Zvonul, cea mai periculoasă armă a tuturor războaielor

Din cele mai vechi timpuri, zvonul a reprezentat o modalitate de emergenta a opiniei publice, o cale de dezvoltare a comunicarii în diverse comunitati, precum si un mijloc de întarire a relatiilor existente la nivelul unui grup uman în interiorul caruia se dezbateau anumite probleme de actualitate. Apropierea dintre indivizi, cauzata de împartasirea, uneori preferentiala, a unor informatii cu caracter de noutate, a determinat de-a lungul vremii transformarea acestui act de comunicare într-o cale importanta si credibila de difuzare si comentare a stirilor de interes.

Din arhivele celui de-al Doilea Razboi Mondial

Asa cum stabilesc si specialistii care au studiat acest fenomen, lipsa datelor oficiale duce în final la stabilirea unor canale alternative de informare a indivizilor, care sa suplineasca deficitul de informatie din viata de zi cu zi. Aceasta lipsa de informare, fie ca este programata (cum este cazul societatilor totalitare, unde conducerea statului nu vrea ca datele de interes public sa fie cunoscute), fie ca este determinata de evenimente deosebite (crize sociale, economice, politice, calamitati naturale, revolutii, starea de razboi etc.), conduce la gasirea unor cai prin care membrii unei comunitati sa îsi satisfaca nevoia de cunoastere.

De aceea, eforturile autoritatilor de prevenire a transmiterii zvonurilor pe timp de razboi trebuie privite prin prisma efortului general în care tot statul este angrenat, efort care poate fi periclitat prin transmiterea unor stiri false, ce au darul de a demoraliza si panica populatia unei tari întregi sau dintr-o anumita regiune. Iata de ce, pe baza datelor obtinute din Arhivele Nationale Istorice Centrale, voi încerca în cele ce urmeaza sa prezint câteva din caile de transmitere a zvonurilor în România, în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

În primul rând, trebuie subliniate conditiile care favorizau circulatia zvonurilor pe timp de razboi. Privatiunile economice, care afectau traiul zilnic al populatiei, apropierea de zonele în care se desfasurau operatiuni militare, precum si restrictiile generale impuse de efortul general de razboi determinau aparitia si transmiterea zvonurilor care priveau aspecte importante din viata indivizilor. Tematica generala pusa în discutie, potrivit autorilor americani, privea operatiunile militare si traseele acestora, repatrierea si demobilizarea, precum si toata gama de schimbari administrative (de la regulamente, ordine secrete, promovari, si pâna la schimbari de personal sau cadre de comanda). Alte categorii priveau victimele, bolile, politica interna, atrocitatile inamicilor, viciile si coruptia, precum si zvonuri despre stadiul razboiului (inclusiv zvonuri de pace).

Scopul-destramarea armatei

Autoritatile române, prin Ordinul nr. 231.141/ 15. III. 1943 al Marelui Stat Major al Aerului, Sectia a II-a, stabileau clar atât conditiile si caile de transmitere a zvonurilor în timp de razboi, cât si efectele pe care acestea le produceau si masurile ce trebuiau adoptate pentru contracararea lor. Astfel, se stabilea ca "prin propaganda defetista, condusa de agentii inamicului aflati în tara, se urmareste scaderea puterii de rezistenta a natiunii în fata pericolului extern si, în consecinta, destramarea armatei si dezorganizarea statului". Un prim efect al acestei propagande viza încetarea luptei în care armata româna era angajata, iar concluziile ce reieseau indicau ca "era o datorie sfânta ca nimeni sa nu dea crezare acestor zvonuri defetiste si fiecare trebuia sa caute ca, prin toate mijloacele, sa anihileze aceasta propaganda".

Tacerea si pastrarea secretului erau principalele cai identificate de autoritati pentru contracararea zvonurilor, personalul armatei fiind obligat sa nu comunice date despre chestiunile militare de pregatire, dotare, dislocare si despre mersul operatiunilor, care altfel ar fi dat ocazia raspândirii unor stiri false, atât în interiorul tarii, cât si în zonele în care erau angajate misiuni ale armatei. Se aprecia ca actiunile statelor inamice se axau pe activitati cu caracter subversiv, de subminare a statului, tulburare a ordinii si sigurantei în tara prin operatiuni de propaganda cu caracter politic, iredentist si religios, acte de distrugere (terorism) sau prin actiuni de dezagregare morala (sabotaj si defetism).

Ranitii-o sursa de informatii subiective

De asemenea, se sublinia ca aceste actiuni subversive se executa permanent în timp de pace, se intensifica pe timpul tensiunii politice si se dezvolta la maximum cu începere din ziua mobilizarii. Factorii de propagare a zvonurilor erau favorabil influentati de "discutiile avute pe strada, în tramvaie, localuri publice, în familie sau la telefon cu prietenii, cunoscutii sau mari functionari, referitoare la chestiuni sociale, economice politice si militare (organizare, dotare, deplasari, actiuni operative)". Politia, Siguranta Generala si Jandarmeria primisera dispozitii ca, prin masurile ce le vor lua, sa îi semnaleze si identifice pe cei care raspândeau stiri alarmiste si lipsite de temei.

Una din primele cai de transmitere a zvonurilor era cea a ranitilor care, "aflati în spitale sau pe timpul transportului, raspândeau stiri lipsite de temei". De asemenea, medicii si personalul sanitar inferior "cereau ranitilor tot felul de informatii cu privire la luptele si situatia de pe front, pe care apoi, fara verificare, le raspândeau în public, contribuind astfel la propagarea defetismului". Armata mai stabilea ca ostasii de diferite grade nu stiau sa pastreze rezerva cuvenita în conversatiile cu persoane straine organismului militar, provocând sau lasându-se antrenati în discutii cu caracter militar în care fac comentarii asupra operatiunilor, sefilor ierarhici sau situatiei politice. Transmiterea zvonurilor se facea, în principal, prin discutiile militarilor veniti în concediu de pe front, prin povestirile ranitilor evacuati din spitalele din interiorul tarii si prin scrisorile trimise de militarii din zonele de operatiuni prin intermediul colegilor care reveneau în tara.

Scrisorile-o alta sursaCirculatia zvonurilor se realiza, astfel, prin scrisorile ce se transmiteau din tara pe front si invers, precum si prin militarii care veneau de la sau plecau pe front (se aflau în concediu sau circulau cu avionul sau trenurile sanitare). Potrivit autoritatilor, scrisorile contineau deseori stari de fapt, din tara sau din zona frontului, care erau, de regula, exagerate, denaturate sau chiar inventate. O alta modalitate de transmitere o reprezentau discutiile angajate de militarii aflati în tara (în special ofiterii) fie cu persoane rau intentionate, fie în public. Zvonurile se mai datorau si unor militari trimisi în strainatate si care, reveniti în tara, relatau cunoscutilor unele situatii din tarile respective, denaturând adevarul si exagerând anumite aspecte. Un accent deosebit în instructiunile destinate personalului militar se punea pe filtrele subiective care influentau relatarea unor situatii cunoscute, prin prisma intereselor si a experientei personale a fiecarui individ, acest lucru fiind stabilit, pe baza unor experimente stiintifice, si de catre cercetatorii straini care au studiat zvonurile în mod riguros, organizat.

În baza datelor culese din rândul populatiei, se stabilea ca propaganda inamica cauta, prin toate mijloacele, "sa submineze patura muncitoreasca si a micilor salariati cu tot felul de versiuni referitoare la situatia frontului, pentru a le zdruncina moralul". Masurile propuse de autoritati în privinta comunicarii cu militarii vizau "pastrarea contactului permanent al conducatorilor cu trupa, informarea permanenta a acesteia asupra realitatilor, direct, prin radio si chiar prin presa oficiala, astfel ca atunci când o versiune falsa este aruncata la întâmplare, sa nu aiba efectul urmarit de inamic".

Zvonuri-tinta si din afara tarii

O alta concluzie la care ajunsesera autoritatile statului român era aceea ca "nivelul moral a scazut fie din cauza stirilor alarmante raspândite de cei înapoiati de pe front, fie din cauza stirilor raspândite de posturile de radio inamice". Armata aprecia în numeroasele buletine de informare pe care le realiza ca "în general, populatia româna este linistita si încrezatoare în viitor, iar zvonurile nu patrund decât în cercurile obisnuite sa fie continuu informate, reusind sa se anuleze zvon cu zvon si la scurt timp sa se dovedeasca, prin fapte si stari de lucruri, netemeinicia lor".

Zvonurile nu apareau si se raspândeau doar în tara, unele dintre ele venind si din afara tarii. De exemplu, armata stabilise ca în Ungaria se lansau diferite zvonuri "cu scopul de a patrunde la noi si a entuziasma populatia maghiara de aici". Astfel, în urma campaniei germane în Iugoslavia, în toata Ungaria circulau stiri potrivit carora, în curând, armata maghiara va ocupa si restul Ardealului precum si Banatul. Aceste zvonuri erau întarite prin afirmatii care descriau masuri concrete luate de autoritatile maghiare în aceste teritorii, cum ar fi emiterea unor ordine de concentrare în anumite regiuni sau repartizarea de personal politienesc în diverse garnizoane.

Zvonuri care proveneau din exteriorul tarii aveau practic un dublu rol, de a panica si demoraliza populatia româna si de a o mobiliza pe cea minoritara (maghiara, rusa etc.). Acest lucru se realiza, de exemplu, prin îndemnuri ale oficialitatilor din Ungaria si prin raspândirea de zvonuri de catre acestea potrivit carora "armata româna, în situatia actuala, ar fi incapabila de rezistenta serioasa în cazul unui conflict armat cu Ungaria si pe motivul ca armata ungara este toata mobilizata iar armata româna se afla demobilizata". Aceste zvonuri se mai raspândeau în orasele românesti din Transilvania si prin intermediul celor care primeau scrisori de la persoanele care locuiau în teritoriul ocupat de Ungaria si transmiteau apoi datele aflate celor din jur.

Starea de nesiguranta

De aceea, informatiile culese de autoritati din afara tarii erau vitale pentru prevenirea si contracararea unor fenomene care, alaturi de lupta clasica, putea influenta decisiv modul în care efortul militar românesc se conjuga cu atitudinea populatiei civile din tara noastra. Din acest punct de vedere, obiectivele statelor cu care tara noastra se afla în razboi vizau crearea unei stari de nesiguranta în România, "fie prin posturile de radio, fie prin anumite persoane sau cercuri din interiorul tarii, care lanseaza diferite zvonuri alarmiste, unele dintre ele legate de anumite evenimente ce au avut loc, iar altele de evenimente fanteziste nascocite de cei interesati".

Concluziile militarilor români subliniau ca "toate aceste zvonuri si multe altele, legate cu critici negative asupra armatei române si calitatii fortificatiilor ce se construiesc si colaborate cu nemultumirile provocate de specularea articolelor de prima si absoluta necesitate produc o stare de spirit îngrijoratoare". Când situatia razboiului ducea la aglomerari de trupe în anumite zone, la cresterea numarului populatiei refugiate si la aparitia unor greutati în aprovizionare, zvonurile care apareau, cum ar fi cele privind teroarea instaurata de rusi în teritoriile ocupate, agravau atât situatia autoritatilor, care trebuia sa depuna eforturi suplimentare pentru a linisti populatia, cât si a civililor, care deja sufereau din cauza lipsurilor generale datorate razboiului.

Discutiile din tren

O alta cale prin care zvonurile se raspândeau rapid pe tot teritoriul tarii era reprezentata de calatorii care mergeau ce trenul. Astfel, discutiile dintre acestia creionau tipul si tematica zvonurilor care circulau la un moment dat în anumite orase sau zone ale tarii, problematica fiind specifica regiunii si vietii de zi cu zi a celor care calatoreau. Ţaranii erau interesati de informatiile privind preturile la produsele agricole sau rechizitii, cei de la orase de bombardamente sau schimbari politice, cei din zonele de granita de evolutia operatiunilor pe front sau retragerea trupelor, etc.

Întrucât, la un moment dat, circulau intens în judetele din Basarabia anumite zvonuri cu privire la amploarea contraofensivei sovietice si a rapiditatii cu care se îndreptau unitatile ruse spre vest, s-au desfasurat activitati de identificare a modului în care ajungeau aceste zvonuri sa circule atât de rapid si într-o populatie atât de mare. Astfel, s-a stabilit ca "aceste zvonuri se raspândeau la piata, în zilele de târg si ca autorii ar fi fost ofiteri din armata rusa, unii eliberati din prizonierat de catre germani, iar altii, ramasi în timpul retragerii trupelor sovietice, care traiau pe la sate, înca neidentificati, ca lucratori în colhozuri etc." Propaganda sovietica se folosea deseori de emisiunile radio sau de fluturasi parasutati pentru a transmite diverse zvonuri privind situatia de pe linia frontului, prezentând evolutia acesteia într-o maniera favorabila propriilor interese si cautând permanent sa induca ideea ca lupta împotriva trupelor sovietice nu are sorti de izbânda, ca dezertarea la inamic va duce la un final fericit al razboiului sau sa determine sabotarea anumitor obiective civile sau militare românesti. Rolul propagandei era evident mai ales în rândul minoritatilor, armata româna apreciind ca "aceste stiri exagerate au facilitat recrutarea de partizani".

SUA trec la masuri

Acestea au fost principalele canale prin care s-au transmis zvonurile aparute în timpul razboiului, efectele lor fiind semnificative, chiar daca au aparut spontan, datorita îngrijorarilor justificate ale populatiei civile sau ale militarilor sau au avut surse straine intereselor românesti, care doreau sa produca rupturi în relatia dintre populatia civila si conducatori militari si politici.

Relevante în studiul transmiterii zvonurilor sunt atât importanta care a fost acordata acestui fenomen de catre autoritati, cât si concluziile desprinse privind evolutia acestui fenomen. Studierea stiintifica a zvonurilor se datoreaza în primul rând cercetatorilor americani, care în anul 1942 au pus bazele Biroului de Informatii de Razboi, The Office of War Information (OWI), agentie de propaganda americana pe durata razboiului, care între altele avea si sarcina de a controla fluxul zvonurilor, chiar daca acest lucru însemna discreditarea acestui fenomen.

Cercetatorii care lucrau în cadrul acestei agentii au initiat campanii de afisaj pentru a preîntâmpina scurgerile de informatii de la cetateni, stabilind chiar si masurile ce trebuie îndeplinite pentru a descuraja colportarea zvonurilor. Obiectivele propuse de cei de la OWI se axau pe mentinerea încrederii publicului în mediile de informare oficiale si în conducatori, transmiterea unui maximum de informatie la aparitia unui eveniment, eliminarea zonelor de necunoastere (asigurarea receptarii informatiilor oficiale) si organizarea timpului astfel încât lipsa de ocupatie sa nu favorizeze transmiterea zvonurilor.

În România, asa cum rezulta din documentele pastrate în arhive, primii pasi în studiul sociologic al transmiterii zvonurilor în timp de razboi s-au facut pe baza cercetarilor întreprinse de catre structurile militare, care au identificat tematica generala si specifica a zvonurilor, canalele de raspîndire a acestora, precum si caracteristicile psihologice ale celor care vehiculau diverse informatii fara sa le verifice.