Viaţa urbană în Egiptul Antic

O organizare administrativã presupune mai multe nivele de manifestare, adicã sate, oraşe şi capitala. Deşi odinioarã descris drept o civilizaţie fãrã oraşe, cercetãrile pe teren au scos la ivealã numeroase urme de aşezãri, ca Amarna, Elephantine, Hierakonpolis etc., începând cu anii ’70. În ciuda multiplelor excavãri şi descoperiri, este dificil de ajuns la o definiţie a oraşului în Egiptul Antic.

Încercãri urbanistice

Un model foarte general s-ar putea baza pe idea cã oraşul este o aşezare ierarhizatã în care se practicã activitãţi specializate şi care interacţioneazã cu un hinterland, spre deosebire de un sat în care existã o consumare internã a resurselor. Totuşi diferitele regiuni ale lumii pot prezenta o istorie proprie a urbanizãrii, focusatã pe un anume aspect:comercial, ceremonial, ideologic. În plus, existã tendinţa de a proiecta concepţia prezentã asupra oraşului într-un timp şi o societate care probabil îşi definea altfel aşezãrile.

Unele interpretãri ale textelor religioase exclud urbanismul ca fiind antagonic fundamentelor spirituale ale societãţii egiptene, dar şi inutil datoritã existenţei Nilului, prin urmare cel puţin în perioada predinasticã şi a Regatului Vechi aşezãrile ar fi fost doar rurale. Dar trebuie luat în considerare şi modul în care egiptenii îşi denominau propriile aşezãri. Hwt şi njwt desemnau aşezãrile fortificate, prima rectangularã şi cealaltã rotundã. Mai mult, domeniile funerare regale utilizeazã termenul de hwt şi domeniile private pe cel de mjwt. Ulterior se vor uzita şi whjt (sat) şi dmjw (oraş), dar Onomasticonul dinastiei 21 conţine exemple de oraşe slab definite, unde dmjw desemneazã şi locaţii cu semnificaţie religioasã. Confuzia filologicã nu este o dovadã a lipsei urbanizãrii, ci doar a unor modele clar delimitate. Excavãrile au dovedit cã chiar şi în Egiptul predinastic (înainte de 3100 î.Hr.) au existat etape preliminare urbanizãrii.

Apariţia oraşelor în statele cu bazã agricolã se leagã de cantitatea de resurse la dispoziţia regelui sau şefului local, deci existã in interiorul lor relaţii de control, dominare şi mediere, întrucât caracteristice erau densitatea ridicatã, proporţia mai mare de oameni angajaţi în activitãţi non-agricole (meşteşuguri, comerţ, administraţie, religie), o elitã urbanã cu atribuţii manageriale, deci putem vorbi de o diviziune a muncii destul de accentuatã într-un spaţiu organizat şi delimitat. Distincţii clare între aceste spaţii sunt greu de realizat în perioada predinasticã, bazându-ne doar pe aproximãri demografice sau nivelul de organizare. Putem totuşi afirma cã fenomenul urban a început în Nagada II, evoluţia aşezãrilor fiind mai vizibilã în straturile din Hierakonpolis, Armant, Nagada sau Abydos. Fenomenul urban a presupus forme complexe de organizare a spaţiului geografic şi social, fiind o dezvoltare în teren a viziunii funcţionaliste şi cosmologice. Per ansamblu, judecând dupã sursele arheologice şi textuale, Egiptul Antic putând fi cosiderat un stat teritorial cu o aşezãri ierarhice dispuse în peisaj pe fundamente ecologice, logistice, ideologice.

Un oraş aproape modern:Kahun

Orasul antic Kahun, localizat astãzi în modernul Al-Fayyum, a fost ridicat, conform unor ipoteze, pentru lucrãtorii de la piramida Al-Lahun, a cãrei construcţie fusese ordonatã de cãtre Sesostris II (1197-78 a.Hr.) şi abandonat dupã terminarea acesteia. Este însã probabil sã fi fost reşedinta regalã a lui Sesostris, situatã lângã gura canalului ce transporta apa Nilului în provincia Fayum. Excavat de arheologul Sir Flinders Petrie între 1888-90, oraşul prezintã o structurã de strãzi în plane încrucişate dispuse regulat, case din cãrãmizi de pãmânt cu acoperiş plat, curţi şi galerii deschise şi cele mai timpurii exemple de coloane de susţinere din lemn, cu caneluri pe o bazã ridicatã.

Planul oraşului poate fi împãrţit in douã:vestul, cu suprafaţa de 3, 5 ha şi îngrãdit de ziduri cu lungimea de 104 metri, se pare cã era rezervat pentru casele muncitorilor şi cartierul estic, de trei ori mai mare, cu 287 metri de zid şi suprafaţa de 9, 5 ha. În total, incluzând şi zona templului, aşezarea se întindea pe 14 ha, iar dacã ar fi avut şi o zonã de contrapondere urbanã la sud de templu i s-ar fi dublat dimensiunile. Zidurile nu par sã fi avut o grosime mai mare de trei metri şi o înalţime de şase. Nu erau fortificate şi nu erau prevãzute cu turnuri sau porţi întãrite. În sectorul vestic este vizibil un plan rectangular regulat cu case la distanţe egale. Sistemul de strãzi şi alei se pare cã precede planificãrile urbanistice ale lui Hippodamos. 13 strãzi paralele cu grosimea de patru metri strãbãteau oraşul de la est la vest, desprinzându-se dintr-o stradã principalã pe direcţie nord-sud cu o lãţime de 8 metri. Canalizarea nu a fost neglijatã şi se pare cã fiecare stradã dispunea de un canal de piatrã ce trecea prin mijloc pentru a elimina surplusul de apã murdarã. Pavajul îl alcãtuiau cãrãmizile arse, înclinate spre canalul central.

Locuinţele

Toate casele au fost ridicate conform unui model de bazã, ce presupunea gruparea camerelor şi o singurã uşã exterioarã. Cele mai mici aşezãminte aveau o curte, douã camere în spate şi una lateralã cu o scarã ce ducea pe acoperiş. Casele mai mari cu o arhitecturã mai complexã puteau avea şi o camera de portar la intrare şi un pasaj cãtre curtea interioarã, aparţinând probabil unor oficiali.

Cele mai spaţioase aparţineau însã supraveghetorilor. Exista la o astfel de casã un pasaj spre o curte flancatã de trei camera şi mai departe incã o curte interioarã cu alte douã camere. Curţile erau probabil acoperite pe jumãtate, iar unele camere cu bolte din cãrãmidã, economisind coloane sau grinzi de lemn, deşi mai des se folosea acoperişul de stuf şi pãmânt. Deşi nu s-au gãsit urme de plafoane, numãrul ridicat de scãri implicã existenţa unuia sau chiar a douã etaje. Remarcabil este modelul urmat cu stricteţe de cãtre constructori, mãsurãtorile indicând diferenţe minimale între unitãţile urbanistice. Zidurile exterioare erau albe, dar pe dinãuntru se pictau uneori scene casnice. Columnele octogonale cu baza uşor ascuţitã se plasau la distanţã de doi metri . în multe camera s-au descoperit depozite cerealiere cu 1, 75 metri în diametru. La uşi existau cadre de lemn, praguri şi bolţi.

Construcţiile sectorului estic se pot împãrţi în şase categorii:aşa-numita acropolã şi clãdirea adiacentã în sud, dar şi alte şase conace de-a lungul zidului nordic şi trei în sudul unui drum important tot în nord;casele construite de-a lungul zidului interior care desparte cele douã cartiere;depozitele din spatele conacelor din sud;strada muncitorilor din spatele acelorlaşi clãdiri;cinci strãzi similare în est şi alte clãdiri neclasificate în extremul est. Fiecare din aceste case exceleazã prin complexitate şi dimensiuni, sugerând cã este posibil sã fi fost construite pentru prinţi mai degrabã decât pentru nobili. Pasaje conduceau cãtre cele trei sectoare ale casei:birourile, camerele servitorilor şi cele familiale. Curtea sau mandara era cea mai spectaculoasã, cu dimensiuni de 19x11 şi nouã coloane la sud.

Templul

Lângã oraş se aflã un templu, în care este de precizat ca s-au gãsit unelte de bronz (cuţite, dalte), mãrgele, ceramicã, iar bijuterii din perioada Regatului Mediu au ieşit la luminã la sud de piramidã, în mormântul prinţesei Sithator-iunet. Printre obiectele mai rare şi mai interesante putem include statuete reprezentând dansatori, castaniete de fildeş, coliere cu cilindri cu numele regelui, gheme de aţã, pânzã de in, sãpãligi, plase de pescuit, greble, maiuri şi chiar pãpuşi. Papirusurile sunt şi ele parte importantã a descoperirii:testamente, imnuri, lucrãri de medicinã sau matematicã, rapoarte, memorandumuri etc. O parte trateazã aspecte ale organizãrii templului, alta se leagã de activitãţile din comunitate (amt-pr – transferul de proprietate, aput – declaraţia de bunuri, am remf – rapoartele cu privire la lucrãtori). Cât despre templu, acesta a fost jefuit de Ramses II pentru a folosi prada la propriul templu din Heracleopolis.