Turneul românesc al lui Franz Liszt: „Nici în vis nu mă aşteptam la un asemenea succes”

Marele muzician, compozitor şi virtuoz romantic Franz Liszt (1811-1886) a efectuat un turneu pe tărâmuri româneşti în perioada 2 noiembrie 1846 - 24 ianuarie 1847. Liszt avea 35 de ani şi se afla în plină efervescenţă creatoare atunci când a susţinut nu mai puţin de 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit: „am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist”.

Turneul românesc al lui Franz Liszt a început în Banat, primul său concert având loc la data de 2 noiembrie 1846, la Timişoara[1]. În sala festivă a Palatului Municipal, pianistul a interpretat următoarele bucăţi muzicale: Andante din Lucia din Lamermoor (Donizetti-Liszt), Fantezie din opera Norma (Bellini-Liszt), Andante cu variaţiuni de Luwig van Beethoven, Ave Maria şi Regele ielelor de Franz Schubert, Fantezie pe cântece maghiare de Fr. Liszt şi Marşul lui Rákóczy, în prelucrarea sa. A urmat recitalul din 4 noiembrie, ţinut la Teatrul Municipal din Timişoara, cea mai mare sală din oraş, iar repertoriul abordat a cuprins lucrările:Uvertura la opera Wilhelm Tell, de Gioacchino Rossini, Păstrăvul, de Franz Schubert, Hexameron, de Franz Liszt, Variaţii de bravurăpe o temă din Puritanii de Vicenzo Bellini, o mazurcă şi o poloneză de Frédéric Chopin, Fantezie pe cântece maghiare de Franz Liszt şi, la final, Marşul lui Rákóczy. Succesul a fost deplin. Liszt a primit nenumărate buchete de flori, o cunună din lauri dar şi poezii tipărite. Au urmat concertele de la Lugoj, din 5 şi 7 noiembrie, unde, iarăşi, triumful a fost total.

Primire triumfală în oraşele bănăţene

Al treilea oraş în care a concertat Franz Liszt a fost Arad, iar drumul de aproximativ 60 de km dintre Lugoj şi Arad, a fost parcurs în trăsură. La marginea oraşului, artistul a fost aşteptat de o mulţime impresionantă, care l-a primit în urale, oferindu-i diploma de onoare a oraşului. În cinstea sa, a fost înălţat un arc de triumf, iar la trecerea trăsurii pe sub el corurile de bărbaţi au cântat imnuri. În Arad, Franz Liszt a concertat de două ori, la 8 şi 10 noiembrie 1846, în sala festivă a hotelului „Crucea Roşie”. La intrarea în clădire, Liszt era aşteptat de o orchestră militară care a interpretat o serenadă, un cor bărbătesc care a cântat imnuri, iar în camera sa de hotel pianistul era aşteptat de o orchestră de muzică populară, care a interpretat melodii tradiţionale din folclorul local. Repertoriul a fost identic celui din Timişoara;la fel şi primirea, şi succesul. Pianul la care a cântat Franz Liszt se află şi la ora actuală în Muzeul Teatrului din Arad.

Franz Liszt la Iaşi. Acuarelă de Carol Pop de Szathmary

La 17 noiembrie, talentatul virtuoz a concertat pentru a treia oară la Timişoara, spectacolele sale fiind susţinute în scop caritabil:de pe urma spectacolelor, săracii din oraş au primit 400 de fiorini,   „Asociaţia muzicanţilor din Timişoara” – 200 de fiorini, iar 100 de fiorini au fost dedicaţi construirii unei şcoli. Alături de Liszt, a urcat pe scenă şi violonistul timişorean Mihail Jáborsky. Succesul reprezentaţiilor sale în cele trei oraşe a fost atât de mare, încât până şi pianistul a fost profund impresionat, aşa cum o arată el însuşi în scrisoarea adresată lui Anton Augusz: „În călătoria mea prin Banat am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist, iar toate s-au desfăşurat astfel că nici în vis nu mă aşteptam la un asemenea succes şi la o asemenea sărbătoare... Mi s-a întâmplat aceasta, întocmai ca şi burghezului gentilom, care făcea proză fără ca habar să fi avut”[2]. 

„Rapsodia română” a lui Liszt, descoperită la începutul anilor 1930

Cea de-a doua etapă a turneului lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti, etapa ardeleană, s-a desfăşurat în intervalul 20 noiembrie-8 decembrie 1846 şi a cuprins oraşele Sibiu, Cluj şi Aiud. La Sibiu, Liszt a concertat la 20 noiembrie, cântând la două piane „Erard” următoarele piese: Andante cu variaţiuni, de Ludwig van Beethoven, o mazurcăde Fr. Chopin, o poloneză, probabil tot de Chopin, numele compozitorului nefiind indicat în programe şi pe afişe, precum şi improvizaţii pe melodii populare ungureşti.

Şederea la Sibiu i-a oferit lui Liszt răgazul necesar de a se apuca să lucreze la Rapsodia română. Tema horei din compoziţie poartă denumirea de Hermannstaedter, adică, „de la Sibiu”. Bucata muzicală a fost găsită în muzeul de la Weimar, într-o copie întocmită de compozitorul Raffi. Onoarea de a fi descoperit-o – mai întâi copia, apoi şi originalul – la începutul anilor 1930 i-a revenit muzicologului şi diplomatului român Octavian Beu. Acesta a început investigaţia în urma unui îndemn venit din partea compozitorului maghiar Béla Bartók; acesta îl atenţiona pe Octavian Beu într-o scrisoare din 5 noiembrie 1930 asupra prezenţei lucrării într-un volum colectiv, în care se mai aflau încă alte 15 rapsodii, volum aflat la muzeul „Franz Liszt” din Weimar[3].

„L-aş asculta de sute de ori, l-aş asculta numai pe dânsul...”

La 24 noiembrie, Franz Liszt părăsea Sibiul îndreptându-se spre Cluj. Va concerta în oraşul de pe Someş la 26 şi 29 noiembrie, apoi la 3 şi la 6 decembrie 1846. Repertoriul a fost alcătuit din următoarele piese: Andante din opera Lucia di Lamermoor de Donizetti, Fantezie pe teme dinopera Norma de Bellini, Ave Maria de Schubert-Liszt, Regelele ielelor de Schubert-Liszt, Variaţiuni de concert pe teme din operaPuritanii (Bellini-Liszt), Hexameron, Melodii ungureşti (Liszt).

Presa clujeană a timpului a zugrăvit în paginile ei trăsătura dominantă a acelor zile:entuziasmul debordant pe care i l-au arătat marelui virtuoz locuitorii oraşului. După cel de-al treilea concert, desfăşurat în Teatrul Vechi, în scop de binefacere, muzicianul a fost dus acasă de o mulţime în delir, având torţe aprinse, cântând şi strigând urale. Mulţimii entuziaste i s-a adăugat şi un taraf de lăutari, care a cântat în cinstea pianistului câteva melodii populare. Din banii adunaţi, Franz Liszt a dăruit Conservatorului de Muzică, grădiniţei de copii şi săracilor din Mănăştur câte 200 de florini. Redăm impresiile unui clujean, Pakei Lajos, în urma primei reprezentaţii a marelui pianist, aşa cum figurează ele în scrisoarea din 28 noiembrie 1846:

„Am fost alaltăieri... la concertul «Regelui pianului»; nu ştiu ce să scriu despre dânsul, cum să pot exprima acea perfecţiune artistică la care Liszt a înălţat instrumentul... Reduta era ticsită... şi toţi au fost ameţiţi de sunetele fermecate;mie îmi răsună şi acum în urechi şi, dacă aş avea posibilitatea, nici mâine nu aş lipsi şi l-aş asculta de sute de ori, l-aş asculta numai pe dânsul...”[4].

După efervescenţa şi entuziasmul celor patru concerte clujene, etapa ardeleană a turneului românesc al lui Franz Liszt avea să se încheie cu concertul susţinut la Hanul Orăşenesc din Aiud, la 8 decembrie 1846. La fel ca în celelalte oraşe vizitate, trăsura lui Liszt a fost aşteptată la marginea oraşului de o delegaţie impunătoare, alcătuită din notabilităţi şi intelectuali de marcă ai oraşului. Aceasta l-a condus pe pianist, cu alaiul de rigoare, la Hanul Orăşenesc, unde urma să aibă loc concertul. La Prefectura oraşului a fost oferit un banchet în onoarea distinsului oaspete, în timpul căruia tinerii din oraş i-au cântat o serenadă compusă special pentru el. A urmat concertul propriu-zis, susţinut în sala de festivităţi a Hanului Orăşenesc. Au asistat exact 298 de spectatori, încasările fiind de 298 de florini. Dintre aceştia, Liszt a dăruit 100 de florini Şcolii Orăşeneşti, după care, în aclamaţii şi urale, a părăsit şi acest oraş transilvănean şi s-a îndreptat spre cea din urmă etapă a turneului său, meleagurile valahe şi moldave.

„Un «Bravo» care se repeta în tot salonul”

De la Aiud, Liszt a plecat, însoţit de doi prieteni, Sándor Teleky şi Bethlen, spre Bucureşti, într-un magnific cortegiu de nu mai puţin de patru trăsuri, trase fiecare de câte opt cai împodobiţi. Voiajul a durat opt zile, vreme în care convoiul a făcut nenumărate opriri şi popasuri, prilejuri cu care muzicianul a ascultat, cu sensibilitate şi receptivitate, tarafuri şi lăutari interpretând cu măiestrie frumoasele melodii populare româneşti. Liszt a notat cu atenţie în carnetul său motive ale muzicii populare româneşti, în care a găsit „o mare vână muzicală”[5], pe care o va exploata şi valorifica în viitoarele sale compoziţii.

Pe durata şederii sale la Bucureşti, Franz Liszt a locuit la palatul prinţului Mihail Ghica, tatăl scriitoarei Dora D’Istria. În acest oraş va susţine pianistul nu mai puţin de trei reprezentaţii, primele două, la 22 şi 30 decembrie, la sala „Momolo”, ultimul concert fiind susţinut, la 1 ianuarie 1847, la invitaţia domnitorului Gheorghe Bibescu, în saloanele palatului domnesc. Repertoriul a fost acelaşi pentru toate cele trei concerte: fantezii din opere, o mazurcă de Chopin, Invitaţie la vals de Karl Maria von Weber şi melodii populare ungureşti, culese şi prelucrate de el. Succesul a fost incontestabil. Redăm în acest sens câteva rânduri dintr-un articol al lui Cezar Bolliac, publicat în „Curierul Românesc”, despre primul concert al lui Liszt la Bucureşti:

„Trei sute de persoane din societatea înaltă au primit artistul în aplauze şi fizionomia-i inspirată s-a animat în cercul adoratorilor... de la cel dintâi debut – ar fi zis cineva că sufletul cel mare al artistului s-a vărsat în toată sala şi inimile auditorilor au devenit clavirul, în care vibrau, ca prin electrism, sunetele clavirului ce se încorporase cu artistul”[6].

Iar despre ultimul concert, din chiar prima zi a anului, 1 ianuarie 1847, ziarul „Vestitorul românesc” scria că talentatul pianist a improvizat pe tema unor cântece populare româneşti pe care „le-a frământat cu variaţii atât de felurite şi de magice, încât persoanele ce erau de faţă, neştiind cu ce să-şi arate a lor mulţumire, murmurau cu sfială un «Bravo», care se repeta în tot salonul”[7].

Liszt, „un meteor din cele mai briliante”

În Bucureşti, Franz Liszt a venit în contact cu reprezentanţii de frunte ai boierimii şi intelectualităţii liberale, revoluţionare, precum C.A. Rosetti, Cezar Bolliac, poetul Catina, pictorul Carol Popp de Szathmary, pe care îl cunoscuse mai demult, în Italia, dar şi Ion Văcărescu, care i-a dedicat nişte versuri impresionante: „Tu cânţi ca libertatea/În inimi împilate, /C’amarul, ca dreptatea/Cânţi, răni sunt vindecate”[8].

După triumful celor trei concerte bucureştene, la sfârşitul primei decade a lunii ianuarie 1847, însoţit de Guido de Karácsony, Franz Liszt a luat drumul Moldovei şi a Iaşilor. Ajuns acolo, va fi găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, boier cu vederi liberale, loc unde „tinerimea începuse a se aduna în fiecare lună, ca să petreacă seara în convorbiri şi critici literare”[9]. În această casă va avea Liszt ocazia să-i cunoască Gheorghe Asachi şi pe Costache Negri şi tot în acest loc va susţine el primul concert, la 18 ianuarie, celelalte două, din 21 şi 24 ianuarie – dată simbol – fiind susţinte în sala Teatrului Nou. În cursul primei sale reprezentaţii repertoriul abordat a fost cel obişnuit, în vreme ce repertoriul celorlalte două concerte a cuprins lucrările: Uvertura operei Wilhelm Tell, Invitaţia la vals, Fantezie pe motive din Somnanmbula, Serenadă, Regele ielelor, Galopul cromatic, elementul de noutate reprezentându-l piesa lui Alexandru Flechtenmacher, dirijorul orchestrei simfonice a Teatrului Naţional, Uvertura moldavă, piesă figurând în programul celei de a treia reprezentaţii.

Comentariile revistei „Albina românească” sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”[10].

Pianistul către Barbu Lăutarul:„Eşti un adevărat artist...”

În casa lui Alecu Balş a avut loc şi celebra întâlnire a pianistului cu Barbu Lăutarul. Acesta din urmă i-a reprodus, la renumita sa lăută, câteva dintre acordurile şi improvizaţiile executate la pian de Franz Liszt, cu o asemenea exactitate şi măiestrie, încât maestrul, plin de uimire, nu a putut face altceva decât să exclame, siderat: „Eşti un adevărat artist...”[11]

Turneul lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti de la sfârşitul anului 1846 şi începutul celui următor a cunoscut, aşa cum era de aşteptat, un succes răsunător. Pianistul şi-a încântat spectatorii cu geniul, cu entuziasmul, cu vigoarea şi cu elanul său;şi, mai ales, cu muzica şi cu interpretarea sa.Iar oamenii l-au ascultat, l-au aclamat şi l-au iubit pentru ce a ştiut să le ofere. Strofa finală a poeziei „Liszt” a lui Ion Văcărescu e elocventă pentru redarea acestei stări de spirit:„Tot tonu-ţi din simţire/Românul nu-şi mai scoate:/A ta întipărire/El a uita nu poate./Adu-ţi şi tu aminte, /Oriunde vei fi ferice, /De-aceste dragi cuvinte/Ce dragoste îţi zice”[12].

Note

[1]Despre turneul lui Franz Liszt din perioada 2 noiembrie 1846-24 ianuarie 1847, au mai scris:Octavian Beu, Franz Liszt în ţara noastră, Sibiu, Kraft şi Dortleff, 1933;N. Missir, Concertele lui Franz Liszt la Iaşi, în „Studii şi cercetări de istoria artei”, 1954, nr. 1-2 şi Turneul de concerte întreprins de Franz Liszt în 1846-1847, în „Studii şi cercetări...”, nr. 2, 1961

[2]Theodor Bălan, Franz Liszt, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., Bucureşti, 1963, p.351

[3]Ibidem, p. 352. A se vedea şi Octavian Beu, Franz Liszt în ţara noastră...

[4]Ştefan Lakatoş, Noi rezultate ale cercetărilor de la Cluj, referitoare la Liszt, revista „Muzica”,  nr. 9/1956, p. 32

[5]Theodor Bălan, op.cit, p. 357

[6]Cezar Bolliac, articol în „Curierul românesc”, în Ocatvian Beu, op.cit., p. 42

[7]Cronica din „Vestitorul românesc”, în Octavian Beu, op.cit., p. 45

[8]Theodor Bălan, op.cit, p. 359

[9]Ibidem

[10]Gheorghe Asachi, cronicile din „Albina românească”, în Theodor Bălan, op.cit., p. 361

[11]Octavian Beu, op.cit., p. 23

[12]Theodor Bălan, op.cit., p. 361