Carol Popp de Szathmári, primul fotoreporter de război din lume
Pe 11 ianuarie 1812, la Cluj se năștea Carol Pop de Szathmári (1812 – 1887), cel care avea să devină unul dintre artiștii importanți din România secolului al XIX-lea, remarcându-se prin interesul pentru genul documentar și, mai cu seamă, ca pionier al artei fotografice, fiind primul fotoreporter de război din lume.
Carol Popp de Szathmári a dat dovadă încă de la o vârstă fragedă de un talent artistic neobișnuit. Și-a perfecționat stilul de lucru pe cont propriu și a studiat, pentru o scurtă perioadă, la Academia de Artă din Viena. În tinerețe a dus o viață boemă, călătorind foarte mult. A traversat munții în Țara Românească, în mai multe rânduri, iar din 1843 s-a stabilit la București. Încă din primii ani ai șederii în capitala Munteniei a desfășurat o intensă activitate artistică, primind numeroase comenzi din partea unor boieri și negustori bogați pentru realizarea de peisaje și portrete, scrie Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, pe pagina de Facebook a instituției.
Activitatea artistică a lui Carol Pop de Szathmári din primii ani petrecuți în Țara Românească este destul de puțin cunoscută. Recent, a fost prezentat publicului un set de acuarele realizate de Carol Szathmári la începutul carierei sale în Țara Românească, în toamna anului 1848, la puțină vreme după dramatica luptă din Dealul Spirii (13 septembrie 1848). În desene sunt înfățișați militarii otomani care au participat la acele evenimente, având în fundal clădiri și peisaje inedite din Bucureștiul primei jumătăți a secolului al XIX-lea.
Fiind un tânăr agreabil și elegant, vorbind fluent germana, franceza, italiana și, în cele din urmă, și româna, Carol Pop de Szathmári a pătruns în anturajul societății înalte a Bucureștiului, fiind acceptat chiar și în compania domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) și a soției sale, Maritzica Bibescu (1815 – 1859), cărora le-a făcut portretele. Până la sfârșitul vieții, Szathmári s-a aflat în permanență în serviciul domnitorilor care s-au succedat la cârma Țării Românești și, ulterior, a României, realizând pentru aceștia portretele oficiale sau reprezentându-i în diferite împrejurări, cu ocazia unor evenimente importante, în călătorii sau în campanie, în lucrări de artă plastică de diferite genuri, pictură, desen, gravură sau fotografie.
Fotografiile domnitorului Alexandru Ioan Cuza
În vara anului 1863 Szathmari, în calitatea sa de „Peintre et Photographe de la Cour de LL AA SS”, titlu cu care fusese învestit în același an, va realiza o suită de fotografii domnitorului Alexandru Ioan Cuza și doamnei Elena Cuza, la atelierul său din București, care vor consacra figura Domnului Unirii în conștiința opiniei publice românești. Alexandru Ioan Cuza era reprezentat în mai multe uniforme, de ofițer de dorobanți călări, de mică și de mare ținută și de general, de mare ținută. Pozele erau asemănătoare. Domnitorul era în picioare, avînd în spate o draperie grea, cu mâna dreaptă rezemată pe o măsuță pe care se afla și coifura. Pe piept avea plăcile ordinelor „Medjidie” (otoman), „Sfinții Mauriciu și Lazăr” (italian) și, al „Mântuitorului” (grecesc). Este foarte posibil ca aceste fotografii să fi fost executate în vederea realizării unui portret oficial al lui Cuza, dat fiind că până la acea dată circulau mai multe portrete oficiale, în fiecare din cele două provincii românești.
Într-o petiție din 26 octombrie 1863, adresată ministrului Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), Carol Szathmári se oferea să litografieze portretele domnitorului și al doamnei, pe care le fotografiase cu câteva săptămâni mai înainte în atelierul său. Pentru litografie Szathmari a ales imaginea în care Cuza apărea în uniformă de dorobanți călări, mare ținută, în mod clar preferata domnitorului. Figura este puțin idealizată, corpul domnitorului este ușor supradimensionat în raport cu capul, pentru a-i da o proporție monumentală, fiind știut faptul că Alexandru Ioan Cuza avea o statură medie. Spre deosebire de fotografie, în desen Vodă era reprezentat cu mantia domnească pe umeri. Pe piept artistul a figurat un al patrulea ordin, care nu apărea în fotografiile din vara anului 1863, și anume placa ordinului „Osmanie”, conferit între timp domnitorului de noul sultan cu ocazia celei de-a doua vizite la Constantinopol, în iunie 1864, ceea ce indică faptul că litografia a fost executată după acest eveniment.
Desenele, în creion și laviu, sunt remarcabile prin calitatea execuției și au fost litografiate la Paris de gravorul Joseph-Rose Lemercier (1803 - 1887). În stânga jos litografia are inscripția: „Dess. De C. P. de SZATHMARI”, la mijloc: „ALECSANDRU JON I./ DOMNITORU A ROMANIEI”, iar în dreapta: „Lemercier r. De Seine 57, Paris”. Figura lui Cuza, care își schimbase fizionomia la începutul anului 1863, adoptând barbișonul atât de specific epocii celui de-al Doilea Imperiu în locul favoriților, a rămas în conștiința publicului românesc ca imaginea tradițională a Domnului Unirii, deși perioada în care a purtat favoriți a fost mai lungă. În intervalul 1859-1866 fizionomia sa a suferit modificări, de la barba plină, așa cum apare în desenul din „Le Monde Illustré”, din martie 1859, la favoriții pe care-i purta în concordanță cu uniforma de lăncier, potrivit Înaltului Ordin de Zi nr. 129 din 17/29 august 1860 și în final la imperialul cu care îl va reprezenta Szathmári, deși acesta era rezervat, în conformitate cu Raportul la Domn nr. 1806 din 25 mai/ 6 iunie 1860, doar militarilor din trupele pedestre și deci purtat în mod incorect la uniforma de dorobanți călări.
După o anumită perioadă de timp, probabil după abdicarea lui Cuza, litografia domnitorului a fost tipărită de susținătorii acestuia într-un nou tiraj, în Austria. Pe planșa respectivă, realizată la o calitate ceva mai scăzută decât cea imprimată de Lemercier, este înscris: „CUZA VODĂ / DOMNITORUL ROMÂNILOR, Atelier J. Löwy, Wien”, având dedesubt niște versuri care înfierau pe acei „dușmani ai țărei, cruzi vânzători”.
Imaginea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, așa cum apare în litografia din 1864, va fi reluată într-o formă redusă, atât ca încadrare a personajului, cât și ca accesorii vestimentare (fără mantia domnească) în faimosul tablou în ulei, realizat tot de Carol Popp de Szathmári, aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României.