„Vrăjitorie“ la Brașov (1615)

Mai mulți magi și vrăjitoare s-au dedat lui Vulcan, care cu căutările lor se zice că au vrut să aducă grindină peste toată Ungaria și Transilvania, pentru ca toate fructele și viile să se piardă. Lucrul a fost descoperit în mod miraculos, atunci când o fată de 10–12 ani și-a însoțit tatăl în vie și când l-a auzit vorbind despre secetă, a zis:„Tată, eu, dacă vrei, pot să aduc ploaie și chiar grindină“.

Întrebând tatăl de unde și de la cine a învățat aceasta, fata a spus că de la mama ei. Atunci tatăl, neîncrezător, a zis:„dacă poți, adu grindină, dar în așa fel încât să atingă numai via noastră, iar celelalte, ale vecinilor, să rămână neatinse“. Acea fată a făcut cele promise, aducând o furtună și o grindină teribilă, prin care via tatălui ei a fost aproape distrusă. Acest lucru prin acel bărbat a fost denunțat autorităților, mama și fiica au fost prinse. De la care inculpați și alții, de ambe sexe, în mare măsură au fost trădați și li s-a dat pedeapsa cuvenită.

Se zice că dacă nu ar fi fost găsiți, ar fi fost un mare pericol, afirmându-se că vrăjitoarele, dacă nu ar fi fost trădate, în scurt timp din vii și grâne, atât în Ungaria cât și în Transilvania nimic n-ar mai fi rămas. […] că Diavolul însuși nu are de la sine putere de a lovi nici oamenii, nici semănăturile, nici fructele decât dacă permite Dumnezeu sau dacă e acceptată de puterea lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor.

(Auszug aus der Chronik von Simion Massa und Marcus Fuchs în Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, vol. V,   Brașov, 1915, p. 364)

preluat din Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Mai multe