Vrăjitoare, mături şi droguri medievale

De ce imaginea vrăjitoarelor este atât de des asociată cu zborul pe mătură? Ei bine, explicaţia poate că vi se va părea şocantă. Totul a început de la pâinea care se producea în evul mediu european şi în renaştere, care de cele mai multe ori conţinea secară.

Ei bine, secara şi alte cereale similare pot deveni un mediu propice dezvoltării unor specii de ciuperci care, consumate în doze mari, sunt letale. Dar în doze mai mici au efectul unui puternic halucinogen.

Documente din secolele 14-17 pomenesc de oameni care suferă de mania dansului, referindu-se la grupuri mari care se manifestă pe stradă dansând şi rostind vorbe fără sens, uneori cu spume la gură. Şi dansau până cădeau jos din cauza epuizării. Cei care trăiau o astfel de experientă îşi descriau apoi tulburătoarele viziuni. În secolul al 20-lea, Albert Hofmann a realizat studii asupra secarei, demonstrând efectele psihedelice ale LSD-ului conţinut de fungii din ea.

Oamenii medievali şi-au dat seama şi ei de aceste efecte şi au căutat să “îmblânzească” secara pentru a se droga. De asemenea, mai experimentau şi cu alte plante care conţin substanţe halucinogene:Atropa belladona (iarba corbului), Hyoscyamus niger (măselariţa), Mandragora officinarum (mătrăguna) sau Datura stramonium (ciumăfai). Andres de Laguna scrie în secolul al 16-lea despre cum a confiscat un vas plin cu o pomadă verde făcută din felurite ierburi pecum cânepa, iarba corbului, mătrăgună şi măselariţă din casa unui cuplu acuzat de vrăjitorie.

Dar ce legătură au măturile cu toate aceste lucruri? Pentru a ajunge în starea halucinatorie, consumatorii medievali aveau nevoie de o metodă de asimilare a drogurilor ceva mai eficientă, dr şi mai complicată decât simpla ingerare. Asta pentru că halucinogenele “de modă veche” puteau cauza multiple efecte secundare, printre care greţuri, stări de vomă sau iritaţii. Şi totuşi, oamenii au observat că absorbţia prin piele a drogurilor provoca trăirile dorite fără efectele secundare ale simplei ingerări. Ba mai mult, zonele cele mai potrivite ale corpului care asigurau o absorbţie eficientă se pare că erau glandele subdoripare şi…mucoasele organelor genitale.

Aşa că oamenii s-au folosit de cunoştinţele incipiente de farmacologie pentru a produce alifii pline de substanţe periculoase, iar pentru a le distribui la eficienţă maximă au împrumutat o “tehnologie” casnică, şi anume mătura, sau mai precis mânerul ei. Şi apoi…vă daţi seama.

Potrivit unei investigaţii din 1324, în dulapul doamnei acuzate de vrăjitorie s-a descoperit o cremă cu care ungea un băţ de mătură pe care se aşeza şi se mişca uşor. Jordanes de Bergamo scrie în secolul al 15-lea că vrăjitoarele însele au mărturisit că în anumite zile sau nopţi obişnuiesc să ungă băţul şi să-l folosească pentru a aplica pomada în diverse locuri…Iar informaţii de acest gen abundă în epocă. Astfel se explică uzanţa măturii.

Iar imaginea zborului se poate asocia cu simbolismul măturii în ritualuriel păgâne. Mătura era un fel de punte de legătură dintre principiul masculin, reprezentat de coada falică, şi principiul feminin, reprezentat de ţepii din coadă, ceea ce explică întrebuintarea sa în ceremoniile nupţiale. Dar o conexiune mai pragmatică ne duce cu gândul la folosirea alifiilor de către oamenii medievali, prin intermediul acestui obiect care facilita asimilarea substantelor, şi deci provocarea trăirilor extreme, detaşarea de mediul cotidian şi pătrunderea în zona dintre realitate şi vis. Cu alte cuvinte, măturile îi ajutau într-un anume sens, să zboare.

Aşadar, iată cum s-a ajuns de la secară la mături zburătoare. Dar pentru a fi acuzat de vrăjitorie, un om nu trebuia neapărat să aibă asupra sa pomade halucinogene. Adesea oamenii se purtau ciudat pentru ca se intoxicau pur şi simplu cu fungii din pâinea de secară. Ceea ce este posibil să se fi întâmplar chiar la Salem, în 1692.

sursa:The Atlantic