100 de ani de la moartea primei regine a României

Regina Elisabeta sau Carmen Sylva? Astăzi, românii o cunosc mai degrabă drept Elisabeta, soția Regelui Carol I. Însă în vremurile trecute, toată Europa o știa drept Carmen Sylva – poetă, scriitoare și protectoare a artelor. Pe 18 februarie a.c. se împlinesc 100 de ani de la moartea ei – o ocazie bună, așadar, să ne aducem aminte de cea care a fost prima regină a României.

Familia Wied în care s-a născut, pe 29 decembrie 1843, Elisabeth Pauline Ottilie Luise (numele întreg primit la botez), era una dintre cele mai vechi familii princiare din spațiul german. Sursele documentează trecutul familiei începând cu secolul al XI-lea – familia a avut, așadar, o istorie îndelungată. Aflându-se uneori departe, alteori mai aproape de centrul politicii germane, familia de Wied a intrat, până în vremea nașterii Elisabetei, într-un relativ con de umbră. 

Părinții – Maria de Nassau și Hermann, prinț de Wied – i-au acordat Elisabetei, primul lor copil, o educație foarte severă, așa cum se purta pe-atunci la curțile germane. Această educație avea să modeleze personalitatea inițial foarte vioaie a prințesei de Wied, astfel încât fata se va transforma dintr-un copil zburdalnic într-unul mai degrabă timid și rezervat. În rest, educația i-a fost desăvârșită – copila era inteligentă și a dat dovadă de un talent extraordinar în deprinderea limbilor străine și o înclinație aparte către literatură și muzică. Aceasta, spre nefericirea mamei sale, care nu găsea utilă decât învățarea științelor exacte, nu și stimularea imaginației.

Dincolo de studiile sârguincioase, copilăria și adolescența Elisabetei au fost marcate de dramele familiale:o boală prelungită a mamei, boala fratelui mai mic, Otto, născut cu o malformație și decedat la vârsta de 12 ani, și moartea prematură a tatălui.

Un portret din tinerețe al principesei de Wied

Regina Victoria a vrut-o drept noră

Elisabeta a avut două șanse de a deveni prințesă britanică, ba chiar și regină. Când Regina Victoria a Marii Britanii căuta o soție pentru primul său născut, viitorul Edward al VII-lea, a auzit vorbindu-se despre inteligenta prințesă de Wied. Fiul ei, însă, a preferat-o pe frumoasa fiică a regelui Danemarcei, Alexandra. Regina Victoria nu a renunțat la ideea de a o aduce pe Elisabeta în familia sa și a aranjat apoi o întâlnire între ea și cel de-al doilea fiu al său, Alfred. Nici între cei doi nu s-a născut o legătură – cel puțin, nu atunci. Căci cele două familii vor ajunge, ani mai târziu, la o altfel de alianță:prima fiică a lui Alfred cu cea pe care și-a ales-o drept soție în locul Elisabetei a fost nimeni alta decât Maria, cea care va deveni ea însăși regină a României. 

După aceste tentative matrimoniale nereușite, au trecut mai mulți ani înainte ca Elisabeta să-și găsească un soț. Prințesa s-a măritat târziu, la vârsta de 26 de ani, când aproape ajunsese, după standardele vremii, la statutul de „fată bătrână”. 

Pe principele Carol de Hohenzollern, Elisabeta l-a cunoscut pentru prima dată în 1861. S-au reîntâlnit apoi opt ani mai târziu, când Carol ocupa deja tronul românesc și era în căutarea unei soții. A cerut-o în căsătorie aproape imediat și, deși n-a fost vorba de dragoste la prima vedere, Elisabeta a acceptat. Fusese cucerită de caracterul lui Carol și de hotărârea cu care acesta îi vorbise despre misiunea și munca lui în calitate de prinț al României. Nunta celor doi a avut loc în noiembrie 1869, în Germania, după care cuplul a plecat spre Principate. 

Viața Elisabetei și a lui Carol, marcată de o tragedie

Pe 8 septembrie 1870, Elisabeta a născut o fetiță, pe care au botezat-o Maria. Cuplul s-a bucurat de primii ani ai copilei, nepunându-și problema că nu vor avea și un moștenitor de sex masculin. „Mariechen e veselă și aleargă prin toate încăperile, când am un moment liber mă joc cu ea. Acest copil fermecător este toată bucuria mea...” – sunt cuvinte scrise de Carol într-o scrisoare adresată tatălui său, care arată încântarea principelui față de fetița sa . Micuța Maria era deșteaptă, vioaie, destul de cuminte, atât cât poate fi un copil mic, iar părinții ei o iubeau nespus.

Principele Carol și Elisabeta alături de unicul lor copil, principesa Maria, la Sinaia, în 1872

Din nefericire, soarta a făcut ca Maria să se îmbolnăvească de scarlatină în primăvara lui 1874, în timpul unei epidemii ce cuprinsese întreaga țară. A murit câteva zile mai târziu, iar Carol și Elisabeta au fost de-a dreptul distruși de moartea copilului. Din acel moment, relația dintre ei a fost marcată de această tragedie și, deși vor încerca să mai aibă copii, Elisabeta, care nu mai era tocmai tânără, avea să piardă toate sarcinile viitoare. În final, regina s-a resemnat că nu va putea da țării un moștenitor – moment în care, după regulile dinastice stabilite, nepotul de frate al lui Carol, Ferdinand, a fost numit succesor.

Episodul Elena Văcărescu și exilul Elisabetei

Regina Elisabeta, de altfel destul de retrasă din viața publică, a fost foarte activă în perioada Războiului de Independență, când s-a ocupat de organizarea spitalelor de campanie și de toate recepțiile oficiale din Capitală, în lipsa lui Carol, care se afla pe front.

În rest, spre deosebire de Regina Maria, tot timpul implicată în politică, Elisabeta nu a intervenit aproape niciodată în aceste chestiuni. Nu pentru că nu ar fi fost la curent cu problemele politice ale țării sau ale Europei – dimpotrivă, regina era mereu bine informată, citind constant ziarele și sfătuindu-se cu soțul ei. Însă Regele Carol nu i-a permis niciodată să se implice mai mult decât era cazul în politică – mai ales după episodul „Elena Văcărescu”, care a făcut înconjurul Europei și aproape că le-a distrus căsnicia suveranilor României.

Regina Elisabeta a sprijinit cu entuziasm idila dintre domnișoara sa de onoare, Elena Văcărescu, o tânără scriitoare talentată, și principele Ferdinand, proaspăt sosit din Germania pentru a-și asuma rolul de succesor al Regelui Carol. Însă cum Constituția țării nu permitea o astfel de căsătorie, toată afacerea s-a terminat cu un mare scandal și cu exilarea reginei în străinătate pentru o perioadă de doi ani de zile, până în toamna anului 1894. 

Regina Elisabeta pe coperta săptămânalului francez „La vie illustrée”, în februarie 1900

Carmen Sylva, regina-artistă

Cu o viață de familie marcată de moartea prematură a unicului copil, Regina Elisabeta s-a dedicat operelor de caritate și mai ales scrisului.

Debutul literar și l-a făcut în 1880, când a publicat, sub pseudonim, trei poeme lungi. S-a născut astfel Carmen Sylva – „cântecul pădurii”. Sub acest nume, Regina Elisabeta va publica de-a lungul vieții peste 50 de volume cu poezii, piese de teatru, romane, nuvele, eseuri, colecții de aforisme și basme. Cel mai de succes volum al său a fost Les Pensees d’une reine (Cugetările unei regine), publicat în franceză în 1882 și premiat de Academia Franceză.

Regina s-a ocupat, de asemenea, și de traduceri – din germană în română și invers. Printre scriitorii români pe care i-a tradus în germană s-au numărat favoriții ei, Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu.

Retrasă în lumea artei, regina s-a înconjurat mereu de oameni de cultură – scriitori, muzicieni, pictori, români sau străini, veneau mereu în vizită la Elisabeta sau corespondau cu ea (se remarcă, spre exemplu, corespondența cu autorul francez Pierre Loti, foarte citit în epocă). Pe mulți dintre acești artiști, Elisabeta i-a sprijinit și financiar. Așa l-a descoperit, spre exemplu, pe copilul-minune al muzicii românești, George Enescu. Din 1898 și până la moartea ei, regina îl va ajuta constant pe tânărul Enescu, care era invitat mereu în salonul reginei și la castelul Peleș, unde petrecea fiecare vară.

Sfârșitul unei regine

În ultimii ani ai vieții, regina României s-a dedicat ultimului său mare proiect – ridicarea în capitala regatului a unui cartier dedicat nevăzătorilor. Așa s-a născut „Vatra Luminoasă” din București, ai cărui locuitori de astăzi probabil că nu cunosc faptul că existența cartierului lor s-a datorat chiar Reginei Elisabeta. 

După moartea Regelui Carol I, în octombrie 1914, regina văduvă s-a retras complet din viața publică și s-a stabilit la Curtea de Argeș. Nu mai era oricum privită cu aceeași ochi îngăduitori de altădată – originile sale germane și preferința ei pentru Puterile Centrale au făcut ca românii să-și întoarcă privirile către anglofila Maria, noua regină a țării. 

Regina Elisabeta a murit pe 18 februarie (2 martie, stil nou) 1916, în urma unei pneumonii. Ultima ei dorință a fost să fie înmormântată alături de soțul ei, la mănăstirea Curtea de Argeș, și să fie aduse lângă rămășițele lor și cele ale copilei lor, Maria.