Wilhelm de Hohenzollern Sigmaringen, trimis în Transilvania să salveze imaginea fratelui său, regele Ferdinand al României

Wilhelm de Hohenzollern este trimis, în 1916, să salveze imaginea fratelui său Ferdinand, rege al României, cel care alesese să pună mai presus de legăturile de sânge, interesul național. Vom urmări în acest articol, călătoria lui prin Transilvania și impresiile pe care i le-au făcut oamenii și locurile.

„Totul pare prietenos și pașnic“ 

Sosit la Arad, prințul Wilhelm s-a coborât pe peron, trenul oprindu-se timp de o oră. Pe peron a văzut mulți militari austrieci, care „parțial nu ofereau un aspect prea îmbucurător“ și de asemenea „mulți refugiați din Transilvania“, (fiind vorba probabil de maghiari transilvani - D.B.). Aceștia doreau să se reîntoarcă - probabil în urma contraofensivei lui Falkenhayn și a retragerii trupelor române - D.B. - dar privirile lor erau încă „temătoare“, fiind marcați de „lunga așteptare“ a schimbării de situație.

Orașele transilvane i se par lui Wilhelm având aspectul unor „sate extinse“, exceptând centrele lor, crescute în jurul pieței. În câmpia Mureșului vede vii și dovleci neculeși. Privirile îi sunt atrase și de ruinele unei cetăți, iar într-o gară trenul său se încrucișează cu un tren sanitar purtând răniți cu răni ușoare, care venea dinspre Brașov. Arborii i se par mai desfrunziți ca în Germania sau Ungaria, dar întâlnește multe locuri, unde-l impresionează portul popular, dar și vitele frumoase și cârdurile de gâște. 

„În strălucirea soarelui, notează el, totul apare prietenos și pașnic și totuși aici suntem foarte aproape de regiunea de război“.

Întâlnește apoi un tren care transporta 1600 de prizonieri români. La 21 octombrie /3 noiembrie, puțin înainte de ora 9 seara, Wilhelm de Hohenzollern a sosit la Sibiu, unde a fost întâmpinat la gară de prințul Stefan zu Schaumburg-Lippe, căpitan în Regimentul 3 de ulani. 

Găzduit la hotelul „Împăratul romanilor“, Wilhelm de Hohenzollern a luat cina împreună cu ofițerii având în frunte pe locotenent colonelul von den Bergh, care nu i-a fost simpatic. În timpul mesei s-a discutat situația de pe front, primele linii germano-austro-ungare găsindu-se la Câineni și Azuga. Înaintarea în munți, nota prințul, este foarte dificilă „datorită zăpezii și a frigului aspru care domnește“, dar și deoarece „românii se bat curajos și cu tărie“. Prințul mai adăuga:

„Trupele lor n-au distrus și devastat decât puțin. Cruzimile pe care ei le-ar fi săvârșit, potrivit câtorva ziare, față de locuitori, nu sunt decât invenții ungurești, răspândite în lume numai pentru a provoca ura contra românilor. Pentru aceasta ungurii se pricep („Darin sind die Ungarn gross“)“.

Dar mai adăuga:

„În cazuri izolate românii s-au purtat brutal și grosolan cu răniții și prizonierii. Lucrul acesta este rușinos și revoltător“.

Întâlnirea cu prințul moștenitor 

În dimineața de 22 octombrie/4 noiembrie, prințul a vizitat o colecție „rară și interesantă de trofee de vânătoare din Transilvania și Carpați“. După aceea, și-a urmat drumul, prin Făgăraș spre Brașov, într-un automobil. Melancolic, el nota: 

„În mai 1913 am făcut același traseu cu fratele meu, actualul rege Ferdinand al României. Atunci pomii fructiferi și liliecii erau plini de flori. Populația germană (evident sașii - D.B.) și română a făcut fratelui meu însuflețite ovații demonstrative, care au fost înregistrate cu neplăcere de autoritățile ungare din Făgăraș“. 

„Călătoria este frumoasă - își consemna Wilhelm de Hohenzollern impresiile în dimineața de 22 octombrie/4 noiembrie 1916 - necontenit avem o priveliște încântătoare a Munților Făgăraș, cea mai înaltă parte a Alpilor Transilvaniei. Satele germane și românești sunt pitorești și curate și conțin multe case zugrăvite în culori diferite. În Făgăraș, un orășel cu o numeroasă populație evreiască, se găsește o herghelie a statului ungar și o veche cetate întărită care astăzi folosește drept cazarmă. Nu se remarcă decât puține lucruri legate de război. Nu se zăresc decât foarte puține lucrări de apărare și câteva poduri care s-a încercat să fie aruncate în aer“. 

La ora 13, prințul a sosit la Brașov și a fost găzduit într-o vilă pe Strada Gării, care fusese, până la izbucnirea războiului, locuința comandantului Regimentului 2 de husari staționat în oraș. 

„Se întâlnesc în număr destul de mare prizonieri români folosiți la muncă: în majoritate sunt oameni în vârstă, prost îmbrăcați și arătând posomorât“. 

La prânz s-a întâlnit cu generalul von Falkenhayn, comandantul Armatei a 9-a germane și cu arhiducele moștenitor Carol (care avea să devină, în mai puțin de trei săptămâni, împărat, după moartea împăratului Francisc Iosif, la 8/21 noiembrie 1916 - D.B). Arhiducelui, prințul i-a înmânat ordinul Hohenzollern clasa I cu spade. După-amiază, Wilhelm de Hohenzollern a făcut o plimbare prin oraș, el semnalând, în notațiile sale, Biserica Neagră cu „rarul ei tezaur de covoare orientale“.

Arhiducele Carol de Habsburg

L-au interesat și unele fortificații și vechi turnuri, vechea primărie și unele vechi case. Notând ceea ce se scrisese în ziare despre o femeie care ar fi fost friptă de români și apoi împușcată, ca și despre alte cruzimi atribuite soldaților români, prințul o provocase pe bătrâna bucătăreasă germană a vilei în care locuia, întrebând-o dacă pe ea n-o fripseseră românii! Interpelată, bătrâna săsoaică îi răspunsese:

 „Dar toate acestea nu sunt adevărate, ceea ce se povestește despre români. Ei nu sunt deloc atât de răi, cum s-a spus. Aici în casă au locuit în timpul ocupației diferiți ofițeri români, care erau foarte amabili; n-au stricat nimic și nici n-au furat, au luat cu ei numai provizii și rufe“. 

Prințul nota că totuși în unele case se furase „câte ceva“. Dar, „în Brașov, arăta el, n-a fost distrus aproape nimic, numai în apropierea gării și la ieșirea spre Predeal se văd unele clădiri ruinate. Dar, acestea sunt urmările firești ale luptelor și ale aruncării în aer a gării de către funcționarii unguri“.

Brașovul în perioada vizitei lui Wilhelm

Apreciază cântările religioase

Seara, Wilhelm de Hohenzollern s-a întâlnit din nou cu generalul von Falkenhayn și „firesc a fost discutată și situația României“, prințul notând satisfăcut că interlocutorul său gândea „drept și obiectiv“ în această privință. 

„Ofițeri români prizonieri vorbitori de limbă germană, mai nota el, au declarat că regele Ferdinand al României n-ar fi dorit deloc războiul, dar i s-a pus pistolul în piept și a fost amenințat că va fi împușcat, dacă nu accepta imediata intrare în război“. 

„În armata română, mai adăuga el, în urma convorbirii cu Falkenhayn, nu domnește o adevărată însuflețire pentru război, ea fiind provocată artificial“. 

Neîndemânatic ne putem întreba dacă generalul nu dorise să atenueze puțin situația neplăcută în care se găsea prințul, transmițându-i informații de acest fel, care nu reflectau realitatea, așa cum rezistența grea, dar înverșunată a românilor - semnalată de altfel, la un moment dat, în notațiile sale și de Wilhelm de Hohenzollern - o va demonstra în perioada următoare.

În aceeași seară, la comandamentul lui Falkenhayn (foto dreapta), prințul a mai întâlnit un număr de ofițeri: colonelul Hesse, șeful de stat major al armatei, fostul său ofițer de ordonanță maiorul von Stimtyner din Regimentul 8 de dragoni, un ofițer de vânători von Lippa, pe care-l examinase cu prilejul unor manevre și chiar pe un căpitan Leibrand din principatul său. În ziua următoare, o duminică însorită, el a urmărit serviciul religios la Biserica Catolică, unde a fost întâmpinat la sosire de cler și așezat la un loc de cinste lângă altar.

Cântările bisericești „în limba maghiară“ le-a apreciat ca „foarte frumoase“. La ieșirea din biserică s-a întâlnit cu un sergent român prizonier, care era condus la spital spre a fi pansat. Subofițerul care-l ducea, i-a spus: „Iată, este fratele regelui dumitale“, la care sergentul „ar fi strigat cu plăcere imediat ura!“, nota prințul, adăugând că prizonierul răspunsese că dacă s-ar fi ținut seama de ceea ce dorise el, multe ar fi fost altfel.

„Acest caz, comenta el mai departe, dezvăluie sufletul soldatului român. și ei știu cine poartă vina războiului; poporul român nu a dorit războiul“, prin comentariul său, Wilhelm de Hohenzollern vrând să arunce vinovăția asupra oamenilor politici români!

După slujbă, prințul a ascultat o expunere „deosebit de clară“ a maiorului Franz privind evenimentele de pe frontul românesc până la zi. După-amiaza, s-a suit la Tâmpa, împreună cu generalul Falkenhayn, colonelul Hesse și prințul Schaumburg, prilej nu doar de a admira de la înălțime Brașovul, dar și de a asculta o relatare a generalului privind bătălia pentru Brașov. În aceeași zi, s-a comentat proclamarea constituirii Regatului Poloniei, „independent și constituțional“.

Foto sus: Prinţul Wilhelm de Hohenzollern Sigmaringen (primul din stânga). Sursa: Das Bundesarchiv Bild 136-C0681