Christine de Pizan: un etalon de cultură şi feminism în Evul Mediu
Perioada Evului Mediu rămâne una dintre cele mai inedite şi interesante perioade istorice prin prisma vieţii societăţii şi a mentalităţilor ce dominau vremea. Cum o mare parte din ceea ce îngloba conceptele şi principiile vremii se raportau direct la statutul şi imaginea femeii, se poate afirma că nenumărate nume au marcat perioada, pastrându-se o sumedenie de documente ce descriu statutul şi stilul de viaţa al acestora. Majoritatea vorbesc despre viaţa reginelor şi a prinţeselor.Însă cum rămâne cu femeile ce nu aveau sânge nobil? Cine sunt femeile ce au reuşit sa se faca remarcate intr-o perioada in care autoritatea revenea bărbaţilor? Astfel că una dintre cele mai importante figuri feminine ale Evului Mediu rămâne Christine de Pizan, feministă şi autoare.
Născută în a doua jumătate a secocolului al XIV-lea in 1364 a fost prima femeie e a reuşit să îti ducă traiul de pe urma scrisului. Născută în Venetia, Italia a fost fiica lui Tommaso di Benvenuto de Pizzano un cunoscut fizician, profesor de astrologie şi membru al consilului Republicii Veneţiene. La vârsta de cinci ani s-a mutat alături de tatăl sau la Paris, acesta fiind desemnat astrologul personal al regelui Carol Quintul. Christine a decis să ramână, petrecându.şi restul vieţii în Franţa. La vârsta de cinsprezece ani se căsătoreşte cu Etienne du Castel, având cu acesta trei copii.
Privind educaţia sa şi comparând cu restricţiile perioadei asupra drepturilor femeilor de a avea acces la cultură şi la o pregătire educaţionala, Chrstine a beneficiat foarte mult de pe urma pregatirii talălui sau, având astfel o accesibilitate la diferite domenii de pregatire.Cunoştiinţele sale au constat în literatură, geometrie, stiinţe şi limbi străine. Devine scriitoare, critic si retoretician.
Christine de Pizan şi Jean de Meun-conflict între scriitori
După moartea soţului ei, Christine şi-a dedicat timpul scriind balade de dragoste, cărţi de consiliere şi susţinere a femeilor. Este bine cunoscut conflictul dintre ea şi Jean de Meun, conflict izbucnit de pe urma publicării romanului „Roman de la Rose”. Partea a doua a romanul a fost scris în jurul anului 1275, acesta fiind construit în jurul conceptului de dragoste curteneasca ce îsi are originile în cântecele trubadurilor.Autorul creeaza o alegorie a povestii de dragoste între îndragostit şi un trandafir. În loc ca trandafirul sa fie cules, acesta devine o imagine a domniţei, având loc o metamorfozare. Christine de Pizan ripostează împoriva creaţiei lui de Meun printr-o lucrare numită „L’Epistre au Dieu d’amours” prin care aceasta îl atacă dur, criticându-i scrierile ca fiind imorale şi misogine.
Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numară „The Book of the City of Ladies” şi „The Treasure of The City of Ladies”. Prima are in prim plan un oraş simbolic în care femeile sunt apreciate si protejate, constuind triada alegorica în care Justiţia, Raţiunea şi Corectitudinea sunt intruchipări ale unor femei, acestea purtând un dialog dint-o perspectivă feminină. În a doua carte, Christine argumentează de ce o femeie trebuie recunoscută pentru abilitatea de a face pace între oameni. Ea vorbeşte de asemenea despre legaturile ce ar trebui sa existe între femei, ele fiind ca nişte surori.
Dupa anul 1415 ea se va retrage la o mănăstire unde îşi va scrie majoritatea operei literare, urmând ca în anul 1430 să moară.Viaţa ei ramâne una de o importanţă incontestabilă, demonstrând că in secolul al XIV-lea si o femeie putea deveni o emblema a societăţii.