„A doua Ecaterina Teodoroiu”: Mina Hociotă, călugărița care a devenit a doua femeie ofițer din Armata Română

În timpul primei conflagrații mondiale, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române s-au alăturat efortului de război, în condițiile în care ei constituiau repere spirituale pentru cei aflați pe câmpul de luptă, dar și pentru cei rămași pe frontul de acasă. În județul Neamț, Mănăstirea Văratec a dat o eroină puțin cunoscută, care și-a pus toată energia și priceperea în slujba cauzei pentru care luptau românii.

Maica Mina Hociotă, originară din Ardeal, a ajuns la acest așezământ monahal în iarna anului 1914, făcându-și ucenicia la maica Melania Cruțiu, sora mamei sale. În primăvara anului 1916, la Văratec, s-au organizat cursuri pentru Crucea Roșie de Război, la care maica Mina se înscrisese, notează muzeograful Renata Buzău, pe pagina de Facebook a Complexul Muzeal Național Neamț. 

Numită de mulți „a doua Ecaterina Teodoroiu”, în ciuda vârstei de doar 20 de ani, nu s-a dezis de a pleca pe frontul de la Mărășești, unde fusese mobilizată. În calitate de infirmieră aducea răniții din tranșee și de pe câmpurile de bătălie, îi transporta la spitalele din Iași sau Vaslui, iar o perioadă chiar a rămas la spitalul din capitala Moldovei pentru a-i ajuta pe cei de acolo, în condițiile în care izbucnise epidemia de tifos exantematic.

Unele mărturii iconografice ne-o prezintă în haine de ostaș, ceea ce atestă faptul că nu a fost doar o simplă infirmieră. De altfel, pentru actele ei de bravură a primit gradul de sublocotenent, fiind a doua femeie ofițer din Armata Română, după Ecaterina Teodoroiu. A primit, de asemenea, de două ori distincția „Crucea Comemorativă”. Ca o dovadă a faptului că se mândrea cu originile sale ardelenești, de fiecare dată când a primit această distincție își prindea la medalie o pânză tricoloră pe care scria „Ardeal”.

În anul 1918, după încheierea Marelui Război, maica Mina s-a întors la Văratec, declarând mai târziu următoarele:

„Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment Sfânt, să le ajutăm suferința. Ne-am îndeplinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ‹‹ascultarea›› până la capăt, la terminarea războiului”.