Unternehmen Greif. Panica și deruta cuprind Armata Americană
Ofensiva Reich-ului German lansată la sfârșitul anului 1944 avea ca obiectiv prăbușirea frontului occidental și respingerea Aliaților până spre litoralul normand, determinându-i astfel să încheie un armistițiu. Conștient de status-quo-ul politico-militar în care se afla Reich-ul German, cu diviziile angajate pe patru fronturi, Führer-ul a hotărât să folosească și metode alternative în luptă, ordonând intervenția SS-Obersturmbannführer-ului Otto Skorzeny. Operaţiunea condusă de acesta avea să fie una dintre cele mai spectaculoase acţiuni din Al Doilea Război Mondial.
Pentru organizarea Unternehmen Herbsnebel (Operațiunea Ceața de toamnă) s-au concentrat majoritatea resurselor militare disponibile:2.000 tunuri, 1.000 tancuri, aproape un număr egal de avioane și 250.000 de militari grupați în 28 de divizii . Otto Skorzeny era considerat unul dintre cei mai remarcabili ofițeri din Waffen-SS, cunoscut pentru curajul fanatic și loialitatea desăvârșită, dar în mod particular pentru acțiunile de comando pe care le organizase cu succes în ultimul an al războiului. Notabile au fost acțiunea ce a avut ca rezultat eliberarea din prizonierat a conducătorului statului italian Benito Mussolini în septembrie 1943 și reținerea lui Miklós Horthy pe 15 octombrie 1944 evitând astfel schimbarea de alianță a Ungariei.
, , Vreau să vă dau o nouă misiune, poate cea mai importantă din viața dumneavoastră’’
În timpul întâlnirii din 20 octombrie 1944 de la Rastenburg, Führer-ul i-a expus celebrului ofițer SS în ansamblu planul viitoarei ofensive și obiectivul strategic pe care urma să îl îndeplinească în cadrul Unternehmen Greif, menționând, , vreau să vă dau o nouă misiune, poate cea mai importantă din viața dumneavoastră’’ . S-a prevăzut că derularea operațiunii urma să fie condiționată de desfășurarea ofensivei, înaintarea Armatei 6 blindată comandată de SS-Oberst-Gruppenführer-ul Josef Dietrich, reprezentând un factor care întărea reușita unităților comando.
Planul propus de Führer urma să se concretizeze prin formarea unei structuri din militari care aveau cunoștiințe de limbă engleză și capacitatea de a se exprima în dialectul american, folosind elemente de jargon specifice militarilor de peste Atlantic. Îmbrăcați în uniforme și înzestrați cu elemente de echipament, armament și mijloace mecanizate de producție americană, aceștia urmau să acționeze în spatele liniilor adverse pentru a securiza anumite obiective și a cauza probleme în organizarea internă a unităților oponente. Scopul principal era capturarea a trei poduri aflate între orașele Liège și Namur care legau malurile râului Maas și erau vitale pentru asigurarea continuității peste acest obstacol natural spre portul Antwerp și concomitent blocarea retragerii pentru trupele aliaților. Scopul secundar era pătrunderea unor subunități tip comando în dispozitivul inamic și inițierea unor acțiuni de sabotaj și dezinformare care să provoace dezordine și implicit să tergiverseze o reacție fermă din partea Armatei Americane. Încercarea îndrăzneață de a profita de naivitatea militarilor americani printr-un act ce denota subtilitatea și abilitatea periclitantă a comandourilor a fost considerată un proiect de importanță vitală, doar un număr restrâns de persoane fiind informate de existența sa. Înainte de a se încheia audiența Führer-ul a adăugat, , Vă interzic să vă aventurați în liniile dușmane;nu ne putem permite să vă pierdem‘’, ca o expresie ce a subliniat prestigiul și aprecierea ofițerului SS.
Tanc ușor american aflat în focul luptei din Ardeni
Recrutarea militarilor germani vorbitori de limbă engleză
Stabilirea inițială a ofensivei pentru începutul lunii decembrie a relevat primul impediment care trebuia să fie depășit prin constituirea unei structuri operative într-un interval de timp mai scurt de șase săptămâni. De asemenea desfășurarea unei astfel de operațiuni a implicat admiterea în prealabil a articolului 29 din capitolul II denumit, , Despre Spioni’’ al Convenției de la Haga semnată în 1899 și completată 8 ani mai târziu care menționa că, , O persoană poate fi considerată spion dacă, acționând clandestin sau sub un pretext fals, obține sau încearcă să obțină informații în regiunea de operații a unui beligerant, cu intenția de a le comunica părții ostile’’ . În această situație prizonierii erau deserviți unui pluton de execuție.
Pentru formarea Brigăzii 150 blindată SS, Otto Skorzeny a primit garanția unui sprijin sporit din partea Generaloberst-ului Alfred Jodl, însă dovezile de altruism au fost modeste. Efectivele au fost strânse ca rezultat al unui ordin emis de OKW pe 25 octombrie 1944 prin care voluntarii vorbitori de limbă engleză erau convocați la garnizoana Friedenthal pentru a deveni membrii ai unei noi entități combatante. Baza de formare a noii unități a fost caracterizată de o mare diversitate, brigada reușind performanța de a reuni militari care proveneau de la cele 4 arme ale Reich-ului:Heer, Luftwaffe, Kriegsmarine și Waffen-SS . Un procent însemnnat a fost reprezentat de marinari care prin natura și misiunile interbelice ale armei lor au putut cunoaște argoul american chiar și în porturile întinse pe coasta Pacificului. Contrar așteptărilor numărul vorbitorilor de limbă engleză a fost restrâns și categoriile în care au fost împărțiți în funcție de aptitudinile lingvistice a relevat decalajele majore existente între ei. S-a încercat reactualizarea competențelor și completarea noțiunilor prin trimiterea voluntarilor în unitățile privative de libertate unde se aflau trupe americane precum la Bunchenwald, Kustin și Limburg. Organizarea unui curs de limbă engleză a fost o altă încercare ce a avut rezultate sporadice, comparativ cu exigențele care corespundeau acestei misiuni.
Echipamentul militar american, o mare problemă pentru germani
Comandantul armatei 6 blindată SS-Oberst-Gruppenführer-ul Josef Dietrich
Structura unității concepută și dotarea solicitată de Otto Skorzeny s-au dovedit a fi mult prea optimiste pentru posibilitățile reale de înzestrare ale OKW. Efectivul de 3.300 voluntari estimat la început a fost cifrat la aproximativ 2.500 în final, însă carențele au reprezentat problema majoră. Tactica defensivă aplicată pe frontul de vest în ultimele luni a avut ca rezultat capturarea unui număr limitat de mijloace mecanizate, armament și uniforme de proveniență americană. Factorii decizionali superiori aveau convingerea că unitățile se vor retrage în dezordine și membrii brigăzii își vor însuși materialele necesare în timpul avansării fără a întâmpina obstacole. Pregătirile începute la Friedenthal lângă Berlin au fost continuate sub un climat de anonimat la Grafenwöhr în N-E-ul Bavariei pentru a nu permite serviciilor de spionaj aliate să afle misiunea noii structuri. Dacă dificultățile impuse de limbă puteau fi rezolvate prin folosirea sporadică a dialogului, doar în cazurile de maximă necesitate și utilizarea cvasi-permanentă a gesturilor pentru a comunica, imaginea a reprezentat o problemă majoră pentru care s-a apelat la soluții de compromis. Ținuta unui militar american era compusă din:jachetă md.1941, md.1943 sau md. 1944/45, pantaloni md.1937, bocanci md.1943 și casca M1. Sprijinul a constat în articole vestimentare necorespunzătoare, uniforme de origine britanică și bluzoane americane pictate cu K.G.(Kriegsgefangener), inițialele negre de mari dimensiuni inserate într-un triunghi, specifice prizonierilor de război. Armamentul portabil reprezentat de:pistolul Colt md.1911, pistol-mitralieră Thompson md.1928 A1, pușca Garand M1, carabina semi-automată M1, mitraliera grea Browning M2 și lansatorul de rachete antitanc M1, , Bazooka’’ a fost procurat în cantități modeste acoperind abia jumătate din necesarul trupei, restul fiind completat cu arme de fabricație germană. De asemenea muniția a fost distribuită foarte economic și pentru anumite tipuri de arme precum lansatoarele de grenade aceasta lipsea cu desăvârșire.
Tehnica grea de luptă și mijloacele mecanizate distribuite unității au evidențiat încă o dată caracterul pauper al modului în care s-a realizat înzestrarea. Calitatea celor două tancuri Sherman a fost atât de mediocră încât unul s-a defectat în timpul deplasării în localitatea Eitel fără a exista posibilitatea de a fi recuperat. Unica soluție de remediere a acestei situații a fost convertirea a 12 blindate Panzer V astfel încât să prezinte elemente de similitudine cu distrugătorul de tancuri M10 Wolverine și cu tancul greu M26 Pershing . Aspectul armelor s-a schimbat proporțional cu sudarea plăcilor metalice pe turele, țevi și părțile laterale, înfățișarea fiind completată prin vopsirea blindajului cu o nuanță închisă a culorii verde și aplicarea mărcilor de identificare. Procedeul a fost repetat și în cazul vehiculelor pentru a suplini transportoarele semișenilate M3 și transportoarele blindate M8 Greyhound. Însă nici procesul de cosmetizare nu oferea asigurări certe că operațiunea nu se va încheia printr-o deconspirare iminentă.
Ofițerii germani, îndrăgostiți de jeep-urile americane
Jeep-urile erau autovehiculele emblematice ale Armatei Americane de care Otto Skorzeny spera să dispună într-un număr mare pentru transportarea rapidă și cât mai puțin evidentă a combatanților săi. Însă comandanții unităților care au reușit să le captureze în ultimele luni, dezvoltaseră un mare atașament pentru mașinile fiabile pe care au refuzat să le cedeze conform directive OKW.
Generalul american George S. Patton portretizat în timpul luptelor din Ardeni
Problematica instructorilor a fost rezolvată cu sprijinul etnicilor germani din SUA reveniți în patrie spre sfârșitul perioadei interbelice înrolați în Waffen-SS, dar și a voluntarilor britanici grupați în Britisches Freikorps. Instructorii au avut dificila sarcină de a-i pregăti pe membrii brigăzii în vederea însușirii noțiunilor teoretice și abilităților practice ale protocolului american, încercând să dilueze comportamentul cazon caracteristic disciplinei germane.
Planul operativ al Armatei 6 blindată prevedea avansarea elementelor sale pe trei direcții de înaintare distincte spre podurile Engis, Amay și Huy, în baza acestui progres urmând să se sincronizeze pătrunderea celor trei unități comando care le succedau supranumite X, Y și Z . Pentru a se evita situațiile în care membrii unităților germane regulate i-ar fi confundat pe camarazii lor pseudo-americani cu militarii autentici ai armatei inamice a fost stabilit un sistem convențional de semne de recunoaștere. Ținuta membrilor brigăzii a fost accesorizată cu eșarfe de culoare albastră sau roz purtate în jurul gâtului și renunțarea la purtarea căștilor și inițierea unor semnale luminoase albastre și roșii în momentele ce precedau reîntoarcerea în dispozitivul german. Tancurile trebuiau să își poziționeze țevile în linie dreaptă, paralel cu solul și pe partea din spate a blindajului să fie redat câte un triunghi de culoare galbenă, acest semn fiind comun tuturor mijloacelor mecanizate folosite. Înainte de începerea ofensivei s-a decis gruparea militarilor care aveau cele mai avansate competențe lingvistice într-o companie de comandament, aceștia având totodată înfățișarea și dotarea cele mai veritabile. În definitiv brigada SS-Obersturmbannführer-ului Otto Skorzeny avea dimensiunea unui regiment puțin mărit iar caracterul blindat era mai degrabă o metaforă, decât expresia unei realități .
Declanșarea operațiunii
Lansarea ofensivei la date de 16 decembrie 1944 pe aliniamentul de 113 km cuprins între localitățile Monschau aflată la N și Echternach situată la S a permis crearea unor breșe în sectorul apărat de Armata 1 americană și Grupul 12 armate. Însă aceste culoare nu au putut fi valorificate printr-o înaintare accelerată a unităților germane datorită ambuteiajelor create prin strângerea excesiv de compactă a propriilor trupe. Aglomerarea drumurilor de către unitățile de infanterie și artilerie hipomecanizată a cauzat dificultăți majore în manevrarea tancurilor și a tunurilor autopropulsate, care au fost nevoite să adopte aproape o poziție staționară. Kampfgruppe Paiper s-a remarcat ca o excepție notabilă prin străpungerea și avansarea în direcția localității Stavelot, reușind în mai puțin de 48 de ore să parcurgă jumătate din distanța care o despărțea de râul Maas . Curând însă penuria de combustibil și distrugerea podurilor care asigurau legăturile între localități a determinat încetinirea și în mod iremediabil stagnarea ofensivei. În contextul unui avans lent aproape generalizat și fără obținerea avantajului strategic reprezentat de înălțimea Haut Venn, factorii decisivi pentru desfășurarea optimă a operațiunii Greif erau practic inexistenți, motiv ce l-a îndemnat pe Otto Skorzeny să solicite aprobarea de a contramanda parțial acțiunea. Realizând că îndeplinirea obiectivului principal nu mai era posibilă a mizat pe atingerea celui de-al doilea scop trimițând în spatele liniilor inamice puțin peste 10 comandouri . Deși sub raport tehnic, dar mai ales numeric membrii comandourilor erau total dezavantajați, această situație a contrastat puternic cu reușitele fabuloase pe care le-au obținut, rezultatele care au creat o puternică impresie asupra comandantului care a fost uimit de consecințele acestor acțiuni desfășurate de grupuri singulare.
Soldaţi germani atacând o linie de comunicaţie terestră din Ardeni
Comadourile germane produc panică și haos în rândul americanilor
În prima zi a ofensivei în încercarea de a pătrunde cât mai adânc în dispozitivul inamic un comando a ajuns brusc în fata unei poziții puternic amenajată defensiv cu baricade și cuiburi de mitralieră ce era apărată de două companii de infanterie din localitatea Poteau. Șocul care s-a putut citi pe chipurile pseudo-americanilor a fost transformat prin intervenția conducătorului din jeep, într-o dovadă care a argumentat replierea lor grabnică din fața unor structuri germane mult superioare care obținuseră controlul asupra teritoriului respectiv. Abilitățile de persuadare ale acestui luptător l-au convins pe căpitanul american de existența unui pericol real și iminenta încercuire care amenința poziția sa. Cuprins de angoasă acesta a ordonat abandonarea poziției și retragerea urgentă producând astfel o breșă în dispozitivul american. Aflându-se la încheierea coloanei șoferul german a părăsit formațiunea la momentul potrivit.
Un alt echipaj după ce a înaintat în teritoriul advers s-a oprit în punctul de întâlnire al mai multor drumuri unde a staționat până la sosirea unui regiment de tancuri. Liderul comandoului l-a informat pe comandantul coloanei blindate că drumul pe care îl urma era blocat de o unitate germană, indicându-i un drum alternativ. Tancurile s-au îndreptat spre destinația recomandată, lipsa lor fiind resimțită în sectorul de front care aștepta întăriri sub presiunea ofensivei germane. Înainte de revenirea în liniile proprii membrii comandoului an înlăturat indicatoarele rutiere întâlnite și au distrus căile de comunicații .
Al treilea comando a reușit să atingă râul Maas unde a constatat totala lipsă de precauție a adversarului care nu întărise dispozitivul de apărare la poduri. La întoarcere combatanții au legat panglici de culoare roșie pentru semnalizarea a trei false drumuri minate ce a avut ca rezultat evitarea lor de trupele inamice care au fost obligate să se abată de la traseul prestabilit și să parcurgă distanța spre front indirect. Al patrulea comando a identificat un important depozit de armament și muniții pe care l-a distrus în timpul nopții și a perturbat temporar sistemul de comunicații prin defectarea unui cablu telefonic principal pe care l-a secționat în trei puncte.
Identitatea corectă a membrilor unor comandouri a fost stabilită în cele mai multe cazuri datorită modului aglomerat în care militarii germani erau obișnuiți să se deplaseze grupați câte patru într-un jeep . Capturarea și primirea statutului de prizonier de război au fost completate prin identificarea militarilor ca spioni, însă această situație nu a determinat o reacție de desolidarizare a membrilor față de obiectivul urmărit. Gefreiterul Wilhelm Schmidt a fost emitățorul celui mai controversat mesaj care anunța că SS-Obersturmbannführer-ul Otto Skorzeny urma să cucerească sediul Comandamentului Suprem al Forței Expediționare Aliate din Paris și să îl asasineze pe Dwight D. Eisenhower generalul cu cinci stele care deținea cea mai înaltă funcție de comandă din tabăra inamică . Reacția imediată s-a materializat prin instituirea unor măsuri sporite de protecție pentru generalul american care timp de câteva zile aproape a simțit condițiile unei persoane private de libertate. Pentru a induce în eroare posibilii agresori, în zilele următoare și-a făcut apariția în public aproape ostentativ o sosie a comandantului. Astfel feedback-ul autorităților americane a amplificat renumele lui Otto Skorzeny care a fost considerat, , cel mai periculos om din Europa’’ .
„Vânătoarea de vrăjitoare” americană
Realizând că se confruntă cu acțiuni de sabotaj Poliția Militară Americană a început un proces amplu de identificare a potențialilor spioni care s-a transformat într-o serie de numeroase abuzuri comise împotriva propriilor militari. Sentimentul de paranoia a cuprins structurile care aveau rolul de a menține ordinea și a reprima infracțiunile, intervenția acestora fiind caracterizată printr-un mare exces de zel. În respectiva conjunctură, dominată de sentimentele de teamă și neîncredere și-au pierdut importanța gradele și funcțiile de comandă. Toți militarii americani care ieșeau în evidență prin aspectul prea regulamentar al ținutei sau prin minore neconcordanțe uniformologice au devenit potențiali spioni. Una dintre măsurile de precauție adoptată s-a concretizat prin elaborarea unui chestionar alcătuit din întrebări ce făceau referire la cultura și societatea americane. Răspunsurile corecte ar fi urmat să stabilească identitatea precisă a militarilor chestionați, în timp ce afirmațiile greșite sau evazive rezultau prin arestarea lor. După capturarea primilor militari germani postul american de radio din orașul Callais anunța într-un mod aproape jubiliar că au fost capturați peste 250 de spioni îmbrăcați în uniforme militare americane, evitându-se astfel o amplă acțiune de sabotaj. Numărul inițial, care avea să fie majorat exponențial ulterior, depășea cu mult efectivul companiei de care dispunea Otto Skorzeny și din care angajase în luptă puțin peste echivalentul unui pluton. Acțiunea de capturare a spionilor fictivi amintea de, , vânătoarea de vrăjitoare’’ americană din secolul al XVIII-lea.
Au existat numeroase exemple de abuzuri angrenate de susceptibilitate și idei fixe, în continuare fiind relatate unele dintre cele mai relevante. În situația mareșalului britanic Bernard Law Montgomery, Poliția Militară a considerat ca fiind mai veridic zvonul ce anunța că în spatele frontului a fost infiltrat un spion german care avea o fizionomie asemănătoare cu cea a ofițerului superior. Zadarnice s-au dovedit explicațiile și amenințările că agresorii săi vor fi deserviți unui tribunal militar, mareșalul fiind reținut timp de mai multe ore .
O altă situație hilară s-a desfășurat în cazul unui căpitan care a fost reținut după ce s-a observat că renunțase la purtarea bocancilor americani în schimbul unor cizme germane mai confortabile. Această dorință de comoditate a echivalat cu o săptămână de arest, timp în care ofițerul a fost de mai multe ori brutalizat. Un alt caz jenant i-a avut ca principali subiecți pe alți doi ofițeri, ambii având gradul de locotenent, recent sosiți în apropierea frontului care au fost invitați de comandantul unei unități să cineze alături de el, oferindu-le obișnuitele rații de hrană reprezentate de conserve. Pentru aș demonstra recunoștință față de gestul altruist, cei doi au apreciat pozitiv masa copioasă de care s-au bucurat. Această reacție neașteptată a alimentat temerea comandantului că cei doi comeseni erau în realitate spioni germani.
În climatul dominat de confuzie și neîncredere pe data de 2 ianuarie 1945 militarii americani din Divizia 6 blindată au atacat o poziție deținută de membrii Diviziei 35 infanterie în apropiere de Bastogne, acțiune ce s-a încheiat cu doi morți și un număr mai mare de răniți. Din nefericire acesta nu a fost singurul caz în care membri ai Armatei Americane au fost uciși de proprii colegi.
Eșecul operațiunii Greif
Membrii comandourilor care au avut neșansa de a fi capturați s-au regăsit în scurt timp în fața unor complete de judecată care le-au pronunțat sentința capitală. Descoperiți pe 17 decembrie la Aywaille, Wilhelm Schmidt alături de Gunter Billing și Manfred Pernass au fost judecați pe 21 decembrie și omorâți prin împușcare două zile mai târziu la Henri-Chapelle . În acest loc au mai căzut sub gloanțe pe 26, respectiv pe 30 decembrie alți 10 combatanți care au primit sentința capitală, ultimii membrii ai comandourilor SS fiind executați la Huy pe 13 ianuarie 1945.
Impedimentele care nu au permis angajarea în luptă a Brigăzii 150 blindate SS nu a cauzat resemnarea comandantului. Pentru a contribui la efortul de război al marii unități de care aparținea, acesta a solicitat să îi fie desemnat un obiectiv adecvat pentru capacitatea operativă a structurii sale. Prin amplasamentul său orașul Malmedy reprezenta un important centru unde se intersectau mai multe căi de comunicații terestre, care o dată cucerit ar fi permis consolidarea acestui sector de front. Lansat la 21 decembrie din direcția satului Engelsdorf, atacul nu s-a concretizat prin cucerirea localității datorită unui sprijin neadecvat cu piese de artilerie. Încercările repetate ale infanteriei de a crea o bresă cu sprijinul puținelor tancuri avute în dotare au fost zădărnicite, tunurile americane determinând replierea. În seara de 21 decembrie când revenea de la statutul-major al diviziei spre unitatea sa, Otto Skorzeny a fost rănit de explozia mai multor obuze. Schijele au deschis o rană la nivelul feței care curând s-a infectat, însă ofițerul în urma unui tratament improvizat a avut forța de a relua comanda unității sale.
După o înaintare hărțuită în interiorul triunghiului mărginit de localitățile Stavelot, Stoumont și Trois-Ponts, ultimele elemente ale Kampfgruppe Peiper au fost constrânse să străpungă încercuirea spre est pentru a se alătura camarazilor. Penuria de combustibil, muniția distribuită pauper și suportul aerian limitat la care s-au adăugat o eficientă mobilizare a trupelor terestre adverse susținute de o puternică aviație a determinat încetarea ofensivei din Ardeni și replierea succesivă spre granițele Reich-ului la sfârșitul lunii ianuarie 1945 .
Operațiunea Greif a îndeplinit condițiile ce caracterizează un proces de intoxicare cu informații prin diseminarea unor date false, având scopul de a induce în eroare adversarul. Intoxicarea mai poate fi definită ca un proces comunicațional prin care partea oponentă este informată eronat și în mod deliberat cu scopul de a determina reacții și atitudini care să îi aducă prejudicii, în totală opoziție cu avantajele care sunt urmărite de inițiatorul acestei acțiuni . Se poate afirma la nivel metaforic că numele Greif reflectă metamorfoza combatanților implicați în acțiune care au îmbrăcat uniforme americane, făcându-se astfel aluzie la animalul fantastic care întruchipa simbioza între cele două animale de pradă:leul și vulturul. A fost demonstrată puterea ce poate fi deținută de o acțiune de intoxicare și modul în care, folosită ca armă poate dovedi o eficiență mai sporită decât cea a unei structuri militare de mari dimensiuni.