VIDEO Dezbatere HISTORIA: Republica Moldova, între Pactul Ribbentrop-Molotov şi Uniunea Europeană
Recentele discuţii legate de Tratatul de Frontieră între România şi Republica Moldova, semnat în 2010, şi ratificat de Chişinău, nu şi de Bucureşti, din motive tehnice, dar mai ales din raţiuni istorice, readuc în atenţia opiniei publice consecinţele pe care le mai are şi astăzi Pactul Ribbentrop-Molotov.
Despre repercusiunile pactului semnat la 23 august 1939, dar şi despre Tratatul de Frontieră dintre România şi Republica Moldova vor discuta istoricul Manuel Stănescu, Dorin Marius Lulea, co-preşedintele fundaţiei „Acţiunea 2012“, şi jurnalista Alina Ţurcanu din Republica Moldova, într-o dezbatere moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă, vineri, pe site-ul adevarul.ro.
În noiembrie 2010, Teodor Baconschi, ministrul de Externe al României din acea vreme, şi Vlad Filat, premierul de atunci al Republicii Moldova, îşi aşterneau semnătura pe un document intitulat „Tratatul privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră“. În aparenţă, acordul era unul tehnic şi viza noua orientare a statului de peste Prut:spre Europa.În luna iunie a acestui an, Republica Moldova a făcut pasul în faţă şi a ratificat tratatul cu statul român. Ceea ce părea doar o formalitate din partea României s-a transformat într-un refuz categoric. Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, care i-a transmis, oficial, lui Băsescu:„Aşteptăm, acum, la Bucureşti, ca să fie ratificat tratatul“, a spus Corman. „Aşteptaţi degeaba. Trebuie să fiu foarte deschis cu dumneavoastră “, a replicat, ferm, Traian Băsescu.
Imediat după refuzul preşedintelui, au apărut reacţiile externe. Germania, prin vocea lui Philipp Missfelder, mâna dreaptă a cancelarului Angela Merkel, insistă ca România să ducă la bun sfârşit acordul. „România trebuie să îşi îndeplinească promisiunea făcută în noiembrie 2010, de a semna Tratatul de Frontieră cu Moldova“, este mesajul transmis de Cancelaria de la Berlin. „În ceea ce priveşte Republica Moldova, Germania joacă un rol activ în negocierile pe care le duce cu administraţia de la Chişinău referitor la Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, dar şi legat de conflictul transnistrean. Avem o implicare activă în conflictul din Transnistria, nu numai pentru că este vorba de graniţa estică a Uniunii Europene“, este poziţia oficială a germanilor faţă de Chişinău.
Refuzul României de a ratifica acordul cu „fraţii noştri de peste Prut“ este privit de specialişti din două unghiuri:unul pur tehnic, iar altul emoţional, bazat pe sensibilul trecut istoric al celor două state. După ce s-a zvonit că România refuză să ratifice tratatul pentru a nu recunoaşte pactul Ribbentrop –Molotov, Theodor Baconschi, unul dintre semnatarii Tratatului de frontieră, infirmă implicaţiile istorice. „Nu cred că are legătură cu Pactul Ribentrop-Molotov. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, în 1991. Deci nu cred că putem amesteca istoria cu geopolitica“, a declarat Baconschi pentru „Adevărul“.
De ce s-a semnat Pact Ribbentrop – Molotov?
Pactul Ribbentrop – Molotov a reprezentat o reorganizare a diplomaţiei europene de până atunci, ce se baza pe excluderea mai mult sau mai puţin voită a URSS-ului din afacerile continentale. Mai mult, spaţiul care se afla între aceste două Mari Puteri, respectiv Europa Central-Estică, este izolat de legăturile sale cu Occidentul, în ciuda garanţiilor politice anglo-franceze, pe care le primiseră Polonia, România şi Grecia în primăvara lui 1939.
În noiembrie 1937, la Cancelaria Reich-ului, într-o întâlnire secretă cu cele mai importante personalităţi ale regimului, Hitler expune planurile de politică externă, care rămân consemnate în documentul denumit Memorandumul Hossbach. Deşi influenţa acestuia asupra evenimentelor ulterioare este încă dezbătută, acţiunile pe plan extern ale regimului naţional-socialist sunt similare cu cele înscrise în Memorandum, chiar dacă nu au fost neapărat obţinute prin metodele descrise acolo.
Pactul semnat la 23 august 1939 prevedea ca Germania şi Rusia să păstreze linişte la graniţele lor comune atunci, după desfiinţarea Poloniei, şi, în acest scop, să nu aibă trupe militare în ţări vecine Rusiei. Molotov i-a reproşat lui Hitler că nu respectă această prevedere a pactului şi că a dus trupe militare în România şi în Finlanda. Cererea lui Molotov ca Germania să-şi retragă trupele din România s-a izbit de rezistenţa surdă a lui Hitler care nici nu voia să discute subiectul acesta. „«De ce aveţi acele trupe acolo? Cum putem discuta probleme majore dacă nu putem să convenim în coordonarea acţiunilor noastre în aspecte secundare?» El o ţinea pe a lui («Mofturi, fleacuri») şi eu pe a mea. El a devenit agitat. Eu am persistat. Într-un cuvânt l-am adus la disperare” isi aducea aminte Molotov. O altă clauză a Pactului Ribbentrop-Molotov prevedea că niciuna dintre părţile semnatare nu va iniţia acţiuni internaţionale în terţe ţări, fără consultarea în prealabil a celeilalte părţi semnatare a pactului. Molotov i-a reproşat lui Hitler că a violat şi această clauză a pactului, oferind României garanţii de apărare a integrităţii sale teritoriale, după semnarea de către ministrul român, Mihail Manoilescu, a cedării Ardealului de nord Ungariei (Dictatul de la Viena). Rusia nu fusese consultată în prealabil – a subliniat Molotov. Nedumerit, Hitler a replicat iritat că el a dat Rusiei tot ce a cerut şi că, pe lângă Basarabia, Rusia a luat şi Bucovina care a fost teritoriu austriac, deci se cuvenea să aparţină Germaniei.
România, mărul discordiei dintre Germania şi Rusia?
Molotov a justificat nemulţumirea Rusiei faţă de garanţiile date României de Hitler prin faptul că graniţa naturală a Rusiei era pe linia Carpaţilor răsăriteni şi nu pe râul Prut. „Deci acum vreţi toată Moldova!”, a spus Hitler. În acel moment s-a produs o ruptură serioasă în atmosfera discuţiilor dintre cei doi negociatori, moment care face obiectul atenţiei istoricilor din Occident, întrucât asta l-a convins pe Hitler că nu se poate baza pe ruşi. Mai rău chiar, documente din arhivele germane atestă că, imediat după plecarea lui Molotov din Berlin, Hitler a ordonat generalilor săi întocmirea Planului Barbarossa de atacare a URSS-ului.
Merită studiat şi din perspectivă americană acest moment crucial al întrevederii lui Molotov cu Hitler la Berlin, întrevedere care s-a încheiat atât de rău pentru cele două ţări gigant. Jurnalistul american William Shirer, aflat la Berlin în acea perioadă, scrie în cartea sa, The Rise and Fall of the Third Reich (Ascensiunea şi prăbuşirea celui de-Al Treilea Reich), că, la reproşul lui Molotov că Germania a dat garanţii României, Hitler i-ar fi declarat exasperat acestuia că ţările lor sunt prea mari pentru a se certa pentru nişte petece de pământ din România. Hitler a schimbat subiectul discuţiei şi a propus lui Molotov ca Rusia să facă presiuni asupra Turciei pentru controlul strâmtorii Dardanele şi, mai ales, Rusia să invadeze Peninsula Arabiei cu preluarea tuturor statelor de acolo (Arabia Saudită, etc). Aici s-a rupt filmul negocierilor pentru că Molotov, în loc să ceară timp de gândire sau detalii, aşa cum i-a reproşat Stalin la sosirea sa la Moscova, i-a dat lui Hitler un răspuns negativ care l-a ofensat pe Hitler în aşa măsură încât a precipitat decizia acestuia de a invada URSS-ul. Ruşii acuză acum România că a fost mărul discordiei dintre Germania şi Rusia, care a dus la agresiunea lui Hitler contra URSS. Restul este istorie.
Cum ne-a luat Molotov Bucovina şi Ţinutul Herţei
”Nu cunoşteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu ştiam geografia graniţelor dintre Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm graniţele în aşa fel încât oraşul Cernăuţi să ne aparţină nouă. Germanii mi-au spus:«Dar voi n-aţi avut niciodată Cernăuţiul, el a aparţinut întotdeauna Austriei. Cum puteţi să-l cereţi?», «Ucrainienii îl cer! Sunt ucrainieni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!», «Dar Cernăuţi n-a fost niciodată oraş rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei şi apoi a României!», a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. «Da, dar ucrainienii trebuie să se unească!», «Nu sunt mulţi ucrainieni acolo... Hai să nu discutăm chestiunea asta!», «Trebuie sa luăm o decizie. Ucrainienii sunt acum în ambele părţi, în Ucraina Trans-Carpatică şi în partea de est;toată asta aparţine Ucrainei şi dumneavoastră vreţi să păstraţi o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheamă asta... Bukovina». Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat şi apoi a zis:«Voi raporta guvernului meu». A raportat şi Hitler a acceptat”. Acestea sunt exact cuvintele prin care Molotov descrie cum a smuls din teritorul României provinciile româneşti menţionate mai sus. Nici vorbă de un ordin al ucrainienilor în acest rapt teritorial. A fost ideea lui Molotov ca, odată cu Basarabia, să ceară de la Hitler şi Bucovina. Toţi membrii Biroului Politic – scrie Molotov cu satisfacţie – s-au înghesuit să-l felicite ulterior pentru obţinerea Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, pentru că niciunul dintre ei n-a crezut posibilă această manevră;şi şi-au exprimat deschis scepticismul la iniţierea ei de către Molotov, odată cu ultimatumul asupra cedării Basarabiei... Aceste dezvăluiri ale lui Molotov confirmă justeţea poziţiei lui Nicolae Iorga, care s-a opus la Consiliul de Coroană ca aceste teritorii să fie cedate Rusiei fără vreo rezistenţă din partea României. Carol al II-lea şi clasa politică românească de atunci au admis pierderea provinciilor fără să tragă un singur foc de armă!