Un gând despre „Marea Frescă” a Ateneului Român

Construcţia Palatului Ateneului Român a început în anul 1886 şi s-a terminat în 1888. Inaugurarea noului edificiu s-a făcut la 14 februarie 1888, prin conferinţa ţinută în sala muzeului de către Alexandru Odobescu şi alocuţiunea inaugurală rostită de Constantin Esarcu. Un an mai târziu, în seara zilei de 19 martie 1889, când s-a deschis sala cea mare de conferinţe a Ateneului Român, publicul a putut să vadă o suprafaţă liberă, pe peretele circular, lungă de peste 75 metri, pe care se citea:„Loc rezervat pentru marea frescă ce va reprezenta fazele principale ale Istoriei Românilor”. A trebuit aproape o jumătate de veac pentru ca acest vis al ateneiştilor să devină realitate...

De-a lungul acestui timp, miile de oameni care au citit aceste cuvinte s-au întrebat care ar fi seria de scene care să ilustreze istoria noastră, cum ar trebui realizată lucrarea şi când. Aceleaşi întrebări şi le-au pus şi conducătorii Ateneului, cârmuitorii ţării şi iubitorii de artă. S-au ţinut conferinţe cu acest subiect, s-au publicat articole, au avut loc discuţii în diferite cercuri.

„Scene pitoresce... purtând fiecare culoarea specială a timpului său”.Problema decorării peretelui circular al sălii printr-o mare frescă a fost pusă pentru prima dată de Alexandru Odobescu, cu ocazia conferinţei ţinute la 14 februarie 1888. În partea finală a comunicării sale despre „Clădirile antice cu dom circular”, Odobescu spunea:„Să reintrăm, cel puţin cu gândul, în sala cea mare, căreia pretindem a-i da o strălucire cu totul covârşitoare, mai ales prin subiectele reprezentate pe friza ei. Şi care ar putea fi acele subiecte? Cât despre mine, îmi închipuiesc, ca într-un vis, că vom vedea într’însele dezvoltându-se, în şir neîntrerupt, toată istoria patriei noastre, tratată în scene pitoresce, în vii şi atrăgătoare tabele, care se vor lega unele de altele, purtând însă fiecare culoarea specială a timpului său”.

La 1 februarie 1896, chestiunea a fost reluată într-o conferinţă ţinută de Gheorghe Ionescu-Gion. Ulterior, în anul 1901, pictorul Ştefan Popescu se adresează conducerii Ateneului înştiinţându-o că are deja un proiect pentru marea frescă. „E de datoria noastră a pictorilor şi a decoratorilor”, spunea el, „de a încerca să legăm firul tradiţiei, să încercăm a crea pe baza elementelor vechi un nou stil românesc în arta decorativă”. Pictorul continua:„Eu doresc să reprezint într-o lucrare monumentală nu numai imaginaţia şi istoria poporului român, dar în acelaşi timp să fac o sintetizare a tuturor manifestărilor vieţii noastre, să arăt sufletul poporului nostru... Prin personagiile din tablouri eu mă gândesc să personific nu numai fazele istoriei, cum scrie pe zidul cupolei, ci să aduc privitorilor aminte că am avut un trecut măreţ, că am ştiut nu numai să luptăm, dar şi să muncim când a fost de muncă, şi să visăm când am avut momente de reverie. Monumentele ţării ce se văd în siluetă în fundul tabloului va arăta privitorilor că arhitectura noastră posedă un caracter distins, ornamentica noastră le va arăta că poporul nostru simte intens frumosul, costumele personagiilor în trecutul nostru nu erau departe în somptuozitate de Veneţieni... (lucrarea) va fi o completă adunare de documente privitoare la costume, pictură ornamentică, arhitectură şi stil”. El anunţă că ar dori să execute lucrarea (300 mp) pe pânză, nu „al fresco”, pentru că ar fi trebuit să se închidă sala pe mulţi ani. Propunerile lui Ştefan Popescu se mai discutau încă în anul 1906.

Pictorul Costin Petrescu

„Aşteptaţi! Neamul nostru aşteaptă ceva”.Nu s-a trecut însă la executarea lucrării din cauza lipsei fondurilor, dar mai cu seamă a dorinţei de a se găsi chipul ca pictura să fie făcută „al fresco”, căci de aceea au scris întemeietorii Ateneului cuvântului „frescă”...

Dar mai era un motiv pentru care fresca nu se făcea. Era un glas tainic, cum spunea vicepreşedintele Ateneului Gheorghe Adamescu, care venea din adâncurile vremii, din nopţile întunecate ale suferinţei poporului nostru şi din puţinele dimineţi fericite ale vieţii lui, care parcă zicea:„Aşteptaţi! Istoria noastră a avut multe răspântii;dar nu s-a ajuns la rotunjirea unei epoci;nu s-a văzut începutul, dezvoltarea şi încheierea în realizarea unei idei. Aşteptaţi! Neamul nostru aşteaptă ceva;ştie ce aşteaptă;momentul trebuie să vie. Va veni şi atunci se va găsi meşterul care s-o zugrăvească;el va cugeta, căci va avea să înfăţişeze”.

Şi a venit, a venit desăvârşirea procesului de formare a statului naţional unitar român prin actul de la 1 decembrie 1918. După înfăptuirea acestui act, pictorul putea să vină, putea să conceapă realizarea în artă a unei idei care nu mai era ascunsă în inimile românilor, ci se desăvârşise. Acum fresca trebuia realizată. Aceasta era convingerea conducătorilor Ateneului, dar cui să i se încredinţeze lucrarea?

Lucrarea i se încredinţează lui Costin Petrescu – şi se înfiinţează şi o Comisiune pentru Marea Frescă. Gheorghe Adamescu povestea că „în mijlocul membrilor Ateneului se afla un pictor, care arătase mai demult că ştie să interpreteze tainele istoriei. (pictorul Catedralei [Încoronării] de la Alba Iulia). Ani de zile l-a urmărit ideea frescei, a studiat, a încercat, a schiţat, a cerut părerea unora şi altora. S-a mai întâmplat că acest pictor era fiul unui vestit meşter din generaţia celor care mai păstrau încă taina vechilor zugrăveli «pe verde», adică pe tencuială proaspătă, cu care sunt împodobite atâtea biserici şi mănăstiri în ţara noastră, învingând prin trăinicia lor vitregia veacurilor”.

Îl numea astfel pe Costin Petrescu, membru al Ateneului. Lui i se va încredinţa conceperea şi realizarea Marii Fresce. Paşii făcuţi în realizarea acestei lucrări pot fi urmăriţi din documentele păstrate în Fondul Ateneului Român, care se află la Arhivele Municipiului Bucureşti.

La 27 mai 1933, în sala mare a Ateneului a avut loc Adunarea generală a Ateneului Român pe anul 1932, sub preşedinţia prof. dr. Constantin Angelescu. Cu acest prilej, Preşedintele Ateneului a făcut cunoscut adunării generale că:„Dl Costin Petrescu a prezentat un proiect a marei fresce a istoriei poporului român, pentru care se află rezervat locul din sala cea mare a Ateneului Român”. Aşa cum reiese din procesul verbal încheiat atunci, Gh.C. Dragu a propus – şi adunarea a admis – „ca lucrările pentru executarea frescei să înceapă cât mai curând după proiectul făcut de Dl Costin Petrescu, artistul care are toate însuşirile ca să facă o operă cu adevărat meritorie”. El spunea că „talentul de mare pictor al Dlui Costin Petrescu a fost însoţit şi de cele mai fericite inspiraţii în proiectul său”.

Adunarea generală a hotărât să dea delegaţie Comitetului Ateneului „pentru a examina cu de-amănuntul începerea execuţiei lucrării şi din punctul de vedere al obligaţiilor materiale”. (Arhivele Naţionale, Fond:Ateneul Român, dosar /1931-1941, filele 16-19). Tot atunci s-a înfiinţat Comisiunea pentru Marea Frescă, a cărei principală însărcinare era strângerea fondurilor pentru această lucrare.

Lecţie de istorie naţională.La 11 septembrie 1933 s-au înălţat schelele necesare realizării marii fresce. Cu prilejul aprobării bugetului Ateneului pe anul 1935, la 25 februarie, Gh. C. Dragu comunică adunării generale „cât s-a lucrat până în prezent la Marea Frescă, exprimând cuvinte de laudă pentru strălucita lucrare a maestrului Costin Petrescu”. De asemenea, „el roagă pe toţi membrii prezenţi să dea concursul pentru strângerea fondurilor necesare executării Frescei şi aduce mulţumiri tuturor binevoitorilor de până în prezent şi presei, în special ziarului «Universul» pentru concursul dat”. În acelaşi timp, el propune ca Ateneul să înfiinţeze „o carte de aur a Ateneului, în care să fie scrise numele tuturor donatorilor”. (Arhivele Naţionale, Fond:Ateneul Român, dosar /1931-1941, filele 28, 28v)

Ulterior, la 7 iulie 1935, aflăm de la vicepreşedintele Ateneului, Ştefan C. Ioan, că „maestrul Costin Petrescu a executat mai mult de jumătate din strălucita sa operă artistică şi crede că la Noiembrie viitor Marea Frescă va fi complet terminată”. Într-adevăr, după 21 de luni, la 22 aprilie 1937, Marea Frescă era terminată, înfăţişându-se publicului în toată măreţia şi splendoarea sa.

Solemnitatea inaugurării monumentalei lucrări de artă s-a făcut la 26 mai 1938, spre satisfacţia publicului bucureştean, care avea, prin aceasta, în faţă „o lecţie de istorie naţională, o lecţie de patriotism, din care tinerimea română, generaţie după generaţie, va vedea cum s-a născut neamul lor, prin câte a trecut, ce izbânzi a îndeplinit, ce suferinţe a suferit pentru a ajunge la întregirea lui şi a fi gata pentru o viaţă nouă plină de roade”, după cum spunea acelaşi Gheorghe Adamescu.

Exerciţiu de recuperare:publicarea unui album despre Marea Frescă, la 78 de ani de la primul.Grija pentru cheltuirea banului public a determinat conducerea Ateneului să prezinte în adunarea generală din 12 iunie 1938 „situaţia financiară a fondurilor adunate pentru efectuarea acestei opere artistice de către maestrul Costin Petrescu”. Adunarea ia cunoştinţă de această situaţie şi dă descărcare Comisiunii Marei Fresce de gestiunea sa.

Tot cu acest prilej, Gheorghe D. Creangă propune scoaterea unui album în condiţii cât mai desăvârşite şi a unei serii de ilustraţii, care să prezinte Marea Frescă. Propune aceasta în scopul „unei cât mai largi propagande a istoriei naţionale – în primul rând pentru şcolari – şi în acelaşi timp pentru a crea un venit material al Ateneului”. (Arhivele Naţionale, Fond:Ateneul Român, dosar /1931-1941, filele 35, 35v)

Într-adevăr, în anul 1938 se va publica un album pliant al Marii Fresce, cu o prefaţă de Gheorghe Adamescu şi explicaţia scenelor frescei descrisă de Costin Petrescu. Am avut şansa să găsesc această lucrare remarcabilă în biblioteca tatălui meu.

Cu ceva vreme în urmă am fost impresionat găsind şi citind rândurile scrise de Costin Petrescu la 15 octombrie 1950. El spunea:„astăzi, la vârsta de 78 de ani, privesc liniştit la zădărnicia atâtor ani, ţesuţi de muncă fără răgaz, de iluzii şi atâtea deziluzii, aşteptând resemnat fatalul final şi, cu el, trecerea în completă uitare”. Ce text amar, al unui mare artist! Dar şi cât adevăr! Să ne amintim că regimul comunist instaurat în 1948 a încercat chiar acoperirea amintirii sale (impozanta frescă de la Ateneul Român) cu o pauză a uitării. Vremelnică încercare, neputincioasă ruşinei.

Iată de ce am crezut că astăzi, când prezentăm Istoria Ateneului Român şi constructorii săi, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui edificiu, avem datoria să publicăm şi un album-pliant al Marii Fresce, după modelul lui Costin Petrescu, în condiţiile grafice de astăzi...