Cu ochii pe Bugs Bunny de şapte decenii
Cu o istorie de aproximativ şapte decenii Bugs Bunny încă reuşeşte să smulgă zâmbetele celor ce aşteptau cu sufletul la gură pentru a vedea încă un episod cu năstruşnicele aventuri ale celui mai iubit iepure din desenele animate. Bugs Bunny este un simbol al copilăriei, este iepurele gri ce reuşeşte să-şi introducă privitorul în lumea fascinantă a desenelor animate.
Cine e Bugs Bunny?
Bugs Bunny este iepurele gri din Looney Tunes şi Merrie's Melodies. Potrivit biografiei sale, Bugs Bunny s-a născut în 1940 în Brooklyn, New York. Accentul său este o combinaţie de între accentul din Brooklyn şi accentul din Bronx.
Personajul Bugs Bunny a fost influenţat de un mai vechi personaj, Max Hare. Hare a jucat în mai multe desene animate Disney şi chiar a câştigat Premiul Academiei pentru Scurt Metraj de Animaţie în 1934. Bugs Bunny a apărut în primul său desen de animaţie scurt în 1938, intitulat Porky's Hare Hunt. Desenul animat a fost regizat de Ben Hardaway şi Cal Dalton. Porecla lui Ben Hardaway era “bugs”. Desenul animat introductiv al lui Bugs Bunny era foarte asemănător cu un alt desen animat intitulat Porky's Duck Hunt, care anunţa celebrul desen animat Daffy Duck.
Porky's Hare Hunt a urmat aceeaşi schemă a desenelor animate din 1937, Porky's Duck Hunt, în care Porky porcuşorul era vânătorul unei „prade” (Bugs Bunny, Daffy Duck), care era mai degrabă interesată de urmărirea lui Porky nebunul, decât să fugă de el.
Bugs Bunny şi-a făcut cea de-a doua apariţie în 1939 într-un desen animat intitulat Prest-O-Change-O, în care joacă rolul iepurelui unui magician, însă nu se vede. Ce de-a patra şi probabil cea mai memorabilă apariţie a fost în 1940 în desenul animat intitulat „Elmer's Candid Camera”, în care două personaje se întâlnesc şi pornesc un lung război care este viu şi azi.
În 1940 regizorul Tex Avery devine tatăl adevărat al lui Bugs Bunny cu “A Wild Hare”. În acest episod pentru prima dată Bugs Bunny îşi face apariţia şi lansează faimoasa replică „What's up, Doc?”. Potrivit istoricilor de desene animate acest desen animat scurt a reprezentat prima dată când Bugs Bunny s-a arătat ca personaj întreg, pentru că majoritatea celorlalte desene animate scurte în care a apărut nu semăna cu Bugs Bunny la înfăţisare sau personalitate. În apariţia televizată cu numărul şapte a primit în sfârşit numele de Bugs Bunny.
În 1941 Bugs Bunny devine foarte popular în cultura americană de masă şi urma să devină cel mai popular personaj al seriei Looney Tunes. Un an mai târziu Bugs Bunny devine starul lui Merrie’s Melodies. Tot în anul 1942 Bugs Bunny va suferi o serie de schimbări, dinţii din faţă fiind măriţi pentru a ieşi în evidenţă, iar capul este regândit şi devine mai rotund.
În timpul celui de-al doilea război mondial Bugs devine un fel de “mascotă naţională”. Criticul Richard Schickel scria:„În anii războiului, când faima lui a crescut, Bugs întruchipa umorul arogant al unei naţii care supravieţuise crizei economice şi care înfrunta un teribil război cu graţie, vitejie, umor şi solidaritate, lucru surprinzător.” La sfârşitul războiului, Bugs nu era doar un personaj de desene animate, ci o imagine americană.
De unde vine Bugs Bunny?
Bugs s-a născut în anii ‘30, dar istoricii desenelor animate spun că rădăcinile lui merg mult în spate. Iată câţiva din înaintaşii lui Bugs Bunny:
Zomo. Acesta întruchipează un iepure african folc, recunoscut la nivel mondial. Joe Adamson scria în “Bugs Bunny:Cinci zeci de ani şi doar un iepure gri”:„Ca jazz-ul şi rock and roll-ul, Bugs are cel puţin câteva rădăcini în cultura neagră. Zomo este iepurele jongler din Africa Centrală şi de Est care a câştigat simpatia publicului fiind mai mic decât asupritorii săi şi întorcând tabletele cu inscusinţă – cu mii de ani ca Omul din Est să inventeze filmul. Un trişor, un măscărici, nemilos şi suav, ce deţine controlul. Specializat în a se pretinde femeie.
Charlie Chaplin. “A fost Charlie Chaplin cel care a stabilit gesturile şi acţiunile ce exprimau atitudinea şi a dat viaţă unui personaj de televiziune.”, scria Adamson. Regizorii de la Looney Tunes erau toţi fani ai lui Chaplin.
Groucho Marx. “Bugs îşi foloseşte morcovul aşa cum Groucho îşi folosea ţigara, subliniază Stefan Kanfer în Serious Business. Eventual Bugs fură şi răspunsul lui Marx la insulte:“Bineinţeles că ştii că asta înseamnă război”.
Bugs Bunny şi realizările sale
Din 1939 Bugs Bunny a apărut în 175 de filme.
A fost nominalizat la trei Oscaruri şi a căştigat unul în 1958, pentru“Knighty Knight, Bugs” (cu Yosemite Sam).
În 1985 a devenit al doilea personaj de desene animate care a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame (Mickey Mouse a fost primul).
Timp de aproape 30 de ani, începând cu anii 60 a obţinut una dintre cele mai ridicate rate de audienţă a show-uri de sâmbătă dimineaţa.