Tristan și Isolda: originarii Romeo și Julieta?

Cea mai cunoscută operă romantică a lumii îi este atribuită dramaturgului englez William Shakespeare. Dar dacă lucrarea sa reprezintă de fapt rezultatul influenței unei opere scrise cu patru secole în urmă? Asemănările dintre ”Romeo și Julieta” și povestea despre care se spune că a inspirat-o, ”Tristan și Isolda”, sunt cu adevărat numeroase.

„Romeo și Julieta” a rămas în istorie drept cea mai faimoasă poveste de dragoste interzisă. Iubirea dintre protagoniști este deja un simbol, celebritatea poveștii fiind augmentată de toate ecranizările pe micul și de pe marele ecran. Totuși, unii critici literari sunt de părere că originalitatea poveștii poate fi pusă la îndoială. 

Opera dramatică din secolul al XVI-lea și-ar fi găsit inspirația într-o poveste de origine bretonă cu influențe celtice, „Tristan și Isolda”, care îi are în prim-plan pe doi îndrăgostiți a căror soartă nu le surâde. Aceștia trec prin o serie de aventuri pentru a putea ajunge împreună, în ciuda faptului că relația le este interzisă, aventuri care se sfârșesc în mod tragic cu moartea celor doi. Sună cunoscut?

Situații potrivnice iubirii 

Pe de o parte, Julieta Capulet și Romeo Montague se întâlnesc la un bal mascat organizat în orașul lor, Verona, și se îndrăgostesc pe loc unul de celălalt. Nefericirea este cauzată de faptul că familiile din care cei doi fac parte sunt într-un conflict continuu, acest lucru făcând imposibilă relația celor doi. Tinerii nu renunță și decid să se căsătorească, în speranța ca acest lucru ar încheia conflictele dintre cele două clanuri. Numai că Julieta îi era deja promisă lui Paris, așa că îndrăgostiții trebuie să găsească o soluție pentru a evita cea de-a doua nuntă. 

Pe de altă parte, iubirea din Tristan și Isolda se naște după ce acesta este rănit în urma unei lupte pentru un tribut și vine să îi ceară ajutorul Isoldei, renumită pentru abilitățile sale de a îngriji răniții. Tristan este atât de impresionat de calitățile tinerei încât o laudă unchiului său, Regelui Mark. Acesta decide să îi ceară fetei mâna și îl trimite pe Tristan ca mesajer. După ce Isolda acceptă propunerea, cei doi se duc împreună la curtea regelui.

Totuși, ce nu știau cei doi era că mama Isoldei îi dăduse acesteia o poțiune pentru a o face pe fiica sa să se îndrăgostească de viitorul ei soț. Tristan și Isolda beau împreună poțiunea neștiind ce este cu adevărat și între ei se naște o poveste de iubire. Dar aceasta nu poate să continue deoarece Isolda urmează se se căsătorească cu Regele Mark.

Relația interzisă, triunghiul amoros și deznodământul tragic

În povestea lui Shakespeare, Părintele Lawrence, cel care i-a și căsătorit pe cei doi, propune ca Julieta să bea o poțiune care să o facă să pară moartă, ca după viitoarea ei înmormântare, părintele și Romeo să o scoată din cavou și să îi ofere șansa unei vieți noi alături de iubirea ei. Totuși, planurile sunt dejucate din nou atunci când nunta cu Paris este reprogramată și Julieta este forțată să bea poțiunea mai rapid. Romeo, aflat în exil în afara orașului, află doar că soția sa este moartă și pornește înspre ea.

La intrarea în cavou se întâlnește cu Paris, care credea că acesta venise să îi profaneze corpul Julietei, neștiind de relația dintre cei doi. Romeo este nevoit să îl ucidă pe Paris, care îl roagă înainte să moară să îl așeze lângă soția pe care nu a avut-o. Romeo acceptă și se duce la locul unde Julieta stătea nemișcată. Când vede că ea este fără suflu, tânărul se ucide lângă ea cu o poțiune. Julieta se trezește și văzându-l pe Romeo mort, decide că nu poate trăi fără el și se ucide cu un pumnal.

Firul celei de-a doua povești continuă cu nunta Isoldei cu Regele Mark. Iubirea dintre Tristan și Isolda continuă să dăinuie și deși nu se poate spune cât de mult poțiunea i-a influențat, aceștia continuă să se vadă în secret, relația lor adulteră fiind ascunsă în spatele unei fațade inocente. Din nefericire, aceștia sunt descoperiți de Rege și pedepsiți cu moartea. Tristan reușește să evadeze, salvându-o și pe Isolda și fuge cu aceasta departe. După un timp, protagoniștii sunt descoperiți și în urma unui târg, Isolda poate rămâne în viață alături de Regele Mark doar dacă Tristan părăsește țara. Din dragoste pentru iubita sa, tânărul fuge în Bretonia, unde se căsătorește cu o altă Isolda.

Totuși, la scurt timp, acesta se îmbolnăvește, dar noua sa soție nu îl poate vindeca. Atunci, Tristan decide să îi ceară o favoare unchiului său, rugându-l să o trimită pe Isolda la el să îl vindece. Dacă ei i se permitea să plece, legenda spune că velele corabiei pe care venea ar fi trebuit să fie albe. În caz contrar, acestea ar fi fost negre. Isolda primește consimțământul regelui și pleacă pe mare. Odată ce corabia se zărește, Tristan își întreabă soția ce culoare au velele. Din invidie, aceasta răspunde că sunt negre și Tristan moare, nemaiavând nimic pentru ce să trăiască. Isolda, la vederea iubitului său, moare de supărare lângă el.

Pură coincidență sau o strategie?

Se știe faptul că mulți artiști mari au fost la rândul lor inspirați de alții. Să fie oare acesta și cazul celor două povești de dragoste? Sau sunt acestea doar două exemple care demonstrează că lumea preferă poveștile cu final tragic? Și dacă opera „Romeo și Julieta” a fost inspirată după „Tristan și Isolda”, atunci cea din urmă unde și-a găsit inspirația? Rămâne de dezbătut, posibilitățile fiind infinite.