Vizita de stat efectuată de Nicolae Ceaușescu în Marea Britanie (13-16 iunie 1978)
În plin Război Rece, după îndelungate pregătiri diplomatice, în perioada 13-16 iunie 1978 a fost efectuată prima vizită românească la nivel prezidențial în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În același an, Nicolae Ceaușescu vizitase SUA și China, având imaginea unui disident al lagărului socialist, opozant al sovieticilor, ce putea fi sprijinit pentru a crea o fisură în blocul comunist. La aceste considerente se adăugau cele de ordin economic, nu mai puțin importante. Britanicii doreau o nouă piață de desfacere, firmele occidentale erau încă interesate să investească în România, iar românii erau interesați să-și dezvolte industria aeronautică și să exporte produse manufacturate în Regatul Unit, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Regina Elisabeta a II-a și Nicolae Ceaușescu aflați în trăsură înainte de a porni spre Palatul Buckingham (Sursa: ANR, SANIC, fond CC al PCR, Albume foto – Nicolae Ceaușescu - Vizite externe, albumul M 6, fotografia 7)
Autoritățile române insistaseră ca aceasta să fie o vizită de stat, cea mai înaltă formă pe care o poate avea o întâlnire, la acest nivel, între reprezentanții a două state. Decurgând din caracterul vizitei, întâmpinarea delegației române în Gara Victoria de către membrii familiei regale, mersul cu caleașca, cazarea la Palatul Buckingham, organizarea banchetului în cinstea oaspeților, semnarea unei declarații comune etc., sunt elemente de ceremonial firești.
Întrevederea dintre Nicolae Ceaușescu și liderul Partidului Conservator, Margaret Thatcher - iunie 15 1978 (sursa: ANR, SANIC, fond CC al PCR, Albume foto – Nicolae Ceaușescu - Vizite externe, albumul M 6, fotografia 17)
Acordarea unui titlu onorific Elenei Ceaușescu de către Institutul Regal de Chimie din Londra se înscrie în rândul compromisurilor făcute de oficialitățile britanice la solicitarea diplomaților români. Ținuta obligatorie masculină la banchetul oferit de autoritățile britanice a fost un alt compromis, purtarea costumului de seară fiind o excepție în cadrul unui astfel de eveniment.
Regina Elisabeta a II-a, Nicolae și Elena Ceaușescu la banchetul organizat de oficialitățile române la Hotelul Claridge (sursa: ANR, SANIC, fond CC al PCR, Albume foto – Nicolae Ceaușescu - Vizite externe, albumul M 6, fotografia 27)
Presa din țara noastră și cea din Marea Britanie au prezentat în mod elogios principalele aspecte ale vizitei. Desfășurată potrivit programului riguros stabilit de comun acord (ANR, SANIC, fond CC al PCR - Relații Externe - Vizite externe, dosarul 7/1978, fila 15, 17-26) această vizită poate fi considerată un succes pentru ambele state chiar dacă a început într-o zi de marți, în data de 13 iunie.
Acordurilor în domeniul aeronauticii semnate cu corporațiile Rolls Royce și British Aerospace li s-au adăugat altele în domeniul tehnologiei petrolului, construcțiilor de mașini etc., în acest mod fiind concretizate interesele economice din culisele acestei vizite de stat.
Vezi mai multe imagini pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României!
Foto sus: Întâmpinarea delegației române condusă de Nicolae Ceaușescu de către membrii familiei regale britanice în Gara Victoria (sursa: ANR, SANIC, fond CC al PCR, Albume foto – Nicolae Ceaușescu - Vizite externe, albumul M 6, fotografia 4)