Coco Chanel - femeie, artist, simbol

Coco Chanel a fost unul dintre cei mai mari creatori de modă din istorie. Însă ea reprezintă mai mult de atât. Ea a rămas pentru femeile din lumea întreagă, un adevarat simbol:cel al femeii libere.

Originile

Gabrielle Bonheur s-a născut în după amiaza zilei de 19 august 1883 în localitatea Saumur, Franţa. Ea provenea dintr-o familie numeroasă şi foarte săracă. După moartea mamei, tatăl este constrâns de datorii şi o lasă pe micuţa Gabrielle  în orfelinatul Aubazine.  După ce îşi petrece 6 ani din copilărie aici, Gabrielle intră la colegiul Notre-Dame de la Maulins, unde învaţă să coasă.

La 18 ani se angajează la cafeneaua “Moulins La Rotonde” unde cântă. În aceleaşi timp lucra şi la magazinul de stofe Maison Grampayre. La cafenea primeşte porecla Coco. Porecla vine de la o melodie, pe care tânăra în vârstă acum de 25 de ani, obişnuia s-o cante acolo.

Aici îl întâlneşte pe baronul Etienne Balsan. În scurt timp cei doi devin amanţi. Astfel, Coco se mută într-una din casele acestuia. Aici îşi descoperă pasiunea pentru pălării. Începe să creeze diferite modele de pălării, reuşind să anticipeze gusturile femeilor. Îşi deschide în scurt timp un magazin de pălării la parterul proprietăţii lui Balsan. Aşa face Coco Chanel primii săi paşi în lumea modei.

Drumul spre succes

Elita pariziană devine clientela ei. Cu această ocazie îl cunoaşte şi pe Arthur Capel. În 1910,   Arthur o ajută să-şi mute afacerea în 31 Rue Cambon Paris. Iar în 1913 deschide alte două magazine, în Deauville şi Biarritz.

Anul 1921 este unul important pentru Coco. Aceasta hotărăşte să se lanseze în lumea parfumurilor. Începe aşadar să lucreze cu chimistul Ernest Beaux la o întreagă gamă de parfumuri.  Parfumurile create de Beaux erau numerotate de la 1 la 5 şi de la 20 la 24. Numărul ales de Coco a fost 5. Aşa apare pe piata Chanel No.5. Un parfum care a şocat la aceea vreme întreaga lume. Parfumul era unul tare pe bază de zahăr fermentat, iar sticluţa era simplă, dreptunghiulară şi transparentă.  Într-un timp record a devenit cel mai vândut parfum din lume.

Coco Chanel nu se opreşte aici. Scoate pe piaţă şi alte parfumuri:Cuir de Russie, Gardenia și n° 22. De asemenea crează o întreagă linie de accesorii:curele, eşarfe, bijuterii, pantofi, genţi.

În această perioadă a vieţii ei are şi o colaborare cu teatrul. Ea crează costume pentru spectacole ca  “Le train blue” de Darius Milhaud sau “Apollon Musagete” de Igor Stravinsky.

Anul 1926 este un alt an de cotitură pentru istoria modei. Iese pe piaţă “petit noir”, rochia mica, simplă şi neagră. Iar din anul 1932 scoate o linie de bijuterii cu diamante în colaborare cu contele Etienne de Beaumont şi ducele Fulco de Ventura.

Acesta este momentul apogelui carierei sale. Un moment în care atelierele ei aveau peste 4000 de angajaţi, iar hainele create de ea se vindeau într-un număr de 28 de mii de modele pe an.

Un nou capitol

Viaţa ei ia o noua turnură. În anul 1939 izbucneşte cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru o face pe Coco să decidă, să închidă atelierul din Rue Cambon. După război lucrurile nu se îmbunătăţesc. Este acuzată de colaborare cu naziştii şi decide să se retragă în Elveţia.

Însă în 1953 un suflu nou o cuprinde pe Coco. În vârstă  de 70 de ani, Chanel reia afacerea. Iar în anul 1954 crează renumitul Tailleur.

Coco Chanel moare în data de 10 ianuarie 1971, într-o duminică, în camera ei din hotelul Ritz din Paris.

Coco Chanel nu a creat doar haine sau parfumuri. A creat un adevarat stil de viaţă. Ea a fost o pionieră a femeii moderne din zilele noastre .  Ca orice artist ideile ei despre viaţă şi viziunea ei asupra societăţii aşa cum ar trebui ea să fie s-au reflectat în creaţiile ei. Pălăriile, genţile supradimensionate, parfumurile tari, încălţămintea bicoloră, ceasurile unisex, tailleur-ul. Toate acestea înglobează filosofia ei de viaţă.  Eleganţa şi rafinamentul pot fi foarte uşor combinate cu comfortul. Moda ei ne vorbeşte despre dualismul omului, despre conştientizarea propriului corp. Despre faptul că masculinitatea şi feminitatea sunt două elemente ce se împletesc în mod natural în fiecare dintre noi. Iar acest lucru îl poţi arăta prin hainele tale. O femeie nu-şi pierde feminitatea daca poarta pantaloni, iar un barbat nu-şi pierde masculinitatea dacă poartă o eşarfă. Iar simplitatea întotdeauna va arăta bunul gust.  Cam acestea ar fi ideile care au modelat nu doar lumea modei dar şi întreaga societate a secolului XX.

Mai multe