10 lucruri de ştiut despre... Josef Mengele
Unul dintre cele mai odioase personaje ale celui de-al Treilea Reich a fost fără îndoială doctorul nazist Josef Mengele. Iată 10 lucruri de ştiut despre cel supranumit “îngerul morţii”.
- 1. Josef Mengele s-a născut la 16 martie 1911, în oraşelul Gunzbourg, într-o familie înstărită de industriaşi catolici, tatăl având o fabrica de construcţie de maşini agricole. Parinţii săi, Walburga si Karl, au mai avut doi copii, pe Karl si Alois.
- 2. În anul 1939 s-a căsătorit cu Irene Schoen, cu care a avut un fiu, Rolf. Activitatea sa se va desfăşura, începând din 1940, în cadrul Institutului Eredităţii Biologice şi Purităţii Rasiale. Tot în acel an a fost acceptat în Waffen SS, ajungând căpitan.
- 3. În 1943 a fost trimis în complexul de lagăre de concentrare nazist din Auschwitz, Silezia, pentru a înlocui un medic care era bolnav. La 24 Mai 1943 a devenit medic militar al aşa-zisului „lagăr al ţiganilor” din centrul concentraţionar Auschwitz-Birkenau. În august 1944 acest lagăr a fost închis şi toţi prizonierii gazaţi. Mengele a devenit apoi ofiţerul-şef al medicilor de la Birkenau, însă nu şi la Auschwitz, unde şef era Eduard Wirths.
- 4. Mengele şi-a primit reputaţia de „înger al morţii” ca urmare a celor 21 de luni petrecute la Auschwitz, în cursul cărora a desfăşurat o activitate ce nu avea nimic în comun cu munca unui medic obişnuit. Scopul principal al lagărului era exterminarea deţinuţilor. Mengele făcea frecvent parte din echipa de medici care făcea „selecţia”, adică hotăra la sosirea prizonierilor în lagăr cine să fie reţinut pentru muncă şi cine să fie trimis direct în camerele de gazare.
- 5. La Auschwitz, Mengele a profitat de ocazia de a-şi continua studiile asupra eredităţii, folosind deţinuţii drept cobai. Era interesat îndeosebi de gemeni. Începând cu anul 1943, gemenii erau selectaţi şi puşi în barăci speciale.
- 6. Printre experimentele lui Mengelese numărau injectarea unor substanţe chimice direct în ochii copiilor în încercarea de a le schimba culoarea, diverse amputări de membre şi alte operaţii brutale şi cel puţin o tentativă de a transforma o pereche de gemeni în „siamezi” prin sutura venelor lor. Un alt experiment monstruos a fost introducerea deţinuţilor în cazane cu apă fierbinte pentru a vedea până la ce temperatură rezistă omul înainte să moară.
- 7. Mengele s-a interesat şi de pitici, odată cu sosirea familiei Ovitz, o familie de artişti de circ români. Erau în număr de 10, dintre care 7 erau scunzi. Îi numea adesea „familia mea de pitici”. Pentru el, aceştia reprezentau o ilustrare perfectă a anormalului.
- 8. Dupa capitularea Germaniei s-a stabilit pentru o perioada la Viena, iar în vara anului 1949, cu paşaport, emis de Crucea Roşie Elveţiana, pleacă în Argentina, la Buenos Aires, unde va deschide un cabinet pe Calea Virey Ortiz 970, sub numele de Fritz Fisher.
- 9. În 1959 a zburat la Altos, Paraguay, deoarece adresa i-a fost descoperită de vânătorii de nazişti, s-a mutat la Embu, un oraş mic în apropiere de Sao Paulo, Brazilia.
- 10. Mengele a murit în 1979, după ce a suferit un atac cerebral, în timp ce înota. Treisprezece ani mai târziu, identitatea sa a fost confirmată de teste ADN. În jurnalele sale, acesta susţinea că dacă omenirea nu va adopta programe de purificare a rasei, precum cele pe care le experimenta el la Auschwitz, rasa umană va fi blestemată, “chiar şi fără război”.