Destinul incredibil al unei spioane - Zofia Potocka, de la prostituţie la spionaj si de la sclavă la sotie de conte

Puţine istorii universale ale spionajului pomenesc numele Zofiei Potocka (1760-1822), deşi i s-au consacrat o serie de lucrări care se ocupă cu predilecţie de viaţa sa amoroasă mai mult decât de activitatea sa de agentă. Totuşi, uneori Potocka a fost comparată, cu „prototipul” femeii-spioană, Mata Hari, deşi contextul istoric şi modalităţile în care ele au acţionat sunt deosebite.

Pe de altă parte, se poate spune că implicaţiile pe care le-a avut Potocka în mediile politice, mai ales la marile Curţi ale Europei, le depăşesc pe cele ale Matei Hari, a cărei „poveste” păleşte uneori cu lângă aceea a prostituatei sclavă care a ajuns contesă şi spioană internaţională.

„Cu cât coborâm în istorie

…avem de a face cu perfecţionarea utilizării sexului în spionaj”, arată, în Memoriile sale, cel care a contribuit în mod substanţial la perfecţionarea metodei seducerii prin agente, şeful Stasi, Markus Wolf.

Mărturiile  în acest sens au o vechime apreciabilă, ele putând fi întâlnite chiar în „Biblie” („Cartea lui Joshua”) care aminteşte de exemplu lui Rahab, prostituata care a contribuit în mod substanţial  la cauza poporului evreu de a intra în posesia „ţării promise”, deci a întregului teritoriu pe care cărţile sfinte i-l atribuiau.

Desigur, un alt exemplu celebru este acela al Theodorei (500-548), soţia împăratului Bizanţului Iustinian care, după ce practicase şi ea „cea mai veche meserie din lume”, organizează din proprie iniţiativă  o reţea de informatori, în interiorul şi exteriorul imperiului prin care a contribuit la îndepărtarea pericolul pierderii tronului. Sistemul de  spionaj creat de Theodora a fost reluat în  în secolele următoare. 

Desigur, pot fi citate numeroase exemple din Antichitate până în Perioada contemporană, dar noi îl vom aminti pe acela al adevăratei predecesoare a prostituatei-spioane, o vreme ignorat de istorici.

Origine umilă

Zofia Clavone a fost fiica lui Constantine, un mărunt negustor de vite,  şi a  Mariei. S-a născut la 12 ianuarie 1760 în Bursa (Anatolia), deci în Imperiul Otoman. Atunci când Zofia a împlinit 12 ani, familia sa s-a mutat la Constantinopole, în cartierul grecesc al Fanarului, iar, în 1775, tatăl a murit în împrejurări destul de ciudate. În timpul marelui incendiu, care a mistuit oraşul în acea perioadă, casa familiei Clavone a fost mistuită, astfel încât familia a fost lipsită de orice fel de mijloace materiale.

Ar mai fi de menţionat că unele biografii ale Zofiei, „confecţionate” probabil atunci când devenise o personalitate a epocii, îi atribuie tatălui, Constantin descendenţa din familia nobilă a…Cantacizinilor.

Se pare că în ciuda vârstei sale fragede, Zofia (sub porecla de „Dudu”-„Papagalul tânăr”) a practicat şi prostituţia.

Vândută ca sclavă

În tot cazul, frumuseţea Zofiei a devenit cunoscută printre vecini, astfel încât mamei sale, care se ocupa cu comerţul de legume, nu i-a rămas decât să o vândă pe copila de 12 ani, pentru 1500 de piaştrii,  ambasadorului Poloniei la Consatintinopol, Boskamp Lyasopolsky, care se pare că îl „aproviziona” pe regele acestei ţări cu prostituate. De altfel şi sora Zofiei, Maria a fost „vândută” unei paşe. 

Până în 1778, Zofia, care îşi spunea „Sophie de Tchelitche” (?), a rămas  amanta ambasadorului, dar se pare că a primit, alături de fiica acestuia, o bună educaţie. Această tranzacţie fusese condiţionată de introducerea Zofiei în cercuri aristocratice, chiar la Curtea Poloniei.

Soţie de conte

Pasul acesta se face însă pe altă cale,  atunci când Zofia îl întâlneşte pe reprezentantul unei familii aristocratice poloneze, de Witt, comandantul fortăreţei Kamenetz-Podolsk (actualmente în Ucraina), care îi propune să se căsătorească cu fiul său, contele Joseph de Witte. Căsătoria are loc în 1779. După moartea tatălui său, Joseph moşteneşte funcţia acestuia. A avut doi fii cu de Witt, Jan and Kornel.

Odată cu izbucnirea, în 1787 a războiului ruso-turc, după victoria armatei ţariste de la Hotin, de Witt este numit comandant al cetăţii Chersonului . În acelaşi timp, se pare că primeşte şi însărcinarea  de şef al reţelei de spioni organizată de prinţul feldmareşal Grigori Alexandrovici Potiomkin (1739-1791), amantul ţarinei Ecaterina cea Mare, conducător de fapt al Imperiului rus. De Witt devine şi agent de legătură între polonezi şi turci, folosindu-se şi de relaţiile cu paşa, soţul Mariei, sora Zofiei. Aceasta îi dă posibilitatea Zofiei de a se apropia de intrigile care dominau acest mediu.

„Cea mai frumoasă femeie din Europa”.

Se pare că schimbarea de statut a soţului Zofiei l-a făcut pe de Witt să se lanseze şi în politica europeană, iar cel mai important mijloc pe care l-a folosit au fost farmecele soţiei sale cu care întreprinde un adevărat turneu în unele din cele mai importante capitale ale Europei.

Începutul are loc la Varşovia, unde, la începutul lunii martie 1781, Zofia este prezentată regelui Stanislas Augustus. Poetul său de Curtel, Stansilas Trembecki, i-a consacrat Zofiei o poezie în care o compară cu „o frumuseţe antică”. De altfel, regele Poloniei va fi naşul unuia din fii Zofiei.

Ca urmare a acestei vizite,  de Witt îşi consolidează poziţia politică. Ulterior, regele Poloniei îi face onoarea de a vizita cetatea Kamenetz-Podolsk, a cărui guvernator era de Witt.

Urmează Berlinul, unde Zofia are ocazia să se afle în faţa regelui Prusiei Frederick II, care îi  va declara „Dacă în ţara ta există multe astfel de femei, voi dori să călătoresc acolo”

Atunci când o cunoaşte pe Zofia, împăratul Austriei Iosif II este fascinat de farmecul şi îl însărcinează pe Mozart să comună o melodie pentru ea.

Zofia ajunde la Paris ca urmare a scrisorii lui Iosif II către sora sa Marie Antoinette, aflată pe tronul Franţei. Însoţită de soţul ei, este prezentată reginei la reşedinţa de la Petit Trianon. Impresionantă de această construcţie,  Zofia nutreşte ideea de a deveni cândva proprietara unei asemănătoare, vis care i se va împlini. La Paris, Zofia are relaţii cu contele de contele de Provence, viitorul rege Ludovic XVIII şi cu contele d'Artois, viitorul Charles X. În tot cazul, la Paris, Zofia repurtează unul din marile sale succese. Devine o prezenţă obişnuită în societatea înaltă şi este considerată „cea mai frumoasă femeie din Europa”. Este numită „frumoasa grecoaică”, „frumoasa fanariotă”..

Aşa cum arată unii biografi ai săi, pur şi simplu, Zofia „a şocat Curţile Europei” prin frumuseţea, dar şi prin spiritul său.

De acest succes profită şi soţul ei care este numit de regele Poloniei general. În acelaşi timp, este amestecat  în intrigile politice „ţesute” de Potiomkin. Acesta o prezintă pe Zofia ţarinei la un bal, în 1791, devenind o adevărată confidentă a  Ecaterinei. Avem toate motivele să ne întrebăm care a fost scopul acestui „turneu” în cursul căruia Zofia a avut ocazia să se afle în apropierea celor mai importanţi monarhi ai Europei şi desigur să se familiarizeze cu unele secrete politice. Putem crede că Potemkin era implicat în acest scenariu mai ales după ce Zofia îi va deveni amantă.  

Câştigată la jocul de cărţi

La un moment dat, de Witt a pierdut o sumă mare la jocul de cărţi, astfel încât a fost pus în situaţia de a o „ceda” pe Zofia unui aristocrat polonez, generalui Stanislaw-Felix Potocki (1752-1805), cu care deja avusese o relaţie în timpul unui popas la Iaşi. Se pare că Potocki i-a plătit lui de Witt o importantă sumă de bani. După ce fiecare divorţează, Zofia şi Potock se  căsătoresc. Ceremonia are loc după moartea ţarinei Ecaterina, care se pare că se opusese acestui mariaj, în 1798, fiind oficiată atât în  rit catolic, cât şi ortodox.

Potocki, care făcea parte din partida pro-rusă din Polonia, era de două ori mai în vârstă decât Zofia, iar mărturii contemporane îl zugrăvesc ca fiind „de o urâţenie respingătoare, josnic şi cinic”. 

Vor avea opt copii, în afară de acela pe care l-a avut cu fiul lui Stanislav-Felix, Jerzy Potocki.

Ca un omagiu frumuseţii soţiei sale Potocki îi construieşte un parc („Grădina lui Venus”), care, la vremea aceea, a costat suma de 15 milioane de zloţi.

Se pare că, la un moment dat, Potocki intrase sub influenţa misticismului şi a asociaţiei secrete a „Iluminaţilor” polonezi, ceea ce s-a întâmplat şi cu Zofia.

În martie 1805, Potocki moare şi, cu ajutorul guvernatorului ţarist Nikolai Novosiltsov, care de asemenea îi fusese amant, Zofia câştigă integral drepturile de moştenire.

Devotată copiilor 

În continuare, Zofia încetează relaţia cu  fiul vitreg al lui Stansilas şi se va ocupa cu creşterea şi educaţia copiilor săi şi cu activităţi caritabile. Ultimii ani de viaţă sunt destul de neclari. În tot cazul, păstrează relaţia cu Potemkin până la moartea acestuia. Se pare că şi ea a intrat sub influenţa misticismului şi că dă dovadă de semne de demenţă, probabil urmare a vieţii aventuroase pe care o dusese.

Are probleme cu sănătatea şi încearcă să se trateze la Berlin, unde moare la 27 noiembrie 1822. Este înmormântată la Uman după o  ceremonie fastuoasă. Este transportată într-o caleaşcă împodobită, fiind îmbrăcată într-o frumoasă rochie. 

În 1877, mormântul este deteriorat de un cutremur şi, prin demersurile fiicei sale, Olga, Zofia îşi găseşte lăcaşul de veci în cripta bisericii din Talnoe, în actuala Ucraină.

Zofia a avut numeroşi urmaşi cu cei doi soţi ai ei, de Witte şi Potocki, dar şi alţi copii nelegitimi. Cele două fiice ale sale, care se pare că îi moşteniseră frumuseţea, s-au căsătorit cu reprezentanţi ai aristocraţiei ruse:contesa Sophia cu un membru al familiei Kiselev, iar Olga (1802-1861) cu Narâşkin.

O altă soartă a avut-o unul din fii Zofiei amestecat în mişcările revoluţionare din Rusia, ceea l-a făcut pe ţarul Nicolae I să-i confişte proprietăţile. Și totuşi, în ciuda acestei abundenţei de informaţii privitoare la biografia Zofiei Potocka, rămân o serie de aspecte ale acesteia nu pe deplin elucidate şi unele întrebări deschise: „Curtezană sau nimfomană” ?

…se întreabă unul din biografii Zofiei. Întrebarea pare legitimă dacă avem în vedere numărul mare de bărbaţi cu care a întreţinut relaţii. Această alternativă o priveşte şi pe împărăteasa Bizanţului, Theodora.

Fără îndoială Zofia era de o frumuseţe deosebită, fapt remarcat de numeroşi dintre contemporanii săi, dintre care un martor ocular scrie:„Era frumoasă ca un vis, un copil al unei ţări din sud. Frumuseţea ei era admirată de toţi aceia care au văzut-o, aprindea focul în inimile bărbaţilor şi trezea invidia femeilor”.

Într-o scriere a vremii intitulată „Jurnalul unui nobil”,  i se face un portret la vârsta de 50 de ani, când majoritatea femeilor sun deja „trecute”:„Nu îşi pierduse din prospeţime şi vigoare, avea reputaţia  unei femei foarte frumoase. Era înaltă, graţioasă, întotdeauna extrem de bine pusă la punct. Exista o demnitate afectată în comportamentul ei care îşi păstra familiaritatea în limitele unei bune creşteri. Ochii ei negrii erau plini de expresie şi vivacitate. Un zâmbet plăcut juca pe buzele ei care descoperea cei mai frumoşi dinţi”.

Frumuseţea sa i-a impresionat bineînţeles pe pictori, fiind unul din  femeile epocii cel mai des portretizată. Cel mai cunoscut dintre aceste portrete intitulat „Zofia Potocka. Contesa Zamoyska (?) aparţine pictorului german Franz Xavier Winterhalter (1805-1873), realizat în jurul anului 1780, deci când Zofia avea 20 de ani. Acesta consemnează:„Era extrem de tânără şi frumoasă”.

De-a lungul vremii şi-a atribuit diferite nume în funcţie de societatea în care se afla:Zofia Clavone, după numele de fată, contesa Zofia Konstantinova Potocka în Rusia, Sophie de Célice în Franţa, dar cel mai cunoscut dintre toate era contesa Zofia Potocka, titlul pe care l-a căpătat de soţul ei, nobil polonez. 

În afară de cei doi soţi, a avut numeroşi amanţi şi copii nelegitimi, aproape în fiecare ţară pe unde a trecut:regele Charles X, viitorul rege Louis XVIII, contele  Jean-Baptiste du Barry (Franţa), prinţul Jozef Antoni Poniatowski (Polonia),   guvernatorul Nikolai Novosiltsev, Nikolai Saltykov (Rusia). A întreţinut o relaţie îndelungată cu fiul său vitreg, Jerzy Potocki, cu care a avut şi un fiu.

Dar desigur amantul care  a avut cea mai mare influenţă asupra destinului Zofiei a fost prinţul Potiomkin pe care îl numea cu modestie „fratele meu mai mare”.

Aventurieră sau spioană ?

Se pare că Zofia l-a cunoscut pe Potiomkin în timpul războiului ruso-turc (1787–1792), în 1789, cu ocazia unul bal la Petersburg, iar relaţia lor a durat până la moartea acestuia. A fost introdusă ca „metresă oficială” a lui Potiokin în timpul unei vizite la Petersburg, în 1791. După moartea lui Potemkin, Zofia a devenit indezirabilă la Curtea ţarinei. 

Nu a fost vorba doar de o relaţie amoroasă, ci şi de una de… spionaj, căci Potemkin a însărcinat-o pe Zofia să participe la  acţiunile reţeaua de agenţi pe care cesta o întreţinea în Polonia de sud în vederea obţinerii de informaţii despre relaţiile dintre Polonia şi Turcia, deosebit de preţioase pentru desfăşurarea războiului. De fapt, această însărcinare a primise soţul Zofiei, Potocki, şi probabil ea şi-a dat concursul la desfăşurarea ei. 

Ideea despre „colaborarea” informativă dintre Zofia şi Potiomkin  a avut o circulaţie destul de mare în epocă şi în perioadele care au urmat, alimentând convingerea că ea a fost o „mare spioană”. De fapt, mărturiile scrise ale contemporanilor despre această relaţie sunt destul de puţine. Cel care a contribuit la  reactualizarea acestei idei a fost istoricul şi jurnalistul englez Simon Jonathan Sebag Montefiore care, într-un volum apărut în 2005, scrie despre contesa Sophia Potocka, numită şi „frumoasa grecoaică”, „cea mai scumpă femeie în Europa”, că a fost „spioană şi curtezană”, una din ultimele amante ale lui Potemkin chiar încă înainte să se fi căsătorit cu contele polonez Potocki . Se pare că Potemkin i-a dat şi o proprietate în Crimeea. În general, Zofia „a dobândit o avere uriaşă”. Activităţile informative ale Zofiei ar fi încetat odată cu moartea lui Potiomkin.

În tot cazul este greu de admis că Zofia Potocka a fost o simplă aventurieră, care „s-a jucat cu inima bărbaţilor”. Consecvenţa cu care s-a implicat (voit sau nu !) în activităţi informative, faptul că a avut de câştigat pe plan social şi material de pe urma acestor acţiuni, au făcut ca ea să se înscrie  în „galeria spioanelor”. 

„Moştenirea” Zofiei

Despre Zofia Potocka au fost publicate o serie de lucrări datorate mai ales unor istorici polonezi care se referă mai ales la relaţia ei cu Potiomkin, afirmându-se chiar că a fost personajul care, în acea perioadă, a contribuit substanţial la cunoaşterea Poloniei pe plan internaţional.  

În tot cazul, în unele din acest lucrări se remarcă faptul că „viaţa sa a fost învăluită în mister” şi că „Renumită pentru intelectul ei strălucit, vicleană şi lipsită de remuşcări, Zofia Potocka a condus o reţea de spionaj cu o ingeniozitate absolută”.

Că personalitatea Zofiei Potocka a reintrat în actualitate ne-o dovedeşte şi romanul romanul „Garden of Venus”  de Eva Stachniak, apărut în 2005, bazat pe biografia sa. Ideea principală a acestei lucrări este că  Zofia a făcut parte din galeria de femei-spioane care şi-a schimbat statutul prin „frumuseţea, inteligenţa şi  viclenia ei”. După părerea acestei autoarei, această femeie frumoasă "a folosit darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu"-şi le-a folosit foarte bine”. În tot cazul, dacă admitem că Zofia a fost într-adevăr o „mare spioană”, trebuie să recunoaştem că ea a dobândit o poziţie socială mai înaltă decât alte femei care s-au ilustrat în acest domeniu.

După unele opinii ea poate fi considerată prima spioană internaţională din istorie. 

Dar chiar autoarea volumului amintit consideră că „moştenirea” Zofiei este de fapt o „poveste complicată”, imaginea ei fiind departe de a fi clară,   căci legenda se amestecă cu istoria, motiv pentru care ea poate fi considerată într-adevăr o predecesoare a Matei Hari…