Umbra Cernobîlului deasupra României socialiste

Uniunea Sovietică a fost un organism statal menit să asigure cucerirea planetei în numele unei ideologii internaţionaliste şi toate celelalte acţiuni se subordonau acestui principiu clar formulat de către Iosif Vissarionovici Stalin în ianuarie 1924. Popoarele definite drept sovietice urmau să fie sacrificate pentru a realiza acest vis măreţ. Formarea diviziilor de tancuri şi de aviaţie implica însă ridicarea de fabrici producătoare de armament sofisticat, dar care erau şi mari consumatoare de energie electrică. Submarinele nucleare erau construite în regiunile îngheţate din nord. Avioanele includeau din ce în ce mai mult titan în structură şi obţinerea acestuia implică mult consum de energie. Nici aluminiul nu este un metal uşor de obţinut prin electroliză. Resursele naturale ale vastului imperiu au fost puse în exploatare, dar nu făceau faţă cerinţelor în creştere, mai ales că hidrocentralele puteau să aibă perioade de întrerupere din cauza lipsei de apă.  

 Energia atomului părea ideală, ceva inepuizabil şi permanent gata de livrare în sistem. Zona Kiev-ului urma să fie aprovizionată de reactoarele situate mai la nord, în zona Cernobîl, şi curentul electric urma să fie curat în comparaţie cu cel produs de termocentrale. Totul era liniştit pe malul râului Pripiat, ceva specific paradisului socialist. Era prea frumos să fie bine multă vreme şi la 26 aprilie 1986 s-a produs dezastrul de la reactorul numărul 4. Norul radioactiv rezultat din acest vulcan nuclear s-a strecurat nevăzut peste Europa şi autorităţile de la Kremlin au ascuns adevărul multă vreme în stil tradiţional, sub preşul secretului de stat. A fost suficient ca să crească numărul de victime şi în lagărul socialist. România a fost grav afectată şi regimul de la Bucureşti s-a mişcat destul de lent în ceea ce priveşte informarea populaţiei şi aplicarea unor măsuri pentru limitarea efectelor particulelor radioactive. Moldova şi Maramureşul au fost lovite discret de suflul morţii nucleare, autorităţile interzicând consumarea produselor de prin grădini şi erau recomandate conservele. A fost un prăpăd demografic şi datele statistice reci spun că în 1987 au fost 254.286 de decedaţi la nivelul întregii ţări. Poate să pară puţin pentru unii analişti, dar este vârful mortalităţii de până în 1989 şi cu peste 40.000 mai mulţi în raport cu epoca de dinainte de 1980. Forţa radiaţiilor s-a simţit şi în 1988 când au mortalitatea a atins cota 253.370.

 Regimul comunist ucidea prin toate metodele şi nu se ştie nici astăzi câte victime au fost generate de către reactorul ucigaş. Trebuie precizat că oraşul Kiev era un adevărat arsenal al imperiului roşu şi centrala a fost construită special pentru a avea şi o producţie de plutoniu pentru rachetele nucleare.

 Europa şi chiar întreaga planetă au avut mare noroc în 1986. Reactorul numărul 4 a fost distrus fără să genereze o reacţie în lanţ la celelalte instalaţii de forţă. Din fericire, autorităţile au oprit definitiv construcţia altor două generatoare de tip RBMK-1000 de pe aceeaşi platformă energetică. Uniunea Sovietică s-a întins prea mult peste adevăratele limite tehnologice şi a dispărut din istorie.