Zece momente cheie în istoria căsătoriei din cele mai vechi timpuri şi până azi

Din antichitate și până în prezent, căsătoria a fost întotdeauna una din cele mai importante instituții sociale. Ea a cunoscut însă o anumită evoluție, influențată de însăși evoluția societății și de schimbarea normelor și valorilor. BBC ne prezintă care a fost, în cazul societății britanice, evoluția căsătoriei și cele zece momente cheie care au definit-o.

În centrul dezbaterii asupra căsătoriilor între persoane de același sex stă chiar definiția cuvântului „căsătorie”. Pentru unii, sensul termenului s-a schimbat de-a lungul timpului pentru a include anumite nevoi socio-economice;pentru alții, a rămas fixat într-un vechi tipar mental. Ne punem astfel următoarea întrebare:ce a însemnat instituția căsătoriei de-a lungul timpului și cum a evoluat aceasta? Dezbaterile recente s-au concentrat asupra unui anumit aspect:cine controlează căsătoria? Biserica sau Statul? Ambele au jucat roluri-cheie la momente diferite în istoria acestei instituții.

1. Alianțe Strategice

Pentru anglo-saxoni și triburile britanice timpurii, căsătoria presupunea existența unor relații, însă nu în sensul modern. Conform lui Stephanie Coontz, autoarea unei cărți despre instituția căsătoriei, anglo-saxonii vedeau în căsătorie un instrument strategic pentru stabilirea unor legături diplomatice și comerciale. Astfel, prin intermediul căsătoriei oamenii puneau bazele unor relații comerciale sau a unor obligații reciproce între familii.

Totul s-a schimbat odată cu apariția diferențierilor în funcție de avere. Părinții nu se mai mulțumeau să-și căsătorească fiii sau fiicele cu oricine, ci doreau să găsească un partner care să fie cel puțin la fel de bogat și de puternic ca ei. Conform lui S. Coontz, în această perioadă căsătoria devine centrul unor intrigi foarte interesante.

2. Consimțământul

În secolul al XI-lea, căsătoria avea ca scop asigurarea unor avantaje politice sau economice. Dorințele cuplului – la fel ca și consimțământul lor – conta prea puțin. Mireasa, în special, trebuia să se supună dorințelor tatălui ei și să accepte aranjamentele de căsătorie făcute de acesta în numele ei. Însă pentru călugărul benedictin Gratian, consimțământul cuplului conta mai mult decât aprobarea familiilor. El a introdus conceptul de consimțământ în cadrul regulilor căsătoriei în 1140 prinDecretum Gratiani, corpusul său de legi. Conform acestora, cuplul trebuia să-și dea consimțământul verbal, iar căsătoria trebuia consumată pentru a crea legătura matrimonială. Lucrarea lui Gratian a stat la baza politicilor Bisericii față de instituția căsătoriei în secolul al XII-lea și a conturat regulile privind căsătoria și sexualitatea într-un mediu social schimbător.

3.Taina căsătoriei

Încă din secolul al XII-lea, teologii catolici vorbeau despre tainacăsătoriei, o ceremonie sacră ce presupunea o experiență spirituală marcată de prezența lui Dumnezeu. Însă abia din 1563, după finalizarea Conciliului de la Trent, căsătoria a devenit una din cele șapte taine. Biserica Catolică a acceptat această schimbare deoarece în urma dezvoltării teologiei protestante – ce nu recunoștea căsătoria ca o taină – ea a simțit nevoia de a clarifica statutul căsătorie.

4. Jurămintele de căsătorie  

Jurămintele de căsătorie datează din epoca lui Thomas Crammer, arhitectul protestantismului anglican. Crammer a prezentat scopul căsătoriei și forma, cunoscută și azi, a jurmămintelor acum 500 de ani în faimoasa Book of Common Prayer.  Contribuția lui Crammer nu a fost însă tocmai una originală, ideile fiind preluate din riturile catolice medievale de limbă latină. El le-a transpus însă în limba engleză și păstrează și în zilele noastre aproape aceeași formă.

5. Divorțul

Înainte de 1858, divorțul era ceva rar. În 1670, Parlamentul a adoptat un act prin care i se permitea Lordului John Manners să divorțeze de soția sa, iar acest caz-începutul divorțului modern -a creat un precedent pentru divorțurile „parlamentare” în baza adulterului soției. În plus, a servit drept model pentru mai bine de 300 de cazuri de divorț de la sfârșitul secolului al XVII-lea până la mijlocul secolului XIX. În acea perioadă, pentru a putea divorța era nevoie de un act al Parlamentului. Abia din 1858 acesta putea fi obținut în baza unui proces legal. Dar chiar și atunci, divorțul era o operațiune prea costisitoare pentru majoritatea cetățenilor. În plus, trebuiau aduse dovezi clare privind fie adulterul, fie violența partenerului, bigamia, incestul sau sodomia.

Practic, divorțul s-a liberalizat printr-o lege adoptată abia în 1969. Din acel moment, soții nu mai erau nevoiți să se acuze reciproc de diverse păcate pentru a putea divorța. Căsătoria nu mai trebuia să fie „pe viață”;legea accepta că oamenii puteau fi prinși în căsătorii nefericite și că nu trebuiau să rămână pentru totdeauna alături de soț. De la căsătoria ca angajament pe termen lung s-a trecut la căsătoria ca relație personală în care împlinirea fiecăruia dintre parteneri este importantă.

6. Controlul statului

Legea privind căsătoriile clandestine, din 1753, cunoscută mai degrabă ca Legea Lordului Hardwicke, marchează începutul implicării statului în problema căsătoriilor. Conform acestei legi, cuplurile trebuiau să fie căsătoriți într-o biserică (sau capelă) de către un preot, altfel uniunea era nulă. De asemenea, cuplurile trebuiau să facă un anunț oficial de căsătorie sau să obțină o licență de căsătorie.

Majoritatea tinerilor căsătoriți urmau deja aceste directive care erau prevăzute în legea canonică. Însă odată cu această lege adoptată de Parlament, erau instituite penalizări mult mai serioase. Statul a început astfel să exercite un tot mai mare control asupra unor chestiuni ce nu mai puteau fi rezolvate doar în baza legilor bisericești.

7. Căsătoriile civile

Începând din 1836, după adoptarea Legii privind căsătoriile, se puteau oficializa și căsătorii civile non-religioase. Astfel, persoanele de alte religie – sau ateii – se puteau căsători în propriile locuri de cult și conform propriilor rituri, sau doar în fața unui oficial al statului. Cu excepția unei scurte perioade de timp în secolul al XVII-lea, toate căsătoriile erau efectuate de Biserica Anglicană, chiar dacă partenerii erau de altă religie.

8. Dragostea

Oamenii din epoca victoriană s-au îndrăgostit... de dragoste. Deși trubadurii cântau despre dragoste în Evul Mediu și Romeo și Julietadevenise o piesă foarte populară în Anglia, abia în era victoriană dragostea a fost acceptată ca baza căsătoriei. Victorienii au investit foarte mult în ideea iubirii și credeau că instituția căsătoriei ar trebui să aibă la bază dragostea.

În plus, importanța crescândă a clasei mijlocii și posibilitatea îmbogățirilor rapide au dus la izolarea limitelor sociale tradiționale privind căsătoria. În contextul unei mobilități sociale mai mari, clasa mijlocie s-a îndepărtat de viziunea tradițională a căsătoriei ca un eveniment aranjat de familie în vederea obținerii unor avantaje. 

9. Dincolo de copii...

Doctrina anglicană și cea catolică au promovat procrearea ca unul din principalele motive pentru a se căsători. Însă spre sfârșitul secolului al XIX-lea s-a conturat o mică revoluție:pentru că, datorită inovațiilor din medicină și evoluției nivelului de trai, mai mulți nou-născuți supraviețuiau perioadei copilărie și familiile se măreau, cuplurile au început să folosească metode contraceptive rudimentare pentru limitarea nașterilor. Astfel, începe un proces de decuplare a acestor două noțiuni, căsătorie și procreare.

Biserica Anglicană a acceptat contracepția artificială în anii '30, dar doar pentru acele cazuri în care exista o obligație morală pentru limitarea sau evitarea nașterilor. Astăzi, Biserica Angliei nu vede în  contracepție un păcat, în timp ce pentru Biserica Catolică, procrearea rămâne unul din elementele esențiale ale căsătoriei.

10. Parteneriatul Civil

Primele ceremonii efectuate în baza Legii privind parteneriatele civile au avut loc în Marea Britanie în dcembrie 2005. Atunci, susținătorii acestei legi spuneau că se punea punct discriminării față de cuplurile de același sex, acordând acestora aceleași drepturi și responsabilități ca cele ale cuplurilor căsătorite.  Însă pentru mulți creștini, deși parteneriatul civil oferă toate drepturile legale ca și în cazul unei căsătorii, nunta la biserică e considerată un soi de eveniment mistic, promisiunile făcute în fața lui Dumnezeu într-un cadru sacru binecuvântând relația.

Sursa:http://www.bbc.co.uk