Transmiterea informaţiilor în Evul Mediu

În epoca comunicării în masă, a ştirilor rapide şi a social media, poate părea că Europa medievală era mai puţin comunicativă şi limitată în perspectivă. Însă europenii din epoca medievală conversau cam la fel ca noi. În continuare, vom parcurge câteva metode prin care transmiteau mesajele.

Discursul oficial

În Anglia secolelor XIV şi XV, când a izbucnit Războiul de 100 de ani în Franţa, oamenii din sate şi oraşe au aflat despre evenimente prin intermediul discursului oficial – în general prin preoţi. Biserica transmitea oamenilor reuşitele (sau eşecurile) regelui lor:aceştia cereau să se facă slujbe sau procesiuni de mulţumire pentru o victorie şi rugăciuni pentru speranţa unui succes la începutul fiecărei campanii militare. Prin aceste lucruri se obţinea sprijinul oamenilor şi colectarea taxelor pentru războaie.

Noutăţile oficiale puteau fi transmise atât prin scris, cât şi pe cale orală. Oraşele din Ţările de Jos de la sfârşitul epocii medievale (astăzi Belgia şi Olanda) erau conduse de puternicii Ducii de Burgundia.  Documentele emise de duci conţineau comunicări scrise, stabileau noi drepturi, legi şi taxe, dar aveau, de asemenea, şi o calitate acustică semnificativă:erau citite în anumite locuri din oraşe, în biserici sau la evenimente  civice importante.

Comunicarea prin zvonuri  sau prin intermediul agitatorilor

Transmiterea legii era foarte importantă pentru conducătorii medievali, la fel ca şi astăzi, oamenii puteau răspândi zvonuri şi bârfe. Nu se ştie exact când au început zvonurile să fie răspândite, în epoca medievală sau chiar în cea modernă, dar nu exista nici o îndoială că acestea se puteau răspândi  rapid.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Anglia s-a confuntat cu multe tulburări şi provocări:războiul cu Franţa avea o direcţie nefavorabilă, iar Moartea Neagră, începând cu anii 1348-1349, a ucis cel puţin o treime din populaţie. Supravieţuitorii sperau la condiţii mai bune, iar o mică parte a muncitorilor a încercat să ceară mărirea salariilor, dar acest  lucru a fost oprit de Ordonanţa şi Statutul Muncitorilor care a stabilit veniturile la perioada de dinainte de epidemia de ciumă.

 În anul 1381, a izbucnit Revolta Ţăranilor, nemulţumirile acestora cu privire la salarii au început să fie exprimate încă din anul 1377, acestea fiind manisfetate în „Marele Zvon” . această mişcare socială a răspândit din gură în gură de-a lungul sudului Angliei, refuzul ţăranilor de a munci.

Mesagerii şi reţelele

În Anglia secolului al XII-lea regii nu stăteau la Londra, ci, mai degrabă, călătoreau de-a lungul teritoriilor lor. Din această cauză era necesar un sistem de mesagerie eficient, care să se asigure că ajungea la rege corespondenţa, iar scrisorile regale, permisiunile, certificatele şi ordinele ajungeau la destinaţia corectă.  Prin urmare, mesagerii au devenit o cheltuială regală permanentă, fiind plătiţi în mod continuu pentru a călători prin regat pentru a transmite cuvântul regelui.

Sistemul englez era eficient, permiţând ştirilor să fie transmise rapid:în  anul 1290, regele Edward I a convocat parlamentul pentru a aproba noi taxe. Decretul sau ordonanţa pentru taxe a fost emisă la data de 22 septembrie la cabana de vânătoare a lui Edward în Kings Clipstone din Midlands. Acesta a fost dus la Oficiul Sigiliului Coroanei (Privy Seal Office) şi apoi la Westminster. Începând cu  6 octombrie şerifii au fost anunţaţi între zilele 18 şi 29 ale lunii să înceapă să colecteze taxele  .

Comunicarea vizuală

Oamenii din epoca medievală puteau vedea mesajele la fel de bine ca trimiterea mesajelor scrise, ca ascultarea veştilor oficiale de la preoţi sau a zvonurilor răspândite din sat în sat. Hainele din Evul Mediu Târziu erau create astfel încât să poarte un mesaj şi erau considerate un mjiloc important de comunicare – acesta poate fi, într-o oarecare măsură, comparat cu lumea modernă  unde negrul este asociat cu funeraliile sau benzile la incheietură care semnifică sprijinul pentru o cauză umanitară.

Pe câmpurile de luptă,   steagurile şi blazoanele deosebeau armatele prietene de cele inamice şi stidardele regale permiteau soldaţilor să observe unde se afla regele. Blazoanele îi deosebeau, mai departe, pe cei care erau de viţă nobilă şi astfel, valorau mult daca erau luaţi prizonieri, iar cei care nu erau, dacă erau bine îmbrăcaţi, erau consideraţi vanitoşi.

Purtarea emblemelor şi a podoabelor – haine care aveau un simbol, culori sau modele distinctive – marcau apartenenţa şi comunitatea individului. Cu toate că puţine au supravieţuit, blazoanele pelerinilor erau foarte comune:acestea îi deosebeau pe cei care erau într-o călătorie religioasă sau reprezentau un suvenir şi erau purtate pentru a arăta că erau evlavioşi.

Breslele foloseau embleme sau simboluri pentru a-şi recunoaşte membrii, asigurându-se, astfel, că oricine dorea să cumpere bunuri şi servicii în oraşele medievale putea deosebi membrii breslelor de restul regustorilor mai puţin cunoscuţi – formele de identificare vizuală arătau apartenenţa şi transmitea identitatea şi statutul unui individ.