Acasă la Neagu Djuvara, eroul României chic. „Moş Neagu“ a împlinit 100 de ani!

Am fost acasă la Neagu Djuvara. Am băut vin roşu, am mâncat ciocolată cu mentă şi am povestit despre toate. Neagu Djuvara tocmai a împlinit 100 de ani. Glumeşte spunându-şi „Moş Neagu“. Ştiţi cum se vede lumea de la vârsta aceasta? Hai, că se poate.

Neagu Djuvara chiar e un om între două vârste. S-a născut pe 18 august 1916, dar împlineşte 100 de ani abia pe 31 august 2016. Era copil atunci când calendarul iulian a fost înlocuit cu cel gregorian. Data de naştere din certificanul său de naştere e alta decât cea din buletin şi nimeni nu poate da vina pe funcţionarii de la Evidenţa Populaţiei. Prietenii l-au sărbătorit pe 18 august. Vestea centenarului său a fost mai răsunătoare decât vestea oricărei alte aniversări. Aşa se întâmplă când ai mulţi prieteni şi devotaţi, e meritul lor, dar, mai ales, e meritul acestui boier venit parcă dintr-o altă lume, încă atât de străină mundanilor de lângă el.

Biografia lui Neagu Djuvara nu mai e un secret pentru nimeni – aceasta, de până la 100 de ani. Jurnaliştii şi cunoscuţii au publicat-o şi au republicat-o. El însuşi a redat-o ca un romancier în volumul „Amintiri din pribegie“. Neagu Djuvara a scris lucrări monumentale despre istoria României şi, chiar dacă n-ar trebui să însemne nimic aparte faptul că un istoric îşi face meseria exemplar, ei bine, cele mai mult dintre lucrările sale au fost scrise când boierul trecuse deja de 70 de ani. Abia venise în România după un exil cât comunismul românesc. „Am venit să ofer, nu să primesc“, explica boierul. Şi a oferit mai mult decât îşi poate da seama, la vârsta lui. Voia să scrie despre etnogeneza popoarelor din balcani, toate. Dar simte că ăsta ar fi un efort prea mare pentru un singur om. Poate dac-ar fi într-o echipă.

Neagu Djuvara a aprins lumina în beciul istoriografiei româneşti de inspiraţie comunistă. Îl urăsc şi astăzi diverşi dacopaţi, patrioţi de duminică şi alţi români cu sânge de Traian. Nu-i pasă. Nu mai vorbim acum despre viaţa sa fantastică şi despre cum l-a prins şi Revoluţia Bolşevică în 1917, şi Revoluţia din decembrie 1989. Un rezumat:„E o chestiune de la Dumnezeu citire. În momentul naşterii lui Neagu Bunea Djuvara, eu cred că au venit ursitoarele şi L-au întrebat pe Cel de Sus:«Ce-i urăm acestui prunc?» Cred că exerga din viaţa mea e aceasta:«Fă-mă, mamă, cu noroc şi aruncă-mă în foc!». Am avut nişte noroace!, vai, vai, vai!“.

Neagu Djuvara e un nobil. Şi n-o dovedeşte doar arborele său genealogic, cu rădăcini de la Basarab I la Vlad Ţepeş sau Radu cel Frumos. O dovedeşte el, prin conduita sa. Când s-a întors în România lui Ion Iliescu, omul acesta a dat cea mai frumoasă dovadă de toleranţă:s-a împrietenit cu securistul pus să-l urmărească. Îl mai primeşte şi acum în sufragerie. În bucătărie, nu. Acolo, pe frigider, are imaginea lui Cezar, găsită în fosta albie a râului Ron. Se poate dovedi că e a lui Cezar după felul în care arată ridurile. „E foarte frumos tipul“, spune Conu Neagu.