Din copilăria Reginei Maria a României

Copilăria de ieri reprezintă, în mare măsură, personalitatea de mâine, iar Regina Maria a României a avut, în mod cert, o personalitate unică, remarcabilă. Ce-aţi spune, deci, să răsfoim delicat printre filele copilăriei acesteia? 

Principesa Maria de Edinburgh, viitoarea Regină Maria a României, s-a născut în anul 1875 în Anglia, la Castelul Eastwell. Era al doilea copil al prinţesei Maria Alexandrovna (singura fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei) şi al ducelui Alfred de Edinburgh, ofiţer în marina britanică (al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii). Ceilalţi copii ai familiei erau Alfred, fratele cel mare al Mariei, şi cele trei surori mai mici:Victoria Melita, Alexandra Victoria şi Beatrice. Micile prinţese aveau şi câte un nume de alint:Victoria Melita era Ducky, Alexandra Victoria era numită Sandra, iar mezina, Beatrice, era Baby Bee. 

Maria nu făcea excepţie, ea era Missy.

„Mama fusese crescută la curtea cea mai autocratică, a cărei strălucire nu putea fi închipuită decât de cei care au văzut-o. Unica fiică a ţarului, importanţa ei fusese cu totul excepţională. Ne ferea de orice grijă şi de orice vrajbă, aşa încât trăiam într-un adevărat rai al neştiutorilor”.

Părinţii viitoarei regine a României:ducele Alfred de Edinburgh şi prinţesa Maria Alexandrovna

Copilărie în cadru de poveste

Castelul Eastwell, unde a copilărit Maria, era o construcţie din piatră cenuşie, tipic englezească, înconjurată de un parc foarte frumos şi de o pădure strălucitoare, cu păşuni întinse de iarbă verde. Pe lângă acestea, în decorul copilăriei viitoarei regine era şi un lac imens cu apă lucitoare. La capătul cel mai îndepărtat al lacului, printre tot felul de tufişuri, se afla o fântână cu un susur misterios. Sunetul îi fascina pe Maria şi pe fraţii săi şi îi ducea cu gândul la stafii sau la alte creaturi din basme, iar de fiecare dată când se apropiau de fântână inimile le băteau din ce în ce mai tare. Fraţii se luau de mână, încercau să îşi ascundă spaima şi se apropiau de fântână, însă niciodată suficient de mult încât să dezlege taina sunetelor, care, de altfel, a rămas unul dintre misterele copilăriei principesei Maria.

„Copiii văd lucrurile într-un chip deosebit şi în alte proporţii decât oamenii mari;în fiecare lucru văd forme stranii, culori, secrete, prilejuri de descoperiri, de care nici nu-şi dau seama cei mari”.

În acest decor principal, exista şi unul secundar:scorbura mare a unui pom uriaş din grădină, pe care Maria, împreună cu fratele mai mare şi cu surorile mai mici l-au descoperit într-una dintre zile. În scurt timp, locul a devenit ascunzătoarea preferată a copiilor şi scena ideală pentru personajele pe care le întruchipau în jocurile lor, precum Robinson Crusoe sau Robin Hood.

Prinţesa Maria de Edinburgh – pictură din 1882, de John Everett Millais, comandată de Regina Victoria;pânza, înfăţişând-o pe fetiţă tricotând, a fost expusă la Royal Academy în acelaşi an

Imaginile bucuroase, fericite, ale copilăriei de la castelul Eastwell nu se opresc însă aici. Duminica, atunci când Maria şi surorile ei mergeau la biserică, pe cărarea ce ducea, prin parc, către lăcaşul sfânt, fetele admirau defilarea domoală a vacilor scoţiene. Această imagine a copilăriei, cu animalele cu părul creţ, negru sau castaniu şi atât de lung încât le atârna pe frunte, conferindu-le un aspect ciufulit şi haios, a rămas foarte bine întipărită în memoria Reginei Maria. Alături de cerbi. Cirezile de cerbi păscând sau luând-o la fugă prin pădure reprezintă o altă captură vizuală memorabilă din primii ani de viaţă ai principesei. Şi mai era ceva:Maria şi surorile sale erau fascinate să culeagă bucăţele căzute din coarnele cerbilor, pe care le duceau acasă şi le păstrau ca pe nişte comori.

Jocurile prinţesei 

Prinţesele din familia Edinburgh şi-au petrecut mare parte din copilărie aproape de natură. Mariei şi surorii ei Ducky le plăcea la nebunie să se suie în copaci, să prindă şopârle prin iarbă şi să le analizeze uimite, caii erau animalele lor preferate, iar în casă aveau acvarii cu peştişori. De altfel, Maria îşi alesese un peştişor preferat, pe care l-a botezat Mefisto şi care, deşi era foarte mic, se distingea prin culorile sale puternice, roşu şi negru. Cât despre cai, după cum bine ştiţi, plimbările călare au fost printre marile pasiuni ale Reginei, pasiune cultivată şi îndrăgită încă din copilărie. La Eastwell avea un ponei pe nume Tommy şi a luat doar lecţii sumare de călărit, dar, în timp, aceasta va deveni activitatea preferată a reginei României.

Ducele Alfred, iarna, bucuria.Printre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei Mariei sunt jocurile care îl aveau în centru pe tatăl acesteia, ducele Alfred. Deşi, având în vedere îndatoririle sale ofiţereşti, acesta era mai tot timpul plecat, mama fiind cea care se ocupa mai mult de cei cinci copii, atunci când găsea răgazul unor momente alături de familie Alfred născocea cele mai distractive jocuri pentru copiii săi. Iarna, de exemplu, când activităţile în aer liber erau mai puţine, ducele stingea lămpile din casă şi se ascundea într-un colţ al unei camere, prefăcându-se că e un căpcăun. Copiii nu ştiau în ce odaie se află tatăl lor şi se strecurau plini de fiori dintr-o încăpere în alta, iar când pericolul părea depăşit, ducele Alfred sărea din colţul lui şi îi înhăţa iute. Ţipetele şi râsetele provocate de entuziasmul jocului răsunau energic în toată reşedinţa princiară. 

Castelul Eastwell, gravură de secol XIX

„Tata era o fiinţă «rară», în sensul că nu se ocupa în mod activ de copiii săi;aceasta o lăsa în seama mamei, însă, la ocazii, se pomenea descoperindu-ne, ca să zic aşa, şi atunci născocea câte un joc sau o petrecere în care părea că găseşte tot atâta plăcere ca şi noi”.

Tot iarna, dar când jocurile se desfăşurau totuşi afară, Missy, alături de Ducky, Sandra, Baby Bee şi de fratele lor Alfred se avântau la reprize lungi de patinaj chiar pe gheaţa strălucitoare a lacului de la castelul familiei. Era foarte frig, copiii purtau căciuliţe groase de catifea neagră cu blăniţă rusească, obrajii şi nasul li se înroşeau instant, iar ochii le lăcrimau de la vântul ascuţit. Desigur, aceste detalii nu îi împiedicau să stea pe „patinoar” până la apusul soarelui, când, în casă îi aştepta câte un pahar mic de vin roşu, fiert, cu miere şi scorţişoară.

Una dintre cele mai de preţ bucurii ale copilăriei Mariei era Crăciunul, iar una dintre activităţile preferate ale familiei era pregătirea unui desert tradiţional englezesc, un soi de budincă cu fructe uscate. Se aşeza un vas adânc pe mijlocul mesei şi fiecare copil trebuia să amestece de câteva ori cu o lingură mare şi grea. Era destul de mult efort pentru micuţi, dar nici plăcerea nu era mai mică, iar rezultatul era unul absolut delicios. Desigur, Maria şi fraţii săi aşteptau cu nerăbdarea unică a copilăriei şi darurile de Crăciun, care erau înşirate pe mese şi acoperite cu o ţesătură albă, în timp ce alt simbol fascinant în ochii prinţesei, bradul de Crăciun, era întotdeauna împodobit în camera bibliotecii. 

„Eu aveam închipuire bogată. Puteam născoci minunate povestiri pentru fratele şi surorile mele;darul de a romanţa îmi umplea sufletul şi în toate lucrurile vedeam mai mult decât ceea ce percepe ochiul singur. Această însuşire m-a însoţit toată viaţa”.

Prinţesa Maria, viitoarea regină a României (în dreapta), alături de două dintre surorile ei:prinţesa Victoria Melita (în centru) şi prinţesa Alexandra

Joaca de-a... regina.Unele jocuri ale copilăriei devin, uneori, realitate. Cel puţin dacă privim la exemplul Mariei. Printre jocurile ingenioase pe care le punea la cale împreună cu Ducky, Sandra şi Baby Bee prin saloanele castelului Eastwell era şi jocul de-a regina. Nu ştim exact de ce, dar Mariei îi plăcea să se autointituleze Regina Spaniei. Şi se costuma pe măsură, lua o faţă de masă sau o perdea viu colorată şi o prindea în jurul taliei, trena regală atârnând maiestuos în spatele ei. Surorii Ducky îi reveneau diferite roluri precum cea de rege-soţ, de fiu-prinţ şi uneori – pentru că imaginaţia copiilor nu are limite – de cal al reginei.

Ţuşti pe picioarele muzicantelor.Missy şi Ducky aveau şi o pereche de broscuţe verzi, mecanice, cu cheiţă. După ce le întorceau cheiţa, broscuţele începeau să meargă încet, iar apoi, când te aşteptai mai puţin, săreau. Într-o zi, ducesa de Edinburgh, mama fetelor, şi-a invitat o prietenă la Castelul Eastwell pentru a cânta la pian. Locul de sub scaunele celor două doamne aşezate în faţa pianului li s-a părut perfect prinţeselor pentru a aşeza broscuţele. Cu mult tact au şi trecut la fapte, iar jucăriile nu au întârziat să îşi facă datoria şi au sărit direct pe picioarele muzicantelor. Mica dojană care a urmat a fost complet înăbuşită de râsete şi chicote de veselie.

Ducele Alfred de Edinburgh, Maria Alexandrovna şi cele patru fiice ale lor (Maria, Beatrice, Alexandra, Victoria Melita) la reşedinţa din San Antonio, în Malta;în fotografie e şi nepotul ducelui Alfred, viitorul rege George al V-lea (circa 1892)

Malta, „raiul copilăriei noastre”

În anul 1886, când Maria avea 11 ani, tatăl său a fost numit la comanda flotei britanice din Marea Mediterană şi toată familia s-a mutat în Malta. Regina Maria a păstrat mereu în amintire, cu un drag nespus, acel loc şi zilele copilăriei petrecute acolo. Înainte de a pleca de la Castelul Eastwell, prinţesele au adunat toate jucăriile lor şi le-au dăruit altor copii. Erau mult prea multe pentru a le lua după ele în această nouă etapă a vieţii lor. Principesa Maria avea două jucării preferate, la care a renunţat cu greu:o bomboniera mică, din metal, aurie şi rotundă, câştigată la o tombolă, şi un căluţ din lemn, alb, cu coamă aurie şi ondulată, şi cu nasul roz.

În Malta, familia de Edinburgh locuia în localitatea San Antonio, într-o vilă foarte frumoasă, care avea anexate şi grajduri, unde caii familiei erau deja instalaţi când noii locatari au sosit. Peisajul era mirifc:grădini cu toate tipurile de pomi şi de flori, de la trandafiri la crizanteme, până la narcise, muşcate şi flori de iasomie. Parfumul florilor de portocal este, însă, cel care a rămas cel mai puternic întipărit în memoria Reginei Maria din perioada copilăriei petrecute în San Antonio. 

Şi măslinii din Malta au rămas adevărate simboluri ale copilăriei prinţesei. Chiar într-un Ajun de Crăciun, aceasta a descoperit împreună Ducky un crâng plin de măslini, împodobit de la un capăt la altul cu un covor de narcise. Cele două prinţese au sărit de pe cai şi au cules cu însufleţire mănunchiuri de flori pe care i le-au oferit mamei lor. Exista şi un cusur:lichidul foarte lipicios din cozile narciselor, care nu era tocmai benefic pentru hainele prinţeselor...

„Era vârsta nevinovăţiei, raiul în care nu te mai poţi înapoia după ce i-ai trecut pragul intrând în lumea realităţilor...”

Călăria.Dacă în Anglia, la Eastwell, Maria abia începuse să descifreze tainele călăriei, în Malta plimbările călare au ajuns în centrul activităţii sale. Ducesa de Edinburgh le-a dăruit fiicelor ei câte un cal:Rubin era calul brun-roşcat al principesei Maria. Avea picioare subţiri, coama şi coada albe, era foarte năzdrăvan şi puternic şi, desigur, foarte iubit de stăpâna sa.

Călăria:marea pasiune a micilor prinţese (în fotografie – Victoria Melita, Beatrice, Alexandra)

Când ploua şi pe jos era noroi era cea mai mare distracţie la călărit pentru prinţese. Organizau cu prietenii lor întreceri cu o miză care îşi punea amprenta vizibil:trebuiau să treacă cât mai rapid prin bălţile de noroi şi să vadă care îl murdăreşte mai tare pe celălalt.

Pe lângă cai, mai erau şi măgarii, animale specifice zonei, iar prinţesa Maria nu a ratat ocazia unor plimbări nostime pe magăr alături de surorile ei. De exemplu, una dintre văile înguste din împrejurimi, pe care Maria o botezase „Valea Fericită”, era prea pietroasă ca să poate fi străbătută călare pe cai. Mama prinţeselor a dat ordin să li se aducă o mulţime de măgăruşi cenuşii, cafenii şi negri. Maria şi-a ales un exemplar negru, ascultător şi repede la pas, astfel încât, mai tot timpul era înaintea celorlalţi. 

Gusturile copilăriei:trei dulci, trei amare

Regina Maria nu a fost un copil deosebit de mâncăcios, dar a „gustat” din plin din aromele copilăriei. Fondantele din fragi proaspeţi, servite în coşuleţe mici, din hârtie, de la Curtea Rusiei, erau printre preferatele viitoarei regine. „Hrana vrednică de zâne”, cum le numeşte Regina în memoriile sale, era gustată de toate personajele pe care Maria le născocea în basmele şi poveştile copilăriei.

O altă amintire delicioasă din copilăria prinţesei era desertul, , Mehlbrei”, pe care îl mânca aproape în fiecare duminică la bunica sa, Regina Victoria. Bucătării îl botezau „bouillie de farine à la vanille”, însă Regina Victoria, mai sentimentală în ceea ce priveşte Germania, îi păstra numele german pe meniu. Desertul era o savuroasă budincă de vanilie, uşor rumenită pe deasupra. De altfel, exact micile bucăţele cafenii de coajă rumenită care pluteau deasupra budincii ofereau papilelor gustative ale prinţesei o nespusă desfătare.

Al treilea „gust” de neuitat al copilăriei regale era o prăjitură pe care Maria o mânca la Kalenberg, unul dintre castelele din afara oraşului Coburg, din Germania. Deşi aspectul său nu era unul deosebit, ci, dimpotrivă, destul de banal, pentru că era o simplă prăjitură coaptă, specific nemţească, „coaja ei avea ceva care o făcea să ţi se topească în gură ca nicio altă prăjitură de pe lume”, după cum mărturiseşte Regina. Maria îşi mânca prăjitura cât mai încet pentru a nu rata niciun gram de savoare, iar ultima îmbucătura era o supremă şi memorabilă bucurie gustativă.

„Când oficia la dulapul cu medicamente, Nana era neînduplecată, ca Soarta când hotăreşte destinul unui om. Cât de limpede o revăd!”

„Nana”, una dintre bonele Mariei, avea printre atribuţii şi îngrijirea prinţeselor când acestea se îmbolnăveau şi aveau nevoie de medicamente. Trei gusturi amare i-au marcat copilăria Reginei. Primul se „servea” într-o lingură de argint încălzită şi se numea ricină. Apoi, cu alte ocazii, prinţesa Maria trebuia să îndure cu vitejie, dar niciodată fără scene de răzvrătire, prafurile lui Gregori. Acestea, portocalii, grunzuroase şi amare, erau topite într-un păhărel de vin, rezultând un amestec dezgustător pentru prinţesă – şi, probabil, pentru oricine. Al treilea medicament se numea prafurile lui Grey şi, deşi mai blând decât primele două, i-a „amărât” şi acesta gustul Mariei în copilărie, chiar dacă îl primea îndulcit cu peltea roşie de coacăze.

Imagini şi poveşti

Odată, când a fost la o expoziţie de pictură în Berlin, mintea de copil a Mariei a „fotografiat” pentru totdeauna două tablouri. Prima lucrare care a impresionat-o înfăţişa un copil mic, îmbrăcat sărăcăcios, care mângâia, cu milă, un cerb mort, atârnat pe un zid. Cel de-al doilea tablou, cu adevărat de neuitat, după spusele Reginei, se numea „Mia povera Maria” – ilustrativă coincidenţă a numelui! – şi era o acuarelă italienească de mari dimensiuni. Aceasta reda un fel de paraclis pustiu, făcut din piatră neşlefuită, în care era aşezat un sicriu plin de flori, în care zăcea o copilă moartă, cu părul negru şi chipul ca de ceară. Lângă sicriu era un tânăr îmbrăcat în haine ţărăneşti, îngenuncheat, iar în spate o bătrână care privea nepunticioasă la disperarea din ochii bărbatului. „Mia povera Maria” a pus stăpânire pe memoria micii prinţese, probabil prin durerea cumplită pe care o surprindea, şi a urmărit-o mereu de atunci. Apoi, ani la rând Regina Maria a visat să aibă acea acuarelă, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Ducele şi ducesa de Edinburgh alături de cei cinci copii ai lor, dar şi alţi prinţi şi duci din familia extinsă, la Coburg, în 1890. Viitoarea regină a României e în dreapta, aşezată.

Sărind pe altă ramură a artei, literatura, ştim că basmele şi poveştile lui Andersen şi ale Fraţilor Grimm i-au fost tovarăşi de nădejde Mariei în copilărie. „Mica Sirenă” s-a situat în topul preferinţelor sale literare, fiind povestea sa de suflet, iar basmele cu zâne ale lui Andersen au fascinat-o grozav. Ducesa de Edinburgh le citea poveşti ore întregi Mariei şi surorilor sale, timp în care fetele nu doar ascultau, ci şi desenau sau croşetau.

Apoi, istoria a rânduit, capitol după capitol, povestea propriei vieţi a Reginei Maria, la care, conştient sau nu, au contribuit multe din secvenţele pline de aventură, dragoste şi suspans ale copilăriei.

„Ceva din darul copilăriei de a desluşi vedenii în alte vedenii, adâncimi în alte adâncimi, taine şi închipuiri în zilnica realitate, a rămas în mine în toată calea vieţii”. 

Bibliografie:Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 2013