ZORII REVOLUŢIEI ROMÂNE Problema maghiară în Transilvania: un „genocid cultural“ greu de identificat
După cel de-Al Doilea Război Mondial, Ungaria a folosit chestiunea minorităţii maghiare din Transilvania pentru a ataca România pe toate fronturile. Iar una dintre acuzele flagrant nefondate, crede istoricul Larry Watts, a fost cea de „genocid cultural“, definit de Budapesta ca o campanie de suprimare totală a identităţii maghiare pe pământ românesc.
Una dintre cele mai eficace aserţiuni care ar fi putut fi făcute împotriva României era aceea a discriminării minorităţilor. Motivul acestei eficacităţi nu era atât abuzul la adresa minorităţilor, cât mai degrabă faptul că aproape toate statele sunt astfel organizate încât să servească în primul rând interesele şi nevoile populaţiei majoritare, şi tendinţa cvasi-universală de a-i favoriza pe membrii propriului grup etnic, cultural sau religios, în detrimentul „celorlalţi“. Astfel, în fiece structură statală şi în fiecare individ există un impuls discriminatoriu inerent. Da, exista o discriminare a minorităţilor în România. Dar era ea o politică oficială? Şi era mai accentuată decât oriunde altundeva în cadrul blocului sovietic?
În loc de revendicări teritoriale
La sfârşitul anilor 1940, Budapesta lansase deja o campanie pe termen lung menită să portretizeze autorităţile române ca abuzive la adresa minorităţii maghiare din Transilvania, ca un substitut al pretenţiilor teritoriale devenite nelegitime. Aceste eforturi nu au dat roade, mai ales în perioada proceselor-marionetă de la începutul anilor ’50 până la brutala normalizare de după înăbuşirea sovietică a revoltei maghiare din 1956 şi mai apoi până în primii ani ai deceniului 1960. Totuşi, ele au reapărut cu noi forţe în anii 1963-1965 – cu ajutorul organizaţiilor maghiaro-americane din SUA, care au reuşit să-i mobilizeze pe reprezentanţii din Congres pentru a solicita o declaraţie referitoare la pretinsele reprimări ale etnicilor maghiari în Transilvania în 1963.
Deja la începutul anilor ’70, afirmaţia că România comitea un „genocid cultural“ al minorităţii sale maghiare devenise strigătul de luptă al oficialilor de la Budapesta şi din organizaţiile de maghiari americanizaţi din SUA, cel mai limpede şi mai insistent exprimat în cadrul audierilor anuale în Congres pentru clauza naţiunii celei mai favorizate, acordată României în 1975. În deceniul 1970, Congresul şi Departamentul de Stat au condus în mod repetat şi separat anchete şi investigaţii privind pretinsele brutalităţi şi discriminări şi, aproape de fiecare dată, acuzaţiile s-au dovedit nefondate. Ba dimpotrivă, în puncte importante, modul în care România îşi trata minorităţile etnice şi religioase rivaliza ca permisivitate cu cel al Budapestei. Dar odată ce adoptaseră cauza maghiară, principalele organizaţii maghiaro-americane din SUA nu s-au lăsat convinse de dovezi, mai cu seamă că acuzaţiile de abuzuri române la adresa etnicilor maghiari corespundeau mult mai vechilor tendinţe cognitive, de dobândire a Transilvaniei de la România.
SUA nu constată discriminarea
Persistenţa acestor acuze şi influenţa politică a celor care le lansau a determinat Congresul şi administraţia americană să iniţieze investigaţii similare şi în anii ’80. „Am analizat de asemenea îngrijorările privind tratamentele la care sunt supuse minorităţile naţionale, în special grupul etnic al maghiarilor. În acest sens, oficialii Ambasadei americane au vizitat încă o dată regiuni româneşti cu populaţie numeroasă de limbă maghiară. Deşi s-au constatat cazuri de discriminare la nivel local, evaluările Ambasadei noastre sugerează că nu există dovezi care să susţină rapoartele despre o politică de discriminare aplicată de guvernul României la adresa minorităţii etnice maghiare“, nota Departamentul de Stat în iunie 1980. În mod similar, un grup de studiu al Congresului, din partea Subcomisiei pentru Comerţ a Comitetului pentru Căi şi Mijloace, a fost trimis în Transilvania în aprilie 1980 pentru a investiga acuzaţiile maghiarilor şi ale maghiaro-americanilor privind brutalele represiuni la care ar fi fost supuse minorităţile. Ancheta Congresului a conchis că pretinsele manifestări „de genocid cultural nu sunt observabile şi că statul nu pare a reprima (minoritatea maghiară) în mod direct, ca o chestiune de politică oficială“.