Unul dintre cele mai frumoase teatre de operă din lume
În inima Parisului, mai exact în cel de-al nouălea arrondissement al capitalei franceze, se află o impresionantă realizare arhitectonică a secolului al XIX-lea: Palatul Garnier. O mândrie a orașului, edificiul este unul dintre cele două sedii ale Operei Naționale din Paris, alături de mult mai noua Opéra Bastille. Numele sub care este astăzi cunoscut acest superb templu al artei atrage atenția asupra măreției sale, prin titulatura de „palat”, și asupra creatorului său: arhitectul francez Charles Garnier, care avea doar 36 de ani în 1861, când a câștigat proiectul construirii noii Opere din Paris. Un an mai târziu a fost aşezată piatra de temelie a clădirii considerate una dintre cele mai frumoase opere din lume, alături de bijuterii arhitecturale precum Staatsoper – Viena, Scala din Milano, Royal Opera House (Covent Garden) – Londra sau Teatrul Bolșoi – Moscova.
Când te afli la Paris, aproape tot ceea ce vezi te uimește prin frumusețe, strălucire, opulență. Când pășești în Luvru, când intri în Notre Dame sau când urci în vârful Turnului Eiffel, te aștepți să fii impresionat. Însă mult mai puțină lume este pregătită pentru ceea ce oferă Palatul Garnier, acest obiectiv turistic și cultural mai rar cuprins în lista de „locuri de neratat” în capitala Franței.
Un amestec absolut eclectic de stiluri – de la Renaștere, la baroc și clasicism – cu statui de zeități antice și coloane de templu, îngerași și candelabre aurite, un labirint de scări monumentale de marmură şi tavanul pictat de Marc Chagall, Palatul Garnier – clasat drept monument istoric din anul 1923 – poate fi caracterizat de un singur atribut: copleșitor.
Faţada e dezvelită cu prilejul Expoziţiei Universale din 1867
Piatra de temelie a Operei a fost așezată în urmă cu 160 de ani – pe 21 iulie 1862 – şi în 1867 fațada era gata pentru a fi dezvelită cu ocazia Expoziției Universale de la Paris. Desigur, însă, lucrul a continuat şi a implicat o echipă impresionantă de artiști, ce reunea 15 pictori și 75 de sculptori și specialiști în arta mozaicului, mulți dintre aceștia fiind laureați cu Prix de Rome – ceea ce atestă nivelul artistic foarte ridicat al proiectului.
Doisprezece ani a durat în total construirea „bijuteriei” lui Garnier, 1862-1874, durată justificată de complexitatea lucrării, dar și de problemele tehnice survenite, cum ar fi infiltrațiile de apă provocate de un izvor subteran descoperit în prima săptămână de excavații, a cărui drenare a cerut un efort de opt luni! La acestea s-au adăugat greutățile administrative de care se plângea arhitectul, îngrozit de birocrația stufoasă ce caracteriza încă de pe atunci Franța.
Ca și astăzi, un alt obstacol în calea reușitei a fost reprezentat de problemele politice. Animozitatea contra regimului a făcut ca o parte dintre cheltuielile necesare să fie redirecționate către un spital, Hôtel Dieu – iar căderea efectivă a regimului, în 1870, a pus sub semnul întrebării finalizarea construcției. Însă tot vechiul teatru liric din Rue Le Peletier – care a determinat demararea construirii noii opere – a fost cel care a dus și la finalizarea acestui proiect grandios: un incendiu, în noaptea de 28 octombrie 1873, a grăbit acordarea de fonduri pentru finalizarea Palatului Garnier.
Palatul Garnier, un spectacol în sine
Pe 5 ianuarie 1875, noua operă era inaugurată de către mareșalul Patrice de MacMahon, președinte al Republicii. Se spune că un participant la festivitate a afirmat că nu sunt necesare spectacole pe scenă, pentru că spectacolul a avut loc deja, înainte de ridicarea cortinei... Atât de copleșitor era efectul clădirii opulente pe care o ridicase Charles Garnier!
Nicio altă operă din lume nu dăruise publicului un spațiu interior atât de generos: 11.000 de m2 de foaiere, scări monumentale și coridoare. Și astăzi Palatul Garnier este cel mai mare teatru liric din lume, deși capacitatea sălii mari – 2.156 de locuri la inaugurare și 2.100 astăzi – este foarte mică prin comparație cu suprafața interioară a palatului.
În 1878, la trei ani după inaugurarea clădirii, Garnier scria în cartea sa intitulată Le Nouvel Opéra de Paris (Noua Operă din Paris): „Opera este o artă bogată – o sinteză a artelor – și locul unde spectatorii vin să o guste trebuie să pregătească, să acompanieze, să completeze plăcerea momentului. Clădirea trebuie să fie la unison; trebuie să reprezinte un echivalent, în domeniul arhitecturii, pentru ceea ce este arta lirică în domeniul spectacolului”.
Într-adevăr, arhitectul francez a reușit să creeze un edificiu care este un spectacol în sine. Și care creează ambianța fascinantă și aproape onirică necesară pentru a intra în atmosfera poveștii ce va fi istorisită pe scenă. Palatul Garnier este el însuși o poartă între lumi: între agitația marilor bulevarde pariziene în exterior și poveștile de pe scenă.
La cinci ani după inaugurare, pe 22 martie 1880, a avut loc unul dintre primele evenimente extraordinare derulate în acest nou templu al artei: Verdi însuși a dirijat o reprezentație de „Aida”.
FOTO: GETTY IMAGES; SHUTTERSTOCK