Vin englezii! Leicester City, campioana en-titre a Angliei, a jucat în România

S-a întâmplat în 1937. Leicester tocmai promovase în prima ligă depăşind-o, în ultima etapă, cu un punct, pe Blackpool, care condusese tot sezonul. În timp ce Leicester obţinuse promovarea în ceea ce atunci se chema First Division, în liga a doua rămâneau nume celebre ale fotbalului englez, precum Newcastle, West Ham, Aston Villa, Tottenham, Blackburn sau Nottingham Forest. Atacantul lui Leicester, Jack Bowers, se încorona totodată, golgeter al ligii secunde cu 33 de goluri marcate. Campioană a Angliei devenise, pentru prima oară în istorie, Manchester City. 

Sosirea englezilor în Capitală fusese programată în plin festival „Luna Bucureştilor”, care, în 1937, se afla la a treia ediţie. Scopul festivalului era acela de a impulsiona activităţile culturale, turismul, comerţul ş.a.m.d. În acest context, prezenţa unei echipe de fotbal din Anglia se integra perfect în peisaj. 

Vizita englezilor n-a fost neapărat o surpriză, căci fotbalul românesc era în creştere. Naţionala participase la Mondialele din 1930 şi 1934, iar echipele de club se confruntaseră deja cu formaţii europene de top, precum Admira, FC Milano, Hungaria, Slavia, Ferencvaros sau Beogradsky. În primăvara 1937 se purtaseră negocieri, nefinalizate însă, pentru un Rapid-Chelsea la Bucureşti, iar în anii anteriori jucaseră în România Oxford City şi Liverpool. 

S-a hotărât ca Leicester să joace două meciuri, pe 12 şi 13 mai, cu Venus şi Ripensia Timişoara, ambele la Bucureşti, pe stadionul lui Venus. „Spectatorii bucureşteni vor avea de văzut la lucru o echipă care prezintă o caracteristică pe care n-o întâlnim la multe echipe britanice:îşi bazează jocul pe passe pe jos de o rară spectaculozitate, eliminând din eforturile pe care le depun orice intenţie de duritate şi brutalitate”, nota „Gazeta Sporturilor”. Lotul lui Leicester a sosit cu trenul venind de la Viena, unde asistase la meciul Austria-Scoţia. Pe peronul Gării de Nord, peste 1.000 de oameni, în frunte cu membrii Legaţiei Britanice, i-au primit pe fotbaliştii englezi. În ciuda unei lungi călătorii, imediat după prânz englezii s-au prezentat la antrenament:„Scoborâţi din tren la ora 9 dimineaţa, cu mădularele ostenite de lungimea voiajului, adversarii Venusului au sosit pe teren la ora 3 şi până la 4 au zburdat pe terenul de joc într-o alură sprintenă ca după o odihnă îndelungată”, scria „Gazeta Sporturilor”. 

Atenţie, englezii nu salută

Ca de obicei în preajma unui meci care stârnea un mare interes, ziarele se întreceau în tot soiul de prezentări, recomandări, sfaturi şi reportaje. În acest noian de informaţii, spectatorul român avea să afle că „englezii nu salută. (...) La noi, o echipă când a intrat pe teren, are o grije de a mulţumi cât se poate de bine publicul. (...) Spre deosebire de celelalte neamuri de jucători, englezii nu au nici un fel de salut. Ca şi cum n-ar fi nimeni pe teren, ca şi cum ar fi tribunele goale, englezii nu dau nimănui nici o atenţie, nu salută pe nimeni. Ar fi o eroare de neiertat dacă cineva ar interpreta aceasta ca o lipsă de deferenţă dar în Anglia nu se salută înaintea unui match de football. E şi aceasta o tradiţie pe care suntem obligaţi s-o respectăm”. 

Trăiască Regele, trăiască fotbalul!

Primul meci al lui Leicester, cel cu Venus, a fost programat pe 12 mai, adică exact în ziua încoronării Regelui George al VI-lea al Marii Britanii, tatăl actualei regine Elisabeta a II-a. Ţinând cont şi de relaţiile de rudenie dintre casele regale ale României şi Marii Britanii, meciul, combinat cu încoronarea, s-a transformat într-o mare sărbătoare. Ziarele vremii au dedicat nenumărate pagini evenimentului, numind Anglia „leagănul tuturor sporturilor” şi scoţând în evidenţă totodată pasiunea monarhului britanic pentru sport:„Anglia este ţara conservatorismului. Privită prin această prizmă pasiunea Suveranului pentru sport ar putea părea paradoxală. Dar tocmai din aceste paradoxe rezultă farmecul inegalabil şi superioritatea poporului ce-şi sărbătoreşte astăzi Regele. Pentru cititorul nostru este cam greu de înţeles cum Suveranul unei ţări în care mai există Heralzi, în care atunci când se proclamă un nou rege în Parlament, deputaţii îmbrăcaţi în robe roşii pătrund în subteranele Palatului cu felinare pentru a căuta în toate colţurile pe răufăcătorul care a ucis în urmă cu 600 de ani pe un rege, în care serbările îşi păstrează ritualul de sute de ani iar costumele oficiale sunt aceleaşi ca pe vremea lui Henric IV, se poate coborî pe un teren de sport şi juca cot la cot, în cel mai simplu costum, cu jucatori obişnuiţi. Şi totuşi aşa este...”. 

Publicul românesc a aflat, aşadar, că Regele George al VI-lea e considerat „cel mai bun sportiv al familiei regale, deoarece toţi membrii familiei regale fac sport. Sportul pe care îl practică cu cea mai mare pasiune este golful. L-aţi putut remarca şi dv. probabil în jurnalele cinematografice, jucând cu eleganţă în aclamaţiile mulţimei. Cu egală pasiune, actualul Suveran joacă tennis. O particularitate este aceia că joacă cu stânga. În anul 1922 a luat parte pentru prima oară la Wimbledon, la un concurs public. Alaturi de un internaţional englez a concurat la marile campionate ale lumii cari au loc anual pe imensul stadion mai sus pomenit”. Mai aflăm că suveranul britanic este un călăreţ pasionat şi că nu lipseşte niciodată de la finala Cupei Angliei. Semnatarul articolului din „Gazeta Sporturilor” încheie triumfal:„Alături de sportivii englezi, să strigăm şi noi:«God save the King»”. Era pentru prima oară când urma să se intoneze imnul Marii Britanii pe o arenă din Romania. Logic, fotbaliştii lui Leicester erau în ton cu evenimentul de la Londra, după cum remarca „Sportul Capitalei”:„Toţi jucătorii poartă la butonieră cocarda încoronării compusă din culorile drapelului englez şi coroana imperială. Lângă aceasta se vede insigna Ripensiei care le-a fost înmânată la graniţă”. 

„Leicester City joacă azi cu Venus”, anunţă „Gazeta Sporturilor” şi publică o ilustraţie reprezentativă:jucătorii celor două echipe sunt vegheaţi de George al VI-lea, respectiv Carol al II-lea

Footbalul, aşa cum îl înţeleg englezii

„Footballul englez nu are nimic comun cu subtilităţile jocului din Europa Centrală”, scria „Sportul Capitalei”. „Baza footballului anglo-saxon este antrenamentul. Datorită modului cum se face acest antrenament, jucătorii se mişcă pe teren cu o siguranţă extraordinară şi acţiunile se desfăşoară după cel mai desăvârşit mecanism. Driblingurile se execută degajat, fentele de corp sunt foarte simple şi totuşi dau un randament maxim. Passele se fac numai în adâncime, iar mingea ajunge întotdeauna la omul demarcat. În treacăt fie spus, se întâmplă mai întotdeauna ca aproape toţi jucătorii să fie demarcaţi. La poartă se shootează începând de la 25 de metri şi shooturile-volle sunt cultivate cu o deosebită dexteritate”. 

Printre jucătorii lui Leicester, ziariştii îi remarcaseră pe portarul scoţian McLaren, care „are o înălţime de 2 metri şi atârnă la cântar 104 kg”, pe fundaşul dreapta Jones, şi el „înalt, înalt, cât o zi de post”, pe Carrol, care „demarează fulgerător şi shootează din toate poziţiile”, dar şi pe Sharman, care era „tipul celui mai desăvârşit mijlocaş centru. Îşi îndeplineşte rolul cu sfinţenie”. 

„Leicester bate tot”

Ca orice echipă care se respectă, Leicester a avut alături în turneul european şi câţiva jurnalişti britanici, care, cel puţin la nivel declarativ, erau foarte optimişti cu privire la forţa echipei. Corespondentul „Daily Mail” nu dădea vreo şansă nici măcar naţionalei Romaniei:„Vin pentru prima dată în România. Ţara dumneavoastră mi-a lăsat o deosebită impresie. În forma în care se găseşte Leicester City, nu cred să-i reziste nici măcar selecţionata d-voastră naţională”. La fel de plin de încredere se arăta şi trimisul ziarului „Leicester Mercury”:„Am pornit prin Europa cu intenţia de a ne repauza dar şi pentru a face o adevărată propagandă pentru foot-ball-ul englez. Forma strălucită pe care o deţine echipa mă face să cred că nu vom pierde nici un match în turneul pe care l-am angajat”. 

De cealaltă parte, ziariştii români erau extaziaţi de prezenţa la Bucureşti a lui Leicester City pentru că, după cum remarca „Gazeta Sporturilor”, „prestigiul footballului englez e incontestabil. La noi ca şi în toate ţările se ştie că adevăratul joc de football asociaţie, adevăratele caracteristici ale acestui sport, au rămas intacte numai în Anglia. (...) Publicul aşteaptă pe englezi cu curiozitate legitimă, determinată de reputaţia lor. (...). Adevăratul joc, acel englezesc, este totuşi ceva nou pentru România – iată explicaţia atracţiei pe care o exercită o echipă britanică de club”. „Sportul Capitalei” considera că „din faptul că Leicester face parte din divizia secundă nu trebuie să se tragă vreo concluzie, căci în Anglia echipele din cele doua categorii sunt de forţe egale, proba evidentă fiind Charlton Atletik care era anul trecut campioana Ligei a II-a, iar anul acesta s-a clasat a doua în campionatul englez după Manchester City”. 

Atât ziariştilor englezi cât şi celor români le-a scăpat totuşi un mic amănunt:meciul avea să se dispute pe un teren de zgură, suprafaţă pe care fotbaliştii lui Leicester nu mai jucaseră niciodată. Singurul care a anticipat că terenul ar putea deveni o problemă pentru Leicester a fost directorul sportiv al clubului englez D. Womach:„Nu cunosc footballul românesc decât din auzite, însă nu mi s-au spus decât lucruri bune. Mi-a plăcut foarte mult stadionul ANEF;terenul Venus va constitui pentru noi un handicap, deoarece jucătorii noştri nu au mai jucat niciodată pe zgură”.

Când terenul e frate cu românul

În ciuda laudelor aduse, atât lor, cât şi fotbalului englez în general, jucătorii lui Leicester au sfârşit prin a pierde ambele meciuri:0-2 cu Venus pe 12 mai, goluri Gruin şi Humis, şi 1-2 cu Ripensia pe 13 mai, marcatori Dewis, respectiv Sepi de două ori. Fiecare meci a avut parte de o asistenţă de 8.000 de spectatori, care au plecat de la stadion întrucâtva deziluzionaţi de prestaţia englezilor. Britanicii au avut însă circumstanţe atenuante, având în vedere că au jucat la scurtă vreme după sosirea la Bucureşti şi, cel mai important lucru, meciurile au avut loc pe un teren acoperit cu zgură, astfel că toţi fotbaliştii englezi au intrat în joc purtând genunchiere! Genunchierele i-au protejat de accidentări, dar în acelaşi timp i-au împiedicat să alerge la capacitate maximă. Deşi sună comic, declaraţiile de după meciul cu Venus sunt destul de relevante pentru o echipă care nu mai jucase niciodată pe un teren de zgură. „Maw, inter-dreapta:«Nu pot să vorbesc întrucât mi-e gura plină de cenuşă». Mc Laren, goal-keeper:«Culoarea terenului m-a împiedicat pur şi simplu să văd balonul. Din cauza aceasta am fost nevoit să ies mereu din poartă». Jones, fundaş:«Am meritat să pierdem. Dar hotărât şi arbitrul a făcut o mare greşală că a apărut pe teren în cămaşă albă ca şi adversarii noştri». D Womach, conducătorul echipei:«Venus a fost mai bun şi a meritat victoria. Echipa noastră a fost desavantajată de căldura excesivă şi de sgura terenului. Terenul ne handicapează enorm. Balonul sare prea repede la contactul cu pământul şi jucătorii nostri sunt într-o permanentă derută. Am mai avea să ne plângem împotriva căldurii, dar de aceasta nu dumneavoastră sunteţi vinovaţi»”. 

Din cronicile de meci rezultă că Venus şi Ripensia au câştigat jucând muncitoreşte, în vreme ce englezii au cedat fizic în repriza a doua a ambelor meciuri. Cu toate că nu s-au omorât cu firea pe teren, jucătorii lui Leicester au ieşit totuşi în evidenţă cu câte ceva:„Ca şi bucureştenii, timişorenii au câştigat matchul în cea de-a doua repriză. Leicester City a fost mai bun în primele 45 de minute pentru ca să degonfleze în cele următoare. (…) În jocul de câmp ne-au depăşit în absolut toate compartimentele tehnice. Stopuri precise, dribllinguri în dantelă, fente impecabile, stăpânirea balonului în toate nuanţele ei, toate realizate într-o manieră elegantă şi corectă. În lumina acestor aprecieri, victoria Ripensiei – ca şi cea a Venusului, este cu atât mai valabilă. Graţie lor, am putut sălta cu încă o palmă pe catargul footballului european clasa soccerului românesc”. La 79 de ani de la acest dublu eveniment fotbalistic, Leicester City a devenit, pentru prima dată în istorie, campioană a Angliei. De partea cealaltă, marile forţe fotbalistice ale României interbelice, Venus şi Ripensia, nu mai există.