David Livingstone, preotul-medic devenit primul explorator britanic care a ajuns în interiorul Africii

David Livingstone a fost un preot misionar, ce a devenit ulterior,explorator și care a reușit să exploreze ținuturile din centrul Africii și a descoperit Cascada Mosioatunya (pe care a redenumit-o, ulterior Cascada Victoria), fiind unul dintre pionierii explorării interiorului Africii, care alături de ceilați mari exploratori britanici din secolul al-XIX-lea (Mungo Park,Clapperton, John Speke etc) vor ajuta Imperiul Britanic să-și dezvolte un imperiu și în Africa. Acesta s-a născut la 19 martie,1813 și a murit la 1 mai,1873.

Începutul vieții lui David Livingstone

 David Livingstone se naște la 19 martie,1813 în orașul Blantyre,Comitatul Lanarkshire din Scoția(parte a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în urma Actului de Uniune a Regatelor Angliei și Scoției de la 1707), unde începe să muncească la filatură, la doar 10 ani, fiind un autodidact impresionant.[1]

În ciuda celor 12 ore și jumătate pe săptămână în care trebuia să lucreze,6 zile pe săptămână, el reușește să se și cufunde în studiu, învâțând limba latină și puțină greacă veche, citind în timp ce lucra la filat. Între 1835 și 1837, urmează studiile la Anderson’s College din Glasgow, iar în 1838, se înscrie ca misionar.[2] 

Doi ani mai târziu, în noiembrie,1840 își ia licența la Facultatea Regală de Medicină și Chirurgie din Glasgow, în aceeași lună fiind hirotonisit preot. Inițial, avusese de gând să plece în China, însă izbucnirea Primului Război al Opiului(1839-1842)  i-a pus capăt acestui vis. Totuși, el a reușit să-i convingă pe cei de la Societatea Misionară să-l trimită în Africa de Sud, caracterul său puternic, precum și constituția sa de fier făcându-l omul ideal pentru a predica acolo. Astfel, în decembrie 1840, acesta pleacă spre Africa de Sud, ajungând la Cape Town, pe 14 martie,1841.[3]    

II. Prima expediție a lui Livingstone în Africa (1841-1856)

    Pentru următorii 15 ani din viața sa(1841-1856), David Livingstone se va afla într-o continuă mișcare în interiorul Africii, întărindu-și determinarea sa de misionar, răspunzând cu toată inima atracției de a realiza noi descoperiri geografice, ciocnindu-se cu burii(descendenții primilor coloniști olandezi care au ajuns în Africa de Sud la mijlocul secolului al-XVII-lea) și portughezii(al căror tratament față de el îl va detesta), construindu-și pentru sine însuși o reputație remarcabilă în calitate de creștin dedicat.explorator curajos și avocat fervent împotriva sclaviei. Pe cât de dedicat va fi el activității sale în Africa, pe atât de mult își va ignora familia, punându-și datoriile de soț și tată pe locul al doilea.

   Astfel, de la baza misionară a lui Moffat de la Kuruman(aflată la frontiera Capului Bunei Speranțe), la care Livingstone ajunge pe 31 iulie,1841, el își extinde căutările pentru a găsi băstinași pe care să-i convertească spre nord, într-o regiune neexplorată până atunci, unde se spunea că populația era numeroasă.[4]

Acest lucru se potrivea scopului său de a răspândi Evanghelia prin ,,agenți nativi”. Deja în vara lui 1842, el reușise să meargă mult mai departe, spre nord decât orice alt european prin dificilul ținut al deșertului Kalahari și să se familiarizeze cu limbile și culturile locale.[5] Caracterul său este pus la încercare într-un mod dramatic în 1844, când în timpul unei călătorii către Mabotsa cu scopul de a construi o bază misionară acolo, el este atacat și rănit de un leu.[6]

Mai mult decât atât, el va supraviețui și nenumăratelor îmbolnăviri de malarie pentru care, cu rigoarea care îl caracteriza își va crea propriul remediu(alcătuit din 3 granule de calomel, 3 granule de chinină, 10 grame de rubarbă, 4 granule de rășină de noptiță amestecate cu puțin alcool, toate acestea formând  baza faimoasei ,,pilule Livingstone”, care îi va ajuta , mai târziu și pe alți exploratori britanici să reziste malariei).[7] Cu toate acestea, Livingstone ajunge să fie foarte repede dezamăgit de ceea ce găsește la misiunea model a Societății.

Convertirea  africanilor se dovedește a fi o muncă chinuitor de lentă, așa cum se vede în jurnalele lor timpurii de la Kuruman:,,Populația este afundată în cea mai joasă stare de degradare morală. Într-atât încât e probabil dificil sau mai degrabă imposibil pentru creștinii de acasă să aibă o idée cât de cât exactă despre ignoranța care le învăluie mințile. Nimeni nu poate concepe condițiile în care trăiesc.

Ideile lor sunt toate lumești și doar cu mare dificultate pot fi făcuți să se detașeze de obiectele materiale...toate hainele lor sunt îmbibate în grăsime, așa că și ale mele se murdăresc repede. Și e de ajuns să stai printre ei zi de zi și să le asculți muzica asurzitoare, ca să fii dezgustat pe veci de păgânism. Dacă nu se îmbuibă cu carne și bere, bombăne. Și când burțile li s-au umplut, începe zgomotul pe care ei îl numesc muzică.”[8]

Livingstone ajunge repede să înțeleagă că, africanii manifestau interes față de el nu datorită predicilor sale, ci datorită cunoștiințelor lui medicale, inclusiv a ceea ce ei numeau ,,doctoria din pușcă”, aceea care îî permitea să ucidă vânatul cu pușca. Chiar și atunci când Evanghelia putea fi uimitor ilustrată folosind lanterna magică pe care Livingstone o ducea în fiecare sat, răspunsul era unul demoralizant. Când Sechele, șeful tribului Bakwena îi permite să se adreseze poporului său, în august 1848, rezultatul nu este deloc surprinzător:,,Un public bun și atent, dar după slujbă, când m-am dus să văd un bărbat bolnav și când am revenit, șeful se retrăsese în colibă să bea bere și așa cum este obiceiul, patruzeci de bărbați stăteau afară și îi cântau, sau cu alte cuvinte, cerșeau bere în acest fel. Un preot care nu ar fi văzut atât de multe predici de pionierat cum am văzut eu ar fi fost șocat să vadă că un discurs atât de onest în privința Judecății viitoare a produs efecte atât de mici.”[9]

Abia după ce îl vindecă pe unul dintre copii bolnavi ai lui Sechele, șeful de trib îi ia mesajul în serios. Se pare că doar vindecând trupul se putea salva sufletul Africii…În tot acest timp de când ajusese în Africa de Sud(în  martie,1840), Livingstone petrecuse deja 7 ani ca misionar. La fel ca Moffat(cu a cărui fiică,Mary s-a căsătorit în 1845), el învăță limbile băștinașilor și se chinuie să traducă Biblia în aceste limbi.

nsă, Sechele părea să fie singurul pe care l-a convertit, cu toate că la câteva luni după aceasta, și el se răzgândește, revenind la obiceiul poligamiei. O poveste similară avea să se petreacă la câțiva ani după aceea, când Livingstone încearcă să convertească membri ai tribului Makololo. Mai mult decât atât, un călător britanic observă la rândul lui că ,,modul preferat de petrecere a timpului în trib” era ,,să-l imite pe Livingstone citind și cântând psalmi. Imitațiile erau întotdeauna însoțite de  hohote batjocoritoare de râs”.[10]

Niciun makololo nu ajunsese să fie convertit. Livingstone conchide astfel că, respectând indicațiile din manualul misionarului, nu va reuși niciodată să înfrângă ceea ce el considera ,,superstiții”. Trebuia să găsească o cale mai bună de a pătrunde în Africa decât simpla predică în pustiu, sălbaticia, trebuind să fie ea însăși îmblânzită pentru a o putea face mai receptivă la civilizația britanică. Dar cum ar fi putut el să deschidă inima întunericului? Ca să-și poată răspunde la această întrebare, Livingstone trebuia să-și schimbe tacit cariera. Astfel, în 1848, acesta încetează să mai fie misionar, devenind în schimb,explorator. Astfel, în 1849, după ce avusese déjà o tentativă de explorare la Kuruman, el traversează Deșertul Kalahari și descoperă Lacul Ngami(aflat pe teritoriul Namibiei de astăzi), alăturându-se practic mișcării de explorare a Africii(pe care o începuseră James Bruce,ce descoperise în 1770, în timp ce călătorea prin Etiopia,Nilul Albastru,izvorul principal al Nilului, respectiv,Mungo Park, care descoperise în 1796,fluviul Niger), realizare în urma căreia, a primit medalia de aur și o parte a premiului decernat anual pentru descoperiri geografice.[11]

David Livingstone ajunge la Lacului Ngami alături de caravana sa, august 1849( Sursa: https://www.britannica.com/biography/David-Livingstone

    Expedițiile spre lacul Ngami au fost primele sucese dintr-o succesiune de călătorii aproape supraomenești realizate de David Livingstone care aveau să fascineze imaginația epocii victoriene în perioada sa de mijloc. În 1853, Livingstone parcurge aproape 500 de kilometri de-a lungul fluviului Zambezi, apoi pornește de la Linyanti(din Botswana de astăzi) către Luanda, pe coasta Angolei Portugheze, ziarul The Times spunând că aceasta a fost ,,una dintre cele mai mărețe călătorii de explorare geografică ale epocii”.[12]

După ce își recapătă forțele , Livingstone ia înapoi drumul spre Linyanti, pentru ca ulterior să întreprindă un incredibil marș spre Quilimane(în Mozambic-ul de astăzi), devenind primul european care traversează, literalmente Africa, de la Oceanul Atlantic la Oceanul Indian.

Astfel, avem de a face cu eroul tipic al epocii, cu origine simple, dar care  reușește să deschidă drumul civilizației britanice în practic, cel mai puțin primitor dintre continentele lumii, făcând asta, de bună voie și neîndemnat de nimeni și devenind primul medecin sans frontieres[13] din secolul al-XIX-lea. Mai mult decât atât, pentru Livingstone căutarea unei căi care să deschidă Africa Creștinismului și Civilizației devine și mai urgentă după descoperirea faptului că sclavia încă prospera. Cu toate că în vestul Africii, comerțul cu sclavi fusese teoretic suprimat (ca urmare a Legii privind abolirea sclaviei din 1834), aceștia continuau să fie exportați din Africa Centrală către Arabia,Persia și India.

E posibil ca, pe parcursul secolului al-XIX-lea, în jur de 2 milioane de africani să fi căzut victime ale acestui trafic spre est, sute de mii dintre ei trecând prin marea piață de sclavi de pe insula Zanzibar, care lega între ele economiile diferitelor țări din jurul Oceanului Indian. [14] Pentru un bărbat din generația lui Livingstone- care nu avea niciun fel de experiență în comerțul cu sclavi mult mai extins pe care îl practicaseră britanicii înșiși în Africa de Vest- spectacolul caravanelor de sclavi, distrugerile și depopularea pe care le lăsau în urmă erau profund șocante. ,,Cea mai ciudată maladie pe care am văzut-o în această țară”, va scrie el mai târziu, ,,pare într-adevăr să fie boala inimilor frânte și ea atacă oamenii liberi care au fost prinși și înrobiți…Un băietan  frumos, de vreo 12 ani…a zis că nimic nu era în neregulă cu el, în afară de durerea din inimă”[15]

  Negustorii de sclavi alături sclavii lor legați de mâini și gâturi. Imagine din cartea “Narrative of an Expedition on Zambesi and its Tributaries” a lui David Livingstone  (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/David_Livingstone )  

 Livingstone detesta cât se poate de tare comerțul cu sclavi africani, iar celor care îi descriau drept ucigași pe africani le răspundea că el nu a ,,avut niciodată vreo bănuială privind existența unor intenții mârșave cât timp am fost printre negrii autentici și, cu una sau două excepții, am fost întotdeauna tratat cuviincios, de fapt triburile centrale au fost atât de politicoase,[încât]…un misionar care dovedește oarecare prudență și tact se va bucura cu siguranță de respect . A refuzat să creadă, așa cum va scrie  mai târziu...în orice incapacitate a africanilor, fie ea mintală sau emoțională...În privința statutului africanilor printre celelalte nații de pe pământ, nu am văzut nimic din ceea ce ar putea justifica ideea că sunt o specie sau rasă diferite de cele mai civilizate.”[16]

Tocmai acest respect al lui Livingstone față de africanii pe care i-a întâlnit a făcut să-i repugne într-atât comerțul cu sclavi, pentru că acest negoț murdar le distrugea comunitățile, chiar sub ochii lui. Soluția exploratorului de a elimina comerțul cu sclavi presupunea găsirea unei căi prin care negustorii cinstiți să poată călători în interiorul continentului și să înceapă un negoț legitim cu bunuri valoroase ce se găseau deja în Africa(precum bumbacul,cafeaua,zahărul,uleiul de palmier,fierul sau aurul care fuseseră abandonate pentru câștigurile iluzorii ale unui comerț care arareori se dovedea profitabil).[17]

   Exploratorul căuta neobosit artera civilizației. În comparație cu cei care s-au străduit să țină pasul cu el,  Livingstone a părut indestructibil. După ce fusese deja primul alb care a traversat Deșertul Kalahari, primul alb care a văzut Lacul Ngami și primul care a traversat continentul african, în noiembrie,1855 el va deveni primul alb care va avea ocazia să vadă poate cea mai  mare dintre minunile naturale ale lumii. La est de râul Esheke, cursul lin al fluviului Zambezi este curmat spectaculos de o mare prăpastie. Localnicii numeau cascada Mosioatunya(,,fumul tunător”), Livingstone, care conștientiza déjà nevoia de atrage susținerea celor de acasă pentru activitatea lui, o  va redenumi Victoria, ca dovadă a loialității lui. Tot atunci, va descoperi și platoul Batoka, o zonă ,,cu pajiști largi și unduitoare, cu ierburi pitice, de felul celor pe care poeții și localnicii le numesc peisaj rural”, dar unde rodea în egală măsură ,,grâul de calitate superioară și cu mare productivitate”, alături de ,,alte cereale și rădăcinoase de o mare varietate”, zona fiind una ideală pentru înființarea unei colonii de către scoțienii lui. La fel ca atât de mulți alți exploratori înainte și de după el, Livingstone credea că descoperise Pământul Făgăduinței. Dar acesta nu avea să fie doar un El Dorado economic, ci și unul cultural. Odată ocupat de coloniștii albi, platoul Batoka va răspândi în jur valorile civilizației britanice, până ce întregul continent va fi purificat de superstiții și sclavie.

    O hartă a expedițiilor din Africa a lui David Livingstone(Sursa: https://www.britannica.com/biography/David-Livingstone )

       În mai 1856, Livingstone se întoarce în Anglia, cu o nouă misiune. Însă de astă dată cei pe care avea de gând să-i convertească erau publicul și guvernul britanic, iar cartea pe care voia s-o răspândească era propria lui ,,Missionary Travels and Researches in South Africa”, convertirea fiind una instantanee. A fost copleșit cu medalii și onoruri și i s-a acordat chiar o audiență privată la regină. Cât despre carte a fost un bestseller imediat, cu 28.000 de exemplare vândute în câteva luni. Prima sa călătorie fusese un succes extraordinar, însă Livingstone nu avea să se oprească aici!

A doua călătorie în Africa (pe fluviul Zambezi)(1858-1864)

   De această dată, el călătorește în Africa între 12 martie,1858 și 23 iulie,1864, în calitate de consul britanic la Quelimane(pentru promovarea Comerțului și a Civilizației, având în vedere eliminarea comerțului cu sclavi).[18] Această expediție a fost mult mai bine organizată decât călătoriile sale solitare anterioare, cuprinzând un vapor cu aburi,provizii impresionante precum și un echipaj de 10 africani și 6 europeni(printre care se aflau fratele său,Charles și un doctor din Edinburgh, John Kirk).[19]

Faptul că leadership-ul legendar al lui Livingstone avea limitele sale era un fapt ce avea să se dezvăluiască curând, certurile izbucnind imediat între europeni, iar câțiva fiind chiar concediați. Mai mult decât atât, deziluzia cu privire la deciziile luate de către Livingstone apare atât între membrii propriei sale expediții, cât și cei ai Misiunii Universităților[20], care îl urmează în Africa. Se va dovedi imposibil să navigheze pe râul Zambezi, iar cele două încercări pe care exploratorul britanic le va face pentru a găsi o rută de-a lungul fluviului Rovuma, ocolind teritoriul portughez (colonia Mozambic) în jurul Lacului Nyassa (Lacul Malawi de astăzi) se vor dovedi la rândul lor,complet nepractice. Livingstone și echipajul său devin primii englezi care reușesc să ajungă în aceste districte(din jurul Lacului Nyassa,pe 17 septembrie,1859).[21]

Pentru ca nefericirea lui să devină și mai mare, soția lui (Mary Livingstone) care se hotărâse să-l însoțească înapoi în Africa, moare în satul Shupanga (de pe fluviul Zambezi) pe 27 aprilie,1862, iar fiul său cel mai mare,Robert(care trebuia să i se alăture tatălui său, în 1863), n-a mai ajuns niciodată la el, plecând în schimb, în S.U.A, unde a murit,luptând de partea Unioniștilor în Războiul Civil American. [22]

    Guvernul Marii Britanii i-a chemat înapoi acasă pe membrii expediției sale în 1863, când era clar că optimismul lui Livingstone în legătură cu dezvoltarea economică și politică a regiunilor din jurul Fluviului Zambezi era prematur. Însă, exploratorul a decis să-și dezvăluie ceva din caracterul înflăcărat din tinerețea sa, neîndeplinind această solicitare și continuând să călătorească pe un mic vapor cu zbaturi(Lady Nyassa), cu un mic echipaj neantrenat și puțin combustibil pe o distanță de 4.000 km de-a lungul Oceanului Indian, pe care îl va lăsa de vânzare la Bombay(orașul Mumbai de astăzi, din India).[23]

    În cele din urmă, David Livingstone se întoarce înapoi în Marea Britanie în vara lui 1864, împreună cu fratele său,Charles și își publică cea de a doua carte, “Narrative of an Expedition on Zambesi and its Tributaries(,,Povestea unei expediții pe fluviul Zambezi și afluenții săi”, 1865), care însă, nu va avea același succes ca prima sa carte. Tot în acel an, este sfătuit să aibă o intervenței chirurgicală pentru hemoroizii săi care îl chinuiau de la prima sa călătorie în Africa, însă refuză să aibă această intervenție, iar acești hemoroizi care sângerau vor fi și cei care îî vor opri cea de a treia și ultima sa călătorie și vor duce în ultimă instanță, la moartea sa...

  Căutarea izvoarelor Nilului și moartea lui David  Livingstone(1866-1871)

   Livingstone se reîntoarce în Africa, după o scurtă vizită la Bombay, pe 28 ianuarie, 1866, cu ajutorul unor organe private și publice și statutul său de consul britanic. Obiectivul său era, ca deobicei, extinderea acțiunii de propovăduire a Evangheliei  și în același timp, abolirea comerțului cu sclavi pe coasta de est a Africii, la care se adăuga un nou obiectiv:explorarea bazinului central al Africii și găsirea izvoarelor finale ale Nilului.[24] 

De această dată, Livingstone a străbătut pădurile tropicale din centrul și estul Africii fără subordonații săi europeni, luându-i doar pe cărăușii săi africani și asiatici. Problemele care au apărut în jurul echipajului său,însă, nu l-au ocolit nici de această dată, lui Livingstone, prematur îmbătrânit de greutățle expedițiilor sale anterioare, fiindu-i greu să se descurce cu ele.  Reușind să iasă din Mikindani pe coasta de est, el va fi obligat de raidurile tribului Ngoni să renunțe la intenția sa originală( aceia de a evita teritoriul portughez și de a ajunge în regiunea din jurul Lacului Tanganyika, trecând pe la nord de Lacul Nyassa), echipajul său fiind forțat să o ia spre sud, iar în luna septembrie, câțiva dintre membrii expediției sale vor dezerta.[25]

Pentru a evita orice pedeapsă din partea lui Livingstone când aveau să se întoarcă în Zanzibar, dezertorii au născocit o poveste conform căreia acesta fusese ucis de unul dintre băștinașii tribului Ngoni. Cu toate că avea să se dovedească anul următor(în 1867) că el era în viață, fiorul incertitudinii privind soarta lui încă exista în rapoartele care circulau despre expediția sa.

    Drama continua, pe măsură ce Livingstone se deplasa spre nord din nou, plecând de la Lacul Nyassa, iar la începutul lui 1867, un dezertor ia cu el cufărul său cu medicamente și vrea să-l ajute pe Livingstone(să-și trateze hemoroizii), însă acesta continuă să se deplaseze prin centrul Africii. Devine primul european care reușește să ajungă la Lacul Mweru(pe 8 noiembrie,1867) și la Lacul Bangweulu(pe 18 iulie 1868) și mai mult decât atât, cu ajutorul negustorilor arabi, ajunge și la Lacul Tanganyika în februarie,1869. Tot în acel an, ziarul New York Herald îl trimite pe jurnalistul Henry Morton Stanley  pentru a-l găsi pe David Livingstone(care între timp, se rătăcise în jungla din estul Africii).[26]

Stanley ajunge în Zanzibar în ianuarie,1871, pune pe picioare un corp expediționar, iar la 10 noiembrie 1871, după mai bine de 10 luni de căutări, îl găsește pe Doctorul Livingstone, căruia îi adresează următoarele cuvinte ce au intrat în Istoria Universală și anume:,,Dr.Livingstone, I presume?”(Doctor Livingstone,presupun?”) .[27]

Întâlnirea dintre jurnalistul american Henry Morton Stanley și exploratorul britanic David Livingstone,10 noiembrie,1871( https://www.christianity.com/wiki/people/david-livingstone-11630461.html

    După salvarea sa, în ciuda faptului că se afla stare precară, fiind foarte bolnav, va continua să caute izvoarele Nilului în următorii 2 ani(fără a reuși să le găsească vreodată), fapt care îi va înrăutăți și mai tare situația, în cele din urmă acesta va muri la 1 mai,1873, la Ilala( un orășel din estul Tanzaniei de astăzi), pe țărmul Lacului Bangweolo.[28]  Livingstone a devenit un mit care s-a transformat, ulterior într-o legendă a căreia faimă a rămas intactă până în zilele noastre, el devenind extraordinar de faimos în  societatea britanică și întreaga lume pentru faptul că  a reușit să ajungă în centrul Africii, deschizând drumul Imperiului Britanic pentru colonizarea acestei regiuni, să descopere cultura și civilizația triburilor africane pe care le-a vizitat, precum și pentru lupta sa neobosită pentru abolirea comerțului cu sclavi realizat de arabi în Africa de Est(pe care britanicii vor reuși la scurt timp după moartea lui Livingstone să-l oprească).[29]

Bibliografie

 Surse secundare(cărți și articole)

Bibliografie

1.      Ferguson,Niall,Imperiul.Cum a creat Marea Britanie lumea modernă,Editura Polirom,Colecția  Historia,Iași,2018,

2.      Murphy, Emett Jefferson, Istoria Civilizației Africane,Vol,2,Editura Minerva, Colecția Biblioteca pentru toți,București,1981

Surse web

1.      https://www.britannica.com/biography/David-Livingstone/The-Zambezi-expedition

2.      https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofBritain/Dr-Livingstone/

[1] Niall Ferguson, Imperiul.Cum a creat Marea Britanie lumea modernă,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018,Cap.3(,,Misiunea”), Subcap.,,Supraomul Victorian”,pp.120-126

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Pentru citatul lui David Livingstone vezi Niall Ferguson, Imperiul.Cum a creat Marea Britanie lumea modernă,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018,Cap.3(,,Misiunea”), Subcap.,,Supraomul Victorian”, p.122

[9] Pentru citatul lui David Livingstone vezi Niall Ferguson, Imperiul.Cum a creat Marea Britanie lumea modernă,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018,Cap.3(,,Misiunea”), Subcap.,,Supraomul Victorian”, p.122

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Ibidem

[13] Medic fără frontiere(în lb.franceză)

[14] Ibidem

[15] Pentru mărturia lui Livingstone vezi vezi Niall Ferguson, Imperiul.Cum a creat Marea Britanie lumea modernă,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018,Cap.3(,,Misiunea”), Subcap.,,Supraomul Victorian”, p.124

[16] Pentru mărturia lui Livingstone vezi vezi Niall Ferguson, Imperiul.Cum a creat Marea Britanie lumea modernă,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2018,Cap.3(,,Misiunea”), Subcap.,,Supraomul Victorian”, p.125

[17] Ibidem

[18] https://www.britannica.com/biography/David-Livingstone/The-Zambezi-expedition

[19] Ibidem

[20] Societate misionară fondată în 1857 de membrii Bisericii Anglicane de la Universitățile Oxford,Cambridge,Durham și Dublin, ce avea ca scop evanghelizarea teritoriilor din Africa în care ajungea Imperiul Britanic. Va funcționa până în 1965.( https://en.wikipedia.org/wiki/Universities%27_Mission_to_Central_Africa )

[21] Ibidem

[22] Ibidem

[23] Ibidem

[24] Ibidem

[25] Ibidem

[26] Emett Jefferson Murphy, Istoria Civilizației Africane,Vol,2,Editura Minerva, Colecția Biblioteca pentru toți,București,1981,Cap.14(,,Explorare,exploatare și cucerire),p.180

[27] Ibidem

[28] https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofBritain/Dr-Livingstone/

[29] Ibidem

Mai multe