Cum a renunţat Stalin la superspionul Richard Sorge

Americanii consideră spionajul cea mai veche meserie a lumii, deschizând şi un muzeu în capitala federală, Washington, sub numele de International Spy Museum. Deschiderea arhivelor secrete din ultimii ani a adus istoricilor nume noi de spioni şi misiuni de spionaj nebănuite anterior. Dar în pofida atâtor descoperiri, locul întâi în galeria recordurilor mondiale de spionaj rămâne ocupat şi azi de superspionul dr. Richard Sorge.

Cartea de faţă, The Case of Richard Sorge,  publicată de editura Harper and Row din New York, este opera a doi profesori universitari de la Universitatea Oxford. Primul dintre ei, istoricul britanic F. W. Deakin este fostul preşedinte al lui St. Anthony College de la Oxford. Tot el este autorul cărţii The brutal friendship-Mussolini, Hitler and The fall of italian fascism. Al doilea autor al cărţii este G. R. Storry, conferenţiar la Otaru College din Hokkaido, Japonia şi cadru didactic titular la Universitatea Oxford. Ambii autori au efectuat multiple călătorii de documentare la Tokyo şi la New York pentru interviuri cu cei care l-au cunoscut sau l-au anchetat, judecat şi condamnat pe Sorge.

Această lucrare este considerată de istorici drept cea mai completă şi documentată biografie a lui Richard Sorge. El s-a născut la 4 octombrie 1895, în suburbia Surahani a oraşului Baku din Imperiul Rus (azi Republica Azerbaidjan). Tatăl său, Albert Sorge, era inginer miner neamţ, trimis să lucreze în zona petroliferă a Caucazului. Mama sa, Nina Semionovna Kobeleva, era rusoaică. Bunicul său, Friederich Sorge,  a fost secretarul lui Karl Marx, amănunt de mare importanţă pentru stăpânii de mai târziu de la Kremlin. Sorge şi-a petrecut copilăria în împrejurimile oraşului Baku până la retragerea în Germania a tatălui său, decedat în 1907.

În anul 1914, Richard Sorge se înrolează în armata imperială germană şi participă la Primul Război Mondial unde este rănit de două ori, ultima oară atât de grav încât este decorat cu Crucea de Fier. În 1918, Sorge aderă la organizaţia ilegală a Partidului Comunist German, înfiinţat de Rosa Luxemburg şi Karl Liebnecht, iar în 1919 se mută la Hamburg unde obţine doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din Hamburg. La începutul deceniului următor, Sorge este recrutat în secţia „M“ a Partidului Comunist German, un departament ilegal de recrutare a cadrelor comuniste cu influenţă în sindicatele muncitorilor germani. El devine jurnalist şi activist politic la ziarul partidului şi,  în această calitate, participă la şedinţele Cominternului organizate în alte ţări.Începutul.În anul 1925, Sorge devine membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi intră în vizorul poliţiei germane şi al ofiţerilor recrutori ai spionajului sovietic, iar trei ani mai târziu, Sorge devine membru al serviciului sovietic de informaţii Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie (G.R.U.), adică direcţia de spionaj a Armatei Roşii. Fiind deja un jurnalist consacrat, Sorge este trimis la Shanghai sub acoperirea de reprezentant al presei germane pentru studiul agriculturii Chinei. În realitate, misiunea lui în China era să culeagă informaţii privind planurile expansioniste ale japonezilor din Manciuria şi, mai ales, în ce direcţie plănuiau aceştia să acţioneze:spre nord, invadând Siberia sau spre sud, cu ocuparea Chinei şi a Pacificului de Vest.

Sub acoperirea de jurnalist, Sorge a construit o reţea de agenţi şi de specialişti între oraşele Mukden din Manciuria şi Canton din sudul Chinei. În această reţea Sorge a recrutat şi un cetăţean japonez, Ozaki Hotsumi, care avea contacte valoroase în guvernul Japoniei. În ianuarie 1933, Sorge este rechemat la Moscova, unde i se dă o nouă misiune, de data asta la Tokyo. Pentru obţinerea unui paşaport german, Sorge se înscrie la 1 octombrie 1934 în partidul nazist şi cere scrisori de acreditare ca jurnalist în Japonia de la marile trusturi de presă din Germania. Directorul ziarului „Tagliche Rundschau“ îi dă lui Sorge o scrisoare de recomandare către Eugene Ott, ataşatul militar de la Ambasada Germaniei la Tokyo. Acest contact va reprezenta principala breşă sovietică în relaţia Germaniei lui Hitler cu Japonia imperială, întrucât acest ataşat militar va deveni curând ambasadorul german din Japonia. Eugene Ott îl face pe Sorge un membru neoficial al personalului Ambasadei cu acces la materiale de importanţă strategică primite de la Berlin.

Prin agentul japonez Ozaki Hotsumi recrutat de Sorge în China, cei doi reuşesc să stabilească legături directe cu prinţul Fumimoro Konoye, primul-ministru al Japoniei. Asta reprezintă a doua breşă a spionajului sovietic întrucât reţeaua Sorge va reuşi să influenţeze strategia japoneză de invadare a sudului Asiei în adâncul Indo-Chinei şi a Pacificului occidental împotriva coloniilor Angliei, Olandei şi S.U.A. În acest fel, strategiile principalilor duşmani ai URSS erau transmise prompt Kremlinului de către Richard Sorge. În luna mai 1941 soseşte la Tokyo colonelul Ritter von Niedermayer, de la care Sorge află că Hitler tocmai ordonase începerea rapidă a războiului cu URSS,  deoarece Hitler credea că poporul german va fi imposibil de convins să lupte împotriva URSS după terminarea războiului cu Anglia.

Mai mult chiar, Sorge află de la acest demnitar înalt venit de la Berlin că Hitler l-a trimis în Anglia pe Rudolf Hess, adjunctul lui Hitler în partidul nazist, cu sarcina de a cădea la o învoială cu Churchill înaintea invadării URSS. Această informaţie strategică este trimisă prin radio la Kremlin, astfel că Sorge apare acum ca fiind pentru Stalin a doua sursă, după englezul Philby, asupra motivelor ascunse ale zborului intempestiv al lui Hess în Anglia, act în plin război anglo-german, care uluise lumea de atunci. Ca acoperire, Hitler îl declarase public pe Hess ca fiind nebun şi mulţi contemporani au acceptat această versiune.

Potrivit declaraţiilor lui Sorge, cel mai bun produs livrat Moscovei de reţeaua Sorge a fost harta exactă a Ordinului de Luptă al Armatei Imperiale japoneze, numărul şi indicativele diviziilor japoneze, locaţia lor exactă şi numele comandanţilor de divizii (pag. 227). Acest comprehensiv ordin de luptă este citat până în zilele noastre ca o realizare tehnică considerabilă în arta spionajului. La începutul luptelor din Pacific, forţele militare anglo-americane au descoperit cu uimire că URSS a posedat cele mai detaliate informaţii ale ordinului de luptă japonez, datorită activităţii lui Sorge din iarna anului 1940-1941. La 15 mai 1941, Sorge l-a informat pe Stalin prin radio privind ziua şi ora exactă a începerii invaziei URSS de către cele 190 de divizii germane.

Stalin, cel mai bine informat dintre liderii aliaţi

Istoricii militari consideră că realizarea cea mai importantă a lui Sorge a fost notificarea Kremlinului că Japonia nu va ataca URSS-ul, ci se va îndrepta spre sud contra Chinei. Această informaţie strategică a condus la decizia cardinală a lui Stalin din 26 mai 1941 de a transfera 250.000 de soldaţi sovietici din Siberia spre Moscova pentru a ţine piept asediului ei de către trupele germane. În opinia istoricilor militari occidentali, aceşti 250.000 de soldaţi odihniţi, echipaţi cu haine de iarnă (nemţii fiind în uniforme de vară la minus 40 de grade!), au salvat Moscova de sub asediul german şi au fost în stare să pună umărul la contraofensiva organizată de generalul Jukov după despresurarea Moscovei. A fost prima mare înfrângere militară suferită de Germania până atunci şi a avut un ecou imens în Europa acelor vremuri.Din acest motiv, bătălia pentru Moscova ocupă în istoria lumii primul loc în ordinea importanţei,  având şapte milioane de combatanţi,  care s-au înfruntat pe viaţă şi pe moarte în condiţiile unei ierni neobişnuit de grele chiar şi pentru ruşi. În 1942, la Stalingrad, s-au înfruntat patru milioane de combatanţi, ocupând locul doi în istoria artei militare, iar locul trei este ocupat de bătălia pentru Berlin la care s-au luptat, de ambele părţi, 3, 5 milioane de combatanţi.

Să mai menţionăm faptul că sub zidurile Moscovei au pierit atunci 926.000 de sovietici,  o cifră egală cu totalul pierderilor anglo-americane în tot războiul mondial. Fără contribuţia lui Sorge, Moscova ar fi putut să cadă în mâinile nemţilor, iar consecinţele ar fi fost imprevizibile, atât în privinţa duratei războiului,  cât şi a sorţii rezervate învingătorilor. Să nu uităm că guvernul sovietic, toată administraţia URSS şi Corpul Diplomatic fuseseră evacuate din Moscova la Kuibîşev pentru că puţini sperau că Moscova va rezista trupelor care ocupaseră Parisul.

„Dosarul Richard Sorge“, în trei volume

Pe 15 octombrie 1941, Richard Sorge cere, printr-o radiogramă trimisă Biroului 4 al Armatei Roşii, permisiunea să se întoarcă acasă, întrucât avea 11 ani de activitate neîntreruptă şi fără un singur concediu, deşi „străinii respectabili“ acreditaţi la Tokyo au primit concediu la fiecare trei ani de muncă. Trei zile mai târziu, Sorge este arestat de poliţia japoneză. Locuinţa sa din Tokyo este minuţios percheziţionată. Unul câte unul sunt arestaţi toţi agenţii din reţeaua sa de spionaj. Procuratura avea bănuieli că Sorge era un agent dublu, nazist şi sovietic, deşi impresia făcută de Sorge asupra coloniei germane din Tokyo era aceea că el nu era nici nazist, nici de stânga, fără angajamente ideologice, excentric în comportament, amator de băutură şi femei. Nu există probe documentare care să confirme că Sorge a fost un agent dublu. „Natura muncii sale de jurnalist politic în cadrul colectivului permanent al Ambasadei Germaniei şi chiar serviciile sale ocazionale de curier oficial al Ambasadei germane nu conferă greutate unei anchete în această direcţie“ (pag. 336).

Autorii cărţii au identificat două surse în măsură să facă un pic de lumină în legenda de dublu agent a lui Sorge. Prima sursă o reprezintă memoriile postume ale lui Walter Schellenberg, şeful Serviciilor germane de Siguranţă. Acesta insistă categoric pe ideea că Sorge a trimis rapoarte de informaţii la Berlin şi valoarea lor era aşa de mare încât în anul 1940 autorităţile germane de Siguranţă l-au protejat pe Sorge de la o anchetă grea, efectuată de partidul nazist asupra trecutului său. Autorii cărţii atrag atenţia asupra faptului că Sorge l-a înlocuit ocazional pe şeful local al Agenţiei Germane de Presă de la Tokyo, dr. Rudolf Weise, când acesta era plecat din Tokyo. Există indicii că însuşi Weise avea legături cu serviciile germane de informaţii, care apar posibile în timp de război la orice jurnalist străin. În mod logic, mai multe detalii incriminatorii ar fi trebuit să apară într-o formă sau alta la ancheta deschisă de serviciile germane de Siguranţă după arestarea lui Sorge de către japonezi.

A doua sursă identificată de autorii cărţii a fost o chitanţă semnată de Sorge pentru fonduri plătite acestuia de Franz Huber, ataşatul poliţiei germane la Tokyo. Asta se poate explica prin faptul că în anumite ocazii trebuie să-i fi fost convenabil lui Sorge să-i facă lui Huber un anumit serviciu de natură informaţională. Concluzia autorilor cărţii este una lapidară:„În lumina documentelor existente, credibilitatea acestei teorii plauzibile de agent dublu nu poate fi demonstrată sau respinsă“ (pag. 334).

O bună parte din paginile cărţii sunt consacrate perioadei în care Sorge s-a aflat la închisoarea Sugamo pe parcursul anchetei judiciare, poate şi din cauza existenţei unui dosar de trei volume, intitulat „Dosarul Richard Sorge“, la care autorii cărţii au avut acces nelimitat. În plus, procurorul Yoshikawa, care a instrumentat acest dosar, a dat ulterior un interviu „in extenso“ unuia dintre autorii cărţii de faţă. Fenomenala capacitate de seducţie a lui Richard Sorge l-a ajutat întreaga sa viaţă. Însuşi procurorul de instrucţie Yoshikawa, un om rafinat şi cu o lungă experienţă judiciară, pare să-şi fi găsit naşul în persoana dr. Sorge. Altminteri, autorii cărţii nu pot descifra înţelesul termenilor admirativi prin care acesta l-a descris pe Sorge:„În întreaga mea viaţă n-am mai întâlnit vreodată pe cineva aşa mare ca dr. Sorge“ (pag. 276). Inspectorul de poliţie Ohashi de la Înalta Poliţie Specială a Japoniei, intervievat de o revistă japoneză, în anul 1961, a avut cuvinte calde pentru Sorge, afirmând chiar că relaţiile sale amicale cu inculpatul i-a atras ostilitatea şefilor săi.

Interogarea lui Sorge s-a desfăşurat pe parcursul a 47 de şedinţe, fiecare dintre ele durând ore nesfârşite. Demne de citat „in corpore“ sunt cuvintele prin care procurorul Yoshikawa l-a adus pe Sorge în situaţia limită de a face mărturisiri complete. Mai întâi i-a prezentat acestuia confesiunile scrise ale agenţilor din reţeaua sa de spioni, aflaţi în stare de arest în aceeaşi închisoare. După ce l-a lăsat să termine lectura acelor confesiuni scrise de oamenii lui, procurorul l-a încolţit pe Sorge cu următoarele vorbe:„Cum rămâne cu obligaţiile dumitale de fiinţă omenească? Oamenii dumitale care şi-au riscat propriile lor vieţi pentru a lucra cu dumneata au mărturisit şi speră probabil prin asta să-şi uşureze sentinţa, oricât de puţin posibil. Ca lider al acestora ai de gând să-i abandonezi în voia sorţii? Dacă aş fi în locul dumitale eu aş mărturisi...“ (pag. 269). În mod neaşteptat, Sorge a cerut hârtie şi un creion. Pe acea coală de hârtie, Sorge a scris următoarele cuvinte în limba germană:„Am fost un comunist internaţionalist din anul 1925“. Apoi a făcut ghem foaia de hârtie şi a aruncat-o în celălalt colţ al camerei. S-a ridicat în picioare şi a început să meargă agitat dintr-un colţ în altul al camerei. La fel de neaşteptat a izbucnit în lacrimi:„Sunt învins, pentru prima dată în viaţa mea, sunt învins!“. Restul este istorie. Potrivit anchetatorilor japonezi, Sorge nu şi-a imaginat nici o clipă că ar putea primi ca sentinţă, pedeapsa capitală.

„Numitul Richard Sorge este necunoscut nouă“

Procurorul Yoshikawa şi inspectorul de poliţie Ohashi i-au cerut lui Sorge câte un autograf ca amintire, pe care l-au obţinut în forma unui text olograf de apreciere a modului amabil în care a fost anchetat. La 29 septembrie 1943, Tribunalul Penal a emis sentinţa de condamnare la moarte prin spânzurătoare a lui Sorge şi a lui Ozaki Hotsumi. Ceilalţi membri ai reţelei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi au fost eliberaţi de americani, la ocuparea Japoniei de către S.U.A. De remarcat trecerea unui an de la pronunţarea sentinţei capitale şi până la executarea ei, la data de 7 noiembrie 1944, ziua naţională a URSS. Explicaţia acestui decalaj de un an este dată de generalul Tominaga, viceministru al Apărării Japoniei în perioada războiului. Întrebat în anul 1957 într-un interviu, despre acest decalaj, Tominaga a răspuns vizibil iritat:„Noi am propus de trei ori Ambasadei URSS la Tokyo să-l predăm pe Sorge ruşilor în schimbul unui prizonier japonez aflat la ei şi de trei ori am primit acelaşi răspuns:«Numitul Richard Sorge este necunoscut nou㻓. Abia după 20 de ani de la moartea sa, Richard Sorge a fost recunoscut public de către guvernul URSS, care, pe 6 noiembrie 1964, i-a conferit post-mortem titlul de Erou al Uniunii Sovietice, cea mai înaltă distincţie a ţării. S-a tipărit un timbru poştal cu portretul lui Sorge, iar numele lui a fost dat unei străzi din Moscova şi unei nave maritime de transport.

Explicaţia găsită de istorici la această nedreptate făcută lui Sorge este aceea că, pentru Stalin, Richard Sorge era încă un martor nedorit al neglijenţei sale criminale faţă de iminenta invazie a ţării sale de către Germania hitleristă. În sprijinul acestei explicaţii este adus argumentul că marii spioni sovietici din timpul războiului care s-au întors în URSS au fost aruncaţi de Stalin în închisoare, ca de exemplu, Leopold Trepper, şeful reţelei de spionaj „Orchestra Roşie“, şi colaboratorii lui, Sisi Duebendorfer, Rado şi alţii care n-au fost eliberaţi decât după moartea dictatorului. În anul 1956 s-a constituit în Japonia „Asociaţia de ajutorare a familiilor celor sacrificaţi în procesul Ozaki Hotsumi“. Această asociaţie a colectat banii necesari pentru piatra funerară a mormântului lui Richard Sorge din Tokyo, pe care au fost înscrise următoarele cuvinte:„Aici doarme un luptător curajos care şi-a dedicat viaţa sa contra războiului, pentru pace în lume“ (pag. 345).