Un castel de poveste: cum a ajuns Săvârșinul reședință regală

📁 Monarhia în România
Autor: Redacția

În prezent, Familia Regală a României are reședința la castelul Săvârșin, din județul Arad. Mai puțin cunoscut decât faimosul Peleș și chiar decât Palatul Elisabeta, reședința bucureșteană a Regelui Mihai, Săvârșinul are o istorie lungă în spate, dar nu una regală. Castelul construit în secolul al XVII-lea a aparținut mai multor familii nobiliare maghiare și a intrat în proprietatea Regelui Mihai în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Confiscat de comuniști în 1948, el i-a fost retrocedat Regelui în anul 2001.

Castelul de la Săvârșin – inițial un simplu conac de vânătoare – a fost construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Un veac mai târziu se afla în posesia familiei maghiare Forray, iar aici s-a petrecut un eveniment important documentat în acte:în timpul răscoalei din 1784, de aici a fost răpit de haiduci Andras Foray, șeful administrației comitatului. La Săvârșin s-au aflat la un moment dat și cetele de răsculați ai lui Horia, Cloșca și Crișan, moment în care castelul a fost și grav avariat. 

Beethoven și Liszt au fost oaspeți la Săvârșin 

Refăcută după distrugerile din 1784, clădirea sub forma pe care o cunoaștem astăzi datează din anii 1850-1880. În secolul al XIX-lea, Săvârșinul a trecut prin mâinile mai multor nobili maghiari și penultimul său proprietar a fost Carol Hunyadi, care a stăpânit domeniul până în 1932. După moartea sa, castelul a trecut în proprietatea unei societăți controlate, ca acționar majoritar, de Anton Mocsonyi. 

Urmașul său este cel care va vinde, în 1943, acțiunile societății Regelui Mihai, care devine astfel și proprietar al domeniului Săvârșin. În 1948, după proclamarea Republicii, castelul a fost confiscat de stat. În anii comunismului, mobilierul și decorațiunile interioare (tablouri, țesături ș.a.) au fost furate una câte una, iar clădirea în sine a suferit multe modificări făcute la nimereală. În 2001, când Regele Mihai s-a întors la Săvârșin, aproape că n-a recunoscut castelul din tinerețea sa:„Ceea ce văd este o parodie!”, a exclamat el, după cum povestește Principesa Margareta în „Săvârșin. Detaliul” (Curtea Veche, 2015).

Restaurat după imagini de epocă și amintirile Regelui Mihai

Începând cu anul 2007, castelul a fost supus un proces minuțios de restaurare care s-a încheiat abia în toamna anului 2015. Familia regală a dorit ca proprietatea să se întoarcă, pe cât posibil, la imaginea sa din anii '40, atunci când fusese amenajat după gusturile Reginei Mamă Elena. Pe atunci, mama Regelui Mihai s-a implicat activ în decorarea castelului, iar câteva dintre obiectele sale se găsesc și astăzi în camerele de la Săvârșin. De altfel, restaurarea și redecorarea s-a făcut după informații oferite chiar de Regele Mihai – după cum își amintește el proprietatea, dar și după notițe din jurnalele Reginei mamă Elena. 

Castelul de la Săvârșin s-a numărat printre proprietățile retrocedate Regelui Mihai în anii 2000, alături de Domniul Regal Sinaia (care include castelele Peleș, Pelișor și Foișor) și mai multe hectare de pădure și imobile din țară. În timp ce domeniile de la Sinaia au rămas în folosul publicului, funcționând și astăzi ca spații muzeale, Săvârșinul a devenit reședința privată a familiei regale. Cealaltă reședință – Palatul Elisabeta din București – nu a fost retrocedată familiei, ci a fost dată în folosință Regelui în calitatea sa de fost șef de stat, și va reveni în proprietatea statului român la moartea sa. 

Domeniul din jurul Săvârșinului, deschis publicului din acest an

Astfel, Săvârșinul a ajuns să fie reședința privată a familiei regale, motiv pentru care el nu este deschis vizitatorilor. Însă începând cu acest an, publicul va avea acces pe domeniul din jurul castelului.  

Foto:www.romaniaregala.ro / Cristian Coposesc

Mai multe