Toţi oamenii Majestăţii Sale

„Personalitatea d-lui colonel Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, depăşeşte cadrul funcţiunii sale, situându-se în rândurile fruntaşe ale actualităţii româneşti. Domnia sa nu este numai un mare prefect de poliţie – aducând un aport de muncă, de pasiune şi de prestigiu în conducerea instituţiunii sale – ci este unul din viguroşii comandanţi ai splendidului marş de progres şi de occidentalizare pe care îl străbate Bucureştiul nostru. […] Când se va scrie, odată şi odată, istoria acestor vremuri, numele colonelului Gabriel Marinescu va fi găsit la temelia unor admirabile iniţiative. Prin caracteristica de mari şi preţioase iniţiative a activităţii d-sale, dl. col. Gabriel Marinescu a învestmântat într-un prestigiu excepţional profesiunea de prefect de poliţie, ratificând eternul adevăr al proverbului românesc că «omul sfinţeşte locul»“.

Pare cunoscut, nu? Stilul, tonul parcă ne sunt familiare, le-am întâlnit des de-a lungul epocilor. Cunoaștem parfumul unor asemenea texte, pe care mulţi le-am savurat în timpul comunismului. Dar sunt mai vechi de-atât... Au străbătut anii, regimurile, revoluţiile și ne e dat să ne întâlnim cu ele perpetuu. Textul aduce cu ceva din vremea comunismului, dar e puţin mai vechi. O mostră de jurnalism din 1934, un interviu pe care ziaristul Jack Berariu simte nevoia să-l ia marelui, inegalabilului prefect de Poliţie al lui Carol al II-lea, domnul colonel Gabriel Marinescu, rămas în istorie drept Gavrilă Marinescu, omul însărcinat de Rege cu îndeplinirea misiunilor murdare.

Și ce mai misiuni! Șeful Poliţiei Capitalei este pus de Rege deasupra legii și a Guvernului. El este legea. Gavrilă Marinescu primește licenţă să corupă, să fure, să asasineze în numele Regimului. Va sfârși la rândul lui asasinat la Jilava de echipele legionare, nu înainte, însă, de a apuca să se dezică de mentorul său regal, pe care îl va acuza de toate crimele posibile.

Gavrilă Marinescu, chipul întunecat al regimului carlist

„Historia” vă oferă în acest număr anatomiaunui regim care, în zece ani, s-a degradat iremediabil. Un regim care a inventat și perfecţionat cultul personalităţii. De aceea interviul realizat de Jack Berariu pare atât de familiar! Laudele, limbajul de lemn au fost preluate de regimul de democraţie populară și duse pe noi culmi de lăudătorii lui Nicolae Ceaușescu. De fapt, mulţi dintre admiratorii lui Carol al II-lea au trecut de partea poporului după 1945, așa cum mulţi dintre semnatarii odelor ceaușiste vor deveni susţinători înfocaţi ai capitalismului după 1989. Valurile istoriei.

Reconstituirea chipului întunecat al regimului carlist duce la obsesiva întrebare:Cum a fost posibil? Iar unul dintre răspunsuri este că mereu, în toate epocile, cei care pun mâna pe întreaga putere găsesc oameni gata să execute ordinele murdare;pentru ca apoi să se dezică de stăpâni. Unii mai cu folos, alţii fără. Este una dintre legile Istoriei, dar cine mai ţine cont de istorie când este vorba despre Putere?