”.

A debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în anul 1948, într-o piesă pusă în scenă de Ion Şahighian. După 1965 şi până la moartea sa, la invitaţia lui Liviu Ciulei, a devenit artist la Teatrul Bulandra. Ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite, sala de spectacol a Teatrului Bulandra îi poartă în prezent numele, la fel şi teatrul din Ploieşti.

Toma Caragiu a rămas în memoria publicului pentru rolurile sale de excepţie, prezentate pe scena teatrului, precum Rică Venturiano („O noapte furtunoasă”), Ianke („Take, Ianke şi Cadâr”, care a avut 315 reprezentaţii în 10 ani de la premieră), De Pretore Vincenzo sau cele interpretate în filmele de succes din seria BD sau „Actorul şi sălbaticii” (lansat în anul 1975).

Un artist complet, a dovedit că poate aborda roluri dintre cele mai variate, de la registrul comic până la cel dramatic, bucurându-se de acelaşi succes, atât pe scenă, cât şi pe marele ecran. „S-a impus pe scenă ca inimitabil creator de personaje comice savuroase, tratate cu naturaleţe şi cordială comunicativitate. [...] Angajamentul său din Haiduciirelevă amplitudinea deconcertantă a resurselor interpretative capabile să exercite asupra publicului o atracţie particulară, de adâncă rezonanţă artistică”.

Actorul este faimos şi pentru scenetele sale, care adesea conţineau critici la adresa regimului comunist. Una dintre cele mai cunoscute este „Omul cu şopârla” (cunoscută şi cu titlul „Şopârliţa liberă”), al cărei text a fost scris de Dan Mihăescu şi Grigore Pop. Aluzia era evidentă, la adresa supravegherii societăţii româneşti de către Securitate, prin reţeaua sa de informatori. Cuvântul „şopârlă” a fost folosit cu dublu înţeles, referindu-se nu doar la informatorii Securităţii, ci şi la radioul Europa Liberă, cunoscut drept „vocea” rezistenţei anticomuniste. Într-o cheie asemănătoare poate fi interpretat şi filmul „Actorul şi sălbaticii”, inspirat din viaţa lui Constantin Tănase. Deşi pe ecran metodele represive erau utilizate de Garda de Fier, privitorul putea interpreta filmul ca fiind o critică la adresa regimului comunist, care utiliza mijloace asemănătoare cu cele ale legionarilor din „Actorul şi sălbaticii”.

Aromânul Toma Caragiu este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi actori din cultura română, reuşind prin talentul său şi prin ironiile fine la adresa regimului dictatorial să câştige admiraţia publicului din perioada comunistă.

Viaţa sa s-a sfârşit la numai 51 de ani, în timpul cutremurului care a devastat Bucureştiul la 4 martie 1977. În ciuda morţii sale premature, în memoria colectivă au rămas realizările actorului şi momentele de relativă destindere pe care le-a oferit unei societăţi asupra căreia apăsa povara unui regim opresiv şi a cărei singură cale de scăpare era umorul. A rămas, însă, şi o latură aproape necunoscută a acestei personalităţi:Toma Caragiu în ipostaza de poet. Poemele sale au fost publicate postum, sub îngrijirea lui Ion Cocora, în anul 1979.