Cazul Kuklinski, ofițerul polonez devenit spion CIA

📁 Războiul Rece
Autor: Ion Constantin

Continuăm în acest număr senzaționalele dezvăluiri despre activitatea lui Ryszard Kuklinski, ofițerul polonez devenit spion CIA. Citește aici prima parte a articolului!

Pe 25 august 1972, în portul Kiel din Germania, a fost organizată o nouă întâlnire secretă a ofițerilor Henry Morton și Walter Lang cu R. Kukliński, în cadrul căreia a fost desăvârșită, practic, recrutarea acestuia ca agent al CIA. De menționat că întregul proces de recrutare a lui Kukliński s-a desfășurat într-o procedură rapidă, ținându-se cont de particularitățile cazului, existența unor garanții minime de sinceritate a candidatului, cât și de cerințele impuse de nevoia asigurării protecției acestuia, cu luarea în considerare a statutului deosebit pe care îl are acesta în aparatul militar al R.P. Polone și a măsurilor de verificare la care este supus din partea contraspionajului polonez și sovietic.

Cu acest prilej, au fost stabilite o serie de detalii privind tematica informativă care interesează serviciul de spionaj recrutor, modul de realizare a viitoarelor întâlniri și a con lucrării propriu-zise, măsurile de autoverificare și protecție care se impun a fi luate în cadrul raporturilor de colaborare, cât și în viața de toate zilele.

”Jack Strong“ și operațiunea „Pescărușul”

În urma întâlnirilor efectuate cu R. Kukliński, la Haga și Kiel, centrala CIA a procedat la verificarea pe diverse căi a datelor și materialelor furnizate de acesta, iar în urma anali - zei a ajuns la concluzia că ele prezintă o valoare informativ-operativă deosebită, iar recrutarea ofițerului polonez constituie o ”captură“ cu totul specială. Întreaga operațiune de colaborare cu serviciul de spionaj american a primit denumirea de cod ”Pescărușul“ (”Gull“), iar R. Kukliński conspirativul ”Jack Strong“. Coordonator al cazului a fost ofițerul David Forden, care îndeplinea funcția de șef al departamentului responsabil pentru Uniunea Sovietică și țările din Europa Răsăriteană, în cadrul CIA.

De remarcat faptul că D. Forden, originar din Buffalo, avea o oarecare experiență poloneză, întrucât până în 1965 funcționase în calitate de șef al grupei operative CIA de la Varșovia, sub acoperire diplomatică. Între altele, cunoștea destul de bine limba polonă. Pe parcursul anilor, între Forden și ofițerul polonez se va lega o prietenie durabilă, fundamentată, desigur, pe conlucrarea în realizarea sarcinilor în interesul serviciului american.

Prima întâlnire secretă dintre cei doi s-a desfășurat în vara anului 1973, la Hamburg-Germania, având ca principal scop instruirea lui ”Jack Strong“ asupra sarcinilor informative pentru perioada următoare. La informațiile furnizate de Kukliński vor avea acces doar un număr restrâns de persoane, aflate pe așa-zisa ”listă Bigot“. Acestea erau : directorii CIA, președinții și vicepreședinții SUA, șefii Pentagonului, consilierii președintelui pentru problemele securității naționale, secretarii Departamentului de Stat.

Despre identitatea agentului ”Jack Strong“ vor mai cunoaște doar șeful rezidenței (grupei informative externe) CIA de la Varșovia și am - basadorul SUA în Polonia. Ofițerii operativi și analiștii CIA practic nu erau în cunoștință de cauză cu existența unei asemenea surse de informații, iar așa cum s-a dovedit ulterior nici măcar ”cârtițele“ KGB, care acționau în interiorul Agenției Centrale de Informații a SUA, precum faimosul Aldrich Ames. Agentul polonez nu era cuprins nici în evidențele computerizate ale CIA. Odată reîntors la Varșovia, Kukliński a așteptat răspunsul americanilor, fiind în același timp atent la orice reacție a contraspionajului polonez și mai ales a celui sovietic. Contactele cu ofițerii serviciului secret american aveau loc, de regulă, la Varșovia, printr-un sistem de legătură impersonală, denumit prescurtat ”CPI“ (”Căsuță Poștală Impersonală“).

Spre deosebire de legătura ”personală“, cea impersonală este utilizată în activitatea de spionaj, atunci când din rațiuni de protecþie se evită ca, în procesul de predare-primire a materialelor informative, între ofițer și agent să aibă loc întâlniri directe, nemijlocite., Kukliński transmițând materiale de o excepțională importanță pentru CIA

Polonezii nu bănuiesc nimic, și-l avansează

În anii `70, Kukliński a avansat treptat în ierarhia militară, prin posibilitățile informative sporite pe care le dobândea, devenind tot mai util pentru serviciul de spionaj în favoarea căruia lucra. La 20 septembrie 1973, Ryszard Kukliński a fost numit director adjunct al Departamentului de Pregătire și Operațiuni din cadrul Statului Major General al armatei. Noua funcție i-a creat oportunități sporite de a accede mai ușor la date de interes din centrele de comandă ale unităților poloneze și sovietice dislocate în Polonia. Colaborarea lui Kukliński cu spionajul american nu a fost lipsită, totuși, de unele disfuncționalități și tensiuni, care puteau să pericliteze grav misiunea acestuia.

Pe timpul unei vizite pe care președintele SUA, Henry Ford, împreună cu secretarul de stat Henry Kissinger, o efectuau în anul 1974, la invitația liderului de partid și de stat Edward Gierek, după ce în prealabil vizitaseră oficialitățile de la Moscova, ambasadorul american Richard Davies a cerut ca activitatea de spionaj a lui Kukliński în Polonia să înceteze sau, cel puțin, să fie suspendată. Diplomatul a invocat drept motiv faptul că astfel de operațiuni ale CIA ar putea avea ca rezultat reeditarea unor situații de genul celor cu avionul U-2, de care ar profita sovieticii.

De câteva ori, mai înainte, ambasadorul Davis avertizase în scris Washington-ul asu - pra faptului că R. Kukliński este urmărit de contraspionajul polonez și sovietic, iar cazul său poate provoca o adevărată ”catastrofă diplomatică“. Con ducerea administrației americane nu a ținut, însă, cont de aceste avertismente, dispunând ca activitatea de colaborare în plan specific a lui Kukliński să continue în mod nestingherit, dar cu maxime precauții.

„În acel birou a lucrat Penkovski”

Beneficiind de aprecierea și în - crederea deosebită a generalilor polonezi și sovietici, în perioada 1974-1975, Kukliński a fost trimis la un curs special pentru ofițerii de elită, organizat de Academia Forțelor Armate Sovietice ”Kliment Voroșilov“ de la Moscova. Aici a fost verificat, desigur, de serviciile de informații sovietice, militar (GRU) și civil (KGB), care nu au descoperit însă nimic deosebit în ceea ce privește contactele și colaborarea ofițerului polonez cu CIA. La Moscova, Kukliński – care vorbea foarte bine limba rusă – a stabilit relații cu mai mulți generali sovietici, consolidându-și, totodată, prietenia cu generalul Kiszczak, pe care l-a ajutat să-și termine studiile la Academia ”Voroșilov“.

Oleg Penkovski, spionul CIA, în timpul procesului de la Moscova

Nu a fost cruțat, totuși, de momente teribile de suspans și emoție. Pe timpul unei plimbări, împreună cu un general sovietic, prin zona centrală a Moscovei, a fost oprit brusc de acesta, care i-a arătat cu mâna spre fereastra unei clădiri a Ministerului Apărării sovietic, spunându-i: ”În acel birou a lucrat Penkovski Oleg Penkovski, ”cârtiță“ a serviciilor americane infiltrată în spionajul militar sovietic, la începutul anilor `60, folosită cu succes pe timpul ”crizei rachetelor“ din Cuba, în 1963. ”Știi despre cine e vorba, nu?”, a adăugat generalul sovietic.

Este de presupus că, la o asemenea întrebare, interlocutorul Kukliński, știind ce hram poartă, a avut oarece emoții. Nu i-a dispărut, totuși, prezența de spirit și a răspuns că nu cunoaște mare lucru despre Penkovski, la care generalul sovietic a început să-i povestească, cu lux de amănunte, istoria cazului în speță. Există indicii că, pe timpul șederii la Moscova, în paralel cu pregătirea la Academia ”Voroșilov“, Kukliński ar fi urmat și un curs special al Direcției Principale de Spionaj (GRU), organizat de Marele Stat Major General al Armatei Sovietice.

Aspectul rezultă dintr-o declarație făcută de generalul Iuri Rîleev, care a îndeplinit funcția de atașat militar al URSS la Varșovia, până în anul 1981. Acesta a mai afirmat că dacă R. Kukliński ar fi urmat cursul normal al carierei de ofițer în armata polonă, și nu ar fi ”trădat“ în favoarea americanilor, ”cu siguranță ar fi ajuns la gradul de general“.

Colonel și șef al Secției de Planificare Strategică

La puțin timp după revenirea de la Moscova la Varșovia, în 1976, Kukliński a fost avansat la gradul de colonel și numit în funcția de șef al Secției a I-a Planificare Strategică și de Apărare, și totodată locțiitor al șefului Direcției Operative din Statul Major General al armatei poloneze. El a devenit unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai ministrului Apărării Naționale, gen. W. Jaruzelski, luând parte la consfătuirile secrete ale comandamentului trupelor sovietice de ocupație și cele ale Pactului de la Varșovia.

I-a cunoscut personal pe comandanții sovietici de cel mai înalt nivel, precum mareșalul Ogarkov, mareșalul Kulikov, mareșalul Ahromiev, generalul Gribkov, cât și pe ministrul Apărării și prietenul lui Brejnev – mareșalul Ustinov. Printre generalii polonezi și sovietici, Kukliński se bucura de o mare autoritate în ceea ce privește capacitatea sa de a rezolva marile probleme operative de stat major. Avea, de asemenea, raporturi strânse de colaborare cu ofițeri specializați în planificarea activităților operative, atât de la Varșovia și Moscova, cât și din capitalele altor state membre ale Tratatului de la Varșovia.

Memoriul lui Kuklinski

La sugestia patronilor săi americani, în anii 1975-1976, Kukliński a elaborat un amplu Memoriu de analiză strategico-militară, cu privire la posibilitatea izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial, ca urmare a unei prezumtive agresiuni a Uniunii Sovietice asupra statelor N.A.T.O. Începută încă din 1971, această lucrare a ajuns, în final, să aibă peste 400 de pagini, reprezentând o adevărată capodoperă de artă militară. Ea înfățișa diversele scenarii posibile ale evoluției situației militare pe plan european și mondial, date cu privire la potențialul de care dispun statele membre ale Tratatului de la Varșovia, pentru o eventuală confruntare cu Pactul Nord-Atlantic.

Materialul cuprindea elemente detaliate cu privire la forțele armate pe care le avea fiecare dintre țările membre ale Tratatului, inclusiv sub aspectul punctelor slabe, nevralgice ale acestora. Documentul oferea, astfel, o bază metodologică și teoretică pentru orice analiză comparativă riguroasă a forțelor celor două pacte militare. Făcând un studiu analogic nu doar asupra forțelor sovietice, ci și a celor ale N.A.T.O., memoriul sugera practic schimbările ce se impuneau a fi adoptate în politica americană de apărare.

Raportul lui Kukliński a fost în detaliu analizat și discutat în cercurile cele mai înalte ale conducerii administrației S.U.A., cât și în cele ale N.A.T.O. Potrivit unor autori polonezi, memoriul lui Kukliński a constituit principala cauză a schimbării doctrinei de apărare strategică a S.U.A. în Europa. Ca urmare, Statele Unite au luat decizia ca, în eventualitatea unui atac din partea Uniunii Sovietice și a sateliților acesteia, să fie folosite doar armele convenționale, iar nu și cele atomice pe continentul european.

Această orientare se va regăsi în doctrina și politica de apărare promovată, la sfârșitul anilor `70 ai secolului trecut, de către administrația președintelui Jimmy Carter, cât și la începutul mandatului lui Ronald Reagan. Dispunând de asemenea posibilități informative, Kukliński a fost în măsură ca, în cei zece ani de colaborare, să le furnizeze americanilor date și documente de importanță capitală, el fiind un adevărat ”barometru“, prin intermediul căruia Washington-ul descifra orice schimbări și fluctuații în politica promovată de Tratatul de la Varșovia, sub conducerea URSS, față de SUA și țările Pactului Nord-Atlantic.

Fiind folosite la ”prognozarea vremii“ în materie politică, aceste date au făcut posibil ca SUA să dispună de posibilitatea cunoașterii anticipative a posibilităților sovieticilor de a declanșa un act de agresiune neașteptat împotriva Occidentului.

A furnizat 35 000 de pagini de documente

Potrivit celor mai multe dintre lucrările și studiile publicate în Polonia și în alte țări, volumul total al documentelor militare și informațiilor furnizate de R. Kukliński ame ricanilor însuma circa 35 000 de pagini, dintre care cel puțin 34 000 file erau în limba rusă. Calcule mai recente arată totuși că numărul total de pagini ale materialelor furnizate de agentul polonez a fost de 42 000.

În afara informațiilor curente cu privire la conținutul consfătuirilor secrete, deciziile luate asupra organizării, funcționării și dislocării unităților sovietice și ale Tratatului de la Varșovia, colonelul polonez a livrat CIA informații strict secrete de importanță strategică deosebită, referitoare la: documentația tehnică asupra a peste 200 sisteme de arme de înaltă tehnologie, produse în U.R.S.S.; cele mai noi proiecte din domeniul industriei militare sovietice, precum varianta modernizată a tancului T-72, care reprezenta principala armă ofensivă la categoria de blindate aflate în dotarea Pactului de la Varșovia; planurile cincinale strategice ale Tratatului, pentru perioadele 1971-1975, 1976- 1980 și 1981-1986; deciziile și ordinele date de Moscova, pentru aplicarea acestora în R.P. Polonă, R.D. Germană, R.S. Cehoslovacă, în R.P. Ungară și R.P. Bulgară; materialele secrete ale Statului Major General sovietic, referitoare la războiul electronic; variante ale planurilor de atac ale Armatei Sovietice și trupelor Pactului de la Varșovia împotriva unor state ale N.A.T.O. din Europa Occidentală; participarea unor unități ale Armatei Populare poloneze la acțiuni prevăzute împotriva R.F. Germania și Danemarcei; planurile pentru cucerirea și ocuparea unor state ale Europei Occidentale de către Armata Sovietică și forțele Pactului; date strategice referitoare la unitățile Grupului de Nord al Armatei Sovietice, care constituiau practic trupele de ocupație din R.P. Polonă; același gen de date despre unitățile sovietice care staționau în R.D. Germană, R.P. Ungară și R.S. Cehoslovacă; localizarea și datele tehnice ale celor mai importante puncte de comandă ale Armatei Sovietice (”statele majore subterane“), de unde mareșalii sovietici urmau să asigure conducerea forțelor Pactului, în eventualitatea unui război cu forțele N.A.T.O.

Nu întâmplător, pe timpul întâlnirii de la Reykjavik, din 1985, cu președintele Ronald Reagan, liderul sovietic Mihail Gorbaciov și consi - lierii săi au rămas foarte surprinși atunci când americanii le-au arătat că buncărele cele mai importante ale co mandamentelor sovietice sunt ”foarte bine țintuite“ de forțele Pactului Nord-Atlantic.

La un moment al discuțiilor de atunci, secretarul american al Apărării, Casper Weinberger, i-a dat președintelui Reagan un document. Acesta a fost înmânat apoi lui Gorbaciov, care, la rândul lui, l-a dat mai departe șefului Statului Major General al Armatei Sovietice, mareșalul Serghei Ahromeev. După consultarea responsabililor de resort, sovieticii și-au dat seama că americanii cunosc în de - taliu secretele referitoare la punctele lor de comandă din Europa, lucru care nu putea să se realizeze decât prin intermediul lui R. Kukliński.

Acces la cele mai secrete informații

Pe 13 aprilie 1980, colonelul polonez le livrează americanilor documente despre organizarea trupelor Tratatului de la Varșovia în cazul unui război cu puterile occidentale. În ziua de 4 decembrie 1980, R. Kukliński predă CIA planurile sovietice de invadare a Poloniei (de tipul intervenției din Ungaria, în 1956, și în Cehoslovacia, în 1968), în scopul lichidării mișcării ”Solidaritatea“. În același timp, spionajul american prin satelit confirma marile deplasări de trupe sovietice în apropierea frontierelor cu Polonia.

În consecință, președintele S.U.A., Jimmy Carter s-a adresat liderului sovietic Leonid Brejnev cu o scrisoare în care cerea să li se dea posibilitatea autorităților și națiunii poloneze să-și rezolve singure dificultățile pe care le au, avertizând, totodată, Moscova în ceea ce privește efectele negative pe care le-ar avea asupra relațiilor americano-sovietice o eventuală folosire a forțelor Armatei Roșii în Polonia. Imediat după aceasta, Carter a făcut publică poziția sa în problema respectivă. La rândul său, Papa Ioan Paul al II-lea s-a adresat Kremlinului, anunțând că, în cazul intervenției sovietice, el va merge în Polonia. Toate acestea au avut, desigur, ca efect atitudinea mai reținută a lui Brejnev în ceea ce privește folosirea mașinii de război sovietice pentru o intervenție în Polonia.

La începutul anilor `80, colonelul avea deja acces la cele mai secrete planuri politice și militare ale conducerii de stat și de partid din R.P. Polonă. Participa la toate consfătuirile și reuniunile Pactului de la Varșovia, care aveau loc nu numai în Polonia, ci și la Moscova, și în alte capitale ale statelor socialiste. Îndeplinea, totodată, funcția de ofițer de legătură al armatei poloneze la cartierul general al mareșalului Kulikov, comandantul suprem al forțelor Tratatului de la Varșovia, fiind în cunoștință de cauză asupra tuturor problemelor importante dezbătute și a planurilor de măsuri adoptate.

În momentul de față se cunoaște că R. Kukliński știa mai multe lucruri despre Armata Roșie și planurile acesteia, chiar decât gen. Jaruzelski. Brejnev, Gorbaciov, mareșalii Ustinov, Greciko, Kulikov – l-au informat pe șeful de stat polonez doar la modul general. Prin funcția sa, însă, Kukliński era obligat să cunoască detaliile problematicii privind colaborarea dintre Armata Poloneză și forțele Tratatului de la Varșovia. Grație recomandărilor pe care le avea, i s-a și încredințat sarcina de mare răspundere de a elabora doctrina de apărare a R.P. Polone.

„Ne gândim la tine tot timpul”

Contraspionajul militar polonez, ca și serviciile de specialitate sovietice nu au descoperit însă legătura sa sistematică – în anumite perioade, aproape zilnică – cu CIA Pentru activitatea sa productivă în slujba serviciului de spionaj american, colonelul polonez primea aprecieri direct de la nivelul cel mai înalt al instituției care îl coordona.

Amiralul Stansfield Turner

Într-o scrisoare secretă adresată de către amiralul Stansfield Turner lui R. Kukliński, la 8 decembrie 1980, se arăta: ”Informațiile tale prezintă o valoare deosebită și au ajuns la momentul potrivit. După traducere, ele vor fi înaintate personal președintelui. Rapor tul tău are un rol important în luarea de către guvernul Statelor Unite a unor decizii referitoare la acțiunile ce vor fi întreprinse în următoarele zile. Încă o dată, îți mulțumim pentru aportul și sacrificiul în slujba cauzei noastre comune. Păcat, totuși, că nu există posibilitatea de a te ajuta mai mult în îndeplinirea obligațiilor, în aceste momente dificile. Ne gândim la tine tot timpul“.

Având în vedere că, asemenea multor spioni, Kukliński își desfășura solitar activitatea într-un mediu destul de tensionat, astfel de aprecieri, venite de la șeful instituției pentru care lucra, trebuie să fi avut un rol important în susținerea sa moralpsihică.

Sursa de informații cea mai prețioasă

La propunerea generalului Jaruzelski, col. Kukliński a fost inclus în grupul generalilor care, la ordinul Kremlinului, pre găteau variantele operative pentru introducerea legii marțiale în Polonia. El a participat, astfel, la elaborarea documentelor pentru instituirea stării de război în țară, alături de generalii Mieczysław Dachowski, Tadeusz Hupałowski, Antoni Jasiński și Jerzy Skalski.

Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, Reykjavik 1985

Pe 11 februarie 1981, el a transmis CIA informații despre proiectata introducere a Legii marțiale (aplicată din 13 decembrie același an și rămasă în vigoare până în iulie 1983), iar în lunile următoare a raportat detalii privind măsurile întreprinse de autorități în acest scop, pregătirea de intervenție a trupelor de securitate, miliției, unităților ZOMO33 ZOMO – Unitățile Motorizate ale Miliției Cetățenești, armatei etc. După cum rezultă din lucrări recent publicate, Kukliński se număra printre cei mai apreciați și cei mai bine apărați agenți ai serviciului secret american, care figurau pe lista specială purtând criptonimul de ”Bigot“.

Potrivit declarațiilor unor oficiali americani - date publicității după 1990 - “nu a existat nici o altă sursă care să ne fi furnizat informații atât de prețioase”. Informațiile furnizate de el erau prezentate în mape speciale doar pentru cinci beneficiari din conducerea administrației S.U.A: președintele, vicepreședintele, secretarul de stat, secretarul Apărării și consilierul pentru problemele de Securitate Națională.

Despre colaborarea lui Kukliński cu serviciul secret american cunoșteau doar câteva persoane, între care șeful CIA și ofițerii care îl aveau în legătură, șeful Pentagonului și șeful Consiliului Securității Naționale. Analiștii și sovietologii de la Washington, care au primit timp de peste zece ani rapoartele anonime ale lui Kukliński, erau convinși că la Varșovia lucrează o rețea puternică formată din cel puțin 15 – 20 de informatori din rândul ofițerilor superiori ai armatei poloneze, care acționează din motive patriotice. Și când colo, era vorba numai de ... Kukliński.

Nu este exclus să mai fi fost și alții, dar oricum nu de același nivel. În orice caz, misiunea atât de îndelungată și de productivă ca număr de informații obținute, din partea unui agent, pe o durată neîntreruptă de 10 ani a fost rarisimă, dacă nu una fără precedent în istoria spionajului.

Citește și ultima parte a articolului: 

Dosar clasat: Ryszard Kuklinski. Spionaj american, polonez sau sovietic?

Mai multe