Voiajul lui Thor Heyerdahl cu pluta Kon-Tiki

Thor Heyerdahl s-a născut la data de 6 octombrie 1914 în Larvik, Norvegia și nu a fost tipul antropologului de birou. S-a făcut cunoscut în toată lumea în anul 1947 când a traversat Oceanul Pacific pe o ambarcațiune din lemn de plută pentru a-și demonstra teoria că sud-americanii ar fi populat inițial Polinezia.

În anul 1937, novicele cercetător norvegian în zoologie, Thor Heyerdahl, a călătorit în Pacificul de Sud cu proaspăta sa soție pentru a studia flora și fauna insulelor izolate Marquesas. În timp ce aduna diverse specimene de pe mica insulă polineziană Fatu Hiva, gândurile lui Heyerdahl au început să se îndrepte de la creaturi vii la civilizațiile antice.   

Conștient de judecata predominanta a savanților conform căreia oamenii din Asia de sud-est au ajuns din vest pentru a popula prima dată Polinezia, norvegianul nu a putut să nu observe alizeele și brizele care băteau de-a lungul Oceanului Pacific din est. Heyerdahl a observat prezența plantelor sud-americane precum cartoful dulce în Polinezia și asemănările dintre figurile de piatră din Fatu Hiva și monoliții ridicate de civilizațiile antice din America de Sud.  Acesta a făcut o paralelă între caracteristicile fizice, ritualurile și miturile polinezienilor și cele ale sud-americanilor. La lumina unui foc a ascultat cum un bătrân a vorbit despre semizeul Tiki care i-a adus pe strămoșii săi pe insulă dintr-o țară mare de dincolo de orizontul de est.

Heyerdahl s-a întors în Norvegia cu pești, borcane cu gâze și un nou vis – voia să conteste teoriile convenționale și să demonstreze că primii oameni care s-au așezat în Polinezia au venit din est nu din vest. Acesta și-a abandonat studiile zoologice și a dezvoltat o teorie etnologică conform căreia două valuri de oameni din Americi au populat Pacificul de Sud. Primul val, spune Heyerdahl, a ajuns în jurul anului 500 AD din Peru pre-incaș via Insula Paștelui pe plute care au fost duse de curenții Oceanului Pacific ;al doilea val a ajuns cu aproximativ 500 de ani mai târziu de pe coasta Columbiei Britanice via Hawaii. Criticii au văzut teoria ca fiind imposibilă și au spus că plutele civilizațiilor pre-incașe din America de Sus nu erau suficiente pentru a face un astfel de voiaj.

 Cu toate acestea, Thor Heyerdahl era hotărât să dovedească  că un asemenea voiaj era posibil – chiar dacă însemna că își risca viața. Chiar dacă norvegianul nu avea experiență în navigare și nici nu știa să înoate, acesta și-a anunțat planurile de a face această traversare primejdioasă pe o plută de bușteni construită doar cu unelte care erau disponibile sud-ameicanilor pre-columbieni. „Mama și tatăl tău vor fi foarte mâhniți la aflare veștii morții tale” a spus un diplomat sceptic lui Heyerdahl  când a auzit planul său. Promițând „doar o călătorie gratuită până în Peru și în insulele Mării de sud și înapoi, Heyerdahl a recrutat un echipaj de 5 oameni care a construit o plută de 30 pe 15 picioare făcută din nouă bușteni de lemn de plută aduși din jungla ecuatorială legați între ei cu funii de cânepă. O cabină deschisă care era acoperită cu frunze împletite de banane, aceasta fiind singura protecție împotriva elementelor naturii.

După ce a spart o nucă de cocos la provă, vasul a fost botezat Kon-Tiki, după legendarul zeu soare peruvian care a dispărut spre vest dincolo de mare, o figură mitologică care a fost imaginea în oglindă a semizeului polinezian Tiki care a venit din vest. La 28 aprilie 1947 Kon-Tiki a plecat spre Callao, Peru cu un echipaj de șase oameni și un papagal vorbitor de spaniolă la bord. Purtată de-a lungul alizeelor din nord-est-est care ridicau pânza patrată a ambarcațiunii care purta imaginea bărbosului Kon-Tiki,  iar pluta scârțâia cum era purtată de-a lungul vastului deșert albastru de apă. 

Cu toate că vasul avea la bord un radio pe care echipajul îl folosea pentru a avea actualizări meteorologice zilnice și observații oceanografice, ar fi fost aproape imposibilă salvarea acestora dată fiind   localizarea lor îndepărtată în ocean. Aceștia navigau cu ajutorul soarelui, al stelelor, al curenților și al vânturilor. Membrii echipajului manevrau pluta doar cu pânza, vâslele și un vâslaș temperamenta. Ei se luptau cu valurile în condiții de furtună unde valurile erau mai mari decât arborada lor. 

În fiecare dimineață, bucătarul aduna peștii zburători care aterizau pe punte în timpul nopții. Algele și crustaceele care creșteau pe partea de dedesupt a Kon-Tiki ademeneau sardine, ton, delfini și cel puțin un musafir nepoftit. Într-o zi, cand unul dintre membrii echipajului, Knut Haugland, s-a aplecat peste bord pentru  a se spăla pe mâini, a stat bot în bot cu un rechin-balenă care măsura 30 de picioare, cea mai mare specie de pește din lume. „Corpul său s-a ridicat la suprafață precum un mic munte”, își amintește acesta în jurnalul său. După ce a încercuit vasul timp de o oră, enormul monstru marin s-a mulțumit cu o altă pradă din ocean.    

În cea de-a 93-a zi a voiajului, Heyerdahl și echipajul său au putut vedea palmieri  la orizont. Vânturile și curenții au ținut vasul pe mare.  Peste o săptămână, în zorii zilei de 7 august, aceștia au zărit un recif la tribord. În timp de fragila plută se apropia de reciful zimțat, valurile s-au înălțat și au lovit  și au răsturnat pluta Kon-Tiki.  Echipajul s-a apucat de ce au putut în timp ce arborada lor s-a rupt și valurile i-a aruncat pe atolul Raroia din arhipelagul Tuamotu de lângă Tahiti.

Toți au ajuns în siguranță – în afară de papagal care a dispărut în timpul unei furtuni pe mare – după ce au navigat 4300 de mile marine în 101 zile, cu o medie de 42, 5 mile pe zile. Heyerdahl a dovedit că o călătorie din America de Sud spre Polinezia era posibilă. Cu toate acestea, acesta nu a putut dovedi că s-a petrecut într-adevăr, teoria sa, în continuare, cercetătorii nu iau în considerare teoria sa și se crede că primii locuitori ai Polineziei au venit din Asia de Sud-Est.

Thor Heyerdahl a relatat voiajul eroic în cartea bestseller  din anul 1950„Kon-Tiki :De-a lungul Pacificului cu pluta” și într-un documentar anul următor care a câștigat premiul Academiei. Acesta a continuat să conducă cercetări și expediții pe Insula Paștelui, Insulele Galapagos și America de Sud până când s-a stins din viață în anul 2002 și a inițiat călătorii de-a lungul Oceanelor Atlantic și Indian pe vase primitive asemănătoare cu pluta Kon-Tiki pentru a dovedi cum alte civilizații antice ar fi putut fi interconectate. Pluta cu care a navigat de-a lungul Oceanului Pacific în anul 1947 este acum expusă la Muzeul Kon-Tiki din Oslo.