Cine este Erwin Rommel, supranumit Vulpea Deşertului?

„Aalen, Martie 1910– M-am născut pe 15 Noiembrie 1891 la Heidenheim(N.R. se afla la 45 km de Ulm, în regatul Württemberg, făcea parte din Kaiserreich), pe Brenz, ca cel de-al doilea fiu al directorului de şcoală, Erwin Rommel şi al soţiei sale, Helene, născută Lutz, amândoi fiind de confesiune protestantă. Pe cât pot să îmi amintesc, anii mei de copilărie au fost foarte plăcuţi pentru că puteam să alerg toată ziua prin grădina noastră mare...[1]”

Nu era pregătit pentru o carieră militară

Pe numele său complet, Erwin Johannes Eugen era al treilea din cei cinci copii ai familiei Rommel, având trei fraţi – Manfred, Karl, Gerhard-şi o soră-Helene. În tinereţe, tatăl lui Rommel a fost locotentent de artilerie în armată, ceea ce l-a făcut să îl împingă si pe fiul său spre această carieră. Erwin, însă, părea interesat să devină inginer, manifestându-şi talentul încă de timpuriu, de la 14 ani, când construieşte, cu ajutorul unui prieten, un planor, ce putea să fie utilizat pe distanţe mici.

Tatăl său îl determină să intre în armată

Cu toate acestea, tatăl său îl recomandă pe Erwin armatei din Württemberg, printr-o scrisoare unde notează că, fiul său este „econom, de încredere şi un gimnast bun”. Iniţial, atât departamentul de artilerie, cât şi cel al inginerilor din armată îi resping aplicaţia, însă la 10 Martie 1912, Regimentul de Infanterie Numărul 124 din Württemberg, îl cheamă pentru un examen medical[2]. Deşi s-a descoperit că suferea de hernie, a fost acceptat, iar la 19 Iulie 1910, se alătură regimentului său. După câtva timp este trimis la Şcoală Regală de Ofiţeridin Danzig, pe care o termină în Noiembrie 1911.

Comandantul şcolii scrie despre Erwin Rommel că are „un caracter puternic,   cu o imensă voinţă şi entuziasm... Ordonat, punctual, conştiincios şi prietenos. Foarte bine înzestrat mental, cu un simţ strict al datoriei”, Rommel este, aşadar, „un soldat valoros”[3]. Însă, la călărit, gimnastică sau utilizarea sabiei era doar adecvat.  Ca urmare a acestei caracterizări, în 1912, la 21 de ani, Erwin devine locotenent.

Căsătoria cu Lucia Mollin 

Pe lângă educaţia militară primită la Şcoala de Cadeţi, la Danzig, la unul dintre balurile la care era obligat să participe, Rommel a întâlnit-o pe cea care avea să îi devină soţie şi anume, Lucia Maria Mollin. În timpul Primului Război Mondial, în 1916, Lucia şi Erwin se căsătoresc, după care, Rommel pleacă pe front, însă, cei doi vor menţine o corespondenţă zilnică prin scrisori, până în 1918. Erwin Rommel depindea emoţional de soţia sa, Lucia, dorindu-şi să fie mereu aproape de ea şi să locuiască împreună, însă, conflagraţia mondială nu i-a permis acest lucru. O prietenă apropiată a Luciei îşi aminteşte că aceasta îşi domina complet soţul, dar era „minunat să vezi cum Erwin se fâstăceşte când o vede...fraza lui favorită părea să fie, <Cum vrei tu, Lucia!>.[4]”

Participarea la Primul Război Mondial – prima validare a abilităţilor sale

Regimentul de Infanterie 124 a fost staţionat la Weingarten, lângă Stuttgart, iar până în 1914, Erwin Rommel a instruit recruţi. Însă, era foarte diferit de ceilalţi locotenenţi, deoarece era total dedicat carierei sale, abţinându-se de la a bea sau  fuma. În luna Martie a anului fatidic 1914, Rommel a fost trimis să comande o unitate la Regimentului de Artilerie Numărul 49 de la Ulm. În timpul crizei din Iulie 1914, Rommel scrie că „Germania se află sub sinistra ameninţare de război. Peste tot, sunt feţe grave şi îngrijorate(...) Pentru mine, acesta este ultimul exerciţiu cu artileria... După cum lucrurile sunt foarte serioase acum, trebuie să mă întorc la regimentul meu... cu orice cost, la Infanterie”.

Mai mult, „ordinul de mobilizare ajunge la noi. Asta este! Strigătele tinerilor militari germani se aud în toată mănăstirea. Comandantul nostru suprem ne cheamă la arme! Ce am promis comandantului regimentului nostru vom putea şi trebuie să o demonstrăm prin fapte:Credincioşi, până la moarte”[5]. 

În timpul Primului Război Mondial, face parte iniţial din 5. Armee(Armata a 5a) de pe Frontul de Vest[6]şi apoi din Alpenkorps, unitate militară de elită. Participă în campaniile germane din România, Franţa şi Italia, fiind rănit de trei ori, fapt pentru care primeşte Crucea de Fier, prima şi a doua clasă. De asemenea, pentru curajul său în luptele de la Caporetto şi Spar, este recompensat cu Medalia de Merit, fiind astfel cel mai tânăr individ, care a primit cele mai înalte distincţii ale Armatei Germane. În bătălia de la Caporetto, a reuşit, printr-o manevră militară foarte îndrăzneaţă, să ia prizoneri 9 000 de soldaţi şi 150 de ofiţeri italieni, precum şi 81 de tunuri. A fost, însă, nemulţumit deoarece, deşi i s-a acordat medalia în Decembrie 1917, a primit-o abia peste o lună.

Cu toate acestea, performanţele sale în Marele Război îi aduc o poziţie Reichswehr – armata germană limitată de clauzele Tratatului de la Versailles – iar între 1929 şi 1933 este comandant şi instructor la Şcoala de Infanterie de la Dresda şi în 1933 este promovat la gradul de Maior. În anul 1934, se întâlneşte pentru prima dată cu Hitler şi va dezvolta o bună relaţie cu acesta, deoarece îl admira pentru distrugerea sistematică a clauzelor versailleze, ce limitau reînarmarea Germaniei post Primul Război Mondial şi reafirmau puterea Berlinului în relaţiile internaţionale.

Cariera sa în timpul celui de-al Treilea Reich

În 1935, Hitler reintroduce serviciul militar obligatoriu, însă această lege nu modifică substanţial poziţia lui Rommel[7]. Între 1935 – 1938 ocupă funcţia de comandant şi instructor la Academia de Război din Potsdam, iar între timp, în 1937, pe când preda şi la Colegiul de Război, este avansat la gradul de colonel. În 1938, Erwin Rommel este numit comandantul Academiei de Război din Wiener Neustadt, dar este imediat transferat la Berlin, unde avea să fie la comanda batalionului, care se ocupa de securitatea personală a Führer-ului. La 22 August 1939 este din nou promovat la gradul de general în armată.

În 1937, Rommel publică volumul autobiografic Infanterie Greift an (Infanteria atacă), care devine un manual foarte important de strategie militară, fiind utilizat în colegii şi academii de specialitate. Istoricul David Irving îl consideră unul dintre cele mai bune manuale militare scrise vreodată[8]. Se vinde în numeroase exemplare imediat după lansare, iar până în 1945, aproximativ 400 000 de copii au fost achiziţionate de către publicul german. Etic, Rommel îi mărturiseşte lui Kurt Hesse, instructorul său, că „este uluitor câţi bani poţi face din astfel de cărţi. Nici nu ştiu ce să fac cu toţi banii care îmi revin. Nu îi pot folosi pe toţi, sunt fericit cu ce am acum. Şi nu îmi place ideea de a face bani din a scrie despre alţi oameni valoroşi, care şi-au pierdut viaţa”[9]. Astfel, i-a cerut lui Voggenreiter, cel care i-a publicat cartea, să îi redirecţioneze anual 15 000 Reichsmarks din veniturile pentru drepturile de autor, iar restul să îi acumuleze.

Al Doilea Război Mondial – descoperirea geniului militar

Septembrie 1939 îl găseşte pe Rommel la comanda Führerhauptquartier, însă, la începutul anului 1940, este întrebat de Hitler ce fel de unitate şi-ar dori să aibă sub comandă.  Fără să ezite, Rommel îi răspunde prompt Cancelarului – o unitate de tancuri. Astfel, la 12 Februarie 1940, este numit la conducerea Diviziei 7 de Tancuri, formată în Octombrie 1939 din Divizia a 2a Uşoară – din cavalerie şi artilerie-sub conducerea lui Georg Stumme, care pentru scurt timp, îl va înlocui pe Rommel la comanda Panzerarmee Afrika. Astfel, se demonstrează încrederea pe care Hitler o avea în talentul şi dăruirea lui Rommel, deoarece, la momentul respectiv, era singurul comandant a celor zece divizii de Panzere, care nu mai asumase anterior conducerea unei brigăzi sau divizii şi, singurul care nu a fost pe front în timpul atacului asupra Poloniei[10]. 

Înfrânge Franţa

Cu Divizia 7 de Tancuri, Erwin Rommel implementează Fall Gelb– Cazul Galben– respectiv, invazia Franţei, avansând dincolo de Linia Magino, aproape de Canalul Mânecii, pentru ca, mai apoi, să determine retragerea şi capitularea armatei franceze, iar la 21 Iunie 1940, semnează armistiţiul cu Parisul[11]. După aceste victorii, este trimis personal de către Hitler în Africa, pentru a oferi asistenţă trupelor italiene aproape înfrânte de către britanici în Cyrenaica, cu scopul de a crea o formaţie care să blocheze accesul Aliaţilor spre Tripoli.

Succesele campaniei din Africa şi revenirea în Europa

La 3 Februarie 1941, Cancelarul îl numeşte în locul lui Hans von Funck pe Rommel la conducerea trupelor germane din Africa, care sunt extinse, devenind faimosul Deutsches Afrikakorps[12].La 7 Februarie este promovat la gradul de Generalleutnant(general-maior), iar peste 5 zile ajunge în Africa pentru prima dată.Aici, timp de doi ani,   îşi va demonstra din plin abilităţile de a conduce şi planifica atacurile trupelor germane, care îi vor aduce recunoaşterea nu doar în rândurile Werhmacht-ului, ci şi ale trupelor Aliate. De asemenea, campania din Africa îi aduce supranumele de Wüstenfuchs, Vulpea Deşertului.Obţine un şir de victorii, începând cu eliminarea Antantei din Cyrenaica în Decembrie 1941, iar în Mai şi Noiembrie 1942 provoacă Marii Britanii înfrângerile de la Tobruk şi El Alamein.

“His ardour, and daring, inflicted grievous disasters upon us. But he deserves the salute which I made him, in the House of Commons, in January 1942”.  Winston Churchill

Între timp, acesta a fost avansat la gradul de General der Panzertruppen(general-locotenent), apoi Generaloberst(general) şi, în cele din urmă, Generalfeldmarschall(mareşal).În plus, primeşte Crucea Regelui cu frunze de stejar şi, la întoarcerea în Europa, aceeaşi cruce este decorată cu diamante, în semn de înaltă mulţumire şi recunoaştere a activităţilor sale din Africa. Însă, Hitler avea noi planuri pentru el, astfel, îl numeşte întâi în fruntea Heeresgruppe Bdin nordul Italiei, dar nu a putut să prevină invadarea acesteia şi căderea lui Mussolini. Ca atare, de la 1 Ianuarie 1944, este mutat în nord-vestul Europei, în Normandia, pentru a organiza apărarea împotriva Aliaţilor şi a menţine moralul soldaţilor.

La 6 Iunie 1944 are loc cu succes Operaţiunea Overlord, ceea ce îi determină pe mareşalii Rommel şi Gerd von Runstedt să îi ceară lui Hitler acordul pentru retragerea Wehrmachtului într-o poziţie mai sigură, pentru a nu pierde definitiv lupta pentru Franţa. Cei doi, însă, înţeleg că Hitler nu vrea să capituleze, ba mai mult, cred că prin atitudinea sa, urmăreşte, de fapt, distrugerea Germaniei.

Suspiciunile faţă de implicarea în complotul de la 20 Iulie îi aduc sfârşitul

Pe 17 Iunie 1944, Rommel este lovit în timpul unui atac aerian al RAF şi este evacuat în Germania. Nici aici, însă, mareşalul nu îşi va găsi liniştea, deoarece, se pare că a fost atras în complotul de la 20 Iulie pentru a-l asasina pe Hitler. Rommel era de acord că guvernarea lui Hitler trebuie să înceteze, însă se opunea asasinării acestuia, pentru că, pe lângă faptul că l-ar fi transformat într-un erou – ceea ce nu era de dorit – ar fi determinat război civil în Germania şi Austria. Astăzi, opinia generală a istoricilor este că mareşalul ştia anumite detalii despre conspiraţie, nu se ştie însă cât, dar cu siguranţă nu a participat activ la ea. Încă de atunci existau opinii contradictorii asupra acestei probleme:Martin Bormann, adjutantul lui Hitler, era sigur de amestecarea lui Rommel în complot, însă, ministrul propagandei, Joachim Goebbels credea exact contrariul. 

În urma acestor incertitudini, Hitler îi cere mareşalului, pe 7 Octombrie, să vină la Berlin. Rommel refuză, iar la 14 Octombrie, doi generali sunt trimişi la el cu o capsulă de cianură. Aceştia îi prezintă şi mesajul Cancelarului – fie înghite capsula şi este înmormântat cu onoruri, fie este judecat public şi spânzurat, iar familia sa pierde întreaga avere. Motivul pentru care Rommel a acceptat sinuciderea a fost îngropat o dată cu el[13].

Vulpea Deşertului a obţinut recunoaşterea meritelor sale militare extraordinare chiar de la inamicii săi, respectiv a generalilor Antantei, Bernard Montgomery, George Patton şi chiar a premierului britanic, Winston Churchill. Mai mult, Afrikakorps este singura divizie a Wehrmachtului care nu a fost acuzată de crime de război, deoarece Rommel nu a implementat niciodată ordinele de a crea comandouri, care să execute persoanele de origine evreiască. În acest sens înţelegea mareşalul, ceea ce numea războiul fără ură – Krieg ohne Hass-din Africa . 

“His devotion to the profession of arms was in the best tradition of the gentleman. In a total war fought savagely and brutally, he inspired admiration for his treatment of prisoners. He was not tainted by Nazism.”

Martin Blumenson

Bibliografie

1.      Battisteli, Pier Paolo, Erwin Rommel – Leadership. Strategy. Conflict, Osprey Publishing, Great Britain, 2010

2.      Irving, David, The Trail of the Fox:The Search for the True Field Marshal Erwin Rommel, Focal Point Publication, London, UK, 2005

3.      http://desertwar.net/erwin-rommel.html/3

4.      http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/biography/Rommel.html

NOTE

[1]David Irving, The Trail of the Fox:The Search for the True Field Marshal Rommel, p. 10

[2]Ibidem

[3]Ibidem, p. 11

[4]Ibidem, p. 21

[5]Ibidem, p. 13

[6]Pier Paolo Battistelli, Erwin Rommel- Leadership. Strategy.Conflict, p. 6

[7]Ibidem, p. 11

[8]David Irving, op. cit., p. 30

[9]Ibidem, p. 31

[10]Pier Paolo Battistelli, op. cit., p. 12

[11]Ibidem, p. 13

[12]Ibidem

[13]Ibidem, p. 54