Viaţa pe o plantaţie colonială, 1709-1711: “M-am sculat la 5 în dimineaţa aceasta şi am citit un capitol în ebraică şi 200 de versuri din Odiseea lui Homer”

Şi-a scris jurnalul într-un limbaj codat, secret:o formă arhaică de stenografie cunoscută numai de aceia bine educaţi din vremea lui. Având mesajul codificat, era încrezător că nimeni nu îi va citi vreodată portretul lumii în care trăia. Judecata lui a fost greşită.

Au trecut peste 300 de ani, dar în 1939, codul a fost descifrat şi observaţiile lui William Byrd II au devenit cunoscute tuturor. Întrucât nu intenţiona ca cineva să îi citească jurnalul intim, documentul oferă o perspectivă autentică asupra vieţii pe o plantaţie colonială de la începutul secolului XVIII.

William Byrd II s-a născut în Virginia, SUA, în 1674, dar a fost educat în Anglia. A rămas acolo până la moartea tatălui său, în 1704. S-a întors în colonie şi a preluat administrarea plantaţiei familiei, Westover, de pe Râul James. A devenit un membru important al aristocraţiei din Virginia şi a fost numit membru al Consiliului de Stat al coloniei, în 1708. Deţinea multe pământuri (aproximativ 72.438 ha) şi numeroase plantaţii. A fondat două oraşe pe terenurile sale – Richmond şi Appomatox. A murit în 1744.

Viaţa pe plantaţie

Byrd a ţinut un jurnal zilnic aproape întreaga sa viaţă. În acest jurnal el dezvăluie întreaga rutină a vieţii sale de zi cu zi:

1709, 8 februarie:M-am sculat la 5 în dimineaţa aceasta şi am citit un capitol în ebraică şi 200 de versuri din Odiseea lui Homer. Am avut lapte la micul dejun. Mi-am spus rugăciunile. Jenny şi Eugene [n.r. două sclave din casă] au fost biciuite. Mi-am dansat dansul [n.r. exerciţii fizice]. Am citit drept de dimineaţă şi italiană după amiază. Am mâncat pui tare la cină. Barca a venit de la Appomattox [n.r. o altă plantaţie]. Seara am mers pe plantaţie. Mi-am spus rugăciunile. Am avut gânduri bune, o stare bună de sănătate şi o stare de spirit bună astăzi, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu cel Atotputernic.

2 iunie:Am fost indispus cu soţia mea pentru că a avut încredere în Anaka [n.r. o sclavă] cu romul, ca să îl fure, când i s-a dat atât de băut, dar s-a terminat repede.

3 septembrie:Soţia mea a fost iarăşi indispusă, dar fără prea mult rost. Seara, am bătut-o pe Jenny pentru că a aruncat apă pe canapea.

5 septembrie:Soţia mea a fost mult indispusă şi a avut dureri ce reveneau frecvent. ...seara am mers pe plantaţie şi când m-am întors am găsit-o pe soţia mea foarte rău. Am trimis după doamna Hamlin şi verişoara mea Harrison pe la ora 9 şi mi-am zis rugăciunile din suflet pentru ca soţia mea să nască cu bine... am mers la somn pe la 10 şi am lăsat femeile cu soţia mea, plin de aşteptare.

6 septembrie:Pe la 1 dimineaţa, soţia mea a născut cu bine un băieţel, mulţumiri lui Dumnezeu cel Atotputernic. Am fost treaz într-o clipită şi m-am ridicat, iar vara Harrison m-a întâmpinat pe scări şi mi-a spus că era băiat. Am băut nişte vin franţuzesc şi am mers din nou la somn şi m-am trezit la 7.

6 octombrie:M-am sculat la 6 şi mi-am spus rugăciunile şi am băut lapte la micul dejun. Am plecat spre Williamsburg, unde am găsit totul bine. Am mers la capitală unde am trimit după o fetişcană care să-mi cureţe camera şi când a venit am sărutat-o şi am pipăit-o, lucruri pentur care Dumnezeule, iartă-mă.

Apoi, am mers să îl văd pe Preşedinte, pe care l-am găsit indispus până peste cap. Am luat cina cu el, am avut vită. Apoi am mers acasă la el şi ne-am jucat piquet [n.r. un joc de cărţi pentru doi jucători], şi unde domnul Clayton ne-a abordat. Am avut parte de multă bătaie de cap până ce am primit o sticlă de vin franţuzesc.

Pe la 10 seara, am mers la camera unde eram cazat. Am avut o stare bună de sănătate, dar gânduri murdare. Doamne iartă-mă.

Casa familiei Byrd de pe plantaţia Westover, Virginia

Boala loveşte copiii – unul trăieşte, unul nu.

În primăvara lui 1710, fiul lui Byrd, Parke, avea 8 luni, iar fiica sa, Evelyn, 2 ani şi jumătate.

1710, 12 mai:A fost foarte cald azi şi prima zi de vară… soţia mea şi cu mine ne-am plimbat pe plantaţie;când ne-am întors l-am găsit pe fiul nostru foarte bolnav, cu febră, şi a început să plângă teribil. I-am dat sirop de melasă [n.r. compus medicamentos folosit ca antidot pentru otravă].

17 mai:Fiul meu s-a simţit mai rău, ceea ce m-a determinat să trimit după domnul Anderson [n.r. un preot].Curierul meu l-a întâlnit pe drum şi a venit pe la 10. A recomandat nişte ulei de ienupăr care i-a făcut bine.

21 mai:Copilul a continuat să fie indispus. Seara am am ajuns acasă şi am găsit-o pe Evie cu febră mare şi ca să-i crească febra îi dăduseră lapte.

22 mai:Seara, copiii s-au simţit mai bine.

24 mai:Am trimis după verişoara Harrison pentru a da drumul sângelui lui Evie care era bonavă. Când a venit, a luat cam 100 de grame. I-am făcut o clismă care a ajutat mult. Sângele ei era foarte gros, ceea ce este obişnuit în cazul bolilor de acest fel. Pe la 12 a început să transpire şi am stimulat-o cu tinctură de şofran, salvie şi snakeroot (n.r. plantă din America de Nord ce conţine antidot pentru muşcătura de şarpe). Asta a făcut-o să transpire foarte tare, ceea ce a făcut toată noaptea.

25 mai:Evie era mai bine, mulţumită lui Dumnezeu cel Atotputernic, şi nu mai avea febră. Băiatul la fel, dar era agitat.

26 mai:Evie se simţea mai bine, dar băiatul mai rău, era răcit şi avea febră, lucru pentru care l-am făcut să transpire ceea ce fost bine.

Am mers, pe la 11, la Colonelul Randolph să îl vizitez pentru că era bolnav. Am plecat pe la 5 şi am ajuns acasă pe la 7, unde l-am găsit pe băiat cu febră şi pe Evie mai bine, mulţumesc lui Dumnezeu.

3 iunie:M-am trezit la 6 şi, imediat ce am ieşit, am fost înştiinţat că băiatul era foarte bolnav. Am ieşit afară şi l-am găsit gata să moară şi a murit pe la 8 dimineaţa. Dumnezeu dă şi Dumnezeu ia;binecuvântat fie numele lui Dumnezeu. ...Soţia mea a fost foarte afectată, dar eu m-am supus judecăţii Lui, chiar dacă am fost foarte conştient de pierderea mea, dar facă-se voia Domnului.

6 iunie:În jur de 2 am dus cadavrul în curtea bisericii şi imediat ce a început ceremonia a început o ploaie puternică astfel că am fost forţaţi să lăsăm preotul şi să mergem pe prispa bisericii, dar domnul Anderson a stat până ce ceremonia s-a terminat. Pe la 3 am luat masa. Domnul Custis şi cu mine ne-am plimbat pe plantaţie. Doi dintre noii negri au fost aduşi bolnavi şi le-am provocat vărsături, ceea ce a funcţionat bine.

Viaţa sub ameninţarea războiului

Zvonurile cu privire la o invazie din partea Franţei se răspândeau rapid prin colonie în vara lui 1711. Invazia nu s-a produs niciodată, dar indienii Tuscarora au atacat aşezările din Carolina de Nord şi au ameninţat şi unele din Virginia. Byrd era comandantul miliţiei şi descrie expediţia din octombrie în care doreau să se prezinte ca o forţă ce putea intimida tribul Tuscarora:

1711, 4 octombrie:M-am trezit la 7 şi nevasta m-a bărbierit cu un brici tocit. Pe la 11 am mers la sediul miliţiei. I-am amendat pe toţi quackerii şi pe alţi câţiva (pentru refuzul de a pune mâna pe arme). Am vorbit domol quackerilor, ceea ce le-a format o opinie bună despre mine şi câţiva dintre ei păreau în dubiu dacă vor fi arestaţi sau nu în viitor. Le-am spus că vor fi, cu siguranţă, amendaţi de cinci ori într-un an dacă nu vor face precum colegii lor.

8 octombrie:M-am trezit la 7 şi nu am citit nimic pentru că m-am pregătit să călătoresc până la maiorul Harrison. Pe la 10 am trecut peste râu şi am continuat călătoria, dar m-am abătut din drum. Totuşi, am ajuns acolo pe la 1 şi i-am găsit pe Guvernator, Colonelul Harrison şi Colonelul Ludwell, care fusese bolnav...

Pe la 2 am mers la masă şi am mâncat carne de vită fiartă. După masă ne-am aşezat la consiliu cu privire la indieni. S-a stabilit să fie trimis Peter Poythress la Tuscaroras pentru a negocia cu ei şi să îl ceară pe baronul Graffenriedt care era prizonier la indieni.

19 octombrie:M-am sculat pe la 6 şi mi s-a părut frig. Am băut ciocolată cu Guvernatorul pe la 9 ne-am suit pe cai şi am aşteptat ca Guvernatorul să pună totul în ordine. Pe la 3 indienii Tuscarora au venit cu garda lor, iar domnul Poythress era cu ei. I-a spus Guvernatorului că baronul era în viaţă şi va fi eliberat, dar domnul Lawson a fost omorât pentru că a fost atât de naiv încât să-i ameninţe pe indienii care îl capturaseră.

Pe la 6 am fost la masă şi am mâncat nişte oaie. Noaptea, câţiva dintre soldaţii mei au mers cu mine în oraş să vedem fetele şi le-am sărutat fără să mergem mai departe şi era să fim lăsaţi afară de căpitanul gărzii. Totuşi, în final ne-a lăsat înauntru şi am mers la somn pe la 2 dimineaţa.

20 octombrie:M-am trezit la 6 şi am băut ceai cu Guvernatorul, care s-a folosit de această oportunitate să îi facă pe indieni să trimită câţiva dintre cei mai mari oameni ai lor la College, şi Nansemond au trimis doi, Nottoway doi şi Meherrin doi. A  cerut, de asemenea, unul din fiecare oraş aparţinând tribului Tuscaroras.

Apoi am mers şi am văzut băieţii indieni împuşcaţi şi fetele indiene scoase la mezat. Am avut parte, de asemenea, de un dans al războiului făcut de bărbaţi şi un dans al dragostei făcut de femei, activităţi care au durat până la lăsarea întunericului. Apoi am mers la cină şi am mâncat pui, cu stomacul sănătos.

Am rămas cu Guvernatorul până la 11 şi apoi am mers la maiorul Harrison pentru a lua din nou cina. Jenny, o fată indiană, s-a îmbătat şi ne-a oferit un sport bun. Am neglijat să îmi spun rugăciunile şi am avut o stare bună de sănătate, gânduri bune şi stare de spirit bună, mulţumiri către Dumnezeu cel Atotputernic.

21 octombrie:Am băut ciocolată cu Guvernatorul şi pe la 10 am plecat spre oraşul Nottoway, iar băieţii indieni au mers cu noi. Guvernatorul le-a făcut trei propuneri celor din tribul Tuscaroras:se vor alătura englezilor pentru a-i urmări pe acei indieni care au ucis oamenii din Carolina, vor avea 40 de şilingi pentru fiecare cap de indian găsit vinovat şi va fi plătit preţul unui sclav pentru cei aduşi vii şi vor trimite unul dintre fii căpeteniilor lor din fiecare oraş la College.

Pe la 4 am luat masa şi am mâncat vită fiartă. Calul unui om de-al meu era olog aşa că a trebuit să îi scoatem sânge. Noaptea, i-am cerut unei fete negre să mă sărute şi când am mers la culcare mi-era foarte frig pentru că îmi dădusem jos hainele după ce am stat în ele atât de mult timp.

Sursa:Bryd, William, “The Secret Diary of William Bryd of Westover 1709-1712”, editori Louis Wright şi Marion Tinling, 1941.