Zsofia Torma, prima femeie arheolog din Transilvania
Zsófia Torma s-a născut în 1831 la Cristeştii Ciceului, în familia unui baron cu mare interes pentru istoria antică şi avea să fie prima femeie arheolog, antropolog şi paleontolog din Transilvania.
Potrivit biografiei acesteia, Zsofia Torma a studiat la Universitatea din Cluj, actualmente Universitatea Babeş-Bolyai şi a lucrat vreme de mai mulţi ani aici, având un rol decisiv în fondarea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Astăzi colecţia ei se regăseşte, de altfel, în muzeul pe care l-a înfiinţat, alături de tăbliţele de la Tărtăria, cu o vechime de cel puţin 5.000 de ani.
Doctor honoris causa
Deosebit de inteligentă şi o autodidactă desăvârşită, Zsófia Torma este cea care a descoperit civilizaţia şi scrierea Turdaş. Ani în şir a corespondat cu cercetători de prin rang ai vremii sale din vestul şi centrul Europei:Paris, Berlin, Stuttgart, Mainz, Budapesta, Hamburg, Berlin, dar şi Praga sau Budapesta şi, desigur, Bucureşti, dar şi Sibiu. Cea mai mare parte a activităţii sale, însă Szofia Torma şi-a desfăşurat-o la Orăştie, oraşul ei „adoptiv”, unde a şi pus bazele unui muzeu de arheologie şi etnografie. Cea mai mare parte a cercetărilor ei se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, unde Zsófia şi-a făcut studiile, dar a primit şi titlurile sale universitare, printre care şi titlul de Doctor Honoris Causa.
O femeie studiază preistoria
Despre tatăl ei, József Torma, se spune că făcuse, el însuşi, cercetări în tabăra romană fortificată de la Ilisua, iar Károly Torma, profesor universitar la Pesta, arheolog, epigrafist şi fratele ei mai mare, este cel care a înfiinţat muzeul antichităţilor dacice de la Aquincum. Anul în care Zsófia Torma se mută de la Bistriţa la Hunedoara este 1861, anul morţii tatălui ei. Ea a venit din Cristeştii Ciceului la Peştişu Mic, pentru a se stabili apoi, definitiv, la Orăştie. Îşi începe cercetările şapte ani mai târziu, când obţine calitatea de membru al „Societăţii de geografie a patriei maghiare”. Secretarul general al Congresului Internaţional de Arheologie Preistorică şi Antropologie, Flóris Rómer, o îndrumă să studieze preistoria zonei şi să participe la cel de-al VIII-lea concres, care avea să se defăşoare la Budapesta. Ceccetările ei încep în 1975, cu cultura Turdaş, cel mai bogat sit arheologic găsit pe Valea Mureşului, urmând ca atenţia ei să se întrepte, în anul următor, către zona Nandrului.
Restul pe Ziarul Hunedoreanul