Zilele francofoniei la Oradea

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor împreună cu Ambasada Elveției în România și Colegiul Național, , Mihai Eminescu”, L’Association Roumaine des Professeurs de Français (A.R.P.F), Filiala Bihor, Revista Familia, Biblioteca Județeană, , Gheorghe Șincai”, organizează în perioada 20-21 martie 2012, întâlniri și lecturi publice cu scriitorii elvețieni JANINE MASSARD și RAFIK BEN SALAH.

JANINE MASSARD este autoarea unor povestiri autobiografice, a unei pasionante lucrări de etnografie regională, a unor romane inspirate din viața personală. Janine Massard publică în 2010 volumul de nuvele Childeric et Cathy sont dans un bateau. Unele dintre lucrările sale, prin intruziunea în miraculos sau fantastic, pot descumpăni pe cititori. Dar regăsim în ele totuşi o subtilitate în analiza raporturilor umane, care ne face adesea să ne gândim la Nathalie Sarraute.

RAFIK BEN SALAH explorează în lucrările sale tema rădăcinilor şi a exilului, care este pentru el o manieră de a se găsi într-un echilibru instabil cu realitatea. Scriitorul inventează şi reînvie o Africă de Nord plină de zgomote şi freamăte, în texte cu un stil epic şi ritmat, care amestecă umorul şi tragicul în mod adesea suculent. Scriind în franceză, limba sa este extrem de îngrijită, dar în acelaşi timp, şi aproape de oralitate, împănată cu neologisme savuroase.

Evenimentul se adresează elevilor, studenţilor, profesorilor de l.franceză, scriitorilor, intelectualilor, tuturor amatorilor de literatură şi iubitorilor l. franceze. 

Vă invităm să participați la aceste manifestări, absolut inedite în peisajul literar orădean după următorul program:Marți 20 martie 2012 – orele 12-14 la C.N. „M.Eminescu”, Oradea (lecturi publice)

Miercuri 21 martie 2012-orele 11-12:30 la Muzeul „I.Vulcan, ” str. I.Vulcan (întâlniricu scriitori orădeni)

-orele 17-19 la Biblioteca Judeţeană „Gh.Şincai” (lecturi publice)

Intrarea este liberă.

Mai multe