Viaţa la Curtea Regelui Soare

Domnia de 72 de ani a regelui Ludovic al XIV-lea a fost marcată de opulenţă şi extravaganţă – a căror mărturie stă fabulosul palat de la Versailles, construit în 1682. Aici, întreaga nobilime franceză trebuia să vină şi să participe la ceremonii, festivaluri şi dineuri elaborate. Regele Soare nu era motivat să îşi petreacă astfel timpul numai de dorinţa de a se simţi bine, dar şi de nevoia de a controla nobilimea, reducându-i puterea şi supraveghind continuu orice potenţial rival.

Înainte de construirea Palatului de la Versailles, Ludovic al XIV-lea era atent la orice mişcare a aristocraţiei cerându-le membrilor săi să îl acompanieze oriunde merge. Când regele călătorea, după el se înşira un întreg alai de sute de nobili – care trebuia hrănit şi distrat la fiecare oprire.

Viaţa la Curtea regelui este portretizată şi într-o scrisoare din 1671 a doamnei de Sevigne către un prieten. Ludovic decisese să pornească un război împotriva Ţărilor de Jos şi plecase la Chantilly pentru a discuta cu comandatul oştilor. În pădure, fusese planificată organizarea unui mare ospăţ. Gala era supravegheată de Vatel, „Prinţul Bucătarilor”.

„Este duminică, 26 aprilie;această scrisoare nu va pleca până miercuri. Nu este tocmai o scrisoare, ci o mărturisire, pe care mi-a spus-o Moreuil pentru tine, o relatare a ceea ce s-a întâmplat la Chantilly cu privire la Vatel. Ţi-am scris vineri că s-a înjunghiat;iată povestea în detaliu.

Plimbarea, întâlnirea într-un loc acoperit cu narcise – totul a fost perfect. A venit vremea cinei;friptura nu a ajuns la o masă sau două din cauza câtorva vizitatori neaşteptaţi.

Aceasta l-a supărat pe Vatel. A spus de mai multe ori:« Onoarea mea este pierdută;aceasta este o umilire pe care nu o pot îndura. » I-a spus lui Gourville:« Mi se învârte capul;nu am dormit de douăsprezece nopţi;ajută-mă să dau ordinele. » Gourville l-a consolat cum a putut mai bine, dar friptura care fusese omisă (nu la[masa]regelui, ci la masa 25) i-a bântuit gândurile.

Gourville i-a spus domnului le Prince despre asta, iar domnul le Prince a urcat la Vatel în cameră şi i-a spus:« Vatel, totul merge bine;niciodată nu a fost ceva atât de frumos ca dineul regelui. » El a răspuns:« Monsenior, bunătatea dumneavoastră mă copleşeşte. Ştiu că friptura nu a ajuns la două mese. » « Nici vorbă de aşa ceva, nu te deranja, totul este bine », l-a liniştit domnul le Prince.

Vine miezul nopţii. Focul de artificii nu reuşeşte din cauza unui nor care le acoperă (costă şaisprezece mii de franci). La ora 4.00 dimineaţa, Vatel rătăceşte peste tot. Totul este adormit. Întâlneşte un mic furnizor cu două încărcături de peşte şi îl întreabă « Asta e tot? ». « Da, domnule. » Omul nu ştia că Vatel vorbise la toate porturile Franţei. Vatel aşteaptă o vreme, dar ceilalţi furnizori nu au sosit;se emoţionează;crede că nu va mai fi nici peşte.

Îl găseşte pe Gourville şi îi spune:« Domnule, nu voi fi capabil să supravieţuiesc unei asemenea ruşini. » Gourville doar râde la el. Atunci Vatel merge în camera sa, sprijină sabia de usă şi o şi-o trece prin inimă, dar numai la a treia lovitură reuşeşte, căci primele două răni nu erau mortale. Cade mort.

Între timp, peştele soseşte din fiecare colţ şi oamenii îl caută pe Vatel pentru a-l distribui. Merg în camera sa, bat la uşă, sparg uşa şi îl găsesc zăcând scăldat în sânge. Trimit după domnul le Prince, care este în mare disperare. Domnul le Duc izbucneşte în lacrimi;întreaga călătorie la Burgundy depindea de Vatel. Domnul le Prince l-a informat pe rege, cu mare tristeţe;au căzut de acord că totul a fost cauzat de faptul că Vatel avea propriul său cod de onoare şi i-au lăudat curajul său extrem, chiar şi atunci când îl învinovăţeau...

Totuşi, Gourville a încercat să repare pierderea lui Vatel şi a reuşit. Cina a fost excelentă;la fel a fost şi masa de prânz. Au mâncat, s-au plimbat, s-au jucat şi au vânat. Mirosul narciselor era pretutindeni;totul era feeric.”

"Inside the Court of Louis XIV, 1671, " EyeWitness to History (2004).