Trusa de birou a lui Ioan Raţiu, unul dintre cei mai proeminenţi fruntaşi români din Transilvania

În patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei se află o piesă aparte:trusa de birou a lui Ioan Rațiu, unul dintre cei mai mari luptători pentru drepturile românilor din Transilvania secolului al XIX-lea;şi autorul frazei care a intrat în istorie:„Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă”.

Ioan Rațiu este descendent al familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac) din Turda, atestată în Transilvania la începutul secolului al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen. A început şcoala primară la Turda şi a continuat-o la Blaj, unde a urmat şi gimnaziul. Liceul l-a urmat la Cluj până în anul 1847, când s-a întors la Blaj şi s-a înscris la Seminarul Teologic greco-catolic. A studiat Teologia la Budapesta, unde l-a surprins izbucnirea revoluţiei paşoptiste din Ungaria. A revenit în Transilvania şi, în anul 1848, a participat la toate cele trei adunări naţionale româneşti de la Blaj. A fost numit tribun (maior) în Legiunea Auraria et Salinae, condusă de prefectul Simion Balint. A luat parte cu arma în mână la luptele duse în Munţii Apuseni împotriva armatei ungare. La finalul revoluţiei paşoptiste şi-a reluat studiile, abandonând însă Teologia şi înscriindu-se la Drept, la Viena. A absolvit facultatea în anul 1854 şi a susţinut doctoratul în anul 1857 la Budapesta. A practicat avocatura la Cluj şi la Alba Iulia până în 1860, apoi și-a deschis ulterior propriul cabinet de avocatură.

Unul dintre iniţiatorii „Memorandumului” din 1892

A fost ales vicecomite al comitatului Turda, funcţie pe care a deţinut-o până în 1863, când va deveni deputat în Dieta de la Sibiu. A luptat pentru drepturile politice şi naţionale ale românilor din Transilvania. A fost unul dintre semnatarii Pronunciamentului de la Blaj din anul 1868. A contribuit la fondarea Partidului Naţional Român din Transilvania. Iniţial a adoptat tactica pasivismului faţă de autorităţile austro-ungare, apoi a devenit adept al activismului. A devenit vicepreşedinte şi, ulterior, preşedinte al Partidului Naţional Român. În casa lui Ioan Raţiu s-a discutat problema înfiinţării ASTRA. A fost unul dintre cei mai proeminenţi fruntaşi români care au iniţiat „Memorandul” din anul 1892. 

La 28 mai 1892, liderii românilor din Transilvania i-au prezentat împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, o petiție denumită „Memorandumul Transilvaniei”, prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare. „Memorandumul” a fost dus de o delegație compusă din 237 de persoane împăratului Franz Josef, dar acesta a trimis mai departe documentul, necitit, la Parlamentul de la Budapesta, de unde, de asemenea necitit, a fost restituit conducătorului delegației. 

„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român”

Avându-se în vedere că documentul a fost tipărit și răspândit, autorii au fost dați în judecată în luna mai a anului 1894, acuzați de instigare prin presă. Cu această ocazie, Ioan Rațiu a rostit celebra frază:„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”. Maltratată la Turda de către huligani sprijiniţi de autorităţile austro-ungare, iritate de atitudinea profund românească exprimată de dr. Ioan Raţiu prin „Memorandum”, familia sa a fost obligată să plece la Sibiu. Tot din cauza „Memorandumului” i s-a intentat de către autorităţi un proces în anul 1894, fiind condamnat la închisoare împreună cu ceilalţi memorandişti români.

Trusa de birou provine din donaţia efectuată în anul 1984 de Eugenia Raţiu, descendentă colaterală a familiei Raţiu. Trusa este compusă dintr-un suport din alamă, în formă de farfurioară;o călimară din sticlă cu capac din alamă;un tampon-sugativă din lemn şi metal;un sfeşnic din alamă cu mâner şi un suport pentru hârtie şi călimară din metal alb.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napocaeste continuatorul celei dintâi asociații muzeale din Transilvania, Asociația Muzeului Ardelean, înființată în anul 1859. Sub oblăduirea acestei asociații s-au constituit colecții de antichități (peste 24.000 piese arheologice și numismatice), botanică, zoologie și mineralogie. Toate aceste colecţii au trecut, în 1872, în administrarea Universității clujene, înființată în acel an. 

După Unirea din 1918, şi anume din 1929, colecția de antichități a fost preluată de către Institutul de Studii Clasice. Muzeul se deschide pentru public în anul 1937 în actuala incintă (strada C. Daicoviciu nr. 2), prezentând vizitatorilor colecții de antichități, ceramică medievală, un lapidar medieval, o pinacotecă și o colecție etnografică. Din 1948, colecţiile de mai sus au funcţionat în cadrul Academiei Române, Filiala Cluj. Pinacoteca şi colecţia etnografică vor sta la baza înfiinţării altor două muzee clujene, cel de artă şi de etnografie. 

Din 31 decembrie 1962, Muzeul de Istorie începe să funcționeze ca instituție de sine stătătoare în subordinea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. Din 1994, muzeul este clasificat de importanță națională. În prezent, patrimoniul instituţiei numără peste 400.000 de obiecte, cuprinzând numeroase unicate, piese rare sau de valoare excepțională. Muzeul dispune și de un cabinet numismatic, de o colecție de istorie a farmaciei, precum și un bogat tezaur, deschis în anul 1999. Program:marţi, joi, vineri, sâmbătă:10:00-16:00;miercuri:12:00-18:00.

Preț bilet – 3 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.