Cum a murit Ioan Suciu în închisorile comuniste. «Episcopul Tinerilor» a fost beatificat de Papa Francisc

Prigoana securităţii comuniste a avut în Transilvania ca obiectiv eliminarea preoţilor greco-catolici, după ce această religie a fost interzisă de stat. Printre cei care au suferit mult şi au murit în închisoare se află şi Ioan Suciu, denumit şi „Episcopul Tinerilor“.

Episcopul Ioan Suciu, unul dintre cei 7 prelați ai Bisericii Greco-Catolice care au fost beatificați de Papa Francisc I în anul 2019, s-a născut în familia preotului unit Vasile Suciu. A fost al patrulea, dintre cei 9 copii, ai familiei părintelui.

Numit de familie, Nelucu, în tinerețe Episcopul Suciu a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Clubului Sportiv din Blaj. A făcut studiile primare la Blaj (clasele I – III), iar clasa a IV-a primară a făcut-o la Beiuş, din cauza Primului Război Mondial. În liceu a fost prieten şi coleg de clasă cu Tit Liviu Chinezu, devenit şi el episcop, decedat de asemenea în închisorile comuniste. Prietenia lor a durat până la sfârşitul vieţii, Tit Liviu Chinezu fiind unul dintre cei care i-ai stat la căpătâi în ultimele momente de viață.

A urmat studiile liceale la Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. La vârsta de 17 ani s-a hotărât să devină preot. În anul 1925, a promovat cu succes examenul de bacalaureat și a fost trimis la Roma, la Colegiul Bizantin „Sf. Atanasie”, alături de prietenul său, Tit Liviu Chinezu, unde a obţinut titlurile de doctor în filosofie şi în teologie. La 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot, la Roma și apoi a fost trimis în țară, unde a fost numit profesor de religie şi limba italiană la liceul comercial de băieţi, apoi la Academia de Teologie din Blaj.

În timpul copilăriei şi al primei tinereţi, Ioan Suciu a avut de trăit două evenimente unice: mutarea forţată a familiei la Beiuş, împreună cu clerul Blajului, iar la sfârşitul anului 1918, euforia Unirii Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie.

Tânărul preot Ioan Suciu era foarte apropiat de tineri. Pentru aceștia a înfiinţat revista „Marianistul”, care era destinată, în mod exclusiv copiilor și care s-a răspândit în toate şcolile din Ardeal. Ceva mai târziu, această revistă a fost înlocuită de publicaţia „Tinerimea Nouă”, care se adresa unui cerc mult mai larg de tineri cititori, inclusiv studenţimii.

Episcop în cele mai grele momente ale României

La 6 mai 1940 a fost numit episcop, iar la 20 iulie 1940, în ziua de Sfântul Ilie, a fost hirotonit episcop titular de Moglena (Slatina, Bulgaria) şi auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea. Episcopi consacratori au fost Iuliu Hossu de la Cluj, Valeriu Traian Frenţiu al Oradiei Mari şi Ioan Bălan al Lugojului. Evenimentul a avut loc în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.

Episcopul Ioan Suciu s-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi prieten de suflet al tinerilor. De aceea, a fost cunoscut ca episcopul tineretului. În urma Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, sub ocupaţia horthystă (1940 – 1944), a rămas la Oradea, fiind persecutat. A fost arestat pentru câteva zile, dar a rămas activ desfășurând vizite canonice şi încurajând poporul discriminat. În anul 1942, a mers cu paşaport la Bucureşti, unde a avut o întrevedere cu mareşalul Ion Antonescu.

În octombrie 1944, în condiţiile derutei în care se aflau trupele horthyste şi hitleriste, ca urmare a avansării Armatelor Române şi Sovietice, în Ardeal, un grup de ofiţeri horthyşti au vrut să-i împuşte pe episcopul Ioan Suciu, precum şi pe alţi preoţi uniţi români. Un ofiţer superior maghiar a fost de părere că execuţia nu se poate face fără judecată, iar probele nu i s-au părut a fi concludente, nici suficiente. Pe lângă aceasta, trupa trebuia să plece pentru operaţii militare mai urgente, aşa încât ofiţerii s-au retras, iar episcopul Suciu şi ceilalți au scăpat.

Anii de sub teroarea comunistă

În anul 1947 episcopul Ioan Suciu a fost numit de Sfântul Scaun în funcţia de mare răspundere de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, până la clarificarea numirii, recunoaşterii şi instalării noului mitropolit, ales în 1946 în persoana episcopului Alexandru Rusu al Maramureşului, pentru care guvernul comunist al lui Petru Groza refuza să-şi dea acordul.

Episcopul Suciu, în calitatea sa de administrator apostolic al Arhiedecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, a căutat să salveze şcolile confesionale şi celelalte instituţii ale Bisericii Române Unite „naţionalizate” de autorităţile comuniste, instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupaţie. 

Episcopul a combătut comunismul cu toată puterea sufletului său: «astăzi şi în zilele ce vor urma - spune el - există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viaţă care te îndepărtează de trădare, cel eroic. Numai pe această cale poţi răscumpăra lumea». Episcopul a ales calea sacrificiului punându-se în calea ideologiei comuniste.

La 15 mai 1948 în organizarea guvernului a fost sărbătorit cu mare fast centenarul Adunării de la 15 mai 1848 de la Blaj, în prezenţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Petru Groza. Câmpia Libertăţii a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels şi Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripţia „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestaţii mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs de chemare a uniţilor la ortodoxie, fapt care avea să coincidă cu ofensiva explicită a guvernului împotriva Bisericii Române Unite.

Episcopului Ioan Suciu și altor prelați nu li s-a îngăduit să vorbească. La 3 septembrie 1948 episcopul Suciu a fost depus din funcţie prin decret guvernamental, însă şi-a continut activitatea pastorală. În toamna anului 1948 a făcut peste 600 de vizite canonice şi a predicat în satele arhidiecezei sale. Pentru a fi intimidat, a fost arestat şi aruncat într-un beci fără lumină, umed şi rece, fără să i se dea apă şi mâncare, timp de două zile. Apoi a fost eliberat şi obligat să nu mai predice.

Văzând că episcopul își continuă activitatea Miliția din Făgăraș și Securitatea a decis să îl închidă definitiv. A fost arestat la 1 noaptea în data de 28 octombrie 1948. Se afla într-o vizită canonică la parohia Ileni. Așa a început calvarul închisorilor comuniste. După arestare, episcopul Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu. Două zile mai târziu a fost dus la Ministerul de Interne de la Bucureşti, unde a fost depus într-o celulă, în care se mai aflau episcopii Vasile Aftenie, Iuliu Hossu, şi Alexandru Rusu. De la Bucureşti a fost transportat la reşedinţa patriarhală de vară de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani, transformată în lagăr.

De aici Ioan Suciu a fost ridicat în mai 1950, şi dus, de acolo, din nou la Bucureşti, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor şi unor groaznice torturi, iar apoi la închisoarea Văcăreşti şi, de unde, în cele din urmă, în octombrie 1950, odată cu episcopul Ioan Ploscaru, a fost transferat la penitenciarul la Sighetu-Marmaţiei, unde a fost întemnițat. La Sighet au fost adunaţi demnitarii vechii Românii (câteva mii), „de unde nu au mai ieşit decât pentru a ajunge în groapa comună a închisorii”. Acolo, în închisoarea de la Sighet, episcopul Ioan Suciu a rămas între 28 octombrie 1949 şi 27 iunie 1953, când a murit.

Episcopul Ioan Suciu se afla închis, alături de alţi episcopi greco-catolici români, în celula 44 a închisorii de la Sighet. În seara zilei de 26 iunie 1953, episcopii Ioan Cherteş, Tit Liviu Chinezu şi monseniorul Coriolan Tămăian făceam de veghe la capul lui Ioan Suciu. Pe la miezul Tit Liviu Chinezu i-a trezit pe toți pentru că Ioan Suciu își dădea ultima suflare. Moartea s-a a fost relatată ulterior de Monseniorul Coriolan Tămăian: «În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteş, Episcop Liviu Chinezu şi cu mine făceam de gardă (de câteva zile ştiam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalţi ne-am culcat. Pe la miezul nopţii, Suciu începe să recite cu glas înalt şi răspicat Tatăl nostru şi Născătoarea. Eu îl întrerupeam: - Staţi, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu şi mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacţionat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalţi din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ţinut într-o mână pulsul şi pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”. Episcopul Suciu avea ulcer şi i se refuzase orice îngrijire medicală.

Episcopul Suciu a fost bolnav de ulcer şi i se refuzase orice îngrijire medicală. Se pare că a murit efectiv … de foame. Trupul neînsufleţit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu. Nu se stie exact unde este mormântul. Din punct de vedere juridic nu a fost judecat şi nu a avut o condamnare.