URSS şi «încercuirea capitalistă»

Securitatea unui stat este, potrivit conceptiei lui J.-B. Duroselle "forma cea mai generala si cea mai esentiala a unui stat". Întocmai cum individul incearca sa-si asigure securitatea persoanei (ingrijirea sanatatii, mijloace de existenta etc.), tot astfel si statele incearca sa-si garanteze siguranta prin mijloace politice, militare si economice. Daca in politica externa a statelor, triada securitate-putere-prestigiu se manifesta in grade diferite, in privinta ultimelor doua componente, in functie de resursele demo-economice de care ele dispun, cea dintai-securitatea-este usor observabila in toate epocile si la toate statele, intrucat ea se confunda cu instinctul de conservare.

Modalitatile de garantare a securitatii au variat de-a lungul timpului, in functie de loc si de timp, dar anumite constante sunt observabile si, pe temeiul lor, teoria relatiilor internationale a putut desprinde o serie de paradigme. În campul cercetarii istorice, se considera ca exista doua modalitati de asigurare a securitatii:activa si pasiva. În prima categorie intra efortul de a dobandi o frontiera strategica sau impunerea unei orientari favorabile intereselor statului mai puternic, vecinilor mai slabi. in cea de-a doua, accentul cade pe castigarea de timp in vederea dezvoltarii potentialului militar, prin acordarea de concesii statului mai puternic si, deci, mai amenintator. Toate aceste considerente teoretice sunt de avut in vedere in evaluarea politicii externe a statului sovietic, inca din primele zile ale existentei sale.

Spatiul si securitatea

Prin uriasa sa intindere, Rusia beneficia de un factor obiectiv de securitate:spatiul. Esecul campaniei lui Napoleon, din 1812, dusese la concluzia-formulata de Clausewitz-ca Rusia nu poate fi cucerita, dar Razboiul Crimeii (1853-1856) aratase ca Rusia poate fi infranta si in conditiile ocuparii unei parti infime a teritoriului ei, cu conditia ca razboiul sa provoace o criza politica interna de proportii. Razboiul ruso-japonez (1904-1905) avea sa confirme experienta Razboiului Crimeii.Al doilea razboi mondial a facut o triere severa a marilor puteri si a dovedit ca doar Statele Unite si Uniunea Sovietica dispuneau de toate componentele securitatii:spatiu, resurse umane, potential industrial. Acest statut a fost considerat de analisti ca facand inutila cautarea in exterior a garantiilor de securitate.Istoria URSS, mai exact a politicii sale externe, nu confirma-asa cum se va vedea, mai jos-aceasta afirmatie.Pentru a intelege cautarea statornica a securitatii, generata de sentimentul de insecuritate, care a insotit regimul sovietic de-a lungul intregii sale existente, este necesar sa mai zabovim asupra unor aspecte teoretice ale problemei.

Raymond Aron, discutand obiectivele statornice, constatabile in istoria relatiilor internationale, distinge doua serii ternare-abstracte si concrete-, fara ca intre ele sa existe vreun raport de subordonare:a) serie abstracta:securitate-putere-glorie;b) serie concreta:spatiu-oameni-suflete.

Regimul sovietic a manifestat, cum se va vedea, un permanent sentiment de insecuritate, generat de 1) constiinta clasei politice ca detine puterea impotriva vointei majoritatii populatiei si 2) de existenta "incercuirii capitaliste", altfel spus, atacul unei coalitii a statelor capitaliste, capabila sa nimiceasca regimul sovietic.

Propaganda si frica de un inamic extern

Am preferat sa realizam acest scurt excurs teoretic in domeniul istoriei relatiilor internationale deoarece cartea pe care o supunem atentiei cititorilor nostri apartine unuia dintre cei mai avizati istorici ai noului val din istoriografia rusa contemporana:Vladimir Nevejin, "Esli zavtra v pohod...". Podgotovka k voine i ideologhiceskaia propaganda v 30-h-40-h godah/"Daca maine e campanie...". Pregatirea pentru razboi si propaganda ideologica in anii ’30-’40 (Moscova, Iauza-EKSIMO, 2007, 317 p.).

Lucrarea lui Vladimir Nevejin este o analiza profunda, bine documentata si argumentata a modului cum autoritatile sovietice au reusit "sa cucereasca" sufletele populatiei in vederea dobandirii suportului social de care aveau nevoie.

Autorul face o trecere in revista a principalelor lucrari aparute-atat in Rusia, cat si Occident pe aceasta tema (pp. 15-28)-pentru ca, mai apoi, sa prezinte in detaliu propriul sau punct de vedere, pe baza documentelor provenite din arhivele foste sovietice, recent intrate in circuitul stiintific. Si o face cu o mare patrundere si forta de analiza, dublate si de un talent, pe alocuri, literar, care face ca lectura sa fie nu numai placuta, ci si captivanta.

Vladimir Nevejin explica amanuntit mecanismele propagandistice utilizate de catre liderii bolsevici pentru inocularea, la nivelul constiintei colective, a unei frici permanente de un inamic extern insidios-avem in vedere capitalismul, care, potrivit ideologiei staliniste nu se putea impaca defel cu existenta in lume a unicului stat socialist victorios-, capabil de amenintari atat din exterior, cat si din interior.

Militarizarea societatii sovietice si mentalul colectiv

Autorul a surprins foarte bine importanta factorului uman pentru noii lideri de la Kremlin. Privita din acest unghi de vedere, analiza lui Vladimir Nevejin pune in lumina eforturile depuse de catre autoritati in vederea instituirii unui control absolut asupra oamenilor si, mai ales, in directia capacitarii acestora pentru sustinerea unui viitor, posibil si sangeros-potrivit propagandei oficiale-razboi contra "incercurii capitaliste". in acest context sunt prezentate demersurile lui Stalin care au vizat militarizarea societatii sovietice, demersuri in urma carora Uniunea Sovietica ajunsese o adevarata cazarma (pp. 89-132). Militarizarea societatii sovietice a avut consecinte profunde asupra mentalului colectiv, contribuind, astfel, la edificarea unuia dintre miturile fondatoare ale societatii sovietice:mitul caracterului inevitabil al razboiului, potrivit caruia societatea sovietica trebuia sa fie apta sa faca fata oricarei interventii venita din partea capitalistilor, din exterior.

Autorul prezinta-spre exemplificare-campaniile din Polonia, din septembrie 1939, si Finlanda, noiembrie 1939-aprilie 1940, si pregatirea ideologica de care a beneficiat actiunea militara sovietica (pp. 155-182).

Autorul acorda o atentie deosebita atat pregatirii ideologice a Armatei Rosii, cat si a modificarilor intervenite la nivelul doctrinei militare, gratie carora, Vladimir Nevejin a identificat prezenta la nivelul Armatei Rosii a unui "sindrom al razboiului ofensiv". in aceasta privinta, autorul aduce ca argument, printre altele, si discursul tinut de catre Stalin, la 5 mai 1941, in fata absolventilor Academiilor militare si a sectiilor militare din cadrul facultatilor civile (pp. 271-280).

Lucrarea lui Vladimir Nevejin pe langa faptul ca introduce in circuitul stiintific un numar considerabil de documente, recent declasificate, contribuie la o mai buna intelegere a aspectului militar din societatea sovietica si a celui de-al doilea razboi mondial, in ansamblul sau. Un volum care ar merita, cu prisosinta, sa fie tradus si in limba romana.