Cine a fost Petre Borilă?

Petre Borilă (pe numele lui real Iordan Dragan Rusev) s-a născut la data de 13 februarie 1906 în orașul Silistra, județul Durostor, Bulgaria, într-o familie de muncitori. A absolvit 5 clase de liceu în orașul Novi Pazar din Bulgaria, după care s-a calificat în meseria de electromecanic. La vârsta de 16 ani, în anul 1922, a aderat la mișcarea comunistă, activând în organizația U.T.C. din Dobrogea. La vârsta de 18 ani a fost încadrat ca membru al P.C.R. După intrarea în ilegalitate a partidului, Petre Borilă a lucrat ca activist al Comitetului Regional P.C.R. din Dobrogea, îndeplinind sarcini în organizația revoluționară din Dobrogea – D.R.O.

În anii `30, a adoptat pseudonimul de Borilă. Depunând eforturi în lupta pentru drepturile minorităților naționale din Dobrogea, Borilă a fost ales în anul 1931 membru al Comitetului Regional P.C.R. Dobrogea și membru al Comitetului Central al organizației de masă revoluționară, D.R.O. În această perioadă, acesta a fost trimis de către Partidul Comunist în Germania, Austria, Cehoslovacia, Bulgaria, unde a îndeplinit sarcini legate de activitatea partidelor comuniste din țările respective.

Pentru activitatea sa revoluționară, Borilă a fost urmărit de către organele Siguranței și Jandarmeriei, însă nu a fost arestat de către acestea, excepție făcând anul 1927, când a fost arestat timp de o lună la Sofia, Bulgaria, și 3 luni la Kosice, Republica Cehoslovacă, de unde s-a întors pentru a-și relua activitatea în Dobrogea până în anul 1936, când a fost trimis de către partid pentru a urma cursurile școlii leniniste din U.R.S.S., îndeplinindu-și sarcinile date de partid în anul 1943. A făcut parte din Comitetul Executiv al Internaționale Comuniste a Tineretului (K.I.M.)

Petre Borilă a fost unul cei mai influenți militanți din cadrul Brigăzilor Internaționale din Spania, alături de Gheorghe Stoica (Moscu Cohn), de Valter Roman (Ernest Neulander), de Constantin Doncea, de Grigore Naum (viitorul general de Securitate) și de Manole H. Manole, în anul 1937 devenind reprezentantul politic și militar al grupei de voluntari români pe lângă Comandamentul Brigăzilor Internaționale.

Pe timpul șederii sale în Uniunea Sovietică a făcut parte din nucleul central al refugiaților politici români, fiind protejat și promovat de către secretarul general al PCdR, tot de origine bulgară, Boris Ștefanov, de care avea să se îndepărteze mai târziu.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a stat la Moscova, unde a colaborat cu Gheorghi Dimitrov (preşedintele Cominternului) şi Dimitri Manuilski (cel mai important demnitar sovietic pe lângă Comintern), iar cu Vasile Luca, Ana Pauker, Valter Roman, Dumitru Popescu și Leonte Răutu, a conlucrat în vederea elaborării strategiei partidului comunist de preluarea a puterii după invadarea României de către Armata Roșie. Cu toate acestea, Borilă a fost capabil să stabilească o relație apropiată și cu Gheorghiu-Dej, ceea ce mai târziu avea să-i asigure supraviețuirea politică. De asemenea, a jucat un rol important în eliminarea lui Iosif Chișinevschi din nucleul restrâns de lideri ai partidului. A făcut parte din comisia specială de partid care a efectuat investigațiile asupra Anei Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu (alături de Alexandru Moghioroș, Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu), numirea sa în această comisie fiind expresia lui Gheorghiu-Dej de a proba loialitatea echipei din jurul său.

În timpul ofensivei Armatei Roșii, Petre Borilă a fost trimis de Partid în spatele frontului bielorus și ucrainean, unde a luptat pentru oprirea României din războiul antisovietic, activând mai apoi ca locțiitor politic al Diviziei „Tudor Vladimirescu” până la înfrângerea și capitularea armatelor Axei.

După întoarcerea sa de pe front, Petre Borilă a lucrat ca activist al C.C. al P.C.R., fiind ales membru al C.C. al P.C.R. la primul congres al partidului din 1948. În cadrul lucrărilor plenarei din 1952, Borilă a fost ales ca membru în Biroul Politic al C.C. al P.M.R. În perioada 1949-1950 a îndeplinit funcția de ministru adjunct în cadrul Ministerului Forțelor Armate, iar în intervalul 1950-1951 ca ministru al Construcțiilor. Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. a fost numit Președintele Comisiei Controlului de Stat, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1953, când i-a fost încredințată funcția de ministru al Industriei Alimentare, din anul 1954 îndeplinind și funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. A fost membru al Consiliului de Stat al R.S.R. (din 19 martie 1965, reales la 9 decembrie 1967) și secretar al Comitetului județean de partid Constanța (până în 1973). În urma celui de-al doilea Congres al P.M.R. din octombrie 1955, Petre Borilă a fost reales ca membru al C.C. al P.M.R. și membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R.

Pentru continuare, vezi https://www.academia.edu/19548981/_Petre_Boril%C4%83_%C3%AEn_Arhivele_totalitarismului_nr._3-4_2015_Bucure%C8%99ti_p._279-281