Trei tovarăşe de frunte: Elena Ceaușescu, Imelda Marcos și Eva Peron

Au fost neveste de dictatori. S-au dorit frumoase și elegante și nu s-au sfiit să-și umple dulapurile cu haine de lux occidentale, să se afişeze cu bijuterii și mașini scumpe, pe măsura orgoliului lor și invers proporțional cu sărăcia națiunilor peste care domneau. Pline de cinism, le-au vândut compatrioților iluzii și miraje, servindu-se de ei pentru a-şi alimenta conturile şi a asigura puterea politică a soților lor. Influența acestor femei se simte și astăzi, căci popoarele, degrabă uitătoare, le-au organizat muzee care să le adăpostească garderobele.

Elena Ceaușescu, divă de Apaca

Consoarta lui Nicolae Ceaușescu s-a instalat autoritar în plutonul fruntaş al celor mai detestate femei din lume, cu o faimă nu doar de femeie urâtă, dar și extrem de rea. Istoricii i-au pus în cârcă viziunea statului asupra familiei (taxa pe celibat, de pildă, sau discriminarea pozitivă a mamelor-eroine) şi eliminarea de pe piață a pilulelor contraceptive şi a prezervativelor, o măsură care a umplut orfelinatele de copii nedoriţi. Venea dintr-o familie marginală, a avut o educaţie precară şi a ajuns la putere abia după ce a parcurs alături de alesul ei un drum greu şi plin de schelete în dulap. A fost considerată şi ea, împreună cu soţul ei, responsabilă pentru criza alimentară, socială și economică, atât de crâncenă la finalul anilor 1980.

Pantofi pe comandă, la fabrica Guban

Poate şi pentru că natura nu o înzestrase cu un fizic memorabil, Elena suferea de invidie cronică față de femeile mai tinere și mai frumoase. Acestea erau automat trecute pe lista neagră și trăiau clipe amare dacă nu aveau inspirația de a se urâți în mod voit atunci când dădeau ochii cu Prima Tovarășă a țării. Îşi puneau sarafane lungi, batic, pantofi grosolani ca nişte bocanci şi ciorapi trei sferturi, îşi prindeau părul în cocuri elaborate şi hidoase. Frumoasele din antujarul cuplului o păţeau, cel mai cunoscut caz fiind al Violetei Andrei, soția ministrului de Externe Ștefan Andrei, care, pe lângă faptul că arăta foarte bine, mai era și actriță. Nu o dată Violeta Andrei a mărturisit în aparițiile ei publice după 1989 că nu era trecută pe lista invitaților de la dineele oficiale, iar când totuși prezența ei nu putea fi evitată, trebuia să depună eforturi să nu iasă în evidență, să nu o eclipseze pe Elena Ceauşescu. Noroc că era soţie de ministru de Externe, pendulând între Paris şi platourile de filmare, unde juca roluri de activistă îndrăgostită.

Pentru Elena Ceauşescu, piesa favorită de îmbrăcăminte și cea care o avantaja cel mai mult era deux-pieces-ul. Fusta era musai până la jumătatea gambei, modelul era musai copiat din revistele străine, dar confecționarea vestimentației se făcea musai în fabricile româneşti. Chiar și atunci când Elena cumpăra materiale din străinătate, costumele erau croite tot la Apaca, aceasta fiind o formă maximă prin care Cabinetul 2 înțelegea să își arate patriotismul. Culorile preferate erau cele pastel, în care se simțea elegantă, și adora să-și schimbe ținuta de mai multe ori pe zi. Pantofii din piele, şi ei în nuanțe pastel, erau făcuți pe comandă la fabrica timișoreană Guban.

Hainele erau croite special pentru ea, însă erau replici după mari branduri între care preferat era Chanel. Tovarăşa era, în sinea ei, la fel de atrasă de stilul de viaţă capitalist ca marea Greta Garbo în comedia Ninocika. De altfel, brandul Chanel era iubit nu doar de soţiile de dictatori, ci şi de femeile de la vârful PCR, tovarășele de viață și de muncă visându-se răpitor de elegante și de deosebite într-o astfel de ținută.

Patricia Nixon, izvor de inspiraţie pentru Prima Tovarăşă

Pentru că nu avea educație, Elena era foarte atentă la felul în care se îmbrăcau și se purtau nevestele celorlalți lideri politici cu care venea în contact și nu se sfia să întrebe înainte care era protocolul pentru a se putea adapta din mers. Criticii de modă au remarcat că atunci când erau programate întâlniri oficiale cu membrii Casei Regale Britanice sau țările arabe, Elena primea mereu sfaturi și din preajma ei nu lipsea consilierul de imagine care o ghida prin hăţişul protocolului.

Se pare că una dintre Primele Tovarășe pe care le-a urât foarte tare Elena Ceauşescu a fost consoarta liderului sovietic Mihail Gorbaciov. Raisa Gorbaciova, frumoasă şi rafinată, nu avea nicio problemă în a etala ținute occidentale care-i veneau impecabil sau în a se arăta interesată de parfumuri și cosmetice şi nu se nu se sfia să stea la taclale cu Yves Saint Laurent. Deşi ţara trecea printr-o criză cumplită, garderoba de haine de blană și colecția de bijuterii a Elenei Ceauşescu devenise competitivă cu a rivalei sale. Le etala mai ales în vizitele externe pentru că la intern cuvântele de ordine erau sobrietatea și modestia, să nu aprindă şi mai mult lupta de clasă.

Violeta Năstăsescu, soție de ambasador și confidentă a Elenei Ceaușescu, scria în cartea sa de memorii Elena Ceaușescu. Confesiuni fără frontierecă întâia tovarășă a primit de la Imelda Marcos, în timpul unei vizite în Filipine, un valoros colier de perle. Alte bijuterii au fost cumpărate de Elena în timpul vizitelor în străinătate, printre care și o costisitoare brățară de fildeș montat în aur din Coasta de Fildeș. „Avea, de pildă, un foarte frumos set – colier şi cercei, de perle veritabile, nu de cultură, cu diamante. Unele dintre ele erau piese vechi, de colecţie. Din colecţia ei nu lipseau piesele atipice, cu monturi vechi, însă avea şi moderne. Cu ce a mai primit, ce a mai cumpărat ajunsese la valori considerabile”, mai scria Violeta Năstăsescu.

Lavinia Betea, un alt istoric al perioadei Ceaușescu, notează că un moment important în care Elena a dezvoltat apetitul său pentru ținute elegante a fost acela al vizitei președintelui american Richard Nixon în România. Patricia Nixon a fost izvor de inspirație pentru academicianul cu patru clase doctor inginer atât în materie vestimentară, cât și în materie de devotament față de soțul său.

Imelda Marcos:„Trebuie să arăt bine în aşa fel încât bieţii filipinezi să aibă o stea la care se uita din cocioabele lor”

Aflată, alături de soţul ei, două decenii la conducere (1965-1986) în Filipine, Imelda Marcos a uşurat bugetul ţării de zece miliarde de dolari. Nu e de mirare că, în ciuda diferenţelor politice, era bună prietenă cu Elena Ceauşescu;mai toţi banii le-au finanţat luxul şi excentricităţile. Una dintre vorbele ei mult citate era că:„Filipinezii sunt în căutarea frumuseţii. Trebuie să arăt bine în aşa fel încât bieţii filipinezi să aibă o stea la care se uita din cocioabele lor”. A fost nevoie de o comisie prezidenţială s-o facă pe Imelda să restituie firimituri din banii cu care şi-a umplut garderoba de rochii de firmă şi sertarele cu bijuterii.

Acum, la mai bine de 25 de ani de la exilarea celor doi Marcos, nu au fost recuperate decât bunuri de aproximativ 4 miliarde de dolari. Când cuplul prezidenţial a părăsit, în 1986, palatul Malacanang, alungat de o revoltă populară, Imelda a lăsat în urmă un seif plin cu perle, rubine, diamante, sute de bijuterii de aur, printre care o tiară cu o montură de 400 de pietre preţioase şi o brăţară Bulgari, cu un diamant de 30 de carate din colecţia Roumelites.

În camerele care-i serveau drept garderobă a lăsat circa o 1.200 de perechi de pantofi de colecţie (din cele 3.000 pe care le avea), sute de rochii unicat şi cinci rafturi cu genţi de firmă. Comisia prezidenţială care se ocupă de recuperarea bunurilor furate de cuplul dictatorial susţine că lipsesc şi astăzi mai mult de o sută de picturi, dispărute după plecarea celor doi. Nu demult, una dintre apropiatele Imeldei încerca să vândă ilegal o pictură de Monet care a fost confiscată de îndată. Cum confiscat a fost şi un zgârie-nori pe Wall Street, un magazin în Manhattan, o proprietate în Long Island, conturile de multe sute de milioane de dolari din Elveţia şi conţinutul unor cutii de valoare din bancă.

Moştenirea vestimentară a Imeldei Marcos se găseşte acum risipită prin muzee. În Marinika, la nord de Manila, o zonă unde se află multe fabrici de încălţăminte, a fost organizat un muzeu special. Nu demult a fost un adevărat scandal naţional când s-a descoperit că încălţămintea Imeldei, depozitată necorespunzător, a fost mâncată de termite şi distrusă de inundaţii şi de neglijenţă. S-au mai păstrat vreo 750 de perechi intacte, spre bucuria turiştilor. Însă memoria colectivă e scurtă, iar oamenii i-au iertat. Soţia dictatorului a dat în judecată statul că-i vinde din colecţia de bijuterii confiscate în 1986 şi chiar a spus că pantofii ei au fost lăsaţi să se degradeze intenţionat, parte a unei răzbunări politice. A recuperat o parte din bijuterii în 2009, spunând că ele au nu doar o valoare estetică. ci şi religioasă, fiind cununi dedicate Sfintei Fecioare. După ce a trecut pericolul să fie arestată, Imelda s-a reîntors în Filipine şi a intrat în Congres. Fiica ei este guvernatoarea unei provincii, iar fiul BongBong este un senator respectat de toată lumea, cu şanse reale să devină preşedinte în 2016, continuând tradiţia familiei.

Eva Perón, prințesa bogată a unui popor sărac

Pe 26 iulie 1952, Argentina deplângea moartea, la doar 33 de ani, a celei care fusese idolul spiritual autointitulat al unei națiuni:Maria Eva Duarte de Perón. Singura femeie din întreaga istorie a Americii Latine care atinsese până atunci un asemenea nivel de influență, nimeni alta decât nevasta dictatorului Juan Perón. Iubită și detestată în egală măsură, Evita a venit pe lume în 1919, fiica din flori a unei femei dintr-o familie de țărani săraci și a unui proprietar însurat.

Într-o biografie a colonelului Perón, istoricul Frank Owen notează că, sătulă de lipsuri și de umilințe, Evita jură că-și va depăși condiția. La doar 15 ani, instinctul o îndeamnă să îl seducă pe cântărețul Augustin Magaldi (însurat, de altfel) care o ia cu el la Buenos Aires promițându-i că o va face actriță. O părăsește însă, iar Eva constată cu amărăciune că drumul către bunăstare și înalta societate e mai greu decât se așteptase. Obține mici roluri în cinema pentru că și talentul ei era unul modest, însă se remarcă prin voce, devenind vedeta unui post de radio local. Are inspirația să-și facă prieteni în politică, iar în 1945 devine nevasta colonelului Juan Perón, un militar care trăise în Italia și învățase de la Mussolini cum să-ți faci loc către vârful societății. Ca soție a președintelui Argentinei, Evita se folosește de întreaga sa putere de seducție pentru a se asigura că acela care a luat-o de soție va rămâne la putere. Iar în acest scop pune totul la bătaie, chiar propria garderobă. Pentru Evita, ca şi pentru Imelda, hainele nu sunt simple veșminte, ci un mijloc pentru atingerea unui scop politic. Era celebră pentru dragostea sa nemăsurată pentru hainele pariziene scumpe, bijuteriile fabuloase și mașinile scumpe care o apropiau mai degrabă de vedetele de la Holywood decât de săracii Argentinei.

Viaţa ei, o telenovelă prin excelenţă

Rochia Dior pe care Evita a purtat-o în balconul Casei Rosada în 1946, în timpul ascensiunii la putere a lui Perón, a rămas bine întipărită în mintea și sufletul argentinienilor. Dior, Chanel, Yves Saint Laurent, nimic nu-i era străin, interzis sau prea mult pentru fata din Los Toldos. În fapt, Evita vindea o imagine și o făcea foarte bine. Imaginea fetei sărace care, prin propriile puteri, a ajuns în vârful piramidei. O adevărată telenovelă pe care femeile argentiniene, mai ales, doreau cu disperare să o creadă. Iar Evita știa. Instinctul o făcea, ca şi pe Elena Ceauşescu, să se îmbrace la fel ca restul lumii atunci când mergea în mijlocul poporului, să ofere acestuia iluzia că este una de-a lor. Totodată însă, fata din pampas avea în picioare pantofi de 5.000 de dolari perechea, haine și bijuterii de zeci și sute de mii de dolari, iar mașina sa era un Cadillac luxos de care cu greu se dezlipea. Lupta pentru dreptul de vot al femeilor argentiniene, inaugura proiecte sociale și instituții școlare, dar nu uita nicio secundă să-și tragă partea leului din banii alocați acestor scopuri.

Istoricii mai notează că, în timpul unui turneu în Europa, în 1947, când Evita se angajase într-o misiune umanitară pe continent, și-a luat cu sine suficiente haine și bijuterii pentru a se schimba de două-trei ori pe zi, timp de două luni. În Spania, a fost decorată de regimul franchist, iar masele au fost în extaz pentru că le-a donat bani. În Italia, pe o căldură toridă, a apărut costumată într-o pelerină de vulpe. A fost primită în audiență la Papă, însă oamenii de rând au fost șocați văzând în ea doar o femeie uşoară. A urmat Franța. Francezii au apreciat corespunzător generoasa ei garderobă și colecția sa de bijuterii, dar au comentat şi faptul că a cheltuit sume fabuloase pentru a-și cumpăra toate hainele pe care le-a vrut de la Paris. A adoptat designul vestimentar franţuzesc, mai simplu şi fără fasoane. La Londra, a avut parte de sentimente amestecate. Regina a primit-o la ceai, dar nu a cazat-o la palat, iar presa a scris urât despre ea. Vizita i-a lăsat un gust amar, dar a luat calea Elveției. Elvețienii nu au stat pe gânduri și au atacat-o cu roșii în semn de salut, astfel că după o scurtă escală la Lisabona s-a întors acasă unde a avut parte de o primire tumultoasă. Vizita în Europa a marcat-o. A devenit atrasă în special de Christian Dior şi de bijuteriile de la Cartier.

Pentru a cultiva imaginea unei persoane serioase, dedicate muncii (a înfiinţat în 1949 Partidul Peronist al Femeilor), Evita a început să poarte taioare, create şi ele de Dior şi de alte case de modă pariziene. A murit de leucemie în urma unei metastaze care a slăbit-o, a emaciat-o, a îmbătrânind-o peste noapte. Postum, a devenit figură de cult, subiect de film şi operă. Mulţi argentinieni au păstrat-o în suflet – şi singurul portret de femeie din Salonul Preşedinţilor de la Casa Rosada este al ei, iar în 2010 preşedinta Cristina Fernandez de Kirchner a desemnat-o drept emblema a două sute de ani de istorie argentiniană şi a tipărit o bancnotă care-i poartă chipul.