Tradiţii nordice: festivalul Midsommar

În Suedia, Midsommar reprezintă cea mai importantă sărbătoare a verii. Soseşte căldura, nopţile devin lungi şi luminoase. Se împodobesc şi se înalţă prăjini  numite midsommarstången, pomi curăţaţi ce amintesc de maial/ramura sau pomul de arminden (1 mai). Este o sărbătoare sub semnul tradiţiilor străvechi pe care nordicii ţin foarte mult să le păstreze.

Problema este însă că tradiţiile sunt înşelătoare, se transformă mereu şi nu sunt întotdeauna chiar ce par a fi. Adesea nu putem spune exact când s-au născut, de ce s-au modificat sau poate au dispărut complet. Midsommar ar fi mai degrabă o împletire de tradiţii mai vechi şi mai noi, o istorie îndelungată ale cărei începuturi le învăluie misterul.

O opinie larg răspândită este aceea că dansul din jurul stâlpului reprezintă rămăşiţele unei ceremonii ancestrale legate de cultul fertilităţii, mai precis în cinstea Solstiţiului de vară, iar stâlpul ar fi fost iniţial un simbol falic. Ştim însă foarte puţine despre celebrările estivale primitive. Probabil că oamenii onorau într-adevăr venirea verii şi conexiunea cu fertilitatea pare foarte plauzibilă, în schimb nu ştim mai nimic despre cum decurgea această sărbătoare, în afară de cele câteva indicii din sursele medievale care pomenesc consumul ritual de bere şi ritualul “blot” din epoca vikingilor, festinul în cinstea zeilor.

Festin şi dans

Probabil că “pomul de mai” a sosit în lumea nordică din Germania, cândva prin evul mediu. Secolul al XVII-lea abundă în imagini care îl ilustrează, iar în restul continentului acesta se ridica pe 1 mai în cadrul celebrărilor din perioada respectivă. În Suedia tradiţia a fost devansată spre solstiţiul de vară doar din cauza climatului mai rece, iar frunzele folosite în tot felul de ornamentaţii încă nu ivesc în luna mai. În principiu putem vedea că tradiţiile solstiţiului şi sărbătorile primăverii se îmbină unele cu celelalte şi se remarcă prin flexibilitate.

De la finele secolului al XIX-lea întâlnim material etnografic care ne introduce în mediul rural şi desfăşurarea sărbătorilor. Pentru început, trebuia făcut curat în casă. Se frecau şi măturau podelele. Se aerisea tot ce era textil. Cuptorul se curăţa şi el, iar curtea se înfrumuseţa. Apoi se împodobea casa, si prin interior, şi prin exterior, cu flori şi frunze de mesteacăn sau alt copac. Pe podea se presărau frunze care şi arătau, şi miroseau minunat. Pe uşi atârnau coroniţe, care din vremuri vechi se aşterneau şi afară pe câmp. Locaţiile festinului se împodobeau şi ele, ca şi căruţele sau bărcile care transportau oamenii într-acolo. În oraşe se deschideau târguri înainte de Midsommar, unde ţăranii vindeau coroniţe.

Mâncărurile care se serveau atunci trebuiau să fie foarte festive. Alegerea unui meniu depindea şi de zona rurală şi de răspândirea anumitor alimente. Documentele de la Muzeul Nordic menţionează adesea peştele, dar şi carnea de vită sau chiar porc. Terciul alb sau iaurtul din lapte gras şi acrit completau meniul. Terciul alb desemna o varietate mai fină care se consuma mai ales la petreceri, la care se foloseau lapte în loc de apă şi făină de grâu sau orz sau chiar orez. În ziua de astăzi se consumă de regulă hering, cartofi noi şi căpşune cu frişcă şi se beau bere şi vinars, un meniu standard care a apărut la începutul veacului al XX-lea.

În lumea rurală se ridicau prăjini în multe locuri, iar localnicii se distrau dansând şi jucându-se în jurul lor. Acest “maial” şi-a schimbat şi el înfăţişarea prezentând multe variaţii de formă, mărime, podoabe sau modul de aşezare al coroanelor. Frunzele erau printre cele mai obişnuite decoraţii, dar adesea se foloseau şi hărtii sau coji de ouă colorate. Toată lumea se incânta cu cântece, jocuri şi dansuri, la fel ca şi acum. În schimb jocul care avea să devină un simbol naţional al festivalului verii în Suedia, “små grodorna” (micile broaşte), nu este inclus în documentaţia despre jocurile populare din secolul al XIX-lea. Cel mai probabil, noua tradiţie s0a născut în centrul cultural de la Nääs, pe lângă Göteborg, acolo unde pentru a păstra cutumele rurale se ţineau la începutul secolului al XX-lea cursuri de meşteşuguri şi se învăţau jocuri. În acelaşi timp se şi creau altele noi, cu scop didactic, printre care şi “micile broaşte”, denumire care apare prima dată într-o carte de cântece din 1922.

Iubiri şi previziuni

În unele regiuni se organizau cu ocazia sărbătorilor verii şi căsătorii, dar tot în joacă, când se puteau alege mirese care mergeau îmbrăcate frumos pe la gosdpodării şi solicitau provizii pentru festinul ce avea să urmeze. Frăţia coroanelor era un obicei similar, care poate fi şi el asociat celebrării solstiţiului. Atunci se alegeau perechi care se găteau cu coroniţe şi dansau îmreună. Totodată, fetele le puteau ataşa partenerilor în semn de afecţiune.

Noaptea de Midsommar era de altfel legată de iubire şi erotism. Tinerii se bucurau din plin de ea şi dansau până în zori. Biserica şi clericii criticau însă dur sărbătoarea pentru că o considerau imorală. Uneori fortau modificări ale tradiţiei, dar nu au reuşit niciodată să o elimine complet. Spaţiile de dans variau. Dacă oamenii nu aveau ocazia să călătorească sau pur şi simplu doreau să se îndepărteze de festin, îşi puteau alege un alt loc de dans, pe un câmp suficient de plat sau lângă un izvor, lângă o cabană sau la o răscruce.

Aprinderea unui rug şi dansul în jurul focului sunt probabil printre cele mai timpurii cutume asociate festivalului verii. Astfel de practici descrie şi Olaus Magnus în evul mediu târziu şi poate că datau din vremuri şi mai vechi. În Danemarca şi Norvegia se sărbătoreşte Sankt Hansaften (seara Sfântului Ioan) pe 23 iunie şi tot s-a păstrat tradiţia arderii unui rug. În Suedia, relatările despre făclii datează din secolul al XIX-lea şi provin mai ales din zonele mărginaşe, dar nu lipsesc nici din alte părti. Astăzi încă se aprinde des rugul, de Paşti sau de 1 Mai, dar se întâmpla să ardă uneori şi de Midsommar.

În folclorul rural noaptea respectivă era una din cele mai magice nopţi ale anului, când natura îşi manifesta forţele. Graniţa dintre lumea umană şi cea supranaturală s-ar fi subţiat mai tare decât de obicei şi multe poveşti vorbeau despre lucrurile fantastice care se puteau petrece. Plantele medicinale ar fi căpătat puteri mai mari şi de aceea se culegeau în timpul acestei nopţi. Roua se afla şi ea la mare căutare şi oamenii umblau desculţi prin ea pentru că se spunea că aşa vor rămâne sănătoşi tot anul. Sau se aduna pentru a vindeca boli şi a se adăuga în pâine sau bere. În unele zone oamenii se duceau la izvoare deosebite şi beau apa lor despre care tot aşa, se spunea că ar fi oferit multă sănătate şi putere.

Midsommar era totodată vremea potrivită pentru vânătorii de comori. Se spunea că ieşeau din pământ comori şi deveneau vizibile pentru ochiul uman. Dacă păstrai liniştea, aveai ocazia să dobândeşti una din ele, in schimb dacă făceai zgomot dispăreau pentru totodeana. Prezicerile şi previziunile erau şi ele destul de întâlnite în mediul rural. Marile sărbători din cursul anului se considerau a fi cele mai oportune pentru ghicirea viitorului. Ca sărbătoare a iubirii, Midsommar stârnea curiozitatea despre cine cui era sortit. Predicţiile amoroase se desfăşurau tot în joacă, dar conţineau şi un sâmbure de seriozitate. O formă de magie estivală mai persistă şi azi:fetele culeg flori şi le pun sub pernă pentru a-l visa pe cel sortit. Şi florile se culeg în liniste potrivit tradiţiei, altminteri piere magia. Tăcerea reprezenta o trăsătură comună în societatea rurală, semn că se săvârşea un ritual.

Numărul de flori care se culeg variază, dar de regulă este de 7 sau 9. Numerele fără soţ au o însemnătate magică în multe culturi, poate pentru că cele cu soţ par mai armonioase şi prin urmare mai normale. Uneori tradiţia spune că cel care prezice trebuie să sară peste cât mai multe garduri cât timp adună flori, un act simbolic care înseamnă trecerea hotarelor dintre lumea obişnuită şi cea supranaturală. O altă metodă de ghicit consta în gustarea a ceva foarte sărat, hering sau un soi de terci în care se punea pe lângă făină şi apă şi multă sare. Apoi mergeai la somn fără a bea nimic şi atunci viitorul soţ sau viitoarea soţia avea să îţi apară in vis şi să-ţi ofere ceva care să-ţi potolească setea. Băutura oferită sugera şi dacă viaţa împreună avea să fie îmbelşugată sau nu.

Pentru a-şi ghici viitorul şi în stare de veghe, curiosul trebuia să se ducă, în linişte desigur, la o răscruce sau la o piatră bine înţepenită. Trebuia să rămână acolo noaptea fără să doarmă. În legătură cu astfel de practici întâlnim însă şi avertismente. În parohia Hacksås din Jämtland se găseşte un document (o tradiţie orală recuperată) care povesteşte despre trei fete care au stat de veghe la răscruce în noaptea de Midsommar. Prima a auzit zăngănitul unei forje, a doua un cimpoi, a treia clopote de biserică. Prima s-a măritat cu un fierar, a doua cu un cimpoier, dar a treia a murit. Auzise clopotele de la înmormântare…

sursa: Populär Historia(Tora Wall)