Cine a fost Parascheva, fata bogată ajunsă sfântă

Autor: Doru Ţuinea

De aproape 400 de ani, Iaşiul a devenit unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din estul Europei – mii de oameni vin cu credinţă, în fiecare toamnă, să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Racla cu osemintele sfintei a fost mutată de mai multe ori de-a lungul timpului, găsindu-şi liniştea abia la jumătatea secolului al XVII-lea, la Iaşi – mai întâi la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, iar astăzi, în incinta Catedralei Mitropolitane – devenind de atunci protectoarea Moldovei.

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva este totuşi puţin cunoscută, în pofida preocupărilor deosebite, mai ales ale feţelor bisericeşti, pentru realizarea unei biografii cât mai amănunţite a celei care a devenit una dintre cele mai venerate figuri sfinte în întreaga Peninsulă Balcanică şi în România.

Informaţiile istorice despre viaţa sfintei sunt, astfel, puţine şi târzii faţă de perioada în care a trăit. Prima biografie a fost tradusă în limba română în timpul secolului al XVI-lea, fiind cunoscută sub numele de Codex Sturzanus, în cadrul căreia cuvioasa apare sub numele de Sf. Petka, după cum era numită în rândul sârbilor şi al bulgarilor, dar şi ca Sf. Vineri, apelativ foarte folosit de poporul român.

Parascheva, fata bogată cu suflet mare

Din puţinele informaţii disponibile, ştim că Parascheva a trăit cândva în secolul al XI-lea, fiind născută la Epivat (azi Selimpaşa, în Turcia) într-o familie de oameni înstă- riţi şi creştini, un frate de-ai ei devenind călugăr şi episcop al bisericii bizantine. Mergând regulat la biserică, copila Parascheva avea să fie tot mai impresionată de predicile preoţilor şi, mai ales, de textul Evangheliei. Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei.

Pictură rusească de secol XV care înfățișează scene din viața Sfintei Parascheva

Tot din însemnări târzii, care au fost preluate şi în sinaxarele bisericeşti, aflăm că după ce i-au murit părinţii, toată partea de avere care i se cuvenea a dăruit-o nevoiaşi- lor, alegând calea monahismului şi retragerea din lume. Au urmat mai mulţi ani dificili, mai întâi la Constantinopol, apoi, rând pe rând, a stat la Heracleea, în apropierea Mării Negre, la Ierusalim şi în pustiul Iordanului. Sfârşitul vieţii pământeşti o va găsi în locurile natale, pe când avea în jur de 25 de ani, întorcându-se în localitatea de baştină, fără ca nimeni să o recunoască. După ani de post şi suferinţă fizică, Parascheva a murit în Epivat, unde se spune că a re- venit la îndemnul unui înger care i-a apărut în vis, şi a fost înmormântată ca orice străin, fără ca mormântul să-i fie cunoscut în anii care au urmat.

Descoperirea trupului sfinţit ţine tot de întâmplări miraculoase, generate de moartea unui marinar în timp ce naviga alături de alţi camarazi. Aceştia din urmă au decis să arunce trupul celui decedat în apele mării, iar valurile aveau să aducă trupul marinarului mort la mal, unde a fost descoperit de un călugăr, care s-a îngrijit de înmormânta- rea lui. Venind şi alţi creştini, au săpat o groapă pentru cel decedat, dar în locul acela au descoperit trupul întreg şi frumos înmiresmat al unei femei. Neluând în seamă minunea, bărbaţii au depus trupul marinarului lângă cel al cuvioasei şi apoi au plecat. Peste noapte, în visele unuia dintre gropari, pe nume Gheorghe, şi ale unei femei credincioase, numită Eftimia, a apărut însăşi Sfânta Parascheva, în chip de împărăteasă, şi a cerut ca trupul ei să fie mutat la loc de cinste, credincioşii locului aducând-o într-o procesiune so- lemnă în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat.

Călătoria osemintelor

Vreme de aproape 200 de ani, moaştele Cuvioasei au stat la loc de cinste în biserica din Epivat. Ulterior, schimbări- le politice din Imperiul Bizantin, precum şi ameninţarea tot mai apăsătoare a avansului turcilor otomani au provocat mutarea raclei sfinte în mai multe zone din imperiu.

Biserica sf. Petka din cetatea Belgradului

Mai întâi, moaştele sfintei au ajuns la Tîrnovo, în Ţaratul vlaho-bulgar, cândva în jurul anului 1235, date fiind relaţiile de bună prietenie dintre ţarul bulgar Ioan al II-lea şi împăratul latin de Constantinopol, Balduin al II-lea. Osemintele au rămas aici până la cucerirea otomană din secolul al XIV-lea, când ţaratul bulgar este desfiinţat. Trupul Cuvioasei a fost mutat apoi, pentru câteva de- cenii, la Belgrad, unde a odihnit până în 1521, an în care şi acesta cade sub stăpânirea otomană. Având în vedere că orice mărturie creştină se afla în primejdie, patriarhul grec al Constantinopolului oferă mai multe daruri sultanului otoman în schimbul moaştelor, care au fos aduse la Constantinopol, fiind depuse şi mutate în mai multe biserici din oraş, rămânând în capitală până la ultima lor stră- mutare, în Moldova lui Vasile Lupu voievod.

Acest text este un fragment din articolul "Vasile Lupu şi aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi" apărut în Historia nr. 213, disponibilă la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 octombrie-14 noiembrie, dar şi în format digital, pe paydemic.com

Cumpără Acum