Ziarul Financiar - Creierul celei mai mari escrocherii din istorie acuză: Băncile ştiau ce fac eu
Unele bănci şi fonduri de hedging au fost oarecum complice la cea mai mare schemă Ponzi din istoria Statelor Unite, a declarat Bernard Madoff în primul interviu acordat de când a intrat în închisoare, în decembrie 2008, scrie The New York Times.
X1_AdParams={'pub':'632203491294404', 'site':zf, 'section':zf_business_Int, 'zone':rectangle_articol, 'size':'0x0'};
Madoff ispăşeşte o sentinţă de 150 de ani de închisoare, fiind acuzat că a înşelat investitorii cu circa 65 de miliarde de dolari.
El a vorbit despre relaţiile sale cu diverse bănci şi fonduri de hedging, cărora nu le-a precizat numele, remarcând "ignoranţa voită" a acestora şi faptul că reprezentanţii lor nu au cercetat discrepanţele dintre rapoartele sale şi alte informaţii pe care le aveau la dispoziţie.
"Nu aveau cum să nu ştie. Însă atitudinea a fost de genul «dacă faci ceva ilegal, nu vrem să ştim»", a declarat Madoff.
Deşi şi-a recunoscut vina şi a declarat că nimic nu poate scuza delictele sale, Madoff şi-a concentrat comentariile asupra marilor investitori şi a instituţiilor gigantice cu care a lucrat şi nu pe problemele financiare provocate miilor de investitori mai modeşti.
Madoff nu a spus că anumite bănci sau fonduri erau la curent sau au fost complice în cadrul schemei sale Ponzi, ce a durat cel puţin 16 ani, ci a vorbit mai degrabă de lipsa unor verificări normale. El a declarat de asemenea că îl ajută cu informaţii pe Irving H. Picard, desemnat de instanţă să încerce să recupereze miliardele de dolari pierdute în numele clienţilor înşelaţi, scrie zf.ro.